RSS

teleportari

07 Oct

La un hipermarseu, duminica, la o ora decenta, stau la coada la casa. De fapt ma laud: doua persoane in fata mea nu se pot numi chiar „coada”, reformulez…astept sa-mi vina randul. Treaba se misca putin mai greu, ceva nelamuriri cu un cod de bare, cumparatorul nu vrea sa renunte la produs, casiera (cam repezita dar amabila) anunta telefonic problema, nimeni nu se impacienteaza, toti suntem zen, e duminica, la o ora decenta, zambim si asteptam civilizat.

Ma uit in zare

Casa, dupa casa, dupa casa, cumparator, dupa cumparator, dupa cumparator…cat vezi cu ochii.

Aproape fara sa-mi dau seama alunec in pacatul de-a juca din nou jocul de imaginatie numit”teleportare in viitor”: un personaj (prieten, neprieten, ruda,vecin,coleg) este smuls de la o coada cu haulituri si trairi intense din epoca societatii soacialiste multilateral dezvoltate si propulsat pentru cinci minute intr-un loc dintr-asta de imbuibare consumatorist-decadent-capitalista. Este lasat sa se plimbe printre rafturi, sa se simta aproape strivit de opulenta vitrinelor frigorifice, sa se piarda in diversitatea aparent infinita a gamelor aceluiasi produs …  sa-si umple cosul cu tot ce i se pare esential (mi se fabulos sa ghicesc cam ce produse ar alege fiecare personaj!) …dupa care este teleportat din nou acasa, bineinteles fara cosul plin de bunatati, dar cu amintirea clara a vocii din fundal: ai facut o vizita in realitatea viitorului nu foarte indepartat! Cum ar trece fiecare prin povestea asta, cum ar prelucra informatia si ce-ar fac cu ea? Cine ar avea curajul sa caste gura despre, si -mai ales- in fata cui? Cum ar astepta, din momentul acela, viitorul? Jocul e greu de inteles de cineva care n-a apucat sa traiasca realitatea aceea plumburie. Care n-a fost cu totul si cu totul plumburie (am fost si tineri , am si iubit, am si visat), dar, o spun cu toata convingerea, n-a fost mai buna decat cea din momentul de fata.

Oare ce-mi veni? E duminica, la o ora decenta, imediat o sa jung acasa si o sa-mi fac de lucru pe la jardinierele cu plante tot mai apatice. Incep sa pun produsele pe banda rulanta. Oare am cumparat tot ce aveam nevoie?  Caserole cu pulpe superioare, ulei, faina, 10 oua, cafea, lapte … tot pun si pun si par sa nu mai opresc … detergenti, fructe… si la un moment dat ma surprind intrebandu-ma usor jenata: cat as fi putut trai pe vremuri din ce-am cumparat acuma pentru o saptamana?

sursa foto: metropotam.roLocuri-de-vizitatIntamplari-din-supermarket
 
17 comentarii

Scris de pe 7 Octombrie 2012 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , ,

17 răspunsuri la „teleportari

  1. fosile

    8 Octombrie 2012 at 9:09

    Ma trezesc uneori ca povestesc,in gind,cu un prieten care a murit la Fabrica de Bere.
    Uneori ii spun:Adi ,n-ati murit degeaba in 1989! Cu citeva zile inainte ,impreuna,bateam din buze intr-o alimentara care avea pe rafturi numai borcane cu spanac.
    Alteori…

     
  2. cristina

    8 Octombrie 2012 at 9:53

    din pacate uitam usor. tot din pacate eu am ramas marcata de acea perioada. si acum am congelatorul plin, de parca ma astept de pe o zi pe alta sa ma intorc inapoi din aceasta calatorie in timp. inca nu imi vine sa cred ca nu mai am acel stres cotidian al mancarii de maine. n-o sa uit cat voi trai gustul iahniei de fasole cu peste prajit pe care am mancat-o la cantina studenteasca. nici acum nu e ce trebuie sa fie, dar e de preferat cumva …

     
  3. Minnie

    8 Octombrie 2012 at 11:45

    Da, lasa ca acum e mai bine cand ma uit la vitrinele pline si nu imi permit prea multe. Asa e mai bine, intr-adevar, la 30 de ani o viata plina de lipsuri crunte, munca munca si doar visuri de mai bine si amintiri de vacante de 1 sapatamana cu parintii la hotel la mare si 1 saptamana la munte…Da, intr-adevar, acum e mult mai bine! Nu ridic in slavi cum a fost dar trebuie sa fim realisti si sa vedem ca nici acum nu e stralucit de bine pentru toti.

     
  4. Mihaela C.P.

    8 Octombrie 2012 at 17:31

    Imi amintesc cand am iesit in Ungaria prima data dupa 1989, poate in 1990 sau 1991 sa fi fost, am cumparat ca apucatii…ce crezi?Sucuri: de kiwi, de portocale, de ….ce s-o fi mai fabricat pe vremea aia, sampon, sapun de multe feluri, deodorant.
    Dupa ce la noi eram obisnuiti cu rafturi goale si cu unicele produse cosmetice de la Farmec, cand am vazut acolo supermarketuri cu rafturi pline si colorate, pline de froduse variate, m-am simtit ca in Las Vegasul cumparaturilor. .Si nu era decat Ungaria , pe undeva in apropiere de Bors, nici macar n-am fost pana la Budapesta.
    Sigur ca e mai bine acum.Cei care n-au cunoscut anii 80 ai Romaniei socialiste, nu realizeaza cat era de cenusiu .

     
  5. balaurdegradina

    8 Octombrie 2012 at 21:40

    Fosil, si eu ma mai pomenesc gandindu-ma, in varii situatii, „ce-ar zice ei daca…?” Si -in stilul meu complet lipsit de condenscendenta ceremonioasa – imi raspund cam de fiecare data „unii ar zice ca da, altii ca ba”.
    Asa sunt vremurile!

     
  6. balaurdegradina

    8 Octombrie 2012 at 22:11

    Cristina, nu cred sa fi ramas nemarcat cineva care a prins vremurile acelea. N-ai cum! Cateodata regret ca nu uit indeajuns cat sa ma pot detasa cu adevarat de cenusiul anilor de restriste, altadata imi reprosez tocmai faptul ca uit de-o buna parte din viata mea si a celor dragi mie…
    N-am obsesia congelatorului, pe mine ma bantuie spaima de frig si de intuneric.

     
  7. balaurdegradina

    8 Octombrie 2012 at 23:14

    Minnie, acu’ douaj’de ani, colegii radeau de mine cand le spuneam ca imi doresc s-ajung sa le povestesc tinerilor despre cat de groaznic era pe vremea mea, iar ei sa dea ochii peste cap, a „iote ce le-nfloreste baba!”. Si iata cum dorinta mea a devenit realitate 😀
    Nu vreau sa ne-ntrecem in „lipsurile crunte” traite la 30 de ani.
    Ale mele au aratat asa
    Nu stiu cum arata ale tale, pot doar sa banuiesc. Stiu doar ca ele vor fi cu atat mai mari, mai sacaitoare si mai deprimante, cu cat tu le vei considera definitorii pentru viata ta.

     
  8. balaurdegradina

    8 Octombrie 2012 at 23:24

    O, Mihaela, multa vreme m-a urmarit aceeasi experienta, in aceeasi localitate din Ungaria! Atat de mare a fost impactul, incat am inceput sa tremur! Era atata mancare! Si-atatea sucuri, si dulciuri pentru copil, si detergenti, si orice dom’ne, orice, fara coada si fara nici o limitare!

     
  9. gabi8154

    9 Octombrie 2012 at 9:36

    Si mie mi se intampla sa-mi aduc aminte, cateodata! Mai ales cand sunt in vacanta, in vreun loc in care, 30 de ani in urma, nu-mi imaginam ca am sa ajung! Cred ca, undeva in mintea noastra, a celor care eram tineri inainte de ’89, au ramas niste sechele. Oricum, eu ii multumesc lui Dumnezeu, in fiecare zi, pentru tot ceea ce mi-a dat si continua sa-mi dea! O zi buna!

     
  10. Minnie

    9 Octombrie 2012 at 12:06

    Stii cum era un lux sa ai sapun Fa? E, asa e si acum, inca pentru multi.

     
  11. silavaracald

    9 Octombrie 2012 at 15:09

    Nici eu nu pot uita încrâncenarea cu care mă luptam să fac rost de mâncare pentru copiii mei, pe vremea aceea.
    De un Paște, n-am putut merge la părinți, că pica aiurea, așa că am rămas în oraș, cu frigiderul gol. Noroc cu soțul unei prietene, care era judecător și care a făcut rost, de la vestita Casă de Comenzi, de o rudă de salam, doi pui, un carton cu ouă, un borcan de smântână și un pachet de unt. Mi s-a părut că ne-a pus Dumnezeu mâna în cap atunci…
    Nu, nu regret nimic din acea vreme.

     
  12. balaurdegradina

    9 Octombrie 2012 at 20:44

    Gabi, inteleg perfect sentimentul! Acu’ vreo 12 ani ne-am pornit bu, de nebuni prin „Ioropa”. N-am ajuns in Italia pentru ca la iesirea din Viena am gresit autostrada. Si pentru ca o nimeriseram pe aia spre Franta, ne-am dus in Franta. Acolo am stat doua zile (ca atata ne-au ajuns banii 😀 ) si-am venit acasa. Toata vacanta aceea mi s-a parut un miracol! Pana in ’89 eu nu pasisem peste nici o granita, nici la unguri, nici la „rusi”, nici la bulgari, iar acuma strabateam lumea unde aveam chef, fara nici un fel de aprobare de la nimeni! Cred ca abia atunci am inceput sa realizez dimensiunile absurdului din care iesiseram.

     
  13. balaurdegradina

    9 Octombrie 2012 at 21:00

    slvc, ba eu regret destule: prospetimea simturilor, incheieturile nescartaitoare,naivitatea de a crede ca pot aproape orice… chestii dintr-astea marunte 😀

     
  14. balaurdegradina

    9 Octombrie 2012 at 21:08

    Minnie, nu cred ca am suferit in mod special pentru sapunul Fa. Sufeream pentru ca nu era sapun.
    Acum as putea sa sufar pentru ca nu imi chiar permit un sejur de 12 nopti la o pensiune de 5 margarete in Monte Carlo. Dar cum spuneam, aleg sa fiu fericita pentru ca nu imi interzice nimeni sa ma duc la Monte Carlo.

     
  15. silavaracald

    10 Octombrie 2012 at 16:28

    Bune la ceva și încheieturile alea scârțâitoare la o adică. Îi ajută pe ceilalți să te repereze prin casă sau curte când, atinsă de o boare de ateroscleroză, te rătăcești pe-acolo. :))

     
  16. balaurdegradina

    10 Octombrie 2012 at 21:09

    sa vezi ce sinistru clincane atunci cand urc scarile pe intuneric 😀

     
  17. silavaracald

    12 Octombrie 2012 at 9:34

    Mie, genunchii, cand ma ridic din pat. Dar nu-i bag in seama. Inseamna ca-i mai am. 😀

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: