Oricat de fascinante
impunatoare
sau stranii
ar fi plasmuirile din pantecele pamantului,
cea mai curata si vibranta emotie m-a cuprins
de fiecare data, pe drumul de intoarcere spre lumina.
Cand ziua navaleste peste tine
si toate simturile-s parca invadate de-odata, de pretutindeni
n-ai cum sa nu-ti reconsideri opiniile despre rai.
Si despre cat de frumoasa poate fi viata.
simf
12 August 2014 at 7:42
scarisoara.
balaurdegradina
12 August 2014 at 7:56
simf, si vârtop!
Dani
12 August 2014 at 13:41
O, daaa 🙂 Verdele e cea mai frumoasa culoare 🙂
balaurdegradina
13 August 2014 at 10:47
Dani, cand iesi din negrul-gri cu vagi flashuri de alb-mov orice culoare e cea mai frumoasa culoare!
Desi, parca verdele… 😀
cafeauata
13 August 2014 at 15:52
Cu toate ca trebuie sa fie fascinant sa bantui prin locuri nevazute, periculoase, minunate… Dar ca sa ne placa sa facem asta, cred ca trebuie sa ne nastem cu ceva (in plus sau in minus).
Miruna Vlad
13 August 2014 at 16:33
opinia mea este exprimată pe scurt, în trei cuvinte: DA, DA, DA!
Vulpita
14 August 2014 at 6:39
Verdele, da,da, verdele! El el cel mai cel! 🙂
M-a incantat postarea ta!
mixy
15 August 2014 at 11:42
Lumina e mereu minunata, dar decat soare arzator spre exemplu,prefer Batman 😀
balaurdegradina
16 August 2014 at 21:00
Miruna, n-am cum sa te contrazic.
balaurdegradina
16 August 2014 at 21:00
Vupli, recomand experimentarea pe viu!
balaurdegradina
16 August 2014 at 21:36
Mixy, si ca sa intorc brishca-n tine simt nevoia sa reiterez momentele de gratie de la Scarisoara, cand cu fiecare treapta coborata (si-au fost v-o cateva pe parcursul celor 48 de metri diferenta de nivel 😀 ) simteai cum te-nvaluia racoarea. Sus erau vreo 26-27 °C umede si transpirate, jos fix 4 😀
balaurdegradina
16 August 2014 at 21:43
Cafeluto, subscriu, desi la cat de fericiti pot fi uneori speologii… inseamna ca stiu ei ceva!
Simona
27 August 2014 at 21:08
Eu la intrarea in pestera Dambovicioara
Un ghid simpatic de vreo 12-13 ani ne atentioneaza sa avem grija la tavan si colturi.
Fix 5 secunde dupa, s-a auzit o bufnitura. Un oftat scurt eu, un ras retinut ghidul.
Simpatic pustiul si bine-crescut…am dedus eu, la lumina zilei :)))
balaurdegradina
29 August 2014 at 9:02
Simona, eu la Vartop am tras un plonjeu gratios si rascracanat, cu alunecare simpla (fara insurubare) si oprire la punct fix (perete). Asa, pentru asezonarea senzatiilor si trairilor din subteran 😀
Simona
29 August 2014 at 11:35
Atunci m-am linistit
Nu sunt singura in trairi „intense” :))))