RSS

ibăştoc. despre cum am ajuns acolo

23 Aug

Da, am fost. Fomeie ţapănă (mai lesne săribilă decât ocolibilă), săltată gratios peste prima jumatate de secol, m-am azvarlit plina de elan pionieresc in aventura Ibăştocului din Ibanestii de Padure. Si – tulai, Doamne!- bine-o fost!

Marturisesc (ce-mi mai place sa ma marturisesc de la o vreme!) ca, initial, mi s-a parut o utopie blogheristica. Curiozitatea si naivitatea (pe care ma incapatanez de prea multi ani sa mi le cultiv ca sa mai fac abstractie de ele) m-au impins sa ma bag si eu in seama si sa m-a anunt ca participant potential.

Iacata de ce, ca tot ardeleanu’ care dac-o zâs o zâs,m-am pornit joi, intr-o vreme, la ora la care Clujul incepea sa se incinga, la propriu si la figurat. Mi-a trebuit un secol ca sa-l strabat de-a cherestulu’, tarandu-ma odata cu alte sute de masini, de la un semafor la altul. Interval de timp numa’ bun de emis gândiri optimiste, gen: „de fapt ce caut eu acolo?” / „o sa fiu un fel de magar intre oi” / „una e pe net, alta in realitate” / „de fapt ce caut eu acolo?” / „oamenii astia se stiu de mai multa vreme,de fapt eu ce caut acolo?” …

In mod bizar, cand am iesit din stransoarea orasului, calatoria m-a acaparat si-am sarit cu totul in plina vacanta. A fost ceva foarte brusc, foarte abrupt, si foarte profund.

Doar eu, drumul (urcand, coborand, serpuind printre dealuri) si vara de august, cu simfonia ei de linii, culori, nuante, tonuri si mirosuri. Si ce dac-am luat niste gropi? Si ce dac-au mai fost si soferi badarani? Cerul a fost limpede, dealurile verzi, Margineanul mi-a cantat (si nici eu nu m-am lasat mai prejos!), iar Brotacul Furibund si-a facut cu prisosinta datoria. Ce-mi puteam dori mai mult? 

De la Reghin incolo, drumul a luat-o prin padure. A fost atat de frumos incat a-nceput sa-mi vibreze plexul solar! Noroc cu drumarii care-au inteles ca pericolul de a te lasa furat de peisaj e mult prea mare, asa ca l-au contracarat plantand gropi strategice, nenumarate gropi strategice, mari, adanci, imprevizibile … cu atata darnicie incat te obligau sa revii rapid la statul absolut prozaic de sofer cunascator de amarnice injuraturi (am mai avut cateva alunecari ocazionale in starea de zen admirand peisajul absolut fabulos, dar au fost iute soldate cu trosnete prevestitoare de dejghiocare de Brotac Furibund, asa ca m-am lasat pagubasa).

Si-am ajuns. Si nici macar nu m-am simtit stanjenita. Oare de ce ma asteptam sa ma simt stanjenita? Oare cum m-as fi putut simti stanjenita de niste oameni frumosi, si calzi, si nebuni exact atat cat trebuie ca sa ma simt in largul meu?

Pentru ca, inainte de toate, sa recunoastem, ai nevoie de-o doza sanatoasa de nebunie sa te apuci sa organizezi asa ceva. Sa aduni fata in fata, in plina realitate, oameni care se cunosteau -cei mai multi- doar in spatiul virtual (acel caldut spatiu virtual care te cam lasa sa arati doar ce vrei tu, sa spui ce crezi tu ca suna bine, sa brodezi povesti, sa insinuezi nuante siderale despre adevarul tau, doar al tau…).

Si sa-ti rupi din timpul intotdeauna prea putin, proiectand, organizand, negociind,rezervand, angajand, punand obrazul pentru cunoscutii-necunoscuti ce urmau sa se cunoasca. Sa crezi ca cei care promit ca vin chiar vor veni, sa ai incredere ca vor fi la inaltimea impresiei lasate acolo, pe blog, al tau sau al lor, sa nu-ti fie frica sa-ti asumi un potential esec  (saru’mana Mel, sa traiti do’m’ Pesti, s-ar putea sa ma insel, dar cred ca ati fost niste înaintemergatori in lumea asta ireala a blogheritului !)

Si-apoi iti trebuie o doza zdravana de scranteala ca sa te sui in avion, sau masina si sa te pornesti hebereu din Germania, Italia, Muntenia, sau Moldova (Ardealul deja n-are rost sa-l mai amintim) ca sa te intalnesti cu … (hai sa nu-mi mai exhib prezumptiile tenebroase).

Tot ce-am scris pana aicea a mers uns, fara vreun efort major, cuvintele s-au aliniat cuminti, fara sa trebuiasca sa le vanez cu incrancenare. De la o vreme, insa, stau si ma uit la ecran si-mi dau seama ca mi-e tare greu sa formulez in scris starea de bine in care am plutit din acel moment (si care vad ca se prelungeste nepermis de mult). Si-ncep sa ma intreb cat de mult se cuvine sa-ncerc s-o fac.

Hai ca mai deliberez cu mine insami inca o vreme. Pe seara o sa mai pun niste poze. Cu peisaje. Pe cele cu personaje o sa le postez dupa ce voi cere voie personajelor.

 
15 comentarii

Scris de pe 23 August 2011 în hai sa vorbim discutii

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

15 răspunsuri la „ibăştoc. despre cum am ajuns acolo

  1. irenadaiana

    23 August 2011 at 14:31

    adicatelea te-ntalnisi cu tata lumea?

     
  2. balaurdegradina

    23 August 2011 at 22:09

    nu chiar cu tătă … aţi mai fi vreo caţiva care mi-aţi scăpat 😀

     
  3. andruska

    23 August 2011 at 22:34

    “de fapt ce caut eu acolo?” / ”o sa fiu un fel de magar intre oi” / “una e pe net, alta in realitate” / “de fapt ce caut eu acolo?” / “oamenii astia se stiu de mai multa vreme,de fapt eu ce caut acolo?” …

    Constat că ai și puteri paranormale – io, doar par (a)normală – deoarece aceste cuvinte mi-au răsunat în minte tot drumul la ducere spre Ibă 😀
    La întoarcere, făceam variațiuni pe tema ”prost să fii, noroc să ai” întrebându-mă cât de „inteligentă„ pot fi dacă mă copleșește un asemenea noroc?!
    Acum serios, chiar m-au marcat profund aceste zile și m-au pus pe gânduri, redându-mi speranța unei lumi colorate, nu pierdute în tonuri cenușii.

     
  4. Mihaela C.P.

    23 August 2011 at 22:59

    Ce mi-e Ibăștoc, ce mi-e Woodstock, nu? Dar te duseși fara cățel? Cum era sa te recunoasca lumea?

     
  5. balaurdegradina

    23 August 2011 at 23:08

    andru, mama, nu stiu de la ce ni se trage, da’ vad ca empatizam la greu! pe drumul de costise catre casa fix asa brodam si eu pe marginea temei „…sa fii, noroc sa ai” , 😀

     
  6. balaurdegradina

    23 August 2011 at 23:09

    Mihaela, cateii nu erau transportabili, asa ca a trebuit sa ma descurc cu ce am gasit la fata locului 😀

     
  7. andruska

    23 August 2011 at 23:21

    …și dacă ne-am pus împreună de acord ca ni-i Margineanu tovarăș de nădejde la drum, mă avânt c-o sugestie care mă ”muncește” :

    http://www.trilulilu.ro/klaud30/f669989a1d79ad

     
  8. balaurdegradina

    23 August 2011 at 23:54

    se retine sugestia, ca de nadejde! la drum lung, mediu si scurt.

     
  9. silavaracald

    24 August 2011 at 0:14

    Chiar că a trebuit să te „mărgineşti” la căţeii pe care i-ai găsit acolo, adică un Amor jigărit, suspinând după Lililuca lui exilată la oraş.
    Acuma, nu merg pe principiul: „M-a lăudat, se cuvine s-o fac şi eu!”, dar ţin să reamintesc că muream de curiozitate să te cunosc. Şi că a meritat toată curtea pe care ţi-am făcut-o, mai pe faţă, mai pe furiş, ca să te determin să porneşti în această aventură. Şi că te admir nespus pentru faptul că ai făcut-o până la urmă. Nu cred că există vreun tăbăraş care să nu te fi îndrăgit cel puţin cât te îndrăgesc eu acum. Mulţumesc, Doamnă frumoasă, harnică, deşteaptă şi luminoasă!
    PS: Sper că n-am sforăit prea tare în cele două nopţi cât ţi-am fost colegă de cameră.
    PPS: Ai acordul nostru -adică, al familie şelevecelei- în ce priveşte publicarea fotografiilor în care apărem şi noi.
    PPPS: Sărutări de mâini Balaurei Mature!

     
  10. Lady A

    24 August 2011 at 7:31

    Balaur drag 🙂
    buna dimineata!

    este greu sa gasesti cuvinte care sa exprime starea in care esti. a fost cu totul altceva fata de ceea ce ne este dat in fiecare zi. si suntem oameni si simtim nevoia de contacte reale, de mimica, de zambete si, mai ales, de ochi si imbratisari. Astea nu le prea poti avea pe net 🙂

    Mi-a facut o deosebita placere sa te cunosc!
    kiss

     
  11. Georgiana

    24 August 2011 at 12:25

    eu te iubesc de-a dreptu’! asa cum, de altfel, va iubesc pe toti cei ce-ati fost acolo! Mi-s mândră şi mă laud la tătă lumea cu voi! Cine n-a fost acolo, n-are cum să înţeleagă 🙂
    Te îmbrăţişez tare, tare!

     
  12. balaurdegradina

    24 August 2011 at 12:40

    ioi (jaj) doamnelor ce mi-ati stiut face!
    noroc ca nu se vede ce pishorcosi mi-s ochii si cum imi tremura toate-toate cozile…
    ca sa nu mai vorbesc ca mi-ati luat-o inainte, asa ca nu mai pot sa raspund „no ca si io va iubesc!” fara sa para de pamplezir.
    da’ nu-i nimica, va astept la cotitura, si daca n-o sa va tremure corasonu’ de ce-o sa va fac sa nu-mi ziceti mie ba_laura!

     
  13. miki

    24 August 2011 at 13:56

    Constat ca tata lumea stie a spune frumos despre aventura noastra ibanestiana, numa eu am scris sec, fara pic de poezie. Nu mi-o folosit la nica c-am terminat liceu de filo. Eniuei, tare ma bucura ca am avut ocazia sa cunosc oameni asa de misto. Ti pup tu, balauro, tu! :-*

     
  14. balaurdegradina

    25 August 2011 at 7:54

    Miki, nu puteam fi chiar toti lirici. Cineva trebuia sa fie cu capul pe umeri si picioarele pe pamant si sa transmita pentru posteritate o relatare obiectiva a derularii evenimentelor 😀 Si io ti pup !!

     
  15. Strigo

    27 August 2011 at 20:53

    La mine au fost ceva indoieli pana am luat beletu’.
    Odata platit, zilele trecute in concediu in caldendar nu mi-am mai zis decat „pe cai!” :)), vorba ta „am zâs am zâs” (doza aia de scranteala e de vina =)) =)) =)) )
    Tare ma bucur ca ai venit si tu :-*, vorba Gianucai „amu chiar is bogata!”

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: