Arhivele lunare: aprilie 2013
mârâieli
Da, recunosc, am cam dat-o cotită pe după bibliorafturi, declaratii, teveauri, nerezidenti, beasefeseuri, deductibilităti si ne, balante, jurnale, declaratii, muuulte declaratii si alte asemenea. Pur si simplu n-am mai avut nici timpul, nici tăria de-a pretinde că-s balaurdegrădină in timp ce mă simteam tot mai sobolandeterfeloage obosit si mânios pe ea lume si viată si cine m-o pus să mă apuc de-asa o meserie păcătoasă. A fost prea mult, abrutizant de mult, le spun tuturor ca ăi’ de sus si-or pus in gand să extermine sleahta de contabili, da’ lumea intelege doar că eu am luat-o hia prin pădure, oricum, vă rog să retineti ideea de bază: dacă vă iubiti copiii bateti-i pana cand râd dacă-i auziti că le trebuie contabilitate!
In rest, cred că nu-mi iese la socoteala luna aprilie. Stiti voi, luna aceea in care totul se trezeste la viată, totul palpită, verdele zvâcneste, ciripelele păsăresc, pomii zumzăie iar grădinarii viseaza frumos si nu-si mai văd capul de grădinarit.
C-a fost la inceput un zvon
ceva zvâcniri
premonitii
Apoi lucrurile au inceput să se precipite
Pomii au iesit la inaintare cu un look tineresc
si pană la urma s-a dezlăntuit inflorirea generalizată
…toate dintr-odată, cumva galopant, in disperarea de a prinde momentul indelung asteptat…
Până la urmaă, numărand pozele, iese la inventar si aprilie. Dar doar la numaratoare.
Am vazut, dar n-am apucat să mă bucur.
Am auzit, dar n-am apucat să tresar.
Asa ca solicit vehement să vină un mai linistit, cu soare, cu ploi, cu soare, cu ploi, fără alerte contabile si fără coduri meteo, cu răsaduri, transplantări, insămantări si alte peripetii de grădina, s-apuc să simt si eu că e primavară!
alt tip de gradina. fara praz si porodici.
Motto: „Studiind grădinile sătenilor le poţi cunoaşte firea şi trecutul” (Alexandru Borza)
Au, dom’ne, francezii astia o obsesie pentru geometria aplicata, de te naucesc cu ce-or vrut sa zica cu chestia asta.
(Din partea cuiva care, pe vastele-i domenii, n-a fost in stare sa aiba macar un strat, un arac, un rand, un fir oblu trasat si-aliniat, comentariul e -clar!- plin de invidie inabil mascata…)
Ba mai au si-un mod ciudat de-a aborda batranetea: parca n-au auzit cum trebuie sa astepti cuminte acasa cuponul de pensie, intre doua telenovele, dupa o coada tovaraseasca pentru medicamente compensate.
Daca acum, intr-un sfarsit ciufut de martie rece si foarte ud, mi-a fost atat de bine (desi imi era cam rau 😀 ) plimbandu-ma pe aleile inca neinfrunzite ale gradinii palatului Versailles (nu Versace!), mi-e si frica sa ma gandesc cat de frumoase poa’ sa fie locurile astea in mai, sau in iunie.
copilărie în intersecție
Atentie la detaliul rosu.
……………………………………………………………………………………………………………………………………
Explicitare.
Desi mititel si pirpiriu, nu l-as descrie ca pe-un baietas nevinovat, aducea mai mult a smecheras aproape versat: privirea lui parea sa evalueze foarte profi orice sursa de venit, parea sa-ti scaneze calm si detasat buzunarele, portmoneul, cardurile si bijuurile si n-ar fi fost un efort de imaginatie prea mare sa ti-l inchipui disparand dupa un colt cu geanta smulsa vreunei batrane.
Dar rosul lucios si nou-nout al masinutei de pompieri desconspirand-se naiv in camuflajul gunoaielor m-a facut sa ma-nmoi, sa ma rusinez si sa ma intreb: pana la urma cine-i victima in toata povestea? De cata copilarie a avut parte pustiul asta cu privire de șuț si ce resurse de naivitate pentru o joaca grabita (niiinoooniiinooo), inghesuita intre doua reprize de silvuplemesieu…
despre iluzia încremenirii efemerului
doliu
Ei, si dintre toate metalele astea grele, dramatice si teatrale, cu cheie, cu cifru, colorate, ruginite, desenate, gravate, decorate, indoliate s.a.m.d, cel mai cu sorti de izbanda si mai puternic in fata viitorului, oricum va fi el, mi s-a parut snuruletul alb-rosu de martisor, ce flutura discret si curajos de-asupra Senei!
