doliu
Ei, si dintre toate metalele astea grele, dramatice si teatrale, cu cheie, cu cifru, colorate, ruginite, desenate, gravate, decorate, indoliate s.a.m.d, cel mai cu sorti de izbanda si mai puternic in fata viitorului, oricum va fi el, mi s-a parut snuruletul alb-rosu de martisor, ce flutura discret si curajos de-asupra Senei!
Balaura si gradina sa mai mult sau mai putin fermecata 
MirelUna
5 aprilie 2013 at 23:24
Cate incuietori ale iubirii…
Tot Martisorul!
potroaia
6 aprilie 2013 at 11:45
Ce poate fi mai puternic decat simbolul luminii(albul) si al focului(rosu).
silavaracald
6 aprilie 2013 at 12:10
Ce bine a prins moda asta a lăcăţelelor iubirii, inspirată de un film italian turnat după o carte! Am văzut aşa ceva şi la Florenţa, pe malul apei…
balaurdegradina
6 aprilie 2013 at 21:48
MirelUna, si-am pozat doar cateva! Ciudat cum, traind intr-o lume a relatiilor tot mai pasagere, ne incapatanam sa pretindem ca noi nu 😀
balaurdegradina
6 aprilie 2013 at 21:56
Potroa, nica!
balaurdegradina
6 aprilie 2013 at 21:59
SLVC, eu cred ca, in general, malul garlelor predispune la chestii despre si cu iubire 😀
Ninulescu
7 aprilie 2013 at 21:31
Cateodata un lacat prins de un pod face mai mult decat toate medicamentele din lume pentru depresie si frica… Imediat dupa ce m-am casatorit a inceput sa-mi fie teama ca imi voi pierde sotia, in primul rand pentru ca eu eram un analfabet cu 2 clase si ea era profesoara si in al doilea rand pentru ca eu eram cu handicap si ea era perfecta…
Normal ca de ce mi-a fost frica nu am scapat… si cred ca atunci cand stateam lipiti unul de altul si sufletele noastre erau inlantuite si ea stia ca nu o sa-si traiasca toata viata cu mine…
Niciodata dragostea nu e de ajuns pentru ca un cuplu sa reziste… e romantic sa sustii asta, dar e tare departe de adevar !
balaurdegradina
8 aprilie 2013 at 22:14
Ninu, dragostea are atatea chipuri… cateodata calci pe ea, peste ea si nici macar nu bagi de seama.
Dar oricum, oriunde si oricand ar fi sa fie, lacat pentru ea nu exista!