RSS

Arhivele lunare: Februarie 2011

ciupi si sfarsitul iernii

Ieri dimineata din nou ninsoare, din nou zapada , aceeasi rutina: eu invit la danţ lopata rosie, Ciupi o sterge fericita in mahala.

De data asta stratul de omat e mai gros, ninge inca apasat, asa ca ma opintesc din greu in lopata. Abia curat o zona, ma uit in spate si-mi dau seama ca s-a depus un strat proaspat.Ma opresc intr-un tarziu sa-mi mai trag sufletul si-ncerc o negociere scurta  cu salele amortite dureros, sa ma lase sa termin. Dac-as fuma ar fi un pretext numa’ bun de-o tigara, da’ m-am lasat deja de cativa ani buni, reprim un regret razvratit si m-apuc s-ascult zgometele orasului care-ajung la mine vatuit. Oricat de dor mi-ar fi de primavara nu pot sa nu ma bucur de-o ninsoare adevarata.

Ceva nu e in regula. E prea multa liniste! A trecut cam multa vreme de cand n-am mai auzit latraturile ascutite ale blondinei ce se crede printesa mahalalei si nici raspunsurile groase ale flacailor provocati de prin curtile vecinilor. Ma uit ingrijorata, strig … nici un raspuns. Intr-un tarziu, pe maidanul de vis a vis, ceva mic si colorat imi atrage atentia. Seamana cu costumasul „omida in dungi vesele” crosetat de maicamea intr-un moment de efuziune sentimentala. Dar e prea static, Ciupi a mea este o eterna miscare, o eterna zdroaba, ea nu poate sta intr-un loc atata vreme. Si totusi, e ea!  O chem… nici o reactie.

Conchid: iar are o criza de personalitate! Asa ca ma pornesc, pe jumatate infuriata, pe jumatate amuzata, sa-mi recuperez cârna din zapezi: ei lasa tu, cucoana, sa vezi cum iti imblatesc eu blanita, acuma te-o palit ambitu, mai pupi tu libertate la anu’, pe vremea asta!

Neavand conditia ei fizica si nici gabaritul de rigoare trebuie s-o iau pe ruta ocolitoare, si-n timp ce inaintez destul de greu prin zapada care-mi trece in unele locuri de genunchi, constat ca am, uitat intr-un buzunar, aparatul de fotografiat. Stiind cat de tare o enerveaza s-o fotografiez incep sa ma razbun: si pe chestia c-ai fost obraznica si nu mi-ai raspuns la chemari ia uite ce de poze iti mai fac!

Un ghemotoc galbui intr-o mare de alb.

Ciudat cat de linistita ma asteapta.

Intr-un tarziu realizez

Si brusc , de necaz si rusine, imi vine sa inghit aparatul. Amarata era agatata intr-o sarma ghimpata, aproape incolacita in ea. In poza nu se vede in ce hal tremura si nici ce privire sfasietoare avea.Nu pot sa-mi dau seama cat s-o fi zbatut sa iasa din intamplatoarea capcana, cat o fi asteptat acolo nemiscata in marea de zapada sa vina cineva sa o sa salveze si , mai ales, de ce n-a scos nici un scheunat, un racnet de ajutor, tocmai ea, marea vocalista, soneria ambulanta care da de stire orice se intampla!

Toata ziua m-a obsedat figura ei chinuita si spaima c-as fi putut pleca in graba la servici iar ea sa ramana blocata acolo, in zapada.

In dimineata asta.N-a mai nins. Nici Ciupi nu si-a mai manifestat dorinta de-a mai evada putin.

 
23 comentarii

Scris de pe 26 Februarie 2011 în blanosii, de viata

 

Etichete: , , , , , ,

rautaciupisme

De cand cu ninsorile astea dobandim noi tabieturi ale diminetii: eu, impreuna cu lopata mea rosie curatam intr-o veselie curtea si drumul, Ciupi o taie fericita prin mahala, isterizeaza toti cainii vecinilor, dupa care vine sa se mai certe putin cu Berny si Freddie, „peretenii” ei de dupa gard.

Ooo, de-as gasi un traducator autorizat! Gras as plati sa-mi spuna ce-au ei de impartit la gard!

Pe cat de mica, pe-atat de maiestuoasa, mangafaua cea carna si pufoasa se retrage demna si-i lasa pe cei doi flacai mofluzi si melancolici .

Ei da, maine va fi o noua dimineata!

 
12 comentarii

Scris de pe 24 Februarie 2011 în blanosii

 

Etichete: , , , , , ,

evadare

Zarile de-abia-i ajung…
Parca zboara,
Parca-noata …

Da. E Ciupi, care tocmai (credea ea 😀 ) o stergea de-acasa.

De fapt era o evadare regizata. M-am facut ca uit poarta deschisa ca sa-i las satisfactia pacatului pe de-a-ntregul consumat.

Si l-a consumaaat: tanara si salbatica, precum o pisica-salbatica a alergat prin hatisurile junglei inghetate  de pe maidanul de vis-a-vis !

Dupa care sfarsita si molcomita a scrutat zarile, suficient cat sa-i putem admira costumasul de camuflaj („omida in dungi  vesele” )

In final, fornaind fonfait, a considerat ca suficienta si satisfacatoare doza de libertate. Asa ca s-a intors cuminte acasa.

 
3 comentarii

Scris de pe 22 Februarie 2011 în blanosii

 

Etichete: , , , , ,

ieri, azi

Ieri dimineata. Zapada in retragere, petece minuscule de iarba, miros de reavan, promisiuni de verde crud…

Imaginatia o ia razna… parca vad si parc-aud poporul vietatilor microscopice de sub stratul inghetat … intinzandu-se, trosnindu-si incheieturile, cascand, oftand… trezindu-se, sau pregatindu-se sa se trezeasca , doar vine primavara si sunt atatea de facut!

Azi dimineata.

Ninge vesel peste-un cor de mormaieli plictisite … miliardele marunte se retrag plictisite , intru continuarea deacum plictisitorului somn de frumusete.

Zvon de raspandaci: dati de stire mai departe, se-amana cu o saptamana Marea Trezire!

 
7 comentarii

Scris de pe 21 Februarie 2011 în de gradina

 

Etichete: , , , , ,

mistere

Candva, prin  mezozoic probabil, am lucrat – vremelnic si fara sa aduc mari prejudicii intreprinderii socialiste de stat respective – la un laborator de metrologie. Chiar si-n acele vremuri de demult se practicau inventarierile, iar cu ocazia unei astfel de actiuni s-a constatat lipsa unui cleste patent. Maare paguba-n ciuperci, chiar si la standardele de-atuncea! Singura persoana cu adevarat marcata de toata povestea a fost un coleg care-si amintea obsesiv gestul larg cu care il imprumutase cuiva si vocea proprie rostind „poftim!”. Nu putea sa vizualizeze figura primitorului, in rest… si dupa un an de la momentul respectiv il auzeam rememorand:

-Imi aduc aminte perfect:era aici pe banc,uite aicea, eu l-am luat… m-am intors … i l-am pus in mana si i-am zis „poftim”. Da’ nu-i vad faţa!

Asa si eu 😀  Mi-aduc aminte perfect gestul cu care mi-am scuturat mana, aveam niste seminte lipite de degete, le-am scuturat de-asupra ghiveciului aflat intamplator in zona, dupa ce scosesem din el ceva plante decedate-n iarna asta … si-am zis „va mai dau o sansa!”

Pur si simplu nu-mi dau seama de care-or fi, ca n-am umblat eu cu prea multe feluri de seminte in primavara asta. Nimic din ce-am semanat stiintific (?) n-a rasarit atat de rapid si-atat de vivace.

Acuma o sa trebuiasca sa am grija de ele la maxim, nu de alta, da’ sa vad si eu ce-am semanat!

 
9 comentarii

Scris de pe 19 Februarie 2011 în de gradina

 

Etichete: , , , , ,

experiment … cu adaugiri (!)

Primele seminte care le-am pus in pamant si-am asteptat sa creasca flori din ele au fost de lobelia.Actiunea a avut loc acu’ vreo 10 ani.

Am luat un vas de plastic, l-am gaurit, l-am umplut cu pamant din fata blocului (habar n-aveam ca se gaseste de vanzare la florarii), am desfacut pachetelul de hartie, n-am prea vazut mare lucru in el, asa ca l-am rasturnat voiniceste deasupra vasului. Am mai tuflit deasupra vreo cativa centimetri de pamant, i-am batucit bine, am pus apa cu darnicie si-am inceput sa astept.

In dimineata urmatoare nu se intamplase nimic. Nici intr-a doua. Intr-a treia mi-am spus ca asta e, nu mai sunt copil si trebuie sa am rabdare. Dupa o sapatamana m-au incoltit banuielile ca ceva-ceva s-ar putea sa nu fie in regula, asa ca am inceput sa pun intrebari existentiale la birou. Mi s-a ras in nas, de unde am tras concluzia ca nici ceilalti nu stiau mare lucru.Din a  treia saptamana am inceput sa am remuscari: ucisesem cu nepriceperea mea o generatie intreaga de lobelii!

Noroc ca m-am incapatanat sa le pun periodic apa. Dupa mai mult de o luna de la momentul „insurubarii” semintelor (cam dublul perioadei normale 😀 ) a inceput sa fie evident ca se intampla ceva in vasul respectiv…pamantul incepuse sa-si schimbe volumele, parca voia sa inceapa sa fiarba… Pana cand, intr-o buna zi, am vazut ca explodasera, ca firave si aproape invizibile, semintele astea avusesera asa o dorinta nebuna de viata, si-asa o forta colectiva, incat practic rasturnasera stratul temeinic batucit peste ele si-l dovedisera!

Cred ca din momentul acela am inceput sa-mi doresc cu disperare o gradina.

Azi m-am apucat iar de insamantat lobelii, de data asta mai in cunostinta de cauza. Desi florile astea mititele si modeste, de-un albastru puternic, aproape mov, mi-s tare dragi, ma enerveaza dimensiunile semintelor: sunt atat de mici, aproape un praf de seminte, incat mi-e foarte greu sa le presar  intr-o forma cat mai regulata, de-asa natura incat sa le pot transplanta fara prea probleme cand le va veni vremea, ca nu-s eu mare specialist la operatiunea respectiva.

Am incercat tot felul de metode: le-am amestecat ba cu nisip, ba cu pamant, ba am incercat sa-mi fac un „teoc” de hartie cu care sa presar, nimic n-a functionat cum as fi vrut. Au iesit cum au vrut ele, adica la gramada, unele peste altele, de unde au rezultat si multe pierderi la momentul transplantarii.

Anul asta am copt o metoda noua (deh,creativitatea debordanta trebuie canalizata cumva ). Am s-o intititulez „sita semanatorului”. (Probabil e inventata de 1000 de ani, dar toata lumea stie ca nu exista bancuri noi ci doar urechi care nu le-au mai auzit).

Deci. Se ia o tavita de plastic, se gaureste, se umple cu pamant, se uda bine-bine, se aplica „sita”, adica una bucata de hartie gaurita cu acul in linii cat mai drepte (mie mi-au iesit aproximativ drepte), iar deasupra se presara semintele.

dupa care se conving semintele, cu degetele, fara sa se forteze, sa intre in orificiile respective.

Sunt surprinsa ce frumos si civilizat si fara comentarii s-au incolonat in siruri

Li se mai da o stropeala discreta (aici intra in scena „pishorcosul”):

Nu mai punem pamant deasupra, repet: NU MAI PUNEM PAMANT DEASUPRA, dar tragem o rochita sexi de plastic, intru non evaporarea umezelii si punem cutia pe pervaz, la lumina.

Dupa care lasam semintele in pace, sa-si faca treaba.Ca stiu ele ce-i de facut de-aici incolo.

Noua ne ramane doar sa asteptam.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Si iata si niste completari pretioase de la Kekee, care ne vor ajuta sa deranjam cat mai putin radacinile plantutelor rezultate.

Explicatiile lui ,clare si logice, o sa le gasiti la comentarii, in acest post.

 
37 comentarii

Scris de pe 14 Februarie 2011 în de gradina

 

Etichete: , , , ,

problema

 

Enunt: Se da urmatorul citat :

” XXX este o tara care s-ar zice ca supravietuieste in ciuda eforturilor politicienilor de a o distruge. xxxii  iubesc jocul politic, dar scopul jocului este de multe ori greu de citit, din punct de vedere al unui strain. Una din regulile politicii xxxlor  este ca nimic din ceea ce se spune nu inseamna cu exactitate ce ar parea la prima vedere, iar decodificarea discursurilor politicienilor de frunte ai natiuni reprezinta o forma de arta in sine.

Dobandirea puterii si a rangului de conducator are statutul unor scopuri vitale… Cu toate astea, in mod pervers, in politica XXX se considera adesea mai important sa distrugi ceea ce incearca sa construiasca rivalii, decat sa incerci sa constriesti tu insuti ceva.

Din nefericire (sau poate din fericire), poporul xxx este fericit si ramane pasnic atat timp cat nu duce lipsa de „paine si circ”, iar politicienii si liderii stiu asta prea bine.”

sursa: maminineta

Se cere:

1. Inlocuiti XXX-urile cu numele primei tari, respectiv primului popor care va trece prin minte imediat dupa ce ati terminat de citit citatul.

2.Descoperiti despre cine e, de fapt, vorba in propozitie.

3.Titlul cartii si numele autorului.

Sursa imaginii: maminineta.

 
5 comentarii

Scris de pe 13 Februarie 2011 în de-a naibii

 

Etichete: , , , ,