RSS

raspuns la intrebarea „cum sa furi din supermarket?”

25 Iul

In parcare imi dau seama ca nu am moneda pentru cos. Asa ca ma apuc de rascolit geanta, buzunare, masina. In final gasesc sub un scaun, ratacit, un „leu-de-cinci” (ei cum se duse bietul Lulu !) Pescuiesc la fisa un cos si incep sesiunea de cumparaturi.

La raionul de fructe parchez pe-o laterala si ma indrept spre galantarul cu prune, singurele fructe romanesti. M-apuc sa pun in punga, da’ ma opresc rapid, ca mi se par cam „obosite” si parca nici tocmai coapte (are si patriotismul meu anumite limite). Mai pun intr-o punga niste nectarine (grecesti, tot in criza si ei, deci de-ai casei). Cantaresc (0.5 kg prune, 1.5 kg nectarine) dau sa le pun in cos, da’ nu gasesc cosul. Mai la vreo 2-3 metri mai incolo, doua fete se hlizesc citind mesaje de pe telefon rezemate de-un cos gol… nu, nu e cosul nostru, puteti sa-l luati (ce dragut, parca mi l-ar da de pomana!)…

Trec razant pe langa rafturile cu cafea (am, am luat 2 pungi saptamana trecuta)… in sfarsit!… de cand cautam filtre nr.4 pt. cafetiera …Ajung la raionul de detergenti, parchez cosul pe-o laterala si patrund in lumea fascinanta a balsamurilor de rufe. Mmmm … aroma de trandafir, de levantica, mosc alb, liliac, nufar de nu stiu care, ylang-ylang … o nebunie pana sa te hotarasti! Dupa indelungate cumpaniri (a-la-ba-la-por-to-ca-la) aleg unul si ma indrept catre cos.

La naiba, iara n-am cos! De data asta chiar ma enervez. Asta e chiar persecutie nedisimulata. Stiu precis und l-am lasat: langa hartia igienica la oferta (mai am, am luat saptamana trecuta un bax, trei straturi, galbena si cu norisori pufosi, cum ii place Balaurului Consort). De data asta cineva chiar se obrazniceste si daca-l prind n-o sa-i placa ce o sa i se intample! Chiar numai cosul meu pare atat de usor abordabil?  

Haladuiesc incapatanat printre console … nu, nu vorbesc inca singura, doar mai scap din cand in cand un fir discret de abur pe nara stanga … si iaca bafta: il gasesc la raionul de paine! El e, cosul meu, cu 0.5 kg de prune, 1,5 kg nectarine, 1 cutie de filtre nr.4 si … si cateva pungute cu cafea instant! „Infam cumparator puturos (oare de ce personajul in cauza nu putea fi decat de sex masculin?), a vazut cumparturile mele, i-au convenit, le-a insfacat, le mai adauga cateva articole si-o taie fericit, cu o substantiala economie de timp…daca-l prind il rup!” Arunc priviri razbelnice stanga-dreapta-fata-spate … nimic. Iau pungutele cu cafea cu un gest absolut ostentativ si le tuflesc pe-un raft … nimeni nu zice nici pâs. Insfac hotarat cosul si ma indepartez maiestuos. Moment de glorie absoluta!

Sesiunea de shoping continua in viteza, cu maximum de vigilenta si o lejera senzatie de sfarseala: e tarziu, e seara,  sunt rupta de oboseala, am mancat toata ziua 2 covrigi (cu tot cu gaura) si cinci cafele, nu mai am chef de nimeni si de nimic. Lucrurile incep sa lege, gasesc ce vreau, nimeni nu-mi mai greseste cu nimic, caruciorul e tot mai plin, nimeresc la o casa cu coada mai scurta, casiera e draguta si apriga in miscari … reusesc sa evit inghesuiala de la iesirea din magazin…iata-ma-s in parcare … umplu machineta cu pungi si pungute(cam asta e singurul moment in care regret ca nu mi-am luat si eu un suv dintr-ala maaaare…) Atata mi-a mai ramas: sa duc caruciorul la loc si sa-mi recuperez banutul pretios (da, banutul care imi lipseste mereu). Gata, l-am aliniat, a intrat cuminte la locul lui, trag de lant, bag dispozitivul si ma uit tâmp.

 Si cand zic tâmp nu zic un eufemism. Iara-s la faza la care as sapa o groapa maaare, cat mine de maaare, in care as intra cuminte si numa’ o mana as mai lasa-o afara … cu care sa trag peste mine pamantul. Din fanta manerului a iesit nu banutul meu cel cautat in geanta, buzunare si masina… Nu. A iesit un jeton galben, de plastic. Al cui o fi fost?

Adicatelea hotul sunt eu.

Acasa constatat ca prunele sunt absolut delicioase. Dar mult prea putine.

 
32 comentarii

Scris de pe 25 Iulie 2011 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , , ,

32 responses to “raspuns la intrebarea „cum sa furi din supermarket?”

  1. silavaracald

    26 Iulie 2011 at 15:30

    Era așea, pe la orele (sic!) 19, nu?
    Ahaaaaaaaaaaaa!
    Din cauza ta a trebuit să șutesc eu alt coș, că doar nu era să merg din nou la intrare numai pentru atâta lucru!
    Bine că știu! Data viitoare, merg la cumpărături cu lesa Lililucăi și o prind de cărucior! O să te prind în fapt cum ar veni…

     
  2. balaurdegradina

    26 Iulie 2011 at 17:34

    Poate vrei sa ramai si fara căţauă 😀

     
  3. Ursu Florin

    26 Iulie 2011 at 18:48

    Ce tare .. si eu am patit sa intru cu moneda si sa ies cu fisa .. dar eu chiar nu stiu cand am schimbat cosu.

     
  4. iulia

    26 Iulie 2011 at 19:46

    Noi ne-am manufacturat o scula din plexiglas cu care luam orice cos, asa ca nu-i mai duc grija in supermarket. Nimeni nu e interesat de un cos cu compartimentul pt. ban/fisa gol.

     
  5. viatalatara2010

    26 Iulie 2011 at 20:03

    Uite cum face lumea rost de bani de concediu :))

     
  6. balaurdegradina

    26 Iulie 2011 at 20:06

    Ursule, nici eu nu-s chiar sigura de moment. Doar de rezultat.

     
  7. balaurdegradina

    26 Iulie 2011 at 20:12

    VLŢ, stii pe cineva care cumpara jetoane? 😀

     
  8. balaurdegradina

    26 Iulie 2011 at 20:55

    Iulia, intotdeauna se gasesc amatori! Daca nu din cei rau intentionati, atunci din ailalti, ramasi cu buza umflata in urma activitatii laborioase a celor rau intentionati 😀

     
  9. silavaracald

    27 Iulie 2011 at 9:13

    Hai că ți-o iau eu, că văd că tare suspini după amărâta aia de monedă.
    Dau, la schimb, alta, de metal, cu breloc cu tot. Primită de la UDMR, în campania electorală. Îți dai seama că pe chestia asta i-am votat cu ambele mâini! 😉

     
  10. Omuldelamunte

    27 Iulie 2011 at 14:20

    Într-o zi am văzut ceva agitaţie la casă. Îl prinseseră pe unul care avea o cheie tăiată de la un alt cărucior, din aia care o bagi de la căruciorul ultim ca să-ţi recuperezi fisa. Toate cărucioarele care erau lăsate de izbelişte pentru câteva clipe, erau văduvite de acest individ infam, o scursură a societăţii, de fisele de 50 de bani inclusiv TVA. Avea buzunarele pline. Au fost înapoiate cumpărătorilor. A luat cine a vrut şi n-a vrut. TVA-ul însă, n-a mai putut fi recuperat…
    Poate strămoşii noştri…

     
  11. balaurdegradina

    27 Iulie 2011 at 22:06

    Ma mir ca nu l-au linsat … Merita!

     
  12. balaurdegradina

    27 Iulie 2011 at 22:17

    SLVC, te mirosisem eu de mai demult ca nu ai simt practic!
    Eu am o colectie intreaga de pixuri (votati pdl / votati sageata / votati …) … abia astept sa vina urmatoarele alegeri, sa reinoiesc stocul 😀 O sa fie iar tonete frumos colorate, unde barbati amabili ma vor indemna dulce sa iau niste calendare, un balon, un stegulet … iar eu am sa falfai din gene ca o contabila blonda si-am sa-ntreb suav: da’ pixuri n-aveti? pot sa iau doo? 😀
    (ah, ce placeri perverse poti sa dezvolti de la o varsta!)

     
  13. silavaracald

    28 Iulie 2011 at 9:18

    Slăbuț!
    Găleți. Umbrele. Deodorante de mașină. Pelerine de ploaie. Pui congelați. Zahăr. Cizme de cauciuc. ”Adidași”. Sau chiar numerar, după ce demonstrezi cu buletinul că ai votat.
    Pentru astea, da, merită să bați standurile și să le promiți voturile (pentru că și ei asta fac: promit; deci mi se pare fair așa).

     
  14. kekee

    28 Iulie 2011 at 16:21

    Ca să vezi cu ce persoane stau la poveşti ….
    Ruşine !!!
    Şi ţie şi la mâţă .

    nţ-nţ-nţ , ciordelessssss

     
  15. balaurdegradina

    28 Iulie 2011 at 21:10

    hai mai kekee, ca n-am decat patru pixuri (si-un caruţ, da’ io zic ca ala nu se pune, c-a fost fara de voie si nici nu l-am dus acasa) si-s convinsa ca si mâţa numa’ si-arata cunostintele teoretice…
    desi, daca stau si ma gandesc bine, de-o echipa de interventie boni&claida mai c-am putea pune … mmm … interesant … iata o idee la care merita lucrat putin …

     
  16. kekeekeke

    29 Iulie 2011 at 10:51

    Vă şi văd pe amândouă , într-o decapotabilă, agăţând păpuşei .
    Maneater ce sunteţi !
    😛

     
  17. kekee

    29 Iulie 2011 at 10:53

    Vă şi văd pe amândouă , într-o decapotabilă, agăţând păpuşei .
    Man-eater ce sunteţi !
    😛

     
  18. Ana

    29 Iulie 2011 at 12:24

    Inca ma tin cu mainile de burta. Ceva asemanator am patit si eu. Nu chiar asa, dar cu acelasi rezultat. Vroiam sa intru intr-un supermarket, o tanti doar ce isi luase cumparaturile din cos, ii indes 50 de bani in mana, insfac caruciorul, tipa zambeste stramb dar nu-i dau atentie si surpriza am avut-o doar la iesire, cand sa-mi recuperez pretioasa moneda: in lacas era un jeton rosu.

     
  19. balaurdegradina

    29 Iulie 2011 at 17:11

    Kekee, da. Vezi bine 😀

     
  20. balaurdegradina

    29 Iulie 2011 at 17:27

    Ana, in urma cu un an, intr-un supermarket, am avut aproape o altercatie cu un individ foarte iritat, ferm convins ca am vrut sa-i fur carutu’. Faptul ca i-am aratat ca in imediata apropiere era, intr-adevar, carutul meu, ca mi-am cerut scuze, c-am incercat sa-i explic c-a fost o neatentie din partea mea ,nimic n-a parut sa-l mai calmeze. Omul se autoambala si-mi repeta intr-una „asa ceva nu se face, doamna”. Pana la urma m-am enervat, privirea mi-a devenit oteloasa, vocea metalica, iar continutul replicilor acid. Tipul a facut botic, si-a insfacat protector caruciorul, mi-a mai aruncat un „nu se face” si-a plecat ofuscat.
    Bineinteles c-atunci i-am pus diagnosticul „nebun complexat si coleric”. Acuma incep sa ma-ntreb: de cate ori o fi fost victima unor hoti de carucioare de-o avut atata venin intr-insul?

     
  21. Omuldelamunte

    30 Iulie 2011 at 14:53

    Când eram mai mic, îndesam în toate cărucioarele nesupravegheate ce-mi cădea la mână, după care, studiam reacţia proprietarului care lua fiecare articol necunoscut, îl întorcea pe toate părţile şi apoi se uita nedumerit în sus. M-am amuzat odată când ea a luat în mână o pereche de chiloţi cât cortul lu’ mamaia şi l-a întrebat pe el: „ce dracu’ ţi-a venit să-mi iei porcăriile astea?” în timp ce eu mă făceam că mă uit la ciorăpei pentru băieţei.
    Acum sunt mare şi nu fur căruciuoare…

     
  22. silavaracald

    30 Iulie 2011 at 18:16

    @kekee
    Ei lasă că ne-om lămuri la Ibănești cum e chestia asta cu ”man-eater”. Și să nu plângi atunci că nu-i drept, că suntem două pe unul amărât! x(

     
  23. balaurdegradina

    30 Iulie 2011 at 20:48

    Ei, Itane „nu crede tu vantului/ batranului foc calator/ cand canta pe cale/ ca doruri el n-are/ pe fata pamantului/ ia seama mai bine/ la faptele lui” …

     
  24. balaurdegradina

    30 Iulie 2011 at 20:50

    SLVC, nu-l speria de pe-acuma, lasa-l sa vina … 😀 decapotabila 😀 păpuşei 😀 man-eater” 😀 😀 😀

     
  25. kekee

    1 August 2011 at 10:19

    O să-mi ascuţesc ţepii înainte de a merge la Ibăneşti .
    🙂

     
  26. balaurdegradina

    1 August 2011 at 11:41

    stii tu vreo maneatera care sa umble fara -macar!- o pila in posetuta?
    cred ca o sa ti le dam si cu oja…

     
  27. kekee

    1 August 2011 at 11:53

    =)) =)) =))
    – mă şi văd imobilizat de una, în timp ce cealaltă tacticoasă, mă dă cu lac.
    =)) =)) =))

     
  28. balaurdegradina

    1 August 2011 at 19:29

    … unu roz…unu mov…unu rosu..unu alb…unu roz…

     
  29. Claus Web

    2 August 2011 at 12:01

    interesanta actiune :)) nu?

     
  30. balaurdegradina

    3 August 2011 at 15:36

    claus, cand nu esti victima!

     
  31. Zamfir POP

    21 Iunie 2015 at 7:16

    Prunele delicioase, întotdeauna, sunt … prea puţine!

     
  32. balaurdegradina

    21 Iunie 2015 at 13:45

    Zamfir, dupa cum si cele acre mult prea multe 😀

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: