RSS

rosu. rosii

09 Aug

In martie nu erau tocmai rosii. Nici chiar verzi. Doar incepeau sa fie.

In aprilie s-au uitat mirate pe geam… parca nu asa scria in instructiuni…

In mai le-am tras mustete din sarma de cupru si le-am scos afara, in strat.

Acolo ele s-au cam lasat roase de coropisnite. Dupa care au lesinat artistic.

In iunie am resuscitat victimele si-am ucis prin metode barbare si neconforme agresoarele. Nu pun poze, ca mi-e rusine.

Pana la urma lucrurile s-au asezat, iar fetele au inceput sa-si vada de treaba. Adica sa creasca.

Eu m-am gandit sa nu le mai copilesc. C-am citit eu pe ici si pe colo ca e mai bine sa nu (cica rupand mereu copilii ranesti planta si dai un ajutor, altminteri nesperat, ciupercilor si virusilor, sa atace si sa invinga). Toata determinarea mea a tinut pana cand am vazut cum au luat-o fetele in toate directiile, incalcindu-se si incolacindu-se ca niste gorgone vegetale, avand aerul ca vor sa se devoreze, sau macar sa se sufoce reciproc. Brusc m-am razgandit si m-am apucat de copilit. Pana la urma pe unele le-am copilit, pe altele nu. Asa, ca sa fiu inconsecventa pana la capat.

In iulie, pe cand gradinarii adevarati postau imagini cu recolte debordante si-ncepeau sa faca schimb de retete de bulion, eu ma inchinam unor modice gogonele verzi. Cei drept, tot mai mari.

Prea multa manopera n-am mai bagat in ele. Le-am legat, le-am imbaiat din cap pana-n picioare cu zeama de urzici (moamaaa ce parfum!), da’ numa de vreo trei ori, uneori le-am mai copilit,le-am mai si dat niscai desert cu gainat de doamne gaini (de doua ori)… si cam atat. In total, din mai pana in prezent, am smuls din nenumaratele mele straturi cu rosii (trei, de felul lor) maximum-maximorum 10 buruieni. Si alea suficient de debile si palide, cat sa-mi inspire compasiunea in timp ce le faceam harcea-parcea si le puneam la loc in strat. Sa tina racoare pamantului, sa nu-l lase sa se uste, sa-l ajute sa se pastreze afanat, si sa-l mai si hranesca. Si sa impiedice aparitia altor buruieni.

Mare amatoare de experimente, cum ma stiti, anul acesta m-am apucat de practicat compostarea directa in strat. In traducere libera asta s-ar insemna ca am adaugat, fara nici o uscare prealabila, patura peste patura, de coji de ceapa, de cartofi, de morcovi, de castraveti, de oua, petale de bujori, iarba tunsa, frunze tocate si cate si mai cate…

Au fost momente in care, uitandu-ma cu nedumerita spaima la vojgaiala nenumaratelor feluri de bazdaganii ce-si faceau de lucru prin straturile mele, mai ales dupa patania cu vanatoarea de coropisnite, m-a cam bantuit gandul ca, aruncand eu cu atata larghete resturi vegetale pe saturatelea, n-am facut altceva decat sa lansez invitatii la un chef ce urma sa scape de sub control si sa se transforme intr-o orgie cu rosii manate, devorate de tot felul de daunatori.

Alarma s-a dovedit foarte falsa! Rosiile au crescut frumos, bazdaganiile s-au hranit cu coji, pamantul nu s-a tasat, nici nu s-a uscat, iar buruienile n-au mai gasit calea spre lumina. De mana ce sa mai vorbim…la cele vreo 40 de plante vartoase abia daca a trebuit sa rup cateva frunze ingalbenite. Nu stiu ce-a functionat mai eficient: sarmulita de cupru, maceratul de urzica, mulciul … probabil ca toate la un loc, oricum promit sa folosesc mereu, de-aici incolo, aceste metode.

Singura chestie cu care au reusit sa ma enerveze rosiile mele (inca nu foarte rosii la acel moment) a fost ca, dupa ce-au prins si ele la vreo doua ploi cu ugere mai pline, au mancat pana au crapat. La cel mai nesimtit si propriu mod.

Asta dupa ce, seara de seara, le-am udat cu o constinciozitate demna de dat la gazeta de perete! (E drept ca la caldurile ce-au fost sa fie si sper sa nu mai fie, ritualul stropirii s-a intamplat a fi, inainte de orice, un moment de racorire personala cu pretext de sacrificiu pentru binele intregii familii.)

Ei, si-a venit si augustul cu rosul de rosie, in deplinatatea sa!

Untiera mea facatoare de poze s-a cam fastacit in fata unei atat de perfecte frumuseti, si-a cam luat-o inspre portocaliu, dar voi trebuie sa ma credeti pe cuvant: e vorba de un rosu perfect!

Cele mari, zisele inimi de bou, is grozav de carnoase si gustoase. Tigerelele sunt ele mai mititele, da’ au o dulceata si o aromaaa … de sa nu te mai saturi.

Cele mici si ciudat colorate (black beauty) au gustul cam nicicum, nu ma prea emotionez dupa el, da fac o pata de culoare frumoasa in castronul de salata.

Si e abia inceputul …

Astept sa se coaca marmandele😀

 
23 comentarii

Scris de pe 9 August 2012 în hai sa vorbim discutii

 

23 responses to “rosu. rosii

  1. Simona

    10 August 2012 at 8:10

    Cum mie mi s-au manat o parte din rosii, ce-ai spus tu nu poate decat sa ma bucure.
    La anu’ o sa incerc si eu

     
  2. vasile dumitru

    10 August 2012 at 8:27

    no servus!
    acum nus` cati ani eram si eu bulgar. Era o frumusete de gradina, toate „fetele” aliniate, inalte, elgante, cu obrajii rosii…
    No, tot ce era neconform cu standardul de calitate aruncam intr-un colt al gradinii.
    In primavara urmatoare, dupa geruri, viscole, cutremure si bombardamente cu meteoriti, coltul acela era o minunatie de plante, viguroase, de o culoare verde-inchis, neudate, nelegate, ne-nimic! Netinute in cutiute la caldura, in fine! Le-am lasat in pace dar cu ochii pe ele!
    Cand „elegantele” si-au terminat evolutia pe scena, si-au dat ele „in petec”!! Fructe marunte, e drept, pentru ca era o jungla de tulpini, dar muuult mai gustoase si mai aromate decat „bibilitele”! Si am mancat rosii de acolo pana toamna tarziu, batute de bruma!
    Evident am preluat la un nivel superior „experimentul rosi-delphia”!
    Zi buna sa ai!

     
  3. simf

    10 August 2012 at 10:44

    mulcit din cand in cand, macerat de gainat de 2 ori, 2 stropiri cu sulfat de cupru, 2 tunderi fara mila si udat zdravan cam la o saptamana. legat, taiat varfuri, in rest ignorat. si s-au pornit fetele pe rod ceva de speriat. drag mi-e de ele. asa ca te foarte inteleg si ma bucur pentru tine.

     
  4. blueroses

    10 August 2012 at 11:40

    Ma bag si eu ca musca in maceratul altuia, dar care-i treaba cu maceratul de gainat?
    Cu urzica aplic si eu, dar tot s-au mai manat cateva.
    Recolte frumoase si o vara bogata!

     
  5. dorina

    10 August 2012 at 14:21

    tomata aia nu e inima de bou. e inima de elefant la cum arata.
    cum faci cu sarmulita de cupru? ca n-am inteles. Multumesc anticipat pt lamuriri.
    spor la bulioane, dulceturi si alte fineturi.

     
  6. silavaracald

    10 August 2012 at 14:28

    Vreau și eu rețeta zeamei ăleia de urzici, de care am auzit de-atâtea ori. Please! :-*

     
  7. Elisa

    10 August 2012 at 17:20

    Imi place. Mi-e dor de gustul rosiei adevarate. Aici rosiile nu-s in sezon (e iarna) asa ca nu au niciun gust sau au cel mult un gust amar 😦 Ce-mi place ca gust aici este varza, este dulce si usoara, asa ca varza noastra de vara din care facem salate.In rest, legumele pe care le-am luat de aici, desi arata minunat nu-mi plac la gust. Dintre fructe imi plac mango, kiwi, portocalele, rodia. Merele si perele nu au gustul stiut, deci nu-mi plac. Iar bananele, offff, la noi sunt mult mai gustoase decat cele de aici.
    Ce sa-ti mai spun, Laura draga, nicaieri nu-i ca acasa (fiindca acasa este OBISNUINTA😀 ) .Dar n u pentru rasfat in culinare am venit eu aici…rasfatul este in suflet si are forma de zambet larg, permanent, de cantec si dans cu miscari repetate din cap, de bucuria stransului in brate a mogaldetei minuscule si iubitoare care ma tem c-o sa planga dupa mine dupa ce voi disparea din peisajul ei cotidian.
    Te salut. Pa, pa!

     
  8. adelinailiescu

    10 August 2012 at 20:21

    Bag eu seama ca e tare complicat sa mananci o tomata sanatoasa si gustoasa.Eu n-am intele mai nimic din tehnicile tale, m-am uitat la poze ca curca-n lemne si imi ploua in gura dupa o rosie de aia zemoasa, ca de alea cauciucate sunt satula.

     
  9. ba_laura

    10 August 2012 at 23:05

    Simona, o sa fii surprinsa de cat de mult ti se va simplifica viata de gradinareasa😀

     
  10. ba_laura

    10 August 2012 at 23:07

    Interesant! Oare de ce, logata fiind, nu ma recunoaste propriul meu blog?

     
  11. ba_laura

    10 August 2012 at 23:19

    VasileD, de vreo doi ani trag aer in piept sa fac experimentari cu insamantare de rosii direct in brazda. Da nu pot sa ma abtin, cum se codeste putin primavara, incep sa-mi fac de lucru pe langa borcanasele cu pamant. Si nu stiu cum se-ntampla, desi de fiecare data imi promit ca la anu’ o sa fiu mai cumpatata si n-o sa mai fac atatea rasaduri, vesnic uit si ma pomenesc cu mult prea multe viitoare rosii pentru cele cateva stratulete.
    Poate ca la anu’ o-i fi mai inteleapta …

     
  12. ba_laura

    10 August 2012 at 23:23

    simf, ca si eu ma bucur! si pentru tine, si pentru ele, si pentru mine😀

     
  13. ba_laura

    10 August 2012 at 23:28

    blue, maceratul de caca de gaini e cel mai grozav ingrasamant. el n-o sa-ti apere rosiile precum un vaccin, doar o sa le hraneasca la modul cel mai sanatos, ajutandu-le sa fie mai puternice si mai apte sa-si foloseasca propriul sistem imunitar in lupta cu vrajmasii.

     
  14. ba_laura

    11 August 2012 at 0:34

    slvc, e zuper simplu: 1 kg de urzici se tuflesc intr-o galeata de plastic. peste ele se tuflesc 10 litri de apa. ideal de ploaie. in lipsa de, e buna si cea de robinet, lasata inainte „la zvantat” macar vreo 24 de ore.
    se pune un capac deasupra (dupa ce o sa dai cu nasul de ceea ce se intampla acolo o sa intelegi instantaneu de ce).
    se uita la soare. 3 zile daca vrei s-o folosesti pe post de insecticid (adica atacul daunatorilor a avut loc deja). o saptamana daca vrei s-o folosesti ca ingrasamant foliar si tonic al sistemului imunitar al plantelor.
    zamadarca rezultata e destul de greu de strecurat, mai ales ca pute de-ti ia auzul, si-ti doresti sa nu te fi apucat vreodata de treaba asta. (da’ tu sa nu demobilizezi, dupa ce o s-o folosesti o sa uiti toate neajunsurile astea). daca reusesti sa obtii un lichid limpede, fara suspensii, dupa diluare il poti da pe plante folosind un pulverizator. daca nu, o maturita. cand e pericol de mana (adica a plouat si e cald) e important sa stropesti si pamantul din jurul plantelor.
    dilutia utilizata: ca insecticid fifti-fifti (macerat-apa), ca ingrasamant foliar 1-9.
    pare cam lung ce-am povestit eu aicea, da’ in realitate e simplu.
    si cand vezi ca dai cu puturosenia asta pe niste chestii galbejite care se prefac peste noapte in niste chipese plante sanatoase …

     
  15. ba_laura

    11 August 2012 at 0:37

    dorina, uite-aicea descrierea metodei cu sarmulita facuta de cineva care chiar stie despre ce-i vorba!

     
  16. ba_laura

    11 August 2012 at 0:41

    adelina, numa’ pare. da’ sa vezi ce lin aluneca pe gatlej in jos… si cum iti inunda cerul gurii cu arome de vis …

     
  17. blueroses

    11 August 2012 at 21:17

    Multumesc pentru raspuns, o sa incerc. Ma gandeam ca e vreo reteta (proportii, perioada de macerare, dar banuiesc ca nici dupa ureche nu poate sa strice – asa asa ca sa nu mai vorbim de treburi urat mirositoare cand o dam spre duminica)
    Ma gandeam ca fac bine cu ceaiul meu de urzici si chiar imi faceam griji cand statea prea mult si putea, dar se pare ca asa era mai indicat (eu de obicei las urzicile la oparit cateva ore, ceaiul la racit si apoi stropesc in aceeasi zi, seara sau a doua zi dimineata; si stropesc si ardei si castraveti si orice mai gasesc daca mai ramane)
    Mai am timp sa experimentez un pic anul acesta si sper ca la anul sa ‘produc’ mai bine🙂
    O seara frumoasa si o duminica placuta!

     
  18. balaurdegradina

    11 August 2012 at 22:04

    blue, acuma realizez ca tu intrebai una, iar eu iti raspundeam alta. credeam ca nu ti-e clar pentru ce anume am folosit gainatul… nu, nu lucrez cu proportii fixe la maceratul de gainat. faptul ca il „sting” in apa este destinat doar „inmuierii” aciditatii. nu-l folosesc pentru stropitul plantelor, il pun doar la baza lor, bineinteles, diluat in functie de cantitatile disponibile si de necesar.
    de proportii (chiar daca aproximative) si timp am grija la la maceratul de urzica.
    si sunt si eu de parere ca da, daca pute, ceaiul tau de urzici e bun😀

     
  19. blueroses

    12 August 2012 at 12:41

    La mine tocmai a plouat de dimineata, asa ca maine trebuie sa pun de ceaiul urmator, daca mai gasesc niste urzici🙂
    Cat despre ingrasamantul natural, voi incerca, daca tot am toate la dispozitie, inclusiv apa de ploaie stransa de mama (mai putin stomacul pentru mirosuri aiurea … dar o sa incerc🙂
    Duminica placuta!

     
  20. balaurdegradina

    12 August 2012 at 16:54

    Blue, si la noi a tras cativa stropi, asa, sa nu zicem ca n-a plouat de loc. Da’ s-a racorit de-mi vine sa pup aerul😀 Asa sa te tot bucuri ca-i vara!
    Si eu am inceput sa amestec prin galeata cu puturosenii😀

     
  21. balaurdegradina

    14 August 2012 at 10:26

    Elisa, e ceva de-a dreptul ciudat cu comentariul tau. In primul rand ca l-am gasit printre doua spamuri kilometrice si l-am desconspirat ca nonspam chiar inainte de a le sterge. Pana aici nu-i mare lucru, da-i fix a sasea varianta de raspuns pe care o scriu (îs curioasa daca o sa mai fie si a şaptea). Mereu se întampla ceva(cade netu’, se blocheaza calculatoru’, dau cu destu’ printre taste si dispare tot ce-am scris), iar comentariul meu se neantizeaza.
    Oricum ideea calauzitoare era ca redescoperim mereu ca nu le putem avea pe toate: tu ai in brate mogaldeata minuscula si iubitoare dar ti-e putin dor de gusturile si aromele de-acasa, eu mananc in fiecare zi rosii mai gustoase decat in toti anii in care am gradinarit (cred ca vremea asta caniculara are, totusi, avantajele ei) dar imi repet mereu ca trebuie sa am rabdare, sa nu incerc sa fortez lucrurile pana s-apuc sa-mi tin in brate nepoata sau nepotul.

     
  22. dori

    14 August 2012 at 17:33

    Tot ce ai facut la rosii a fost bine,mai putin udatul.Tomatele se uda rar si bine.Cand este racoare,o data pe saptamana ,pe calduri mari la 2-3 zile cel mai des.Niciodata zilnic.Dimineata devreme sau seara tarziu.Trebuiesc lasate sa simta putin si uscaciunea ,la limita,sapate,sa respire radacinile.Daca le udam zilnic nu-i bine.
    Cu drag Do

     
  23. balaurdegradina

    16 August 2012 at 19:50

    do, pana la urma m-am cam prins si eu ca am cam exagerat cu udatu’. promit sa ma manifest in limite normale de-aici incolo😀

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: