RSS

Arhivele lunare: Noiembrie 2011

contrapunct

CONTRAPÚNCT s. n. 1. Tehnică în compoziția muzicală, constând în suprapunerea a două sau mai multe linii melodice de sine stătătoare, având fiecare un înțeles propriu, dar formând laolaltă un tot organic; polifonie, contratemă. 2. Știința care se ocupă cu studiul regulilor contrapunctului (1). – Din it. contrappunto, fr. contrepoint.

Ma surprind tragand cu urechea. Aproape ca le aud cantarile.

 
8 comentarii

Scris de pe 28 Noiembrie 2011 în de viata

 

Etichete: , , , ,

alte constatari si intrebari

Nici nu mai ştiu de când privesc , dimineaţă de dimineaţă, dealurile ingheţate bocnă.

Nici nu mai ştiu de când, seară de seară, clănţănind din ciolanele ingheţate, mormăi şi scot fum pe nara stângă, c-aşa nu mai merge şi mâine o să-mi duc brotacul furibund la doctorul de brotaci furibunzi, să vadă ce boală-l macină de-mi dă căldura fix când dau să intru pe strada mea.

In dimineata asta, aruncand o privire galesă gradinii mele zgribulite,

şi făcand eu tot felul de  socoteli „când o să vină iarna”, mă opintesc brusc,  realizând ca iarna-i instalată bine mersi, cam fara preaviz, de-o bună bucată de vreme.

Chiar aşa: oare când a fost toamnă anul asta?

Căci pe când i-ar fi fost sorocul am avut parte de-o vară prelungită şi oarecum plictisită , dupa care noi ne-am cam precipitat şi-am declarat că gata, e toamnă, unii am scandat „uraaa”, altii „huooo” şi-am ţinut-o asa vreo câteva zile.

Ca sa constatăm subit ca e iarnă-iarnă, cu nopti bocnă şi zile cu soare cu dinţi.

O fi de la-ncălzirea globala? O fi umblat guvernu’ şi la lungimea anotimpurilor?

Măcar de-ar ninge…

Cautarea zile: „pantofi cu toc pt domnisoare poze”

Propunere de gasire: pantofi fara toc pt.domni pozi.

 
8 comentarii

Scris de pe 26 Noiembrie 2011 în de viata

 

Etichete: , , , , , , ,

rivalitati

Azi, la aeroport, chinuind-ma sa-mi parchez brotacul furibund pe jumatatea de loc ramasa intre o bordura inalta si-un hamăr dintr-ala negru, mare si rau,

mi-am adus aminte subit de-o mica intamplare cu trairi colorate de-acu cativa ani.

Era pe vremea cand eram mandra posesoare de Tico nervos si obraznic

Ce limuzeta, domnule! Cata prestanta si tinuta pe patru roticute! Bineinteles ca multi reiterau mustacind bancuri de pe vremea Lastunilor, dar noua nu ne pasa, faceam o echipa teribila si ne simteam regii imperfectului carosabil urban. Cateodata chiar ne obrazniceam si dadeam clase in alinieri cu fata, spatele si de-a cherestulu pe submultipli de parcare limuzinelor obeze si cu fundul lat, numa’ asa, sa crape rânza-ntrânsii si-ntrânsele!

Ei, si-ntr-o buna zi, in buricul targului, la ora de inghesuiala si foşnăială maximă pe Floaşter, echipa asta de aur a intrat in conul de umbra al unei dihanii mari, negre si cat un bloc, care inainta aleator serpuit pe trei benzi. Condusa (altminteri cum?) de-o blonda. Ori soferita statea rau cu orientarea , ori nu mai condusese fiara pana atunci, ori -pur si simplu- era imbatata de senzatia aceea de putere pe care i-o dadea volanul dihaniei uriase. De o suta de ori ne-o inghesuit, mai-mai sa ne tosoneasca, de alta suta de ori ne-o „luat fata” la milimetru, fara preaviz. Ba a franat ca nebuna in fundul zvelt de Tico, ba a franat nesimtit in fata boticului fermecator de Tico… Toate aste pe parcursu a vreo 500 metri liniari. La inceput am reactionat calm, apoi am inceput sa ne simtim iritati, dupa care am devenit de-a dreptul furiosi. Furia celui mic, sicanat de cel mare nu din rivalitate, ci pur si simplu din neatentie, bagatelizat, redus la dimensiunea de nesimnificativ si foaaarte umilit.

Pana la urma am oprit la semafor pe pozitii de egalitate. Strangeam nervos volanul, piciorul tremura deasupra acceleratiei, eram si eu si Tico un tot arcuit, pregatit sa se azvarle inainte. M-am pomenit gandind cu ura patimasa: „baa, daca te mai prind pe banda mea zob te fac!” Dupa care, brusc, m-a umflat rasul. Eu si Tico eram, la un loc, cat o roata si jumatate a bestiei negre.

Care da, era un Hummer.

Cautarea zilei: „na-m nici grebla na-m nici furca” 

Intrebarea zilei: da’ ce a-i?

 
5 comentarii

Scris de pe 23 Noiembrie 2011 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , ,

blestemul uichendului loveste iara

Il astept cinci zile. Cateodata sase. Mai rar douasprezece. Printre jurnale, registre, balante, provizioane, impozite si taxe se insinueaza discret ideea ca in uichend o sa fac. Mamaa cate o sa fac! O sa  plivesc, stropesc, tratez, tund , strang , mut, giugiulesc, cert, recoltez,o sa duc cainii la vaccinat, o sa fac curat la, o sa citesc o suta de carti pregatite la capatai de-un secol, o sa socializez si eu ca oamenii normali…O sa…

Vineri seara e vremea numai buna. Pentru ceea ce mi-am promis. Sambata dimineata numai e. Ploua, ninge, urla vantul, e mult prea cald sau mult prea frig. Sau ma doare ceva. Sau. Sau… Ca sa citez un clasic in viata: putu-i, putu-i! (cu accent pe prima silaba s’il vous plait).

Atat de umed friguros cetoasa a fost dimineata asta de sambata, incat mi s-a parut o chintesenta a uichendurilor rautacioase din intregul an. Parca m-astept sa vad fantome jucand leapsa pe ouate printre brazi, tuiute si tufite.

Si voiam (pe bune voiam!) sa fac curatenie pe terasa. Sa-mi strang toate marafeturile abandonate in ultima vreme (ustensile de gradinarit, ghivece si olute, borcane si borcanase, frunze scuturate cu darnicie de vita de vie cocotata printre grinzi, saci cu tot felul de chestii si materiale). Dar is mucoasa, cu ochii urdurosi, cu capul caramidos (si asta dupa ce am luat buline si am stat cuminte in casa !) si cum ies un minut in frigul asta umed si rautacios incep sa ma stranga si sa ma impunga toate.

Nici cu cititul n-am spor, nici la televizor n-am chef sa ma mai uit. Ma plimb de la un geam la altul, de pe o canapea pe alta, de la televizor la calculator. Aproape ca-mi vine sa bâzâi de frustrare.

 

 
11 comentarii

Scris de pe 19 Noiembrie 2011 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , , ,

toamnă, virusări, relaxări

Dimineata de noiembrie.

E un frig apasat si uscat.

Unii aleg sa se dezmorteasca activ, prin putina miscare…

…cu salve de latraturi belicoase, alergat pe langa gard si intrecere de fluturari de coada imbatosata cu echipa adversa, de ciobanesti internationali.

Altii, mai pasnici prin forta imprejurarilor, ne multumim cu un ceai

Reteta e absolut mirobolanta: macese, afine, lamaie,soc, ghimbir si petale de trandafir! Mmmm, o nebunie! Promit sa fac de-acuma-ncolo stoc zdravan de petale de trandafiri, sunt minunate, si prin aroma si prin gustul usor acrisor.

Da. Sunt virusata. Asa ca pana la urma m-am hotarat sa-mi dau, cu marinimie, un concediu medical de o zi. Sper sa fie suficient, ca-s tare ingramadita cu treaba.

Pe principiul „omul cat traieste invata” trebuie sa marturisesc ca e cea mai ciudata forma de viroza pe care am facut-o vreodata. De obicei tonul il da nasul, care incepe sa se lichefieze, dupa care se infunda, apoi da pasa la gat, care (desi nu mai e dotat de mult cu amigdale) se irita si face ghimpi si le spune sinusurilor ca e momentul sa se infunde asa ca incepe sa se umfle o caramida cu muulte colturi in capul meu cel mare devenit brusc prea mic, iar gavanele ochilor devin niste chestii foarte neplacute, ochii parca scartaie si se contracta rautacios…la peste 38 de grade am foarte ferma convingere ca-mi va exploda capul(am vazut eu la televizor imaginea unui pepene impuscat si fix la ea imi merge gandul de fiecare data 😀 ). Faptul ca de la o vreme incepe sa ma arda pieptul, semn ca se coace o tuse sanatoasa, nu face decat sa-mi intareasca convingerea ca sunt pe calea cea dreapta. Iar cand fac si herpes sunt de-a dreptul fericita: ma fac bine!

De data asta nasul e doar usor iritat. Gatul se baga putin in seama, mai ales noaptea, dar nu la valoarea lui de altadata. Durere de cap? Mmmm … mai degraba un lejer retard mental, o usoara incetosare cu sinapse mai lente si mai scartaitoare. Atuncea care-i baiul? Ace, multe ace infipte in pielea mea. In carnea (si putina grasime 😀 ) de sub piele. Parca am febra musculara generalizata. Experienta pataniilor trecute da alarma: ai febra! Ocazie cu care constat ca termometrul e stricat: o zi intreaga s-a incapatanat sa-mi arate 36,2 grade. Asa ca m-am dus si mi-am cumparat alt termometru. Intr-adevar, primul nu era bun. Asta nou imi zice ca am 36,3. Si ca sa-mi faca in ciuda, pana la urma da la pace cu cel vechi (doar termometru la termometru nu scoate ochiu’) asa ca ramane oficial: desi ma simt ca de la 37,5 grade in sus, am doar 36,2, iar la modul general sunt ca si cum m-as fi sfadit cu doua locomotive care circulau din sensuri opuse. O fi de la incalzirea globala?

La ora asta ar trebui sa trag din greu la birou. Parca nici nu-mi tihneste sa stau cuminte acasa. Altii, in schimb, nu au nici un fel de problema cu relaxatu’.

Bisi, retras sa mediteze putin in dulapul lui preferat, mi-a zis sa nu-l deranjez, ca n-are chef de poze.

 
18 comentarii

Scris de pe 17 Noiembrie 2011 în de viata

 

Etichete: , , , , , ,

curente si tendinte 1

In 2007, cand mi-am tras primul strat de legume, ingrozita de extravaganta gestului si de cvasiinexistenta cunostintelor mele in domeniu, am inceput sa caut cu disperare informatii despre cum se face si intretine o gradina. Am luat la rand carti, reviste, net, prieteni, neprieteni,cunostinte, in fine … oricine stia cate ceva, oricine isi amintea sau imagina cate ceva . Informatiile veneau din toate directiile, de multe ori contradictorii, incomplete sau, dimpotriva, prea docte, iar capacitatea mea de prelucrare si asimilare era surclasata.Pana la urma lucrurile s-au mai asezat, mi-am organizat in cap cateva sertarase cu informatii de baza, in care mai bag sau mai scot mereu cate ceva.

Bunaoara, despre sapatul gradinii…

1. Regula generala, ce parea foarte clar si definitiv batuta in cuie suna cam asa: toamna se sapa (cu plugul, cu motosapa, cu harletul, cu ce ai pe langa casa) la adancime mare (20-25 cm, iar pentru solurile grele chiar 25-30 cm) si se intoarce neaparat brazda. Pentru a amesteca stratul superior, sarac in substante hranitoare, cu cel de adancime, bogat in nutrienti. Pentru a cauza un disconfort major bestiilor de bazdaganii daunatoare (faptul ca in urma actiunii taioase a harletului  reusesti sa faci dint-o râma doua sau mai multe e oarecum intristator, da’ nu neaparat relevant).Pentru a ajuta apa sa se infiltreze mai cu spor. Iar alternanta inghet-dezghet  sa transforme brujii lutosi in pamant afanat.Se adauga ingrasamant natural (gunoi de grajd, compost) sau supranatural (fosfati si alte alea) care se amesteca bine-bine cu pamantul ravasit.Frunzele si plantele uscate sunt considerate câh, banuite fiind de acordare de adapost bolilor si daunatorilor, asa ca sunt arse .Straturile raman peste iarna sapate, nude si eliberate de resturi de vegetatie, in bataia vantului, a gerurilor, ploilor, ninsorilor si celorlalte manifestari meteorologice de sezon, sa munceasca ele in vederea afanarii si uciderii in chinuri a daunatorilor.

2.Nu dupa multa vreme, tocmai cam cand mi se parea ca am inceput sa inteleg ce fac eu in gradina, au inceput sa apara informatii sensibil diferite: se sapa cu furca, fara a intoarce brazda, doar pentru a aera solul si a-l afâna. Pentru ca stratul de deasupra este cel mai viu si mai bogat in substante  hranitoare. („Cultivarea repetata la aceeasi adancime, cu un cultivator rotativ, de exemplu, poate conduce la formarea unui strat dur in sol, ce actioneaza ca o bariera pentru radacinile plantelor … cu consecinta captarii insuficiente a substantelor nutritive” Matthew Wilson). Incepe sa se puna mare accent pe importanta nederanjarii râmelor (aceste zâne bune ale gradinii), a microorganismelor si a faunei de sol care pastreaza pamantul in echilibru si-l imbogateste in substante nutritive. Gunoiul se imprastie pe pamant, nici vorba sa se mai amestece cu brazda rasturnata (oricum nu se mai rastorna nimica 😀  ) pentru a fi prelucrat in conditii aerobe de catre poporul alor mici si vrednici . Suprafata pamantului e acoperita cu o patura calduroasa de mulci, adicatelea cu fân, frunze, resturi vegetale,cartoane. Daca vrem sa nu incurajam daunatorii n-avem decat sa rotim culturile si sa cultivam prietenia cu contradaunatorii.Toamna trecuta, din toata varianta asta mai noua am retinut doar faza cu furca 😀

3. Pe cand am inceput sa prind ansamblul, m-am impiedicat de versiuni mult mai categorice.Adica gata cu sapatu’!  Nici cu plugul, nici cu motosapa, nici cu harletul si nici cu furca! Nu mai epilam  tot ce hotaram ca este buruiana. Observam ce face natura si-ncepem sa facem si noi la fel. Adaugam. Materie organica, adica gunoi putred si straturi consistente de mulci. Care, prin descompunere („compostare la fata locului”) vor crea un sol matur, cu adevart viu, fecund, plesnind de vitalitate si  capabil sa faca sa rodeasca plante sanatoase. Cultivam „ingrasamintele verzi”, plante ce au harul de a strange nutrientii din aer si din adanc, si de a-i acumula acolo unde alte plante ii pot folosi. Ingropam lemn putred la temelia straturilor, avand astfel o biomasa care elibera carbon si va incalzi straturile pe parcursul a catorva ani. Daunatorii … pai zice-s-ar ca ar cam trebui sa ne schimbam politica si cu ei. Adica, dintr-un pamant sanatos, nedopat cu chestii sintetice, cresc plante sanatoase. Care plante sanatoase au ele insele capacitatea de a lupta cu daunatorii, tot mai bicisnici de felul lor, pentru ca, sa nu uitam, avem grija sa cultivam cu mare interes preteşagul cu inamicii lor mancatori naturali de daunatori. Cu alte cuvinte nu mai dam in ei cu bomba atomica ci ne angajam intr-un fel guerrilla. Plus ca ar cam fi cazul sa nu mai lacomim chiar la toata recolta, ci sa mai consideram ca acceptabil un oarecare procent de pierderi, sa-i lasam si pe altii sa traiasca pe langa noi.

Bun. Intre toate aceste tendinte unde ma aflu eu? Undeva in faza a doua cu privire lunga catre a treia.

In uichendu care tocmai se duse, printre picatele, am „pus pe iarna” trei straturi. Mai intai le-am debarasat de plantele uscate. Si  de pasla si mulciul folosite cu mare folos in vara.Am afanat pamantul cu furca, am asternut deasupra, delicat si feminin, stratul de gunoi putred ( a propos, miroase a nimic catre reavan, in timp ce in parcul cel mare al Clujului nu-ş cu ce ingrasamant prafos or dat, da’ pute de-ti ia auzul! ). Dupa care am pus cu marinimie frunze uscate, iarba tunsa-n toamna si alte uscaturi (flori) culese de pe alte straturi. Tufele trecute de rosii si ardei  le-am maruntit si dat la cutia-compostor, sa fiarba acolo la foc mocnit, pana o sa iasa un compost bun.

Pe cei douazecisiceva de mp de straturi pentru legume mi se pare cam greu sa fac permacultura (adica varianta 3). Desi, daca ma gandesc bine, pare tentant si daca mai si profit putin de neatentia Balaurului Consort ma mai si extind putin cu suprafata…de ceva lemn putred stiu de unde sa fac rost…ar mai fi nevoie de vreo doi baloti de paie, ceva scoarta macinata, mai ales ca e si mai comod asa, iar eu iubesc experimentele si…

L.E. Că tot mă plângeam de guvern … că nu-i destul că nu ne dădură fir de ploaie, de-am si uitat cum arata o baltă…da’ ne mai si confiscară dom’ne si primaru’ !

 
20 comentarii

Scris de pe 10 Noiembrie 2011 în de gradina

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

curente si tendinte

Scuze, scuze, scuze!!! Iar am inceput sa dau cu deştele printre taste…

Aseara am publicat -oare cum? ca n-am vrut!- o poveste pe care abia incepusem. O sa revin cu ea, la o data ulterioara 😀

 
2 comentarii

Scris de pe 8 Noiembrie 2011 în hai sa vorbim discutii