să ploaie. să plouă

Sâmbăta cu dimineată gri, foarte gri, nespus de gri, atât de gri încât bate puțin înspre galben.

Sunt fericită ca un cintezoi. Cintezoaie. În fine. Să fie sâmbătă dimineaţa şi să se pregătească de ploaie e pe undeva foarte aproape de perfecțiune! Sâmbăta o aştept doar de dminica, dar ploaia… ehee de când aştept ploaia ! I-am găsit o mie de scuze şi o altă mie de acuze, i-am compus descântece de dezlegare, blesteme de întârziere, i-am cântat (poate de aia nu…), incantat, recitat, implorat, pus în vedere şi dat ultimaturi. Ea: nimic! Da’ nimic, nimic, nimic!

Ei, şi-acuma se pregăteste să ploaie! Să plouă! În fine.  Corect e să-nceapă odată! Să miroase a praf si-a ierburi umezite, să cânte pămantul şi-asfaltul si-acoperişul, să susure burlanele, să plicicotească bălţile, să… Si uite-aşa s-o ţina măcar vreo trei zile! Iară eu să-mi iau toată haita pe lângă mine, să picotim lenevos si prelung savurând ploaia pe-ndelete, strop cu strop…

Nerăbdatoare, trepidândă, aştept ploaia când pe-afară, scrutând zările tot mai gri, când in casă, cu ochii lipiţi de geam. Ok, îs mai rău decat un copil, da’ m-am săturat să tot am răbdare.Şi, uite-asa prind primul picur in toată splendoarea lui! Atât de perfect se-nscrie in mijlocul unei dale, încât nici nu pare real, dar vine iute după el şi un al doilea şi-un al treilea şi-al o sutălea, şi incepe să miroase şi să se audă a ploaie! Pfoai câtă încântare! Să se întâmple toate fix cum mi le-am dorit: sâmbăta+dimineață+ploaie = LOVE!

Urmează pasul doi: haită, încolonarea! Mergem să puturoşim şi să savurăm ploaia!

– Haităă, haităăăăăă!

Apare Ciupi, de după casă, contrariată şi uşor iritată (precis am întrerupt-o dintr-o pândă de mâță sau vrabie).

– Unde ţi-i ficioru’, madam?

– Credeam că-i cu tine, la naiba, nici un pic de încredere nu poți să ai în oamenii ăştia! O zbugheşte nervoasă, printre tufe, in căutarea plodului rătăcit.Care plod apare in mare galop din celalăt colţ al grădinii, şocat de ce chestii ciudate cad din cer şi-i răcoresc blăniţa.

– Doamnelor (căci aşa e el, un tip foarte simandicos), aţi sesizat stropii aceştia reci care cad de sus in jos? Oare unde-o fi fixat duşul? Şi oare de ce nu e apa mai caldă?

Bismark se-aude lătrand oarecum jalnic. De-acuma plouă chiar temeinic, iar el, amâratul, e în post de pândă la trecători, tocmai la drum. Îl înhaţ sub o aripă pe ăl’ mic, mă-mpiedic de cateva ori de mume-sa, care ţine morţis să deschidă ea calea, şi-ajung într-un suflet la amărâtul semibiped,cu laţe ciuciulete, aşteptând supărat în dreptul unei portiţe închise. Îl înhaţ şi pe el sub cealaltă aripă si uite-aşa, ne prăvălim victorioşi in casă! Mirosim extravagant a câine ud, ne cam atârna limbile, dar ploua!

Alerg prin casă căutând … o cafea! Un ceai parfumat ar fi mai bun, da’ n-am răbdare să-l fac si nici nu prind pe nimeni să lansez o comandă fermă, aşa că o să mă multumesc cu o cafea. O carte, o caarte vreau, unde pot găsi repede-repede o carte perfectă pentru un moment dintr-ăsta, un roman englezesc, sau un Steinbeck, sau Contele de Monte Cristo ? Prea complicat, agăţ din baie Decat o Revistă, mi-au mai ramas acolo vreo două articole, îs lungi si cu caractere mici, o să citesc mai încet şi poate o să mă uit şi la televizor, cu sonorul dat încet…

Ok, sunt în pat, in cameră e o răcoare placuta, am tras pe mine un pled molcuţ, Ciupi s-a facut roată in jurul cozii si se pregăteşte să sforăie , ăl’ mic e în pătuţul lui si sforaie, Bismarckul s-a retras in vizuina personală, cafeaua aromeşte plăcut, revista mă asteaptă, e sămbătă, e dimineaţă…Nu, n-am să dau drumul deocamdată televizorului. Vreau să ascult ploaia. Ascult ploaia. Nu aud nimic. E linişte.

Dintr-un colţ de geam îmi zâmbeste malefic un petec de cer senin.

L.E. de joi către noapte:  Plouă.