RSS

Arhivele lunare: Decembrie 2010

dor de scrisori

Scorpio, cu placerea ei marturisita de a trimite si a primi scrisori,  mi-a amintit de „boala” din liceu, impartasita (caci orice viciu nu e deplin daca nu-l impartasesti ) cu Iudit, o colega de clasa, care statea cu o banca mai in fata, pe randul din stanga.
Cam odata la cateva saptamani, la plecarea spre casa, inainte de a ne desparti, Iudit imi spunea cu toata seriozitatea, cumva complice:

– Vezi ca ti-am trimis ceva ieri.
Asta insemna ca maine, cel tarziu poimaine, gaseam in cutia postala o scrisoare cu margini tivite in rosu si albastru, cu mentiunea LOCO, de la Iudit.In care-mi povestea ce mai face, ce-a mai citit, ce poante i-a mai facut fratele mai mic, unde ar avea chef sa plece, sau ce-a mai enervat-o in ultima vreme.Ne vedeam in fiecare zi, povesteam la scoala cate in luna si in stele, dar intotdeauna ne lasam o rezerva de impartasit in scrisori.


Cu constiinciozitate, a doua zi, scriam si eu un raport detaliat al ultimelor patanii marunte, mirari, impresii si vise, cam doua pagini de caiet scolaresc , le bagam intr-un plic cu margini tivite in rosu si albastru, pe care lipeam un timbru albastru de patruzecidebani, mentionam obligatoriu  LOCO , dupa care-l puneam cu gospodareasca seriozitate la cutia rosie din fata oficiliului postal de langa primarie. La scoala, dupa terminarea orelor, ii spuneam si eu, discret:

 – Vezi ca ti-am raspuns.

Da, de fapt continutul plicului avea o relevanta minora. Conta momentul descoperirii in cutia de corespondenta , caldura aceea placuta care te invaluia cand iti citeai numele pe plic, gadiliciul discret al mandriei (ia uite cum s-a gandit cineva  si la mine), nerabdarea de a-l deschide si-abia spre final curiozitatea de a citi randurile continute…

Oare de cand n-am mai primit o scrisoare?

Nu, facturile, extrasele de cont si oferetele promotionale nu se pun!

P.S.  Poza nu-mi apartine. E copiata aiurea, de pe net, dar pur si simplu nu mai reusesc sa descoper de unde.

 
13 comentarii

Scris de pe 29 Decembrie 2010 în de viata

 

Etichete: , , , , , , ,

aceeasi iarna

N-am ce face. Ma obsedeaza!

 
2 comentarii

Scris de pe 28 Decembrie 2010 în de gradina

 

Și dacă

nu m-am maturizat până acuma … slabe șanse de-aici incolo!

Dimineața mă  scobor din pat copacel-copacel, cu toate incheieturile  scârțâind, cu oasele, oscioarele, tendoanele și tendonuțele protestând vehement. Căci de la o vârsta (parcă o aud pe bunica) … prea se supără pe tine propriul ambalaj și prea îți ies pe nas toate „lucrarile de întreținere” pe care ai promis c-o sa ți le administrezi și n-ai facut-o.

Dar e suficient sa arunc un ochi pe geam (nu de tot 😀 )

sa văd că a nins, că afară totul e alb,

ba chiar mai ninge în continuare, ca să regresez brusc cu un numar indecent de ani, să mă bucur cum numai în copilarie stiam s-o fac.

Imi place grozav să privesc cum ninge! E o voluptate teribila în a constata ca stratul de zapada a mai crescut un pic. Ca totul e alb, e gri, e albastru. Ca aerul are o consistenta de cristal, ca miroase a rufe inghetate, ca pot vana fulgii cu varful limbii…

Oare de ce?  Sofer sunt, deci n-ar trebui să ma bucur. La săniuș nu mă mai duc. Nici la patinaj. Cu schiurile n-am reusit niciodată să stabilesc vreo relație de simpatie.

Ceva-ceva tot ar fi!

Aproape ca mi-e și rușine să recunosc : imi place sa curăt zăpada!

Ce freze, ce pluguri, ce comandamente? Când eu si lopata mea rosie  pornim sa dezapezim curtea si strada devenim o forta de nestapânit!  Azi am acționat deja de doua ori, iar daca șalele mele (of bunico, cum nu te-am înțeles îndeajuns!) n-ar fi intrat la un moment dat în protest spontan as fi curățat drumul până-n vale.

Deja zăpada s-a asternut intr-un strat subtiel proaspat. Prognoza meteo zice ca de maine dimineata ninsoarea o ia de la capăt. Nu-i nimic, nu-i nimic … eu si lopata mea rosie suntem pe faza!

 
12 comentarii

Scris de pe 27 Decembrie 2010 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , ,

Sarbatori fericite!

Si sa nu uitam sa-l asteptam pe Mos Craciun!

 
10 comentarii

Scris de pe 24 Decembrie 2010 în de viata

 

dl.bubu

Cred ca sunt mai mult 10 ani de cand am hotarat ca nu mai suport agonia lenta a bradutilor sufocati de globuri, beteala si instalatii electrice, in aerul uscat si cald al apartamentului. Nu stiu cand se poate declara decesul la un brad : in momentul desprinderii de radacina, in momentul in care e complet uscat, cert e ca de la o vreme imi tihnea tot mai putin de obiceiul cu pricina.

 Asa ca intr-o buna zi am tras adanc aer in piept si mi-am cumparat un brad artificial. A fost un compromis dramatic cu fobia mea fata de imitatiile de plastic, dar a meritat, pt.ca din momentul respectiv a-nceput din nou sa ma bantuie febra impodobirii bradului de Craciun.Bineanteles ca s-au auzit voci care au comentat ca plasticul nu mai miroase a rasina, a zapada si a munte, dar le-am inabusit scurt cu intrebarea „cati brazi ai plantat la viata ta de ai gusturi atat de rafinate?”. Adevarul e ca dupa ce ma luptam o ora-doua cu el reuseam sa-i mai tai din perfecta simetrie si incepea sa arate a brad adevarat, cei mai batrani nici nu bagau de seama ca e o biata imitatie, iar copiii care-l vedeau faceau oricum ochii foarte mari si se bucurau de el si mai ales de ceea ce gaseau sub el.Asa ca am devenit prieteni , iar familia l-a tratat cu respect, ca pe o „investitie pe termen lung”

Dl.Bubu este un bradut argintiu pe care l-am primit „de casa noua” acu’ trei ani, infipt  intr-un hardau generos. Doamne frumos mai era: albastru fumuriu, cu cetina deasa si vartoasa si mirosind a padure de poveste … numa’ n-am dansat in jurul lui de fericire!

Bineinteles ca am intrat rapid in transa, am alergat si mi-am cautat  „bijucarelele” (globuri, figurine,beculete,beteala si alte alea) si-am uitat de mine si de restul lumii vreo cateva ore,  timp in care am oficiat ritualul impodobirii lui. Caci un brad nu se impodobeste tematic (eco, retro, neo, futurist), nu se impodobeste in trenduri (anul trecut in negru, anul asta in mov, la anu’ mai vedem noi), un brad nu se impodobeste  pur si simplu.  Un brad de Craciun trebuie sa fie o poveste!  Sa contina obligatoriu toate culorile pamantului, in forma lor cea mai stralucitoare, beculetele sa fie neaparat albe, multe si pitite cat mai discret, sa nu se vada cumva  prozaicele cabluri electrice, beteala sa fie exact cat trebuie, nici prea multa, nici prea putina, iar totul sa se imbine echilibrat, armonios, frumos, fantastic.

Ei, si peste toata nebunia asta sa mai pluteasca si mirosul inconfundabil, de brad adevarat!  Era ca in bancul acela cu  „multumescu-ti Doamne: si pe indestulatelea si fara de pacat” … doar bradutul era viu, pe radacina lui, urma sa-i pun apa, sa-l stropesc si aerisesc, urma sa traim cu totii fericiti pana la adanci batraneti…

Pana la urma n-a fost chiar asa. Dupa cateva zile mi-am dat seama ca dl.Bubu e tot mai trist, ca are probabil probleme cu ficatul, din albastru fumuriu luase o tenta verde-galbejiu, crengile erau tot mai depresive, mereu se mai „cocea” cate-un glob si se facea tandari, chelea … Ce mai, se vedea cu ochiul liber ca nu-i place in casa, el voia afara sa-l bata vantul si zapada. „Lasa Bubule, ii ziceam,mai rabda si tu putin, ca dupa aia  te scot  afara si-o sa vezi tu ce bine-o sa fie!” M-am tinut de cuvant, l-am dezorzonat destul de repede, imediat dupa revelion,  si l-am scos afara, pe terasa. Unde nu s-a inviorat. Asa ca l-am mutat, tot in hardau, ceva mai departe de casa. Nici acolo nu i-a placut. L-am tras mai la umbra , in spate, printre muri. Cu acelasi efect.Abia in primavara, tarziu,  am reusit sa-l replantez cu tot dichisul in gradina. Dupa cat de apatic si pricajit a fost am crezut ca am reusit sa-l omor si pe el …  i-au trebuit doi ani ca sa treaca peste socul cu impodobitul! Din primavara asta a-nceput sa-si revina, e verde-verde (doar varfurile tinere is albastrii-fumurii), are crengile tot mai erecte si chiar si varful, care parea uscat si compromis, da semne de revenire.

Cum incepe sa ninga ma duc la fereastra de unde-l vad cel mai bine pe dl.Bubu. Si ma bucur de bucuria lui. Pare sa danseze cu ninsoarea.In fond e si el un copil.

In loc de concluzie :   detest masacrul brazilor de craciun, asemeni Alexandrei , mi se par ingrozitoare mormanele de braduti uscati langa ghenele de gunoi,  nu mai cred nici in varianta eco, bradul la ghiveci e de cele mai multe ori prea chinuit  pt. a mai supravietui ulterior.

Asa ca am trecut din nou la plastic.

P.S. Un mod verde de-a astepta sarbatorile,la care  subscriu atat de convinsa si atat de complet  incat  nu mai are rost sa mai fac vreun comentariu.

 
26 comentarii

Scris de pe 19 Decembrie 2010 în de gradina, de viata

 

Etichete: , , , , , ,

te uita cum ninge decembre

Pervazuri de iarna

In vasul asta am infipt cateva fire de rozmarin, intru butasire. Ia uite ce frumusete de rosii s-au sumetit s-apara 😀 … si care , culmea, chiar miros innebunitor a rosii adevarate !

Ma intreb mereu daca frumusetile astea verde crud realizeaza cat de subtire si fragila e sticla care le separa de realitatea de dincolo de geam.

 
18 comentarii

Scris de pe 12 Decembrie 2010 în de gradina

 

Etichete: , , , ,

captura de noapte

Incercand sa fac putina ordine in haosul din pozele mele, descopar una pe care-o si uitasem. E primita de la fie-mea, din Londra si e facuta, cred, la vreo cateva zile dupa ce m-am intors acasa (tipic, intotdeauna pierd ce-i mai zoaftos).

Iata, deci, ce chestii faine se pot fotografia la miez de noapte in Trafalgar Square, intr-un sfarsit de septembrie racoros si umed:

 
11 comentarii

Scris de pe 8 Decembrie 2010 în de-a naibii

 

Etichete: , ,