Imi e capul precum o cutie de rezonanta.
Pe de o parte la modul propriu: urechile – in greva dupa atatea decolari si aterizari la intervale relativ mici – imi joaca feste rautacioase, lasandu-mi impresia ca toata lumea vorbeste cu amortizor.
Pe de alta parte o durere de cap statuta, urmare generoasa a unei raceli din acelea cu haulituri, purtata fara gratie, dar cu simt de raspundere, prin toate ratacirile ultimelor zile.
Si amintirile astea rebele si dezordonate care se-nvalmasesc si refuza orice urma de disciplinare…
In seara asta o sa pun pe tapet varianta superscurta!
Da, le-am cam facut pe toate:
– am pornit la drum bolnava
– am ramas din prima zi fara baterii in aparatul de fotografiat
– m-am ratacit intr-o Londra care nici macar nu exista pe harta Londrei
– am pierdut un tren (primul in viata mea!)
– m-am minunat, infuriat, emotionat, amuzat, intristat de tot ce-am vazut.
Si, da, chiar mi-a placut !
Maine o sa va povestesc mai pe-ndelete.
Alexandra
24 Septembrie 2010 at 16:28
Bine ai venit! Doamne, cat te invidiez, uite ca a venit si randul meu sa ma inverzesc de invidie! Iubesc orasul asta, desi nu l-am vazut decat o data, acum 11 ani! Sa ne povestesti cu amanunte!
victoriacus
24 Septembrie 2010 at 19:05
Bine ai revenit.Abia astept pozele