Azi mi-am externat pozárășul din spitalul de pozárăși. Bine mersi, vesel si vivace, după ce in urma unui triplu salt cu insurubare si aterizare defectuoasă se captusise cu o buba mare, de i se cam înstrâmbase unicul si fabulosul său ochi, iar poze făcea in sensul că
[că mă si luase c-o jale destul de mare despre suferinta lui si cu o jale enoormă despre suferinta care urma s-o indur eu, făptas vinovat, din partea balaurul consort, EL fiind ce care cu multi ani in urma l-a luat de suflet acasă (pe pozárăș, bre) contra unei sume atat de rotunde că mi-a umblat muzicuta o bună perioadă de timp că la banii ăstia mai bine cumpăra, chiar nu mai stiu la ce mi-o fi stat mintea atuncea ca s-ar fi cuvenit cumparat de-atata banet, uatever, acuma ar fi urmat un monolog dintr-acela lung, in care pomelnicul ar fi inceput cu pierderea umbrelei LUI, in anul unamienouasuteoptzecisitoamna, si-ar ar fi fost continuat de un lung sir de pierderi si distrugeri cauzate de mine, că eu intotdeauna umblu cu capul in straită si intr-o bunăzi o s-a dau foc si la casă si…] mititelul mă astepta (dupa un tranplant de diafragma reusit), cuminte si neranchiunos, sa-l iau acasă, să facem poze si sa ne veselim.
Asa ca si-a luat ramas bun de la tovarasii de suferinta, aflati inca in tratament
a salutat fericit cerul si soarele libertatii
dupa care i-a facut cu ochiul unei tinerele de la birou
Acasa am ajuns prea tarziu pentru nebunii fotografice, da’ nu-i nimic, ne-am antamat pentru finalul de saptamana un shooting de răsfăţ prelungit!
