RSS

Bismarck

04 Iul

Nu, nu despre acest Bismarck am sa povestesc eu acuma

ci despre Bismarck al meu (pe scurt Bisi, nu Pisi, Bisi s’il vous plait):

(timpul a dovedit ca era un nume predestinat, intrucat a dobandit ceva din atitudinea predecesorului sau).
A intrat in familia noastra in noaptea din Vinerea Mare acu vrea 9 ani. Folclorul familiei pastreaza vie amintirea conform careia am fost gasita atipita cat is de lunga pe parchetul din dormitor, cu capul in dulapul in care mume-sa Kaldera , facand abstractie de toate culcusurile care i le organizasem eu, se caznea de multe ore sa-l aduca pe lume.
Initial l-am promis fiului unor prieteni, care se pregatea pt capacitate, in cazul in care isi lua examenele cu brio.Baiatul a fost de comitet si s-a achitat de partea lui din intelegere, insa ai lui au descoperit  ca este alergic (inclusiv la parul de animale), asa ca a i s-a inchis gura cu o excursie nu stiu unde.
Iar noi am ramas cu Bisi, care a devenit bijuul cu patru labe si mult par al familiei.
In afara faptului ca in copilarie reusea mereu sa evadeze din incercuirile create de noi si sa-si marcheze teritoriul in cele mai neasteptate locuri, ca in adolescenta avea o predilectie vadita la rosul incaltarilor de piele, alese pe criteriul pretului cel mai piperat, iar in prima tinerete sarea direct la beregata oricarui caine mai mare decat el (motiv pt.care deveniseram niste intimi ai cabinetului veterinar) a fost un catel foarte cuminte.
Daca era in casa dormea, manca, iar dormea si , uneori, era foarte tandru.Si-i mai placea mult sa-i fac dus.
Afara alerga intr-una. Pur si simplu n-a inteles nici pana in ziua de azi ca sub cerul liber poti sa mergi la pas, sa stai tolanit sau sa motaiesti intins la soare.
Maicamea l-a banuit multa vreme ca e autist.Pentru ca nu avea veleitati de comunicare.El lua totul ca fiind ceva dat, si nu dadea semne de tresariri existentiale.Definitoriu era modul in care se asternea la somn: niciodata chircit, niciodata modest incovrigat.Pur si simplu sarea pe fotoliu, se intindea pe spate, ofta, isi raschira labutele cele scurte in directia tuturor punctelor cardinale,dupa care adormea.

Multe as putea povesti despre Bisi …
Acu’ un an, in Vinerea Mare, zisa si Vinerea Patimilor, Bisi a paralizat.
Mai intai a schiopatat putin, apoi a inceput sa traga un picior din spate, apoi a cazut, inert de la mijloc pana in varful cozii.
Prima data ni s-a promis ca o sa-si revina.Vreme de cateva saptamani am sperat.Stiam ca teckelii (sarmosi sau nu) au mereu probleme cu coloana, dar cu un tratament atent sustinut, au sanse la o viata lunga.
N-a fost asa. Dupa incheierea unui ciclu de tratament, cand ar fi trebuit deja sa mearga, Bisi era tot mai letargic si mai departe de postura patrupeda .
Asa ca am trecut la  consultarea unui veterinar specializat in chirurgia coloanei.Omul l-a ciocanit, intepat,tras, impins cu multa atentie, ne-a trimis sa-i facem tot felul de radiografii, dupa care ne-a explicat, onest, ca sansa lu’ Bismarck al nost’ de-a se mai face cum a fost sunt sensibil apropiate de zero.
L-am ascultat cu foarte mare atentie … n-a spus pur si simplu zero.
Eu am obsesia folosirii tuturor sanselor, inclusiv a ultimei dintre ele.Doar dupa ce ai incercat-o si pe asta, si ai esuat, ai dreptul sa depui armele.Asa ca mi-am infipt privirea in ochii doctorului si l-am intrebat: daca ar fi cainele dvs?
A fost un mare domn.Aproape ca nu mi-a luat bani pt.operatie, doar ceva modic, pt medicamente.
Au urmat alte zile si saptamani in care am asteptat cu sufletul la gura o minune. Care n-a aparut.
Mai bine zis n-a aparut asa cum o gandeam noi.
Inaintea operatiei, cand se vedea fara nici un dubiu ca sufera, ca are dureri, ca mananca si bea apa mai mult ca sa scape de gura noastra, mi-ar fi fost mult mai putin greu sa iau decizia de a cere sa i se faca Injectia. Acea injectie …
Trasesem aer in piept si ma pregatisem s-o fac.Dar a intervenit operatia, zvacnirea de speranta, asteptarile…
In timp ce lui Bisi ii era tot mai bine (avea o pofta de mancare nebuna, parc-ar fi vrut sa recupereze lungul post, era tot mai alert,si se vedea ca face eforturi sa invete sa se miste in noile conditii), mie imi era tot mai greu, stiind ca n-o sa mai mearga niciodata, sa-mi fac curaj sa rostesc cu voce tare cuvantul ala sinistru.
Asa ca, in mod absurd, am inceput sa aman decizia: nu astazi maine, sau poate mai bine poimaine, uita-te la el ce vesel e, hai s-o lasam pe saptaman viitoare…
Pana intr-o buna zi, in care am avut marea revelatie: Bisi voia sa traiasca, si -mai ales- nu avea constiinta neputintei si nefericirii sale.
El era alaturi de haita sa (adica noi ), unde se simtea in siguranta,nu avea dureri, manca bine, dormea bine, ne era devotat si noi ii eram devotati. Ca asa e intr-o haita .
Asa ca am dat naibii injectia, si ne-am hotarat sa vedem cum putem trai mai departe impreuna.
Am invatat arta „impapusarii” perfecte , in asa fel incat sa nu-si mai piarda pampersii in cele mai neasteptate locuri.
Sa-l lasam in gradina cu „rochita” (a se citi punga de plastic), ca sa alunece cat mai usor pe iarba.
Sa-i bandajam picioarele inerte, ca sa nu-si juleasca pielea de pe ele.
Am invatat sa-l ascultam.
Pentru ca el a agatat „autismul existential” in cui si-a inceput sa comunice cu noi.Sa ne spuna ce vrea, cand vrea, unde vrea…A dobandit incredibil de multe inflexiuni in voce.Indica directia in care vrea sa fie dus prin modul in care isi indreapta capul, sau tot corpul.A invatat sa treaca peste praguri, sa solicite sa fie saltat pe canapea, sau sa se prelinga jos de pe ea…
Mama a ajuns sa faca retractari: eu l-am crezut tembel, da sa stiti ca nu-i, asta se pricepe sa ma faca sa ma simt vinovata, numa’ un pic daca ma gandesc urat la el, una-doua se-apuca sa ma linga pe mana…
Nu va imaginati ca toata casa se invarte in jurul lui.Exista o rutina (spalat, impapusat, hranit, plimbat) pe care o respectam zilnic, dar nu e din cale-afara de cronofaga si nici nici nu presupune eforturi iesite din comun.
Socul a fost cand am reusit sa-i facem sa functioneze „rotobilul”, echivalentul cainesc al unui scaun cu rotile , ei … atunci mi-a fost dat sa vad fericirea in stare pura.E foarte greu de redat modul in care a tasnit din curte, viteza absolut incredibila cu care-a reusit sa se deplaseze dupa luni de minima miscare.Nu eu l-am tras dupa mine, a trebuit sa ma opintesc bine ca sa-l tin! La un moment dat am scapat lesa din mana si dus a fost! Desi am alergat din rasputeri l-am ajuns doar dupa ce s-a rasturnat intr-un sant de pe marginea drumului. Cand m-am aplecat ingrozita am vazut ca era intr-un fel de transa, cred ca nici nu realiza ce i se intamplase … in momentul in care l-am intors a zbughit-o iar, ca si cum nimic nu se intamplase.

Stiu ca nu e un rasfat estetic, dar priviti-l la startul unei oarecare plimbari matinale:


Acum a devenit un fel de expert in deplasarea pe baza de roticute.Coboara fara probleme prin rape care ma aduc in pragul colapsului, ia curbe pe o roata, alearga pe drum, alearga pe camp, la deal, la vale… ALEARGA.

Asa ca , trebuie sa recunoasteti, el nu este un invins, ci un invingator!

 
22 comentarii

Scris de pe 4 Iulie 2010 în blanosii, de viata

 

Etichete: , , , , ,

22 de răspunsuri la „Bismarck

  1. gradinaritdupaureche

    5 Iulie 2010 at 0:20

    Cand am vazut titlul am crezut ca vei vorbi despre un curcan.
    E un dulce Bismark. Ce turnura in viata lui si el tot vrea sa alerge, sa traiasca din plin.

     
  2. Elisa

    5 Iulie 2010 at 11:07

    Povestile astea pot fi lectii de viata pentru oameni.
    Sa fie sanatos sa-l aveti cat mai mult langa voi pe Bismark,dragutul de el !

     
  3. huni

    5 Iulie 2010 at 11:21

    Incredibil! Felicitari pentru tot ce ati facut pentru el!
    Din pacate nu pot sa exprim in cuvinte ce simt acum, dar daca oamenii ar avea o zecime din dragostea ta fata de animale si fata de animalul de companie cred ca nu am avea acum niciun maidanez pe strazile tarii.
    Si da, este un invingator, mai ales pentru ca are stapani cu o inima mare!

     
  4. balaurdegradina

    5 Iulie 2010 at 17:07

    😀 Dana, ai dreptate!
    Bunicul meu avea un curcan numa’ bine potrivit pentru numele asta !

     
  5. balaurdegradina

    5 Iulie 2010 at 17:10

    multumesc elisa!
    il vreau langa noi numai atata vreme cat se va simti si el bine.

     
  6. Alexandra

    5 Iulie 2010 at 22:39

    Ma gandeam la medicul tau. Cred de multe ori veterinarii sunt mai omenosi decat „medicii umani”. In orice caz, ei fac asta din vocatie, cu pasiune, iubesc animalele. Sa va traiasca si voi la fel, ca aveti suflet bun!

     
  7. balaurdegradina

    6 Iulie 2010 at 10:56

    alexandra,
    sarisem sa-ti dau dreptate, asa e, voiam sa-ti spun, sunt mai sufletisti si mai oameni decat „doctorii umani”!
    dupa care mi-am adus aminte ca prima mea catelusa a fost omorata cu zile de-un tembel beat si prost (am aflat ulterior: asa era el – prost, iar faptul ca era si putin beat in timpul programului a fost doar cireasa de pe tort).
    si-am mai avut de-a face si cu veterinari-oameni-de-afaceri” care iti umfla milionu’ inainte de a apuca sa casti gura sa zici care-i baiu’ care te-a adus la el…
    dar, in poveste cu bisi am avut parte de doi veterinari ca lumea!
    primul, care vazand in ce stare e amaratul cel mic a venit de mai multe ori acasa la noi, desi stam intr-o zona in care mai ales la vremea respectiva, inotai in noroi pana la gat.si-a incercat tot felul de tratamente (fara sa ne jupoie de bani) pana cand si-a dat seama ca, in cel mai fericit caz, doar bisturiul l-ar mai putea salva.
    iar despre cel care l-a operat, chiar numai vorbe de lauda am, si-un respect, pe care nu fata de foarte multi altii il mai am.

     
  8. Liliana Costache

    6 Iulie 2010 at 14:56

    Bravo! Bismarck ne ofera o extraordinara lectie de vointa si viata: sa nu ne pierdem speranta!

     
  9. Manole

    7 Iulie 2010 at 13:53

    Bine ai zis cum ai zis, Bismark este un invingator!

     
  10. Adinuca

    13 Iulie 2010 at 14:34

    Minunata poveste de viata. Nu numai pentru un catel ci si pentru noi ceilalti. Daca nu te dai batut, sigur rasare soarele si pe strada ta.
    Felicitari si voua si miCutului!

     
  11. balaurdegradina

    13 Iulie 2010 at 20:48

    huni, ne-ai facut vedete locale!
    de cand s-a vazut la stiri bisi nici nu prea mai vrea sa vorbeasca cu noi si a-nceput sa maraie ca vrea si balsam dupa dus 😀

     
  12. huni

    16 Iulie 2010 at 10:43

    Am vazut articolul in ziar, felicitari!
    Balsamul dupa dus este minimul necesar chiar si pentru cea mai modesta vedeta…care-i problema :D?

     
  13. balaurdegradina

    16 Iulie 2010 at 12:29

    cred ca ma roade invidia…

     
  14. spufi

    3 August 2010 at 8:45

    bravo voua si bravo bismark! genial mititelul, sa fie sanatos si voios! iar pentru voi, jos palaria!

     
  15. balaurdegradina

    3 August 2010 at 11:10

    suntem chit! pe mine ma emotioneaza de mor blanosii din ograda ta !

     
  16. animalute.acasa.ro

    4 August 2010 at 16:44

    Buna ziua. Vrem sa va felicitam pentru blogul dumneavoastra si pentru povestea de mai sus. Deoarece publicul nostru are nevoie de o poveste atat de sensibila si educativa, va propunem postarea materialului dumneavoastra pe sectiunea animalute@acasa.ro a portalului acasa.ro.

    Pentru mai multe detalii va rugam sa ne contactati pe adresa de email animalute.acasa.ro.

    O zi frumoasa,

     
  17. ilincaotgramesti

    7 August 2010 at 14:56

    Oooh, Laura!

     
  18. irenadaiana

    11 August 2010 at 10:36

    Eram absolut convinsa ca ti-am citit toate posturile dar uite ca de asta nu m-a avertizat mail-ul ca doar sunt abonata la tine. Si verificand am vazut si de ce. Eram in perioada de spitale , singuratati si ganduri negre. Povestea lui Bisi m-a emotionat pana la lacrimi. Si cand l-am vazut cum doarme parca l-am vazut pe Kimi care nu are alta pozitie mai buna de somn decat asta.Si de altfel in tot comportamentul mi-am regasit javrita.
    E fantastic cum iti poate umple viata o fiintuca mica si iubitoare. Mai ales necuvantatoare. Care iti vorbeste doar prin gesturi si atitudini.Cam la cat timp ai reusit sa-l inveti pe Bisi sa faca afara? Ca noi inca suntem in faza de negare. Adica ii place afara dar mai pasteaza o picatura si pentru in casa. Sa nu se piarda mirosul de tot.Oricum ar fi , Bisi al tau e un scump si un luptator. Va doresc sanatate si da-i un pupic de la mine

     
  19. Gabi

    17 Noiembrie 2010 at 12:28

    O poveste minunata despre mult curaj si rabdare . O viata lunga si experiente minunate va doresc!

     
  20. balaurdegradina

    17 Noiembrie 2010 at 14:51

    Multumesc, Gabi, sa fie!

     
  21. cristina

    10 August 2011 at 9:18

    N-am stiut de aceasta postare si intamplare. Am crezut ca de Bisi stie toata lumea direct de la tine. Acum inteleg de ce mititelul are rotite si asa de tare creste sufletul in mine de bucurie, de-i vine sa dea pe-afara. Este un fel de happy end. Eu n-am avut parte de el cu pisica mea, dupa un an de tratamente s-a stins in chin, dar „injectia” n-am putut sa i-o fac, asa ca te-am inteles complet, de la cap la coada. Te felicit, desi stiu ca la tine e ceva natural.

     
  22. Cristina Demetrescu

    25 Martie 2013 at 10:42

    E un baiat frumos, curajos si cu inima mare…Rau imi pare ca n-am stiut de existenta lui pana acum dar cred ca lucrurile iti intra in viata atunci cand le e dat lor sa vina. Lunea mohorata de azi s-a schimbat de cand am citit… Si noi am avut un teckel cu paralizie de tren posterior dar care s-a vindecat din fericire si ne-a bucurat viata multi ani dupa. Belicosul vostru e la fel de sanatos ca oricare latrator de pe lume, ba uneori mult mai rapid si mai abil in a ataca coclaurii. Il salut cu respect si de departe il scarpin la gusulita si il pup pe urechea stanga.

    P.S. Constat cu mare placere ca Elisa ne este prietena comuna…Daca dragostea de gradinarit si de animale (Doamne, si ce animale….) ne reprezinta, inseamna ca nu traim degeaba.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: