RSS

Poveste lunga

30 Sep

Motto:  asa arata cocina in care traim, si ne complacem. romanii sunt niste jegosi. se simte peste tot, si in buc. unde stau eu, si in orase mai mici. pe strada unde am eu job, la 5 min de universitate, fac slalom printre cacati si pisici moarte. dixit!  … ce vrei, sa string eu mizeriile de pe strada si pisicile moarte? crezi ca de aia e germania curata, ca ies nemtii la razuit cacatii de pe strada?
    Franco

La o margine de oras, fix pe granita dintre doua mari cartiere, se afla cartodromul, inconjurat de un teren viran pe vremuri parc cochet, actualmente napadit de multa vegetatie salbaticita.Acolo, pe cand eram locuitoare de bloc, imi duceam cainele, si mai apoi haita (compusa din doi caini + eu seful :D ), zi de zi, la plimbare, sa facem cu totii putina miscare.Cum se-ntampla ca multi iubitori de animale  sa aiba cam acelasi gen de activitate pe-acolo , s-a infiripat in timp o adevarata comunitate … intitulaseram zona cutzodrom, iar noi deveniseram cutzodromisti.

Nu, n-am sa povestesc nici despre caini si nici despre stapanii lor.De data asta personajul principal va fi insusi Cutzodromul.

Dupa ’89, pe masura ce terenurile din imprejurimile Clujului reintrau in proprietate privata, zonele … cum sa le numesc? … de campare, de iesit la iarba verde, de mancat si imbatat in mijlocul naturii … au inceput sa dispara. De prin 2000, doritorii de piknik au invadat orice petec de iarba , pornind dinspre periferii catre centru, unde pana la urma, slava cerului, n-au mai ajuns. Iar Cutzodromul a fost victima perfecta aflata la indemana. Facatorii-de-plaja-prajitori-de-slanina au aparut la inceput dumineca, apoi sambata si dumineca.Apoi in fiecare zi in care era suficient de cald si de senin. In final ne-am obisnuit cu cel putin cate unul atunci cand nu ploua sau nu ningea.

Sa faci plaja nu e neaparat o activitate poluanta. Sa mananci „la iarba verde” nu e neaparat o actiune provocatoare de murdarie.Dar sa intri cu masina pe spatiul verde (desi ai loc de parcare cacalau), sa pui sa urle boxele din toti bojocii manele,sau rock, sau pseudopopulara, sa aprinzi focul fix sub cate un copac (ca-i mai la umbra), sa te intinzi fericit cu maieul ridicat sexy peste burdihanul bine umplut,  uitandu-te plesnind de mandrie cum plodu’ din dotare dovedeste-n bataie orice rest de tufa, iar la final sa pleci lasand tot jegul dupa tine… ei da, asta se poate numi cu sufletul impacat poluare. Ori sa-ti schimbi uleiul la masina, lasandu-l pe cel vechi sa se scurga pe iarba. Sa-ti faci curat in masina si-n portbagaj si sa lasi cu seninatate intr-o tufa toate badoagele si pungile cu mizerii.

Locul devenise de nerecunoscut. Era de-a dreptul sufocat de gunoaie. Cand vedeam ca-i vreme buna de plaja, mai ales la sfarsit de saptamana, noi, astia de ne ziceam cutzodromisti cautam alte zone de plimabat cainii. Cu toata mizeria adunata deja in straturi suprapuse, tasate, era asa o inghesuiala, incat aproape ca nu mai ajungea spatiul verde pentru cate masini se inghesuiau pe el.

Cam o data pe an cate o fundatie, vreo o scoala de prin zona, sau chiar primaria puneau de-o „igienizare”. Se adunau cateva camioane bine-bine tixite de mizerie incredibila, Cutzodromul apuca sa respire o zi, poate chiar doua, dupa care asaltul nesimtirii agresive continua sa mudareasca si sa sufoce totul.

