O vreme minunata de gogit in pat si de tanguit ca nu te lasa vremea sa lucrezi in gradina. Asa ca m-apuc sa-mi fac inventarul plantelor adapostite in garaj.
Conform unei deja incetatenite traditii constat ca marea majoritate au decedat de-a binelea. Nu inteleg, pur si simplu nu pot sa inteleg: toata iarna rezista eroic, la toate controalele saptamanale nu par sa aiba nici pe dracu’…”sunteti bine?” le intreb…”bineee” raspund ele in cor, asa ca-mi vad linistita de treaba, vine primavara, le cresc lastari verde pal, etiolati (nu fiti ingrijorate fetelor ca va tunde mama – le promit eu) …mai da peste ele un val de musculite albe (le urasc, le urasc, le urasc!!!), eu sar cu deparazitarea… le mai curat… Si-ntr-o saptamana, poate doua, bag de seama ca apa incepe sa stagneze in jardiniere, ca lastarii cei noi is mai toti uscati, iar daca verific la radacini constat ca e momentul sa opresc resuscitarea. E vorba in special de muscate, cateva verbine, bacopa si chiar si niste petunii curgatoare, din acelea cu flori marunte. Cam din fiecare planta enumerata a rezistat cate una, in cate o jardiniera. Asa ca le-am scos pe raposate, le-am mai deparazitat odata pe supravietuitoare si le-am cocotat iar langa geam, ca acuma au loc destul.
Descoperire socanta: smokie 3 (smochin descendent din primul smochin adus din delta) nu numai ca a facut o frunzulita, dar a facut de-a dreptu’ si-o smochina! Acuma, in martie!
Pe chestia asta nu mai stiu ce sa fac cu el. Voiam sa-l pun in pamant, ochisem eu un loc numa’ bun, ferit si insorit, da’ daca a infrunzit (si ce daca e numai o frunza?) ba s-a mai apucat sa faca si roade (ceea ce ma cam pune pe ganduri) cum sa-l scot afara, cand zic meteorologii ca urmeaza mai multe nopti cu minus 2-3 grade?
Ei, o surpriza frumoasa tot mi-a rezervat ziua asta ploioasa si uracioasa:
Brandusele mele movulii au expandat in gradina! Dupa ce infiecare zi le-am pandit primele semne, fara nici un succes, asa, dintr-o data, fara preaviz, s-au infipt arogante in peisaj. Urmeaza cele galbene, motatele, baltatele, apoi lalele…
Traindlatara
21 martie 2011 at 8:31
Am sadit si noi un smokie de curand si pot sa-ti spun ce scria pe ambalaj ca ar trebui saditi cat mai repede inainte de a iesi din stare vegetativa. De stare in care face fructe nu zicea nimic in instructiuni :). Oricum, al nostru s-a prins, are cam o saptamana si deja o explozie de frunzulite. Ar trebui sa incerci sa-l sadesti.
irenadaiana
21 martie 2011 at 11:18
la mine infloresc intai cele galbene si cele albe. movuliile sunt mai lenese. am facut prostia ca saptamana trecuta sa dezvelesc cei doi smochini pe care-i am prin vie. acum mi-e frica sa ma duc la ei cu frigul care a fost. Poate au rezistat. cat despre muscate cam asa se intampla cu ele daca le tii la iernat. cand vezi ca le dau lastarii , rupe cativa si-i baga intr-un ghiveci la caldura , vor creste rapid plante tinere. Cele batrane oricum se vor duce mai devreme sau mai tarziu.
balaurdegradina
21 martie 2011 at 17:43
Traindlatara, asa o sa fac si eu (desi parca mi-e cam frica): o sa-l sadesc in loc ferit si-o sa sper ca o sa fie bine.
Daiana, in delta smochinii rezistau bine-mersi, fara sa-i imbrobodeasca nimeni. Inghetau doar in iernile in care ingheta si Dunarea. Ori ca sa inghete Dunarea trebuie sa fie un ger ca lumea…
Alexandra
21 martie 2011 at 21:27
Cica se indreapta vremea. Eu nu mai cred!
balaurdegradina
21 martie 2011 at 21:36
Ei, da’ si cand o da cu soarele-n populatie, la vara, de n-om sti pe unde sa ne mai ascundem … Atunci sa te vad!
Ana lu' Manole
22 martie 2011 at 11:10
Mi-ai luat-o inainte la pozat branduse 🙂
Las’ ca pun io repede cu primule :)))
balaurdegradina
22 martie 2011 at 21:00
Cu primulele ma iei, ca ale mele-s tare galbejite si pierite anu’ asta…