Pe la 9,30 inspre noapte, venind catre casa.Neagra de oboseala.Hamesita ( 2 covrigi la activ).
Ploua. Un vant obraznic zburataceste cand si cand frunzele.Tablou absolut clasic de toamna. Si-mi place, mi-e draga toamna in toate felurile ei.
Cheie, contact,motorul incepe sa toarca, stergatorul se lupta cu frunzele lipite de parbriz si, pana la urma, le dovedeste.Gesturi reflex: semnalizez, ma asigur, pornesc … dupa o vreme realizez ca-s pe pilot automat.Noroc ca la ora asta nu e aglomeratie. Ma strecor pe stradute laturalnice, luminate asa-si-asa, prefer traseul asta mai alambicat, evit cateva stopuri si e si mai … cum sa spun?, mai personalizat, mai al meu.
De dupa o curba ma trezesc cu ei in fata. Traverseaza strada de-a cherestulu’ , inlantuiti, n-aude, n-a vede, n-a greu’ pamantului, in ritm de croaziera, de parca ar fi unicii locuitori ai pamantului iesiti la preumblarea de seara.
Eu frana, nas lipit de parbriz, stomac in gat, cuvinte soferesti pe teava.
Ei tineri, frumosi si fragili.
(Avantaj ei!)
Simt cum se invartosesc in mine aia 2 covrigi, si telefoanele care si-au facut de cap non-stop, si tampita aia de lege pe care-am citit-o toata ziua ca sa-nteleg ce n-au inteles nici aia de-au facut-o, si disperarea ca timpul nu e elastic, si spaima ca n-o sa ma incadrez in termene, si umilinta de a-mi cersi banii munciti, care-ar trebui sa fie demult in cont … Mai am tare putin pana sa sar in mijlocul drumului sa-i dau naibii cu capul de asfalt, nu vad pe unde umbla, ce cauta in mijlocul drumului ca niste nesimtiti?
Dar ma invaluie zambetul lor. Pentru ca au un singur zambet, comun, unitar.
Nici macar nu se privesc. Zambesc frumos, putin tamp, dar dureros de frumos, la unison, ca si cum ar canta aceeasi simfonie doar de ei auzita.
Asa ca ma repliez rusinata, mi-adun masinuta mai pe langa mine si ne strecuram tiptil, sa nu-i trezim..
Elisa
21 octombrie 2010 at 12:09
Da,frumos,iata ce lipseste lumii.Iubirea.Ea si numai ea ne face sa suportam(ba chiar sa nu detectam) lipsurile zilnice.Si inca ceva,tineretea aia natanga cand nimic nu mai conteaza decat el sau ea.Si asta doar o vreme,bineinteles,fiindca nimic nu tine la nesfarsit.
Sper ca nici vremurile de acum sa nu mai tina mult 🙂
Ciao,Laura!
balaurdegradina
21 octombrie 2010 at 19:56
Elisa,
Ba eu vreau sa tina cat de mult (ca doar din viata mea trec toate) da’ sa se schimbe-n bine 😀
silavaracald
22 octombrie 2010 at 18:40
M-a durut pur și simplu!
Drept în plexul solar!
Impecabil scris, cu sevă de frunze veri, pe asfalt. 🙂
irenadaiana
22 octombrie 2010 at 22:23
Mi-aduc aminte de mine , de noi , candva , intr-o toamna…mi-e dor de vremea aceea.
balaurdegradina
23 octombrie 2010 at 11:29
SLVC, ce cauti tu la spamuri?
Pai vezi tu cum e cu binemeritatele ? 😀
balaurdegradina
23 octombrie 2010 at 11:44
Daiana, nu uita sa te bucuri si de toamna asta!
Zana Eficientei
23 octombrie 2010 at 13:16
uf, cat imi e de dor de inconstienta aia frumoasa, cand lumea nu avea sfarsit si cand meschinariile de tot felul reuseau cel mult sa ma faca sa zambesc.
silavaracald
23 octombrie 2010 at 16:42
Iete de-aia, că-mi place. Nu scrisei io azi de spamuri? Am zis că să văd cum e și de partea cealaltă a baricadei! 😉