Si uite-asa, intr-o dimineata rece de primavara incipienta, stateam zgribulita si filozofam scarbita, in timp ce cainii mei rascoleau gunoaiele. Era atat de multa murdarie stratificata, compacta, tasata de iarna care trecuse peste ea … incat imi creea intr-un mod irational, dar insistent, senzatia ca natura n-o sa mai poata si n-o sa mai vrea sa mai inverzeasca, si-o sa ramanem mereu prizonieri ai cenusiului infect. Cred ca acela a fost declicul. Acea spaima naiva (si totusi reala) … convingerea tot mai adanca ca asa nu se mai poate …  nevoia de a face ceva, orice, pentru a mai imbunatati putin starea de fapt.

De fapt nici macar nu cred ca mi-am dat seama ce fac atunci cand m-am apucat de strans . Aveam in masina tot felul de pungi de pe la cumparaturi. Una dintre ele am infasurat-o pe mana dreapta, pe post de manusa. In urmatoarele 30 de minute am curatat o zona de circa 30-40 mp. Un fleac nesemnificativ raportat la suprafata totala a Cutzodromului. In mod ciudat, petecutul acela mititel se particulariza clar in lanul de deseuri, iar eu ma simteam foarte bine cand mi-am imbarcat haita in masina si-am luat-o catre casa.

A doua zi am luat-o de la capat. In timp ce cainii alergau si se harjoneau, sau pur si simplu se uitau mirati la mine cum dispar prin tufisuri, eu umpleam punga dupa punga cu cele mai infecte ramasite ale civilizatiei umane: pampersi umflati, seringi, badoage, muulte peturi de plastic, sticle sparte, doze de bere, prezervative (acolo am realizat ca afirmatia ca romanii nu fac sex protejat e de fapt un mit urban), filtre de aer, filtre de ulei, tot felul de alte filtre, cartoane, plasticuri, carpe … si din nou peturi de plastic, ingrozitor de multe peturi de plastic.

Recunosc ca devenise o fixatie.Culegeam mizeria cu inversunare, cu furie, visam absurd la ziua in care voi culege ultimul pet si, intorcandu-ma si panoramand zona, voi vedea doar verde curat!

Reactiile n-au intarziat sa apara: esti nebuna / esti fraiera / esti inconstienta / incurajezi nesimtirea / esti nepermis de naiva la varsta asta / ce vrei sa demonstrezi, cat esti de grozava? / in nici un caz eu n-am sa-mi rup salele pt.ca-s altii nespalati!

Apoi mi-a fost dat sa aud si sa nu cred, din partea unor oameni de la chiar nu ma asteptam: ai vazut ca acolo e curat? eu am strans! … Nu vazusem, n-ajunsesem acolo, dar de emotie aproape ca-mi dadusera lacrimile. Pentru ca eu nu-mi propusesem sa mobilizez lumea, demersul meu avea un caracter pur personal, reactionam la o stare de fapt care ma nemultumea, si atat!  Am inceput sa am parteneri de activitate permanenti. O pereche de tineri, care adoptasera mai multi maidanezi. Apoi inca o doamna (+cainele din dotare). Foarte eficienta si bine organizata. Care nu se sfia sa faca si observatii directe celor prinsi in offside. Eu aveam un stil mai teatral: strangeam ostentativ gunoaiele din jurul piknikarilor,cateodata chiar ii intrebam daca mai au ceva de aruncat. In general oamenii deveneau mai atenti si ii vedeam cum isi aduna resturile si cauta un loc organizat unde sa le arunce, dar au fost cazuri in care mi s-a strigat de la distanta „hai si ia-o si pe asta, fata”.

Pe marginea zonei verzi se adunau mormane tot mai mari cu saci plini de gunoi. In unele dimineti, abia sosita, constatam ca intre timp s-au inmultit sacii si pungile (dovada ca tot mai multe persoane impartaseau activ nevoia de curatenie), iar mormanele se transformau in coline.  Era clar ne indreptam catre un punct mort: daca nu duceam gunoiul de-acolo intr-un interval de timp util urma sa se imprastie la loc.Sa-l ardem era mult prea mult.

Asa ca intr-o zi mi-am luat inima in dinti si-am sunat la primarie. Am fost pasata de la un interior la altul, pana cand un domn destul de plictisit mi-a spus ca da, acolo se preiau sesizarile cetatenilor. I-am explicat problema, nu l-am lasat sa se lanseze in argumentatia ca primaria nu are destui oameni … cand a-nteles ca gunoiul era deja strans in mare masura a urmat raspunsul standard „da, am luat nota de sesizarea facuta de d-na … , iar in cel mai scurt timp vom proceda la rezolvarea ei”.

Altminteri Cutzodromul era tot mai curatel. Zone tot mai extinse de verdeata respirau si ne ajutau sa repiram. E drept ca dupa zilele de plaja gaseam din nou murdarie. Da’ parca mai putina. Parca faptul ca se vedea ca cineva a facut curatenie impunea ceva respect. Nu foarte mult. Sau poate ca oamenii incepeau sa constate ca e mai placut sa faci plaja intr-un spatiu curat. Sau poate ca mai vazusera si prin alte zari ca nu e trendy sa lasi murdarie dupa tine.

Dupa vreo doua saptamani am sunat din nou la primarie: stiti, eu sunt Icsuleana care-n data de … v-a sunat ca sa va roage sa carati gunoiul din Cutzodrom, nu, nu trebuie sa adunati, l-am adunat noi, numa’ sa-l transportati…” Si-au mai trecut niste zile …

Pana-ntr-o dimineata cand, dupa ce mi-am eliberat haita din masina, mi-am tras punga pe mana dreapta si m-am pornit cu sacu-n mana, am scapat un iooooi de-or intepenit si cainii. Muntzisorii de gunoi disparusera! Am sunat imediat la primarie: stiti eu sunt Icsuleasca de la Cutzodromu din capatu Clujului / doamna draga, da’ am trimis echipa si camionu’ de ieri seara si-or raportat c-or facut treaba /  stati domnu’ ca io nu reclam, io am sunat sa va multumesc!    Si azi ma amuza starea de stupoare de la celalalt capat al firului  … era mai mult decat putea duce: se imunizase la reclamatii, plangeri, injuraturi … multumirile  erau ceva complet inedit si fastacitor, ca ajunsese bietul cel om sa-mi multumeasca ca-i multumesc😀

Nu, povestea nu s-a incheiat pur si simplu aici. Mizerabili si nesimtiti au fost, sunt, si din pacate vor mai fi. Dar de la acel moment situatia  a fost oarecum tinuta sub control. Nu mai eram singura care adunam mizerii. Mai ales cutzodromistii  imbinam plimbarea cainilor cu o activitate utila. In urma altor nenumarate telefoane primaria a instalat niste tomberoane uriase pentru gunoaie.Iar oamenii, daca le-au vazut acolo, au inceput sa le foloseasca.In urmatorul an, cat am haladuit prin zona, n-a fost chiar raiul pe pamant, da’ n-a mai fost nici iadul.

Nu cu multa vreme in urma am trecut pe-acolo. Fugitiv. Trecusera 4 ani si cum tocmai spuneam … era un fel de purgatoriu al starii de curatenie. Nu stiu cine o face, nu stiu cine o intretine.

 Pericolele mi se par, azi, a fi altele: s-ar putea sa rasara peste noapte vreun supermarket. Sau niste birouri de lux. Sau, de ce nu? , niste vile… Dar deocamdata este verde.

De ce am scris acest roman fluviu?

Pentru ca „aceasta intamplare simpla” m-a marcat intr-un mod mult mai profund decat as fi crezut atunci cand mi-am infasurat prima punga pe mana dreapta pe post de manusa.Am facut ceva! Am depasit faza lui „sezum si plansum” … Am vazut ca pot. Chiar si daca e vorba de victorii marunte.  Ca disconfortul,  greata si frustrarea sunt pana la urma niste factori declansatori minunati. Totul este sa nu te limitezi la a constata si a te simti oripilat.

Ca fapt divers, pentru ca n-am apucat sa ma inscriu in timp util in actiunea „let’s do it, Romania”, sambata trecuta mi-am facut propriul program de curatire a maidanului din fata casei.

 
14 comentarii

Scris de pe 30 Septembrie 2010 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , , , , , ,

14 responses to “Poveste lunga

  1. pur si simplu

    1 Octombrie 2010 at 13:03

    Asta este motivul pentru care am sa te citesc mereu. Dincolo de orice poveste transpare un om pe care nu pot decat sa il admir. Ma umple de speranta povestea ta. Sper, inca mai sper…

     
  2. irenadaiana

    1 Octombrie 2010 at 13:22

    felicitari Balaurico. Parca te vad scotand flacari in preajma simandicosilor jegosi. Iar chestia cu tomberoanele (sau lipsa lor) e o scuza jalnica pentru toti mizerabilii. Cand pleci de undeva (unde-ai facut mizerie sin in schimb te-ai simtit bine)nu te opreste nimeni sa-ti iei gunoiul cu tine ( ca doar e al tau , tu l-ai produs)si sa-l arunci la primul cos de gunoi intalnit in cale. Dar… mai e mult pana departe , cum zicea mamaia mea. Dar , din fericire , exista si oameni ca tine , care cu pasi mici dar siguri scurteaza drumul spre normalitate. Pentru ca normalitatea asa ar trebui sa fie , curata , cu bun simt , cu respect. Te pup. Fetele mele au fost la actiunea cu pricina. Pacat ca televiziunile nu prea au mediatizat evenimentul. Inca traim in tara lui Andrei. Poate vom reusi sa-l salvam pe Andrei si tara lui. Te pup.

     
  3. cristina

    1 Octombrie 2010 at 17:06

    pfoaaa, jos palaria! dupa ce ca a fost un gest minunat, a mai si fost povestit de nota 10, de mi-au dat si lacrimile pe alocuri.
    sunt, insa, stupefiata. nu pot sa cred ca exemplul pozitiv chiar mai are un impact. gasesc o explicatie: vorbim, totusi, de cluj. acolo poate ca oamenii mai au inca o urma de omenie. sau nu? oare chiar sa se poata? sa fie posibil sa nu ne fi dezumanizat ca societate? imi vine greu sa cred. dar hai sa mai sper si eu, ca si *pur si simplu*.
    oricum, felicitari inca o data.

     
  4. balaurdegradina

    1 Octombrie 2010 at 20:50

    vestea ciudata este ca se intampla. uitati-va cu mai multa atentie in jur. nu va lasati intimidati de urat.
    comparati.
    incet-incet o sa realizati ca e mai putin urat.
    decat acu’ un an…mmm, poate nu cine stie ce.
    decat acu’ 3 … parca-parca.
    decat acu’ 10 cu certitudine!
    eu cred c-am obosit cu totii de prea multa murdarie!

     
  5. gradinaritdupaureche

    1 Octombrie 2010 at 23:01

    Eu sunt intr-o perioada in care nu mai sper ca se va schimba vreodata ceva in bine in tara noastra.
    Dar povestea ta, parca imi da asa o licarire de speranta.

     
  6. carbonaru

    2 Octombrie 2010 at 11:11

    Iti trebuie ceva vointa sa faci asa ceva. Bravo !

     
  7. Alexandra

    2 Octombrie 2010 at 18:55

    Felicitari! Eu nu stiu daca as putea!Stiu insa ca la noi nu va fi niciodata curatenia de pe la altii pana nu se vor aplica (pe bune!) niste amenzi usturatoare.

     
  8. vasi

    2 Octombrie 2010 at 22:18

    Foarte educativa povestea,bravo tie!Eu cred foarte mult in puterea exemplului,asa ca ar trebui difuzat la televizor acest roman fluviu al tau.

     
  9. victoriacus

    6 Octombrie 2010 at 12:44

    Tare mi-ar fi placut sa fiu langa tine.Crede-ma ca mi-au dat lacrimile.Ma uit in jurul meu,in jurul satului in care locuiesc de 3 ani,si nu imi vine sa cred.Oameni de la tara,nascuti si crescuti aici,se duc cu carutele pline ochi de gunoaie si le arunca pe marginea drumurilor din afara satului,in loc sa le stranga si sa le dea foc.Este infiorator ce poti vedea.Este adevarat ca nici masina de gunoi nu o vedem prea des.Cel putin unde stau eu nu a venit niciodata.Dar se poate face altceva decat sa se arunce aiurea.
    Te felicit.

     
  10. huni

    6 Octombrie 2010 at 14:57

    Desi ti-am vazut articolul acum cateva zile numai acum am reusit sa-l citesc atent, de aceea comentez cu intarziere🙂.
    Iti multumesc ca ne-ai impartasit povestea ta si sincere felicitari! Este admirabil entuziasmul si interesul tuturor celor care au participat la Let’s Do it Romania, insa este total altceva cand te duci cu un grup sa cureti o zona, fiind automat in majoritate (chiar daca este pentru o scurta perioada) si sa te duci singur(a) sa faci acest lucru atunci cand ceilalti (majoritatea) se uita la tine de parca n-ai fi normal(a). Stiu exact la ce te referi cand zici ca te simteai bine dupa ce ai curatat zona, exact asa ne-am simtit si noi pe 25 septembrie. Povestea ta este dovada vie pentru cei care se indoiesc ca tara asta se mai poate civiliza.
    Vorba ta, important este depasirea fazei de “sezum si plansum” si cu cat realizam acest lucru cu atat mai bine. Sunt atat de multe chestii de care ne putem plange dar din pacate nu le putem influenta, insa curatenia chiar nu face parte din aceasta categorie. Este o problema care poate fi rezolvata de NOI, fiecare avand posibilitatea sa actioneze oricand si oriunde in acest sens, daca vrea🙂.
    Toata lumea e de acord ca aplicarea amenzilor ar ajuta, insa asta iarasi este ceva ce nu depinde de noi, dar in orice caz, preconditia sa se observe ca cineva a aruncat gunoiul este o zona curata nu :)?

     
  11. balaurdegradina

    7 Octombrie 2010 at 22:04

    Da, sunt absolut de acord cu amenzile, de fapt le-as inlocui, sau macar le-as insoti cu munca in folosul comunitatii.Sa simta mojicul durererea care-ti intepeneste salele, greata care-ti aduna stomacul in gat si frustrarea care te gatuie cand strangi jegul altuia!
    Plus educatiaaaaaaa! Multa-multa educatie, prin toate mijloacele, in toate mediile, adresata tuturor categoriilor!

     
  12. strongvaleriana

    9 Octombrie 2010 at 11:55

    Si cate s-ar putea face prin mai toate domeniile dac-ar exista aplicatia – fie si la nivel de exemplu..

     
  13. balaurdegradina

    9 Octombrie 2010 at 18:24

    mie importanta mi se pare depasirea starii de expectatie. reactia dincolo de exprimarea nemultumirii.

     
  14. Strigo

    13 Septembrie 2011 at 21:17

    Maaai, DECI AI TOT RESPECTUL MEU!
    CE MA BUCUR CA TE-AM CUNOSCUT!!!!

    ESTI O PERSOANA DEOSEBITA! MERI INAINTE🙂

    PS: draga de Mel, a fost cea care in sfarsit a facut linuk cunoscut🙂

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: