RSS

Arhive pe categorii: de-a naibii

conversație

De cu dimineață, înspre birou, fac o haltă scurtă la zupermagazinul din drum, să mai iau câte ceva de-ale imprimantelor și ale gurii. Incă nu-i inghesuială mare, locuri de parcare așa si așa, adică nu prea, cu excepția celor cu cărucioare desenate. Așa că mă înghesui și eu pe-o zebră, la capăt de rând, închid cu grija brotacul să nu stârnesc o avalansă de praf oarecum întărit pe caroseria sa plină de atitudine, și-o iau în pas zglobiu (la naiba, nu se mai incălzește odată!) către intrare.

Nu pot să nu bag de seamă cum un bemeveu argintiu, foaarte curat (recunosc, detaliul ăsta mă cam zgândăre de fiecare dată), oprește maiestuos și gospodărește fix pe zona rezervată persoanelor cu handicap. Ok, recunosc că și șoferul frustrat din mine consideră ca magazinul ăsta a cam exagerat, sunt cel putin 20 locuri de parcare cu carucioare desenate pe ele, altele nustiucâte pentru mame cu copii, noi astialaltii fiind mereu în pragul canibalizării pt orice petec de parcare. Poate că dacă ar fi ceva mai putine lumea le-ar lua mai in serios, sau macar daca vreunul dintre angajatii firmei ar urmari respectarea regulilor …. dar cum nu e cazul , mai tot timpul sunt ocupate de cei care prefera sa îngroase obrazul decat sa verse sange pentru un loc de parcare.

Doar că locul ăsta proaspăt ocupat de bemeveulcelargintiușicurat e fix la cătiva pasi de ușă, acolo unde mi s-ar parea vital să întelegi si să respecti nevoia de a-l lăsa liber pentru cineva pentru care conteaza, pentru care orice metru parcurs inseamna o lupta. Ei, si cine descalecă din bemeveu?  Nu, nu un om in nevoie, nu un cocălar cu freză gogosar, nu o pitziblondă cu pomponele… pogoară printre noi  un domn inalt și grizonaNt, foarte zen și părând posesorul unei bune păreri despre ea lume si viată, despre el insusi și, normal, despre bemeveul său.

Trec prin zonă promițându-mi că o să fiu cuminte – o să fiu cuminte, n-o să comentez nimic, nu trebuie să educ eu chiar pe toată lumea, poate ca omul ăsta o fi avand si el vreo dizabilitate interna, poate găndeste mai lent, poate o să-l chinuie constiința ca …

– E pentru cei cu handicap – imi aud  vocea (normal, ca de obicei, m-am trezit vorbind!).

Domnul se uită mirat la mine, precum un ghepard aristocrat la o muscă cheaună.

– Si?

– Si nimic, mă aud din nou, doar vă spuneam că locul pe care tocmai l-ați ocupat e pentru handicapati.

– Lucrați cumva (privire teatral-rotitoare prin parcare) aici…îîîîî … la magazin?

– Nu.

– Sunteti responsabilă cu ordinea pe aici?

– Nu. Doar fac conversație.

– Pai dacă nu sunteti plătita ar fi mai bine să nu …

Tonul e tot mai apăsat și mai iritat, adică hai ma leși?…du-te și mai băzaie și pe la alte mese că eu am o treabă…

Simt cum nara stangă incepe sa fumege și beligeranța îmi dă tărcoale, da’ o să fiu cuminte – o să fiu cuminte…

– Ei, că doar nu doare chiar așa tare faptul că v-am spus că…?

– Păi cam da. Deci mai bine nu.

Cred că, la un loc, batem lejer centenarul, asa că nu pot să nu mă mir de felul in care discutia o ia hia pe panta înfruntarii șoferesti.

– Multstimate domn, dacă v-aș fi spus (mă uit la el, intre timp s-a mai apropiat și e mai inalt ca mine cu 1,5 capete, ce naiba să-i fi spus ?) aveti picioare lungi…v-ați fi supărat?

Văd cum îl bântuie mai întâi o mirare mare, apoi un zâmbet mic, da’ se tine tare, joacă dur, cine râde primul pierde, așa că-mi răspunde, da’ nu fără chiar o undă jucaușă de cochetărie:

– Nu, pentru că știu ca le am lungi!

– Ei, vedeti cum e să faci conversație ?! Eu doar vă spuneam că locul pe care ați parcat este pentru handicapati!

Ne-am despartit în termeni glaciali, ca să nu zic chiar glaciari, urându-ne reciproc … s-avem parte de o zi minunată!

Sper sincer să nu fi concluzionat eronat cum că aș fi atentat la pudoarea sa.

a-parcare

PeSeu

Credeați că ati scăpat? Credeati că gata, am fugit in lume?

He he, ce v-am păcălit!

 
14 comentarii

Scris de pe 31 Ianuarie 2017 în de-a naibii

 

Etichete: , ,

mârâieli

Motto

hai mai Lauraaaaa… ca mai am putintel si vorbesc cu gastele alea de la tine de pe blog, puse in iunie….nu scoti nimic, nimic?!

Iaca scot. Limba de-un cot.

Ca nu-nteleg, dom’ne, nu-nteleg cum se poate vorbi atat de mult despre chestii pe care le gandim atat de putin.

  1. Ca in chiar zilele astea am pomenit iar niste cetateni analisti, pe-un post tv, inflamandu-se despre povestea aia cu Tariceanumaipresusderestulpopulimii fentand coada celor 1000 de nefericiti. De ce sa mint, mi-a sarit si mie mustarul la momentul in care am auzit stirea (ca eu fac parte din fraierii care se pun cuminti la coada si pana imi vine randul ajung mai rau decat o bomba cu fitilul pe gatatelea), da’ dupa prima reactie inflamatorie am inceput sa-mi pun intrebarea : „de ce coada de 1000 de oameni?”. Hai n-o fi fost 1000, or fi fost 100, da’ de ce iar coada?  De ce hei-rup-ul asta organizatoric cu tocare de nervi, de timp, de bani, de furt a unei alte feliute din viata noastra de zi cu zi? Cui ii serveste si pe cine fericeste? In toata povestea asta personajul principal este coada, personajul malefic este reglementarea fara cap (dar cu coada!), corul antic este suta/mia de codasi… A trecut o luna de la eveniment si noi ne amintim cu manie proletara doar de Tariceanul cel la fel de dodoloț, defazat, si sideral ca intotdeauna! Ca na, cozi la ghisee am avut, avem si-om mai avea!
  2. Ieri am citit si eu alertele cu modificarea taxelor salariale. Cam pe oblic, ca nu era ceva cu aplicare imediata. O prima concluzie personala, fara nici o pretentie de infailibilitate: s-ar putea sa fie o masura buna, care sa scoata din zona neagra/gri o alta parte a veniturilor romanilor / victime colaterale: pfa-urile / pe cale de consecinta s-ar putea sa fie urmata de un val de lichidari voluntare a autorizatiilor respective, urmate de un alt val de infiintari de srl-uri. Interesant de studiat problema cand o sa am timp …Tarziu catre noapte, cand somnul facea fițe si nu se lasa ademenit,am facut gafa sa iau la rand posturile tv de asa-zise stiri, in speranta…in nicio speranta, e clar ca nu prea gandeam limpede la ora aia. Pe primul post: shoc si groaza, o seama de invitati erau complet oripilati de imeeensa gafa a guvernului de a mari in mod inimaginabil impozitele! Pe-al doilea post satisfactie nedisimulata: s-a vazut dreptatea- Ciolosul cel vandut Neamtului a facut pacatul capital de a atenta la buzunarul romanului obidit! Al treile post era tot numai un freamat de analisti excitati, panditi atent de tipa aia cu voce de sticla sparta, deci mai bine nu, dam legatura la al patrulea post unde da, era clar, totul era foarte grav, un anumit politician era citat copios, zisese el undeva pe facebook ca e foarte rau si ca n-o sa fie bine, ca e atat de grav ca precis ca nu o sa mearga!  Mai sa fie, oare eu ce stire oi fi citit, ca parca era vorba despre alte treburi… Precis ca mi-a scapat mie ceva, ca doar n-aveau cum sa vorbeasca atata oamenii astia pe sticla, stiind ca vor fi vazuti si auziti de-atatia altii, despre niste chestii pe care nu le-au studiat serios! Azi m-am enervat si m-am apucat de facut socoteli, sa-nteleg si eu despre ce e vorba-n propozitie. Stupoare: salarul net al angajatului ramane neschimbat, in timp ce cheltuiala angajatorului (da, a patronului cel veros) se modifica cu cativa lei. Modificarea de baza e de fapt transferul de responsabilitate dinspre platitorul de salar inspre beneficiar.    Si-atunci despre ce vorbeau oamenii aceia cu-atata furie? De unde revarsarea asta de cuvinte, de propozitii, de fraze despre lucruri pe care nu le-au studiat, nu le-au verificat, nu le-au inteles? Nu neaparat speta in cauza ma surprinde si ma intristeaza, ci capacitatea asta nesfarsita a unora de-a vorbi la perete, oricat, oricand, oricui despre orice. De fapt despre nimic. Si capacitatea altora de-ai asculta.
  3. Da, stiu, vai de-amaru’ nost’, urmeaza alegerile!
 
12 comentarii

Scris de pe 9 Septembrie 2016 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , ,

despre cum sa-ti complici viata atunci cand calatoresti

Bineinteles ca metodele-s fara numar,fara numar, fara numar… da’ eu va mai aduc la cunostinta una, asa, sa nu ziceti ca n-ati stiut-o si pe asta: daca vreti sa calatoriti cu inima-n gat, nervosi si intrebandu-va de ce sunteti persecutati de soarta, faceti-va de lucru cu TAROMU! Costa mult, au servicii de-a-mpixu si niste angajati care poate ca stiu sa danseze, da’ la cursul de bune maniere au lipsit cu desavarsire. (In timp ce scriu randurile astea nu pot sa nu ma gandesc ca poate o țârucă-s cam nedreapta, ca or mai fi unii oameni care-si chiar vad de treaba, poate cativa pun si suflet in ce fac pe la aceasta unitate socialista de stat, pacat ca-s foarte discreti si-s surclasati de ailalti.)

Deci hai sa va narez ce-o patimit cel mai tanar vlastar al familiei de balauri: si-a cumparat cu 7 (sapte) luni in urma bilet, pe care l-a platit tot atunci, si-a stat omul linistit dupa asa o intamplare, ca no, fix in ajun de Craciun, urma sa zboare,lin si fin, de la Londra la Cluj (cei drept, cu o escala mica-mica la Bucuresti). Ei, si fix in 24 decembrie, in frumosul Heathrow Airport,pe la amiaza, a aflat ca pana la Henri Coandă International Airport ramane cum s-or inteles, da’ pana la Cluj International Airport nț, ca s-o anulat. Ca s-o trimis ceva mail, candva in toamna asta, si ce daca numa’ unu, fara nici o confirmare, de pe o adresa ciudata, care ar fi putut intra usor in spam, nu va mai enervati ca faceti riduri si noi n-avem nici o vina ca s-o anulat. Nici o vorba despre mijloc de transport alternativ, nici o vorba despre euroi de dat inapoi, depuneti o reclamatie,numa’ daca doriti, si va raspundem in 30 de zile.

In noaptea de Ajun de Craciun, dinspre Bucuresti inspre Cluj n-o circulat nici un tren.Normal, lumea canta colinzi,manca si ciocnea pahare. Asa ca, cu gratie  si cu ficatii in gat, Balaura a Tanara a cazut pe capul unei foste colege de facultate cu domiciliul in capitala (da-i-ar Doamne-Doamne, ei si familiei ei, un an perfect!), in timp ce noua, celor de-acasa, nu ne-a prea tihnit de sarmale si cozonaci.

Pana la urma familia s-o reintregit in ziua a doua de Craciun (traiasca cefereu, asa, ramolit si ticait cum e el, ne-o scos din rahat), ne-am vazut, ne-am pupat, am deschis cadourile, am povestit, am mancat, am pus lumea la cale, am mancat, am facut planuri si-am mancat.

ian 067

Si zilele au trecut, anul vechi a trecut, apoi a  venit unul nou-nout, care pe langa sperante, planuri si impozite locale majorate, a adus cu el si nevoia de a ne intoarce, care-ncotro, la muncile noastra cele de toate zilele. Balaurishca si-o facut iara bagajele, in care-o mai inghesuit delicat si vreo doo borcanele cu zacusca, o tras aer adanc in piept si iarasi s-o pornit la drum.

Itinerarul trebuia parcurs in sens invers. Tot cu Taromu’, ca doar lui ii daduse banii in urma cu 7 luni. De data asta nu se mai anulase nimica, pe verificatelea.  Am lasat-o in Cluj International Airport putin ingrijorata, dar optimista. Trecuse de toate controalele, descaltarile si incaltarile de rigoare si se indrepta zambind fotogenic catre sala de imbarcare cand mi-a facut semn cu mana „hai du-te, nu te mai uita dupa mine asa de jalnic, du-te, du-te”. Si m-am dus. Zambind fotogenic, sa nu se vada cat de la neindemana mi-era, ca stiam ca la Bucuresti ningea rebel de cu noapte.

M-a sunat dupa vreo ora. Tot din Cluj. Cu voce tremuranda de nervi, ca tocmai avusese proasta inspiratie sa abordeze un reprezentant al Taromului despre soarta zborului, ocazie cu care aflase ca ora plecarii era ăhăhă mai incolo, n-a inteles ea corect , s-a modificat de muultă vreme, nu stia el exact de cand, oare de ce se enerveaza?, ca nu-i problema lui s-o invete sa-si citeasca biletul. In timp ce-o ascultam am accesat site-ul aeroportului, ciudat, la „plecari’ era afisata fix ora pe careo stiam noi, cu mentionarea unei intarzieri de doua ore. La imbarcarea care a avut peste mai bine de doua ore a dat din nou de reprezentantul Tarom. Asa,de-amoru’ artei i-a aratat beletu’ si l-a intrebat daca o poate ajuta cu cititul orei de plecare. In mod matur omul a ridicat din umeri si i-a raspuns ca nu e problema lui.

La Bucuresti…jale. Vreme rea, zboruri intarziate, zboruri amanate, zboruri incerte. Puhoi de lume la control. Bizar, desi toate celelalte companii aeriene anuntau intarzieri substantiale, plecarea Tarom inspre Londra ramasese afisata in termen. Adica cu falfaire din aripi in cateva minute. Nici o sansa sa treaca de randul acela serpuitor de sute de oameni ! Ce e de facut? Pai daca esti intracarpatic, deci ai idei putine da’ fixe (am dat banu’ = astept prestatia) te-ndrepti spre primul reprezentant Tarom si-l intrebi: ma puteti ajuta sa prind zborul de Londra? Omul se uita la tine ca la o musculita alba de sera, e clar ca ti-ar trage una dupa ceafa, tu chiar nu vezi ce vreme si ce vremuri se pravale peste noi? Raspunsul e aproape standard: si ce sa va fac, doar nu eu comand vremea?! Sa n-o mai lungim cu detalii, pana la urma lucrurile s-au aranjat de la sine: plecarea a fost cu o intarziere suficient de generoasa, incat a avut vreme sa se si plictiseasca regeste in sala de imbarcare … si-ntr-un final apoteotic chiar o ajuns la Londra.

Balaurishca a calatorit pe cont propriu (mult mai mult decat ar fi considerat necesar mama ei) cu mai toate mijloacele de transport, asa ca intelegand ca iarna nu-i ca vara, ca transportul aerian depinde si de toanele vremii, asteptarile ei au fost indreptate mai mult spre informare si niscai sprijin. A primit in schimb mai multe bobarnace verbale. De la niste oameni platiti nu sa controleze vremea, ci sa se ocupe de soarta calatorilor. Desi ne tot indepartam de momentul calatoriei in cauza, de cate ori povestesc telefonic cu ea, cumva ajungem si la subiectul asta, si iar o simt intrand in trepidatii. Mai, ca uite cum ma enervez acuma si eu,  chiar e asa de greu sa fii om si sa rapunzi omeneste la o intrebare? Fie si cu un simplu „nu stiu”? De ce țâfna asta arogantă in loc de bun simt, de unde je m-en fisch-ul asta cu accent de dorobantz?  Ca pana la urma  onor clientul Tarom plateste ca pentru high-class si primeste mai putin decat pentru low cost.

Odata, ca dupa aia se-nvata minte!

P.S. Tot clanul de balauri asteapta cu viu interes raspunsul la reclamatia depusa in Ajunul Craciunlui. 30 de zile trec usor atunci cand incepi sa croiesti planuri malefice.Hai ca nu mai avem mult!

 

 
11 comentarii

Scris de pe 16 Ianuarie 2016 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , , ,

una din doua!

. . . Hai din trei. Poate chiar din patru.

Pai:

  1. ori devin eu tot mai sclifosita, nimic nu-mi mai place, gura nu-mi mai tace, despre iarba ce sa mai vorbim
  2. ori astia care fac reclame is  tot mai obo si mai ocoliti de factorul creativitate
  3. ori astia care platesc reclame ne cred prosti, sau sunt ei, scuzati, cam prostuti
  4. ori sarbatoarea Craciunului a devenit tot mai exasperant de comerciala

De la o vreme-ncoace, in timp ce-mi vad de acte, maraind printre terfeloagele, conturile si deconturile perioadei, ascult online, repetat, iar si iara, o reclama. De fapt mai multe, da’ asta reuseste sa ma scoata din sarite intr-un mod mai temeinic. Nu stiu daca e mai lunga, probabil ca e, eu intotdeauna prind ultimele propozitii.

MOSUL E BUN! (ok, de acord, sa contrazic aceasta afirmatie ar fi o infamie pe care nici chiar eu nu am cum s-o comit)_SA INCERCAM SA FIM MAI BUNI! (voce calda, tonalitate insinuanta, simt un impuls compulsiv de-a cumpara, a cumpara, muult si bine, vreau sa sarbatoresc, vreau sa fiu buna, sa fiu ca Mosu’, sa ascult colinde printre galantare, sa ma las posedata de spiritul Craciunului, de oferte, de clopotei, zurgalai etc )_IMPREUNA! (normal, doar unde-s multi puterea creste, mai ales cea de cumparare)_OFERTA VALABILA IN LIMITA STOCURILOR. (zdrong, totul se prabuseste, pai daca stocu-i gata  . . . gata si cu bunatatea? / eu pot sa fiu rea? / cu mosu’ cum ramane, nu mai e bun?/ spiritul a fugit cu vreo craciunitza? )

Dupa cate o prostioara dintr-asta cinica, parca nici nu te mai miri ca unii sunt plesniti de amoc.

cca

Pacat de bietul Mos. . .

 

 
11 comentarii

Scris de pe 10 Decembrie 2015 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , , ,

taxi driver

Sunt pe strada, per pedes apostolorum (brotacul furibund e internat pe vreo doua zile la un service, pentru un lifting de aripa), evident in intarziere, vad un taxi, flutur din brate,opreste, ma reped fericita, gata, m-am instalat, totul e bine, sunt in grafic, o sa ajung la timp.

Soferul vorbeste la telefon, conduce cu o singura mana, (aparat de taxare, volan,  schimbator deviteza, volan, schimbator de viteze…) si pare complet neinteresat de cine-s eu si de-a cui .  Dupa o vreme il vad intorcandu-se – cu telefonul tot la ureche-  cu ochii mijiti intr-o intrebare muta, adica chiar nu vreau sa-i spun unde sa ma duca? Dupa ce comunic destinatia devin din nou cantitate neglijabila. Bineinteles ca se inscrie pe versiunea de drum ocolitoare. Conduce zvacnit, serpuit, cand pe stanga, cand pe dreapta, cu o singura mana, bineinteles. Noroc ca pe partea lui functioneaza franele  (pe partea mea nu, asa ca piciorul meu drept amorteste foarte rapid).

Convorbirea telefonica nu da semne ca s-ar incheia, e un fel de saga fara sfarsit, tipul este transpus intr-o cu totul alta lume, vorbeste repezit, manios, exasperat, cu foarte rare si scurte pauze.  Simt ca-ncep sa fumeg lejer (albastrui cu iz de pucioasa, semn rau, devin acra si beligeranta), as bate niste apropouri subtile de consumator iritat,  asa ca astept o pauza cat de scurta in discutia lui cu cucoana (pentru ca e clar, o cucoana ii raspunde din cand in cand) si uite- asa devin mai atenta si-ncep sa aud.

Tu, la cum se-nvarte lumea asta pacatoasa in ziua de azi iti spun eu ce-o sa se-ntample: tampita de maicamea n-o sa se lase pana nu ma insoara cu handicapata aia!

Brusc devin interesata de peisaj,  ma uit foarte-foarte concentrata la  decorul urban, omul asta traieste o drama, hai sa nu ma bag cu bocancii in sufletul lui sensibil.

N-am cu cine tu, n-am cu cine, ca i-o intrat in cap ca-i musai, ca idioata are rude la tribunal!

Incep sa ma foiesc intrigata pe scaun.

No, mie-mi zici? Maine trebuie sa ma duc sa ma vad cu procurorul. Da. In povestea aia.

Parca n-as mai bate nici un apropo. M-am si apropiat de destinatie, cativa pasi pe jos chiar mi-ar prinde bine, dau sa casc gura, sa ma cer politicos  afara, da’ n-apuc, ca omul isi spune pasurile mai departe.

Sper sa fie de treaba, ca, pana la urma, o-nteles si el  ca n-am avut de ales. Ca o fost ori eu, ori ala. Da cum iti spun. Ori il impuscam eu, ori imi lua el gatul. Asa ca no, l-am impuscat io.

Ce balaur de gradina cu apucaturi soferesti? … ce contabil harsit in rele si dedat la aprige injuraturi? …nema cetatean constient de drepturile sale de consumator european! … sunt o palida copila consternata care n-are curaj nici sa bazaie. Cel mai tare ma inspaimanta totala lipsa de inhibitie a naratorului. Nu cred ca i se pare ceva anormal, ilegal sau imoral in toata tarasenia si – oricum- auditoriul, recte eu, este total neglijabil.

Din fericire ajungem la destinatie. Cu un gest scurt intoarce aparatul de taxat  sa vad suma, n-are nici timp nici chef de politeturi cu mine. Adevarul e ca nici eu. Intind o suma rotunda, n-am nici o pretentie la rest si tasnesc fericita pe strada. Doamne-ti-multam c-am ajuns (de-aicea-ncolo, baiete, atata-ti dau cu geanta-n cap, ba mai aplic si niste chestii tai chi, dintr-alea perverse, de-o sa-ti vina drag de biata ta mama care te-o facut)!

Seara tarziu, ajunsa acasa, incercand sa gasesc o logica in toata povestea, imi pica fisa: ioi, daca m-or filmat cu camera ascunsa?

 
14 comentarii

Scris de pe 2 Martie 2014 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , , ,

lumini in noapte

Iesind eu cu yinu si yangu frumos aliniate  de la cursul de tai chi (stiu, numa’ asta-mi mai lipsea,in rest le-am incercat pe toate)  ma urc zorita-n brotacu’ furibund s-o luam catre casa, ca la ora asta frumusel inaintata catre noapte, ne-ar cam fi si noua vremea sa ne retragem. Ma uit in fata,in spate, in stanga si-n dreapta, strada-i pustie, nu se vede nici un participant la trafic in miscare, nici un chipiu alb in zare, asa ca-ntoarcem abras pe linie dubla continua, obraznic si rebel, sa ne simtim si noi macar un pic rai si periculosi. Dupa doar cateva sute de metri intram in zona centrala, asa ca lasam talentele si ne aliniem cuminti in coloana. De-aici urmeaza o cascada de semafoare, pana acasa o sa ne tot oprim si-o sa tot pornim, anonim si anodin inscrisi in traficul neasteptat de viu al acestei ore (in jur de 10).

In fata noastra o masina fandosita face talente pe doua benzi, incalecand aleator linia care le separa. Grozav ce ma pot enerva fazele astea, parca ar revendica tot drumul ca proprietate personala, parca noi, astialalti, nici n-am conta! Asa ca ma stradui sa nu fac multi pureci in spatele sau, la proximul verde vanez un unghi favorabil,imi adun brotacul pe langa mine si ne strecuram agili pe langa,in speranta ca scapam  de-asa companioni de drum. Aiurea! Fandosita, cu sofer cu tot, se lipeste de spatele nostru ca marca de scrisoare si-n semn de suprema sfidare (ba a ma-tii)  ne mai si infinge farurile cu faza lunga in toate oglinzile. Asa, sa ne mai clatim si noi ochii cu ceva frumos.

Dupa 50 de metri prindem rosu. Oprim si asteptam. Farurile alea sfredelesc ochii si-ncep sa radiografieze creierii. Mari si mici. Se face verde. Pornim. Dupa 100 demetri prindem rosu. Din ochi tasnesc lacrimi, din creieri fum. Se face verde. Pornim. Inca 100 de metri. Din nou rosu. Stopul asta e al naibii delung. Ochii mei au ajuns in iad, iar creierii  sunt la faza de scrum dureros. Si pana acasa am toate sansele sa mai prind macar trei opriri dintr-astea… Sincera sa fiu nici macar nu-mi dau seama cand am hotarat sa trec la fapte,  pur si simplu ma pomenesc dandu-ma jos din masina. Faptul ca m-am trezit asa, in toiul actiunii, parca ma intarata si mai tare,  deci trantesc portiera ceva mai apasat, pentru efect scenic. In cei cativa pasi facuti pana la impricinatii din spatele meu are  loc Dedublarea (ca eu sunt din zodia gemenilor, iara noi astia  avem obiceiul de a ne cam bifurca atunci cand ne loveste bazdacul). In cazul de fata avem de-a face cu o Balaura maare, inaintand inexorabil prin intuneric precum un tanc in misiune de noapte, si-o Balaura-observator soptindu-i celeilate la ureche: calmeaza-te, vorbeste-i politicos mocofanului macar la inceput, daca se lasa cu bataie macar sa nu zica ca n-ai fost o duamna,la spital nu uita sa ceri, cu voce stinsa, daune maxime…

Prin geamul ud, reflectand lumina unui felinar cam chior, nu se vede nimic. M-aplec si ciocanesc delicat. Cu un sunet electric,aproape muzical, geamul se lasa lent in jos. Raman derutata: pare sa fie o masina fara sofer! Cand ochii mei (bietii mei ochi!) se obisnuiesc cu intunericul din interior simt cum ma napadeste o mila infinita. Si o jena pe masura. Lipita de scaun o juna miniona se uita la mine mortificata. N-are curaj nici macar sa respire. Are niste ochelari destul de mari, dar mult mai mari decat ochelarii ii sunt ochii. Parc-a uitat sa respire. Si e mica-mica-mica. Oare ce crede ca vreau sa-i fac?

Furia mea se duce naibii, e clar ca in relatia lor masina e cea care conduce … si de unde trasesem aer in piept pentru o confruntare (de idei) cu vreun cocalar impertinent, m-aud susurand matern:

– Vezi ca ai uitat luminile pe faza lunga!

Ca fata era speriata rau de bestia cea mare si rea care se-apropiase amenintator,adica eu,  se vede si dupa modul in care reactioneaza: cu un zvacnet nervos, insotit de-o cascada de iooi-iooi-ioi-scuze-n-amvrut-ioi-ioi-ioi-uri precipitate se-arunca peste bordul masinii si ia la rand tot ce e buton,maneta si alte asemenea.

La fel de brusc cum am atacat biata copila,ma repliez, insfac brotacul si-o pornim, victoriosi fara glorie, catre casa  . In spatele nostru (aproape pana acasa, ce fain, suntem vecini de mahala!), precum un catelus obidit, masina fandosita cu soferita speriata.

Sunt curioasa daca macar acasa si-a dat seama ca stinsese farurile de tot.

 
20 comentarii

Scris de pe 20 Februarie 2014 în de-a naibii

 

Etichete: , ,

scurte exasperari. remedii

1. Zâna zânelor surprinzătoare s-a măritat. Iară. Jurnalistii mondeni (și nu numai) au fost loviti brutal de bâzdâc, feizbucu a strigat ura și huo, universul a părut o vreme complet bulversat.

Ca de obicei mie nu mi-a spus nimeni nimic. Așa că, ajunsă acasă cândva către noapte, mi-am luat liniștita telecomanda la mâna, să dau iama pe oblic printre știrile zilei.  Pe primul post zâna, pe al doilea zâna și noul sot, pe al treilea zâna și fostul sot, pe următorul  colocviu despre ce-a zis zâna când cu…  Brusc mi-am amintit de ochii rotunzi ai zânei, de sprâncenele arcuite, de gurita strânsa punga fără zâmbet cu gropițe, explicând apăsat, cu doar câteva luni în urma, că nu mai suporta imixtiunile în viața ei privată… Si ce ton răspicat  și impecabil articulat!

Și iaca boacănă, iar o păți, biata fată! Oare cine s-o fi dat în vileag cu un asa prilej intim?

Uite, din respect pentru privata ei și ca dovadă că i-am inteles amarul, promit solemn ca de-acum încolo, de fiecare dată când măgarii de jurnalisti o să mai înșire chestii-trestii despre ea, despre ea și soții ei, despre ea, soții ei și nevestele lor, etc,  să trec instantaneu pe un alt post tv. Sau, mai bine, să închid televizorul și să citesc o carte.  Sau să fac jogging. Sau…

2. Dragă Bianca, stai linistită, fix asa o să protejez și privata ta!

3. Se mai anuntă cineva?

 
16 comentarii

Scris de pe 8 Ianuarie 2014 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , , , , , , ,