RSS

Arhivele lunare: August 2011

sfarsit de august

Diminetile au inceput sa miroase altfel. Si aerul pare sa aiba o alta consistenta.

Culorile sunt inca clare. Dar parca pierd din intensitate.

Sau poate mi se pare numai mie.

Poporul fiintelor marunte este inca in plina actiune.

Dar semnele trecerii , chiar daca inca discrete, sunt raspandite prin toate colturile gradinii.

In dimineata asta prima imagine vazuta pe geam a fost un V nu tocmai reusit exersat de o mini-escadrila de 5-6  zburatoare. „Preaviz de toamna!” a fost primul meu gand la  inceputul ultimei zile din august.

 
16 comentarii

Scris de pe 31 August 2011 în de viata

 

Etichete: , , , , ,

din nou despre ibanesti

Unii, asa, mai exigenti si mai transanti în felul lor, genul „numa’ vâna si varice”, au bănuit că la Ibănești s-ar fi intamplat o tabăra de șpriț și făcut poze. Nimic mai fals! Eroare fatala si de-a dreptul jignitoare!

La Ibănești am participat, plini de elan revolutionar, la SCOALA DE VARA PENTRU TINERE TALENTE BLOGHERISTICE, unica şcoală de vară focalizată pe reconstruirea si reinventarea imaginii de blogher adevarat. Acest eveniment educativ si-a propus (si-a reusit!) să  faciliteze participanţilor cele mai puternice experiențe de învățare, oferindu-le cu generozitate resursele necesare dezvoltării durabile, atât pe plan personal, cât şi extra.După spusele multor tăbărasi informațiile au fost percepute ca fiind un debate creativ despre integrarea, asimilarea și segregarea paradigmelor din domeniul blogherelii.

Sigur, vor fi unii, mai chitrosi si mai dogmatici, care vor considera ca exagerez. Tocmai in vederea depasirii unor astfel de situatii de neincredere in ceea ce afirmam că s-a petrecut in acel minunat loc, cu aceasta minunata ocazie, infatisez lumii cateva instantanee culese in momentele de activitate creatoare, desfasurata pe diferite sectiuni:

La sectiunea Blogherul si ultimele racnete ale psihologiei:

1.1 Psihodrama blogherisitco-psihotropica si simptomele corporale ca metafora relationala

1.2 O noua perspectiva sufleteasca asupra relatiei cu copilul din noi

Sectiunea Minitehnicus

2.1 Moment de suspans, aprofundand metoda rapida de pornire fara riscuri a laptopului

2.2 Cum sa instalezi in trei pasi o retea de calculatoare. Fara router si fara calculatoare.

Sectiunea Blogherul = dusmanul incalzirii globale

3.1 metode ultimul racnet de resuscitare a pastravilor salvati de la inec

3.2 metode de inmuiere si fezandare a tepilor la purtator (fashionizarea promisa se amana pentru la anu’)

4.Sectiunea Mens sana in corpore sano

4.1 dieta blogherului sanatos, cu chip luminos si colesterol vartos

(sau cum poti manca, daca stii sa faci botic, trei pastravi pe post de unu’ singur 😀 )

Fotogenia salveaza Romania

5.1  – Miscare scenica si coregrafia shootingului in cariera de fotomodel de blog

Lector: Giana cea cu vino-n-coace (s-o pape mamașa pe ea, cu tot cu inegalabilul ei ego!)

5.2 Noi metode persuasiv-parsive de paparațo tenebros

Datini si obiceiuri de vara ale blogherului de ieri si de azi

6.1 cu grație,tehnică impecabilă și rafinament inefabil … o strămoșească mărunțită la pode’

6.2 moment initiatic in deslusirea pasilor de breakdance

Ei, acuma ne credeti?

Oooooooooof … si cate-am mai facut si cat ne-o mai placut!

Da’ deocamdata numa’ atata. Sper sa nu starnesc proteste de strada si de blog din cauza de postare de poze.

 
33 comentarii

Scris de pe 27 August 2011 în hai sa vorbim discutii

 

Etichete: , , , , ,

miercuri cu poze si rime

Si deodata, dintre dealuri
Se desprinde larg un zvon
Departat si monoton,

Fulger negru… trasnet lung
Dus pe aripi de furtuna,
Zguduind pamantul tuna,

Parca zboara,
Parca-noata.
Scuipa foc, inghite drum,

A trecut…
Dinspre campie,
Vuiet greu de fierarie
Se destrama in tacere…
Scade-n departare…
Piere…(George Topîrceanu)

 
9 comentarii

Scris de pe 24 August 2011 în de viata

 

Etichete: , , ,

ibăştoc. despre cum am ajuns acolo

Da, am fost. Fomeie ţapănă (mai lesne săribilă decât ocolibilă), săltată gratios peste prima jumatate de secol, m-am azvarlit plina de elan pionieresc in aventura Ibăştocului din Ibanestii de Padure. Si – tulai, Doamne!- bine-o fost!

Marturisesc (ce-mi mai place sa ma marturisesc de la o vreme!) ca, initial, mi s-a parut o utopie blogheristica. Curiozitatea si naivitatea (pe care ma incapatanez de prea multi ani sa mi le cultiv ca sa mai fac abstractie de ele) m-au impins sa ma bag si eu in seama si sa m-a anunt ca participant potential.

Iacata de ce, ca tot ardeleanu’ care dac-o zâs o zâs,m-am pornit joi, intr-o vreme, la ora la care Clujul incepea sa se incinga, la propriu si la figurat. Mi-a trebuit un secol ca sa-l strabat de-a cherestulu’, tarandu-ma odata cu alte sute de masini, de la un semafor la altul. Interval de timp numa’ bun de emis gândiri optimiste, gen: „de fapt ce caut eu acolo?” / „o sa fiu un fel de magar intre oi” / „una e pe net, alta in realitate” / „de fapt ce caut eu acolo?” / „oamenii astia se stiu de mai multa vreme,de fapt eu ce caut acolo?” …

In mod bizar, cand am iesit din stransoarea orasului, calatoria m-a acaparat si-am sarit cu totul in plina vacanta. A fost ceva foarte brusc, foarte abrupt, si foarte profund.

Doar eu, drumul (urcand, coborand, serpuind printre dealuri) si vara de august, cu simfonia ei de linii, culori, nuante, tonuri si mirosuri. Si ce dac-am luat niste gropi? Si ce dac-au mai fost si soferi badarani? Cerul a fost limpede, dealurile verzi, Margineanul mi-a cantat (si nici eu nu m-am lasat mai prejos!), iar Brotacul Furibund si-a facut cu prisosinta datoria. Ce-mi puteam dori mai mult? 

De la Reghin incolo, drumul a luat-o prin padure. A fost atat de frumos incat a-nceput sa-mi vibreze plexul solar! Noroc cu drumarii care-au inteles ca pericolul de a te lasa furat de peisaj e mult prea mare, asa ca l-au contracarat plantand gropi strategice, nenumarate gropi strategice, mari, adanci, imprevizibile … cu atata darnicie incat te obligau sa revii rapid la statul absolut prozaic de sofer cunascator de amarnice injuraturi (am mai avut cateva alunecari ocazionale in starea de zen admirand peisajul absolut fabulos, dar au fost iute soldate cu trosnete prevestitoare de dejghiocare de Brotac Furibund, asa ca m-am lasat pagubasa).

Si-am ajuns. Si nici macar nu m-am simtit stanjenita. Oare de ce ma asteptam sa ma simt stanjenita? Oare cum m-as fi putut simti stanjenita de niste oameni frumosi, si calzi, si nebuni exact atat cat trebuie ca sa ma simt in largul meu?

Pentru ca, inainte de toate, sa recunoastem, ai nevoie de-o doza sanatoasa de nebunie sa te apuci sa organizezi asa ceva. Sa aduni fata in fata, in plina realitate, oameni care se cunosteau -cei mai multi- doar in spatiul virtual (acel caldut spatiu virtual care te cam lasa sa arati doar ce vrei tu, sa spui ce crezi tu ca suna bine, sa brodezi povesti, sa insinuezi nuante siderale despre adevarul tau, doar al tau…).

Si sa-ti rupi din timpul intotdeauna prea putin, proiectand, organizand, negociind,rezervand, angajand, punand obrazul pentru cunoscutii-necunoscuti ce urmau sa se cunoasca. Sa crezi ca cei care promit ca vin chiar vor veni, sa ai incredere ca vor fi la inaltimea impresiei lasate acolo, pe blog, al tau sau al lor, sa nu-ti fie frica sa-ti asumi un potential esec  (saru’mana Mel, sa traiti do’m’ Pesti, s-ar putea sa ma insel, dar cred ca ati fost niste înaintemergatori in lumea asta ireala a blogheritului !)

Si-apoi iti trebuie o doza zdravana de scranteala ca sa te sui in avion, sau masina si sa te pornesti hebereu din Germania, Italia, Muntenia, sau Moldova (Ardealul deja n-are rost sa-l mai amintim) ca sa te intalnesti cu … (hai sa nu-mi mai exhib prezumptiile tenebroase).

Tot ce-am scris pana aicea a mers uns, fara vreun efort major, cuvintele s-au aliniat cuminti, fara sa trebuiasca sa le vanez cu incrancenare. De la o vreme, insa, stau si ma uit la ecran si-mi dau seama ca mi-e tare greu sa formulez in scris starea de bine in care am plutit din acel moment (si care vad ca se prelungeste nepermis de mult). Si-ncep sa ma intreb cat de mult se cuvine sa-ncerc s-o fac.

Hai ca mai deliberez cu mine insami inca o vreme. Pe seara o sa mai pun niste poze. Cu peisaje. Pe cele cu personaje o sa le postez dupa ce voi cere voie personajelor.

 
15 comentarii

Scris de pe 23 August 2011 în hai sa vorbim discutii

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

pervaz

Culori, umbre, culori.

Ei da. E iar miercuri. Deci miercurim! Fara cuvinte.

Cu fluturi.

 
18 comentarii

Scris de pe 17 August 2011 în de viata

 

Etichete: , , , ,

pomii mei si recoltele lor

Una din virtutile pe care, vrei sa nu, gradina te obliga s-o exersezi este rabdarea.

Acu’ patru ani am implântat in pamant niste bete de care atarnau etichete cu nume de pomi: mar, par, visin,cires, piersic… si cu candoarea neinitiatului nerabdator am intrebat:

– In cata vreme o sa faca fructe?

– Doi-trei ani…

Pe naiba doi ani! Dupa doi ani erau niste bete putin mai lungi, cu oarisce  ramificatii. Dupa trei au inceput, intr-adevar sa rodeasca: ciresul a facut vreo doua cirese, visinul vreo trei visine … Performantul absolut a fost prunul: 18 bucati de prune brumarii, pantecoase, aromate si gustoase! Piersicul a scos o chestie miica si ingrozitor de acru-amara, invocand casa vecinilor, crescuta intre timp intre el si soare. Parul a facut si el o …para, hai s-o numim para, careia i-am dat tarcoale cam toata vara. Candva, in august, incercand eu sa le-o arat unor musafiri, a picat -pur si simplu- fara s-o ating, fara sa-i zic ceva de sanatate…

– Macar umbra de-ar face, sa stau si eu la umbra unui pom din gradina mea – mi-am zis cu regret. Dar ce umbra poti astepta de la niste bete ceva mai rasarite?

In primavara asta am observat mai intai pete mici de umbra. Nici nu stiu cum sa descriu emotia care m-a invaluit, tandru, cand am realizat ca pomii mei au in inceput sa faca umbra! Am ridicat ochii si-am vazut ca-si schimbasera atitudinea si profilul, nu mai puteau fi numiti „bete”…aratau chiar a pomi! Apoi au inceput sa fabrice roade!

Mai intai ciresul. Poze nu pun, ca prea m-a traumatizat povestea, mama lor de grauri! Prunul s-a umplut de prune, si-am tinut-o tot intr-un extaz inventariindu-le, pana-ntr-o buna zi cand am constatat ca, din cauze necunoscute, le-a avortat pe-aproape toate, pastrand doar una, spre aducere aminte.

Dupa care am descoperit, pe rand, ca aproape toti pomii mei au inceput sa fabrice poame. Mai putin unul, care nici macar nu mai stim cum ii zice sau ce-ar trebui sa faca (il banuim gutui, dar fara sa ne incrancenam prea tare pe aceasta versiune). Marinimosi, i-am mai acordat o perioada de gratie de doi ani.

Ce-am pozat plina de mandrie parentala (ca nu mi-e clar daca le-am fost mama sau tata cand am participat la plantarea lor) reprezinta cam toata productia de fructe a cestui an (perele fac exceptie, la ultima strigare au raspuns 16 bucati). Important, exceptional de important, este ca betele noastre devin pomi fructiferi adevarati, care o sa stie sa faca fructe adevarate!

.

.

.

.

.

.

.

Mai ramane sa-nvatam si noi sa-i ingrijim.

L.E. Ca sa stie toata natiunea cu cine are de-a face: piersicul este de fapt cais. Care face caise. Maaari (eu chiar n-am mai mancat caise atat de mari). Dulci si foarte parfumate. Visez la ziua in care voi face gem de caise, dulceata de caise, compot de caise si rachiu. De caise.

 
22 comentarii

Scris de pe 12 August 2011 în de gradina

 

Etichete: , , , , ,

Căutând

M-aplec peste margine: nu stiu – e-a mării?

… ori a bietului gand?

(Lucian Blaga)

Da. Din nou, miercurind fara cuvinte.

 
20 comentarii

Scris de pe 10 August 2011 în de viata

 

Etichete: