RSS

cea mai portocalie portocala

15 Dec

In ton cu precedenta poveste, v-o zic numa’ pe asta si dupa aia ma las de chestii lacrimogene, ca nu e stilul meu.

Ianuarie 1990, imediat dupa sarbatori. La un semafor, intr-un autobuz neasteptat de putin aglomerat, lafaindu-ma pe-un loc pe scaun, cu capul rezemat de geam (ca betivii), priveam strada. Mai bine zis oamenii de pe strada. Intotdeauna mi-a placut sa privesc oamenii de pe strada. Sa-ncerc „sa-i ghicesc”, sa brodez povesti pe seama lor. Cocotate pe un parapet trei siluete filiforme atrageau atentia. Trei boschetari: doua copilandre si-un baiat un pic mai rasarit, ingrozitor de zdrentarosi si de murdari, imbacsiti de jeguri stratificate, devenite lucioase. Parca tocmai iesisera dintr-o afumatoare,  sa traga un gat de aer curat si sa vada ce se mai intampla prin lume, iar lumea se uita contrariata la ei, neobisnuita pana atunci cu personaje dintr-astea prin buricul tragului.

Baiatul decojea cu gesturi lente o portocala. In ianuarie 1990 o portocala avea o cu totul si cu totul alta greutate – si dimensiune morala! –  decat are in decembrie 2011, dar asta e o poveste prea lunga asa ca am sa revin la baiatul cel murdar: in mainile lui negre portocala aceea era cea mai incredibil de portocalie portocala! Era chintesenta tuturor portocalelor ! Intreg ritualul descoperirii pulpei dulci si acrisoara si parfumata a fructului parea sa se deruleze cu-ncetinitorul. Cele doua fetiscane, asezate respectos de-a stanga si de-a dreapta lui, asteptau cuminti, dar cu ochii in flacari. Cred ca daca soarele s-ar fi pravalit la picioarele lor n-ar fi avut ochi sa-l vada, atat de naucite erau de pofta!

Uitandu-ma eu asa concentrata la scena asta muta, o banuiala grea a-nceput sa se insinueze: „sa vezi ca nemenicul jegos o sa haleasca bunaciunea asta fara sa le dea o farama fetelor, numa asa, sa savureze pofta lor neputincioasa, numa’ asa, sa le-arate cine-i seful!” … si maamaa ce m-am mai infuriat, si cata fiere oparita a inceput sa circule in mine!

Intre timp semaforul s-a uitat la noi cu ochiul lui verde, autobuzul s-a pus greoi in miscare, si-am mai apucat doar sa vad, clar si fara echivoc, zambetul victorios al baiatului rupand exact in doua portocala si daruind cu un gest regal fiecarei fete cate o jumatate.

Cred ca lui ii ajungea bucuria lor.

Povestea e adevarata 100% si m-a ciupit cu vanatai de bucatica de creier care pune etichete. De cate ori ma simt tentata sa iau prastia, sau mitraliera, sau ciuperca atomica la cate o categorie mai larga de pacatosi, mainile incredibil de murdare si slabe ale pustiului boschetar impart o portocala infinit de portocalie fix in doua jumatati.

 
11 comentarii

Scris de pe 15 Decembrie 2011 în de viata

 

Etichete: , , , , ,

11 responses to “cea mai portocalie portocala

  1. silavaracald

    16 Decembrie 2011 at 10:18

    Superb! Și gestul, și scrisul.
    Avem nevoie câteodată de câte o pleaznă de-asta morală, să ne scuture de prejudecăți.

     
  2. vasi

    16 Decembrie 2011 at 10:38

    Fumos, emotionant si cu invataminte. Mi-a placut dorinta unei femei simple care cerea lui Dumnezeu sa o ajute sa nu mai judece oamenii. Asta facem de multe ori, inainte de a cunoaste pe cei pe care vrem sa ii judecam. Stii povestea cu „Fereastra”? Se aseamana mult. Daca nu o stii, sa-mi spui sa ti-o trimit. Pupici!

     
  3. cristina

    16 Decembrie 2011 at 10:58

    da, o poveste adevarata cu talc. si eu mi-am dorit sa nu mai judec oamenii, dar progresele in acest sens sunt mici si lente. probabil ca numai oamenii cu o moralitate impecabila sunt in stare sa gandeasca despre alti oameni numai lucruri bune. mie mi se pare imposibil sa nu pun etichete.

     
  4. SomeOne

    16 Decembrie 2011 at 11:15

    multumesc pentru invatatura. frumoasa si „plina” povestioara „celei mai portocalii portocale”.

     
  5. DANI

    16 Decembrie 2011 at 17:15

    Frumos ! Viata ne dezminte de multe ori …

     
  6. balaurdegradina

    16 Decembrie 2011 at 23:01

    SLVC, iar ma faci sa ma emotionez, toata-toata!

    Vasi, nu stiu povestea cu Fereastra, trimite-mi-o, ca m-ai facut curioasa.

    Cristina, si eu folosesc etichete. Dar ma stradui sa nu le iau prea tare in serios.

    SomeOne, multumesc pentru „multumesc”.

    Dani, exact asta e si senzatia mea! Cred ca asta o si face atat de palpitanta.

     
  7. vasi

    18 Decembrie 2011 at 20:27

    da-mi adresa de mail sa ti-o trimit ca e pps :))

     
  8. Gabriela Cimpoca

    18 Decembrie 2011 at 22:26

    Da, gestul de a imparti o portocala are, si pentru mine, alte semnificatii. In stricta legatura cu ceea ce se intampla inainte de ’89. Acum, pentru cei mai multi dintre noi, o portocala e doar o portocala!🙂

     
  9. d

    13 Martie 2012 at 23:57

    Draga mea, daca as scrie in vazul lumii (sau al blogului tau) ca mi-a venit sa plang, m-as rusina de „eticheta”🙂 de smiorcaita. Asa ca nu voi zice nimic. Doar voi zambi.
    Multumiri. Cu drag.

     
  10. balaurdegradina

    14 Martie 2012 at 9:32

    d,eu zic ca intotdeauna un zambet e mai mult si mai bun si mai sanatos decat un smiorcait.
    asadar: sa zambim😀

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: