RSS

Arhive pe categorii: de-a naibii

teleportari

La un hipermarseu, duminica, la o ora decenta, stau la coada la casa. De fapt ma laud: doua persoane in fata mea nu se pot numi chiar „coada”, reformulez…astept sa-mi vina randul. Treaba se misca putin mai greu, ceva nelamuriri cu un cod de bare, cumparatorul nu vrea sa renunte la produs, casiera (cam repezita dar amabila) anunta telefonic problema, nimeni nu se impacienteaza, toti suntem zen, e duminica, la o ora decenta, zambim si asteptam civilizat.

Ma uit in zare

Casa, dupa casa, dupa casa, cumparator, dupa cumparator, dupa cumparator…cat vezi cu ochii.

Aproape fara sa-mi dau seama alunec in pacatul de-a juca din nou jocul de imaginatie numit”teleportare in viitor”: un personaj (prieten, neprieten, ruda,vecin,coleg) este smuls de la o coada cu haulituri si trairi intense din epoca societatii soacialiste multilateral dezvoltate si propulsat pentru cinci minute intr-un loc dintr-asta de imbuibare consumatorist-decadent-capitalista. Este lasat sa se plimbe printre rafturi, sa se simta aproape strivit de opulenta vitrinelor frigorifice, sa se piarda in diversitatea aparent infinita a gamelor aceluiasi produs …  sa-si umple cosul cu tot ce i se pare esential (mi se fabulos sa ghicesc cam ce produse ar alege fiecare personaj!) …dupa care este teleportat din nou acasa, bineinteles fara cosul plin de bunatati, dar cu amintirea clara a vocii din fundal: ai facut o vizita in realitatea viitorului nu foarte indepartat! Cum ar trece fiecare prin povestea asta, cum ar prelucra informatia si ce-ar fac cu ea? Cine ar avea curajul sa caste gura despre, si -mai ales- in fata cui? Cum ar astepta, din momentul acela, viitorul? Jocul e greu de inteles de cineva care n-a apucat sa traiasca realitatea aceea plumburie. Care n-a fost cu totul si cu totul plumburie (am fost si tineri , am si iubit, am si visat), dar, o spun cu toata convingerea, n-a fost mai buna decat cea din momentul de fata.

Oare ce-mi veni? E duminica, la o ora decenta, imediat o sa jung acasa si o sa-mi fac de lucru pe la jardinierele cu plante tot mai apatice. Incep sa pun produsele pe banda rulanta. Oare am cumparat tot ce aveam nevoie?  Caserole cu pulpe superioare, ulei, faina, 10 oua, cafea, lapte … tot pun si pun si par sa nu mai opresc … detergenti, fructe… si la un moment dat ma surprind intrebandu-ma usor jenata: cat as fi putut trai pe vremuri din ce-am cumparat acuma pentru o saptamana?

sursa foto: metropotam.roLocuri-de-vizitatIntamplari-din-supermarket
 
17 comentarii

Scris de pe 7 octombrie 2012 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , ,

soferesti

De cu dimineată ajungem, eu si brotacul furibund, cu maare întarziere în parcarea din faţa Sălii Sporturilor. Acolo – înghesuiala neasteptată: tot felul de camioane, care mai de care mai barosane si mai încărcate, amplasate lejer haotic, cam de-a cherestulu’ drumului. Mda, e clar, iar punem de-un Septemberfest, cu muzică, zbânţuială, tarabe, prosoape cu leoparzi din China, kurtoşi, sfârâială de mici, tiribombe, înghesuială si bere, muulta bere!  No, asta e, deocamdată mă strecor printre doi mastodonti în curs de descărcare, trag brotacul furibund cât mai pe-o margine, să nu încurce pe nimeni, îi zic „şăzi mumos puiule, că ăştia numa’ se fac, nu te chiar papă” şi-o iau voios, în tropăit sprintar, către bazinul din parcul universitar.

La bazin: rai! Apa numa’ bună, înghesuială nici vorbă la ora asta, aşa că m-apuc să fac talente pe înotatelea, în toate stilurile pe care le ştiu sau nu le ştiu, că eu vreau să mă antrenez -la aceeaşi strigare- cardio, stretching, callanetics, să slăbesc, să fac muşchi şi să mă bălăcesc. Aşa că mă căznesc, nu glumă, fac valuri cât cuprinde, iar dacă nu mă duc şi vin pe culoare, atunci precis fac exercitii de tip aqua-gym-contabilo-tonifiante. Al fine, îmi aduc aminte că eram oricum în întârziere, oftez a jale si mă pornesc, din nou, înspre birou. Cu vreo zece centimetri mai înaltă, cu umeri mai drepţi, cu pasul mai lung si mai ferm, cu senzatia că-s mai tânără si mult mai „hot” decât la venire.

În parcare,altă configurare: brotacul meu nici nu se mai vede! De jur împrejurul lui s-a adunat, bot în bot,o ditamai haita auto: încă un tir,  vreo două dube şi alte chestii cu roţi si felurite tracţiuni. Simt cum centimetrii mei proaspăt câştigaţi încep să dispară, cum umerii se-adună si paşii se scurtează. Discret, un abur cu aromă de pucioasă începe să iasă pe nara stângă. Semn rău. Pe măsura ce mă apropii încep să înregistrez detaliile: de după un camion, nişte doreli descarcă ceva materiale, aparent fără să bage de seamă precipitarea cucoanei către machineta încercuită din toate părţile. Unul dintre băieţi zice ceva, ceilalţi râd pe-nfundatelea, iar după cefele lor oarecum crispate realizez că, de fapt, ţine de regia momentului să nu mă vadă neam. Că da, pâna la urmă, există şi un fel de culoar de retragere, foarte sinuos şi alambicat, şi ia hai să vedem noi cum o dă de gard cucoana.

No, dacă-i pe bază de scenariu hai să participăm ! Zâmbesc serafic, mă aştern ca o boare la volan, dau cheie şi-i susur veninos brotacului: „dacă nu faci exact cum îţi spun te lipesc de toţi pereţii, de nu mai iesi din service trei luni” . Regret sincer că nu am in dotare nişte manuşi albe, de aţică, si-o pălărioara cu voaletă, ar cam trebui să fiu mai atentă la nişte butaforie dintr-asta de ocazie, dă bine şi ţine de firescul atmosferei…Mâna dreaptă se aşterne elegant pe spătarul din dreapta. Bineînteles cu degetul mic aratând graţios înspre tavan. Mâna stângă se încleştează pe volan, cu cotul uşor ridicat, ca la tangoul clasic. Expiratie profundă. Pornim.

Miracol! Nu stiu dacă datorită ştiinţei mele, sau abilităţii brotacului, sau ambiţului zgândărit al amăndurora… cert e ca facem, în marşarier,un parcurs in forma de Z, printre camionete si dubiţe şi tiruri cu uşi uitate deschise, fără să atingem, să zgâriem, sau să inoportunăm. Atât de exemplară e mobilizarea, încât totul se derulează dintr-o singură mişcare, o minunată si elegantă singură mişcare, de parcă ar fi fost o joaca de copii pentru noi. Iesind din încercuire opresc să cedez trecerea unuia cu prioritate, apuc să aud un „eeeee” admirativ, adică „noi suntem băieţi fairplay, respect cucoană!”, da’ nu cedez, sunt in continuare bărbată, fără să întorc capul îmi pun pe nas ochelarii de soare stil John Lennon, ii fixez temeinic cu un bobârnac si pornesc spre lumea larga. Precum Napoleon.

Un kilometru mai încolo dau sa intru în parcare si aud în spatele mele zvon de frâne abraşe, chiuit de claxon si ecouri de proteste verbale. Bineînţeles ca reacţionez spontan, delicat si feminin: băăi, eşti tâmpit? (…şi cu doamna mămica dumitale, care nu te-o învăţat că atunci când cineva semnalizeaza c-o ia la dreapta, chiar o ia la dreapta…)

Pentru că – nu-i asa? – eu întotdeauna semnalizez!

Oare chiar n-am semnalizat?

Oooops!

 
30 comentarii

Scris de pe 27 septembrie 2012 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

cu vremurile astea

Nici luna plina nu mai e ce-a fost…

 – Ingrozitor ce rotunda e luna in noaptea asta! – mi-am spus, agasata de previziunile meteo. E clar ca n-am nici o sansa sa dorm.

A fost ultimul gand.

M-am trezit de dimineata, mult dupa rasaritul soarelui, in aceeasi pozitie.

 
9 comentarii

Scris de pe 3 august 2012 în de-a naibii

 

Etichete: , ,

la benzinarie

Dupamiaza de cod portocaliu cu picatele rosii de canicula. Betonul e incins, asfaltul e incins, aerul e incins, „soarele s-a topit si a curs pe pamant”. Neuronul e sfarsit, vai mama lui, totul se deruleaza greu, parca cu incetinitorul, totul se percepe lent, in relanti. . .

La benzinarie, bineinteles coada. Ce poate fi mai placut pe-o vreme dintr-asta decat sa stai la coada intr-un automobil incins? (Caci daca alarma de la rezervorul de benzina bingbangane de-o gramada de kilometri parca nu-ti prea mai vine sa astepti sa-ti vina randul cu motorul pornit si aerul conditionat scuturandu-ti pletele balaie.)

In fata mea un bemeveu argintiu. Nu sunt fan bemeveu … si asta nu pentru ca as avea ceva cu masina in cauza, ci cu soferii care o conduc, de regula pusti necopti carora furia dezlantuita a motorului teuton pare sa le induca o stare de agresivitate vecina cu nebunia. De data asta nu pot sa nu admir discret linia fina, de-o simplitate eleganta a caroseriei, aerul de golan de casa mare pe care-l degaja, si – mai ales!- starea de impecabila curatenie (prietenii stiu de ce sunt eu sensibila la detalii dintr-astea 😀 ) Soferul  este, bineinteles, tanar. In jur la vreo 30 de ani. Devin atenta in momentul in care deja a terminat de alimentat.

 – Hai ca-i tanar si se misca repede, imi zic. Inca vreo 2-3 minute si-mi vine si mie randul.

Fals. Nimic mai fals! Baiatul asta nu alimenteaza cu carburant o masina, el oficiaza un ritual sacru, de care, cel putin pana la acest moment, eu eram complet straina. Mai intai da un tur complet, in sensul acelor de ceasornic, uitandu-se ingandurat la pneuri.

– Hait! Asta se-apuca sa-si umfle cauciucurile, ma impacientez eu.

Nu, e multumit de integritatea lor, asa ca mai da un tur, de data asta in sens invers acelor de ceasornic, studiind atent starea de transparenta a parbrizelor. Da, e clar, a descoperit o chestie nu tocmai conforma in coltul din dreapta sus a parbrizului din fata.  Cu miscari lente, dar ferme, tanarul sofer ia instrumentul de spalat parbrize in mana, il studiaza temeinic, pare sa fie mediu multumit, dupa care studiaza cu un ochi critic continutul galetii cu lichid. Aici s-ar putea sa fie ceva problema, dar hai, suntem in Romania, trebuie sa ne adaptam la mediu, asa ca, lent, si cu un aer de lejer dezgust, procesul tehnologic al spalarii parbrizului demareaza, se desfasoara si se incheie. Are loc chiar si un retus final cu racaire fina de unghie si sters delicat cu dosul palmei.

I-ar mai da un ocol, da’ parca nu vrea sa lase sa se vada cat de topit e dupa ea. Asa ca porneste, cu pasi fermi, dar lenti, catre casierie.

– Daca se intoarce s-o mai vada odata precis o sa se insoare cu ea, imi spun plina de naduf.

Se intoarce de doua ori, odata la trei pasi distanta, sa verifice daca a i-a blocat portierele (du-te linistit, ma gasesti tot aici, i-a clipit ea voios cu farurile) si inca o data de dupa usile de sticla, cand crede ca nu-l vede nimeni. Inauntru nu sta foarte mult.Probabil orice secunda petrecuta la mai mult de 5 metri de ea i se pare un veac. Se-apropie fara sa se grabeasca, caci – nu-i asa?- fiecare pas este o noua oportunitate de-a o mai admira un pic. Odata ajuns se vede clar ca in sufletul lui se da o lupta: i-ar mai da un ocol, da’ parca nu-si mai gaseste nici un pretext. Asa ca o mai invaluie inca odata intr-o privire de indragostit, dupa care – in sfarsit!- se urca in ea. Nu mi-e prea clar ce face acolo (am uitat sa zic, el e mai mititel la statura, asa ca dispare dupa tetierele inalte) dar mai dureaza vreo doua-trei minute pana porneste.

In mai putin de un minut, transpirata, iritata si bombaninda,pornesc motorul, parcurg cei cativa metri, opresc motorul, trag frana de mana, desfac busonul de alimentare cu dichis, ca are ‘mnealui niste bazdacuri si cand ti-e lumea mai draga se blocheaza, inhat furtunul, fac jonctiunea, ma intorc catre pompa si raman impietrita. Pe ecran, ramasa afisata, cantitatea cumparata de precedentul client: 4,2 litri!

 
23 comentarii

Scris de pe 7 iulie 2012 în de-a naibii

 

Etichete: , ,

19 februarie 2012

Ce zi frumoasa!

 
10 comentarii

Scris de pe 4 iulie 2012 în de-a naibii

 

Etichete: ,

revenire

… la viata.

M-au cam durut iar dintii de mi-au sarit capacele.

O ramasita de nerv, uitata printr-un canal infundat si-a amintit ca poate si stie si vrea sa ma mai doara . Si-a profitat miseleste de amplasamentul strategic (cap de pod in lucrarea monumental stomatologica din gura mea) si de absenta devenita deja de croaziera a don’ dentistului, si de incapatanarea mea de-a crede stupid ca poate daca eu nu vreau nici n-o sa se intample nimica rau…si si-a facut de cap, asa, gospodareste. Cu dureri mai intai surde, apoi apasate, apoi de-a dreptul indobitocitoare. Cu nopti nedormite. Cu ore taraindu-se criminal de lent, cu ochi lipiti de minutarul ceasului, in asteptarea calmantului vremelnic izbavitor.

Ca am ajuns sa seaman – iar –  cu un indian rau, suparat pe ea lume si viata, parca nici nu ma prea deranjeaza. Ma intristeaza mai tare ca azi, dupa ce-am trecut prin distractia cu niscai brisca infipta in gingie intru curatare si drenarea puroiului cu-atata greutate colectat, am mai aflat ca, daca vreau sa n-o iau de la capat, gura mea trebuie sa intre, din nou, in reparatii capitale, adica „nu va faceti griji doamna, taiem lucrarea, nu toata, numa’ partial, scoatem maseaua si …”

Deocamdata ma incapatanez sa ma concentrez pe faptul ca nu ma mai doare. Doamne cat de bine e sa nu te doara maseaua! Ma tot gandesc sa instaurez de-aici incolo un minut al fiecarei zile in care sa ma bucur ca nu ma doare maseaua. Sa zicem fix la ora 13 sa duc mana la falca si s-a traiesc intens fericirea de-a nu ma durea! Da, stiu, or sa ma mai doara si altele. Caci de la o varsta… Da’ pentru celalalte dureri o sa fixez alta ora aniversara. E o problema foarte importanta, trebuie s-o cumpanesc temeinic.

PeSeu: Cred ca sugestia Daianei de a-l boteza pe al’ mic Matiz merita cantarita temeinic:

 
19 comentarii

Scris de pe 14 iunie 2012 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , ,

pericol de curcubeu

Iata cel mai neinhibat curcubeu ce mi-a fost dat sa vad vreodata.

In linie dreapta, pana la casa de dupa care s-a gasit dumnealui sa se arcuiasca la noi, sunt mai putin de 100 de metri!

Si stand eu asa, muta de admiratie, numa’ ce-mi pica fisa: daca-mi rasare peste-o ploaie vreun curcubeu in gradina? Si daca, din greseala, nauca si luata cu gandurile, ma scap si trec pe sub el?

Ca unii zic ca…

 

 

 
12 comentarii

Scris de pe 11 iunie 2012 în de-a naibii

 

Etichete: , , ,

Avertizare

De cod roz.

In urma studierii aprofundate a primei poze am descoperit urmatoarele imagini camuflate:

 – un crocodilas plangand nervos dupa mama lui

 – o veverinta furand alune, cu tendinte de profil de cangur sezand (scuzati) pe veceu.

 – un coltunas cu visine

 – o capusa placida, imbiindu-ne cu niscai lyme

Intrebare: mai vede cineva ceva?

 

 

 
21 comentarii

Scris de pe 21 mai 2012 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , ,

vertical

Am dat de poza asta cautand imagini cu gradinalelile mele de uichend. 

Si instantaneu m-am pomenit retraind  stupoarea iritata care ma invadase dumineca seara: eu bateam deja marunt din buze la gandul zilei de luni, bezmeticul de la mansa avea tot cerul la dispozitie sa faca nebunii!

 

Oops! Si sa nu uitam sa ne-alintam, macar din cand in cand, mai ales atunci cand merita, cu cate o cautarea zilei : baieti frumosi de 30 ani si sa se vada picioarele”

 
14 comentarii

Scris de pe 9 mai 2012 în de-a naibii

 

Etichete: , , ,

despre contabili (si nu numai)

La început de an contabilii trăiesc periculos.Adrenalina ii inundă, devin agitaţi, morocănosi, uneori isterici. Chiar malefici, spun unii, când ii aud pronunţând cifre indecente reprezentand impozite, nenumarate feluri de impozite şi taxe datorate. Colcăie in birourile lor inundate de terfeloage, cabluri şi praf, vorbesc intr-o limbă pe care par s-o intelegă numai ei ( ai văzut noul treisute?/am depus osutăle!/ nu sta ca blegu’, bagă şi tu un provizion!), doamne cu aspect distins incep să injure ca nişte birjari bătrâni mirosind a mahorcă, bărbaţi bine plâng viril ascunşi prin toalete, în jurul lor ninge, plouă, iese soarele, vine şi  pleacă taifunul, ei calculează, calculează, calculează…

Fac parte din categoria „detestabililor de care ai nevoie si care te mai si costa”: dentişti, notari, avocaţi… contabili… Dar dacă dentistul te scapă de-o durere, avocatul de-o celulă sau pensie alimentară, notarul veghează respectuos la o moştenire, contabilul îţi spune, sec si stupid, cât ai de plată veci pururi nesătulului stat (alt pesonaj odios, ubicuu, malefic şi suprem detestabil !) fără să se obosesca să-ţi asigure şi resursele.

Una din puţinele lor calitati este că întotdeauna sunt de vină. Când vine poliţia, că cineva i-a spart un geam vecinei de vis-a-vis, primii umflati şi duşi la sectie sunt administratorul firmei (doar ştie tot românul că administratorul e hoţ prin definiţie) si -aţi ghicit!- contabilul. Să deie cu subsemnatul, ca precis o umblat el undeva pe la cifre si de fapt n-a fost un geam, că era o oglindă venetiana, moştenire de la bunica din Amaraştenii din Vale şi nici n-a fost spartă c-a fost delapidată şi …

Da, recunosc, fac parte din gască. Cei care mă stiu din tinereţe fac cruci şi stuchesc in sân cand află cu ce am ajuns să mă ocup, chiar şi eu mă minunez câteodată ce renghiuri ciudate iţi poate juca viaţa. Si dacă din meseria asta îmi câştig pita cea de toate zilele înteleg să mi-o asum fără prea multe fasoane, aşa, contabiliceşte, adică cu toate activele şi pasivele ei. Inclusiv cu stilul „smuls” de la inceputul, mijlocul si sfârsitul anului, cu neuronii terorizaţi de toate codurile astea mai mult sau mai putin fiscale, cu confruntările nu tocmai tovărăşeşti cu diverşii reprezentanţi ai diverselor instituţii, cu clienţii convinşi că tot ce e hartie (chiar si igienica) ţine de contabilitate, cu etc, etc.

Sfârşit de zi de muncă, de săptămână, de campanie de depunere a unui nou rând de declaraţii. Cu gândul la weekendul planificat a fi consumat anodin si voluptos printre borcănele cu pământ, seminţe şi alte alea, mai deschid odată mailul, pentru o ultimă verificare. Constat că am primit de la o amică, colega de breaslă, un FW, genul acela cu o listă infinită de adrese la activ, purtător de îngeraşi şi cătelasi drăgălaşi, îndemnuri virtuoase spre o viată mai zen, sau pur si simplu cu poze faine. Nu prea mai pierd vremea cu ele, da’ asta are un titlu provocator – CE FAC CONTABILII IN TIMPUL LIBER – aşa că mă face curioasă şi-l deschid.

Poze. Fără text. Fără muzică. Devin atentă, după puţin timp imi pică fisa şi incep să rânjesc.

AŞA EEEE!  FIX  AŞA E!

Habar n-am cine e autorul, da’ nu pot decat să-l felicit! Ăsta ori a facut parte din sistem, ori a avut un reprezentant pe lângă casă, prea a inteles perfect cum devine chestia cu contabilu’, cum trebuie să ia el fiecare poveste incâlcită, s-o jumulească de floricele şi lup si scufită roşie, floricelele să le jumuleasca de petale, lupul de păr si de nărav, scufiţa de roşie si de deductibiltăţile din paner şi pe toate sa le aseze in conturi, pe feluri de venituri si cheltuieli, si să … nu mai continui, c-ar insemna să vand mult prea ieftin niste secrete  profesionale de mare anvergură.

Pozele mi se par mai mult decât haioase. Savurez detaliile. Comentez de una singură. Râd de comentariile mele. Îl expediez şi altora, să vadă şi ei in ce hal au ajuns. Închid.

Totuşi, ceva nu e chiar in regulă. Mai deschid odată.Ce nu e dom’ne in regulă?!

Ha! La penultima poză, trei maşinuţe sunt orientate spre dreapta, una spre stânga!

„Sold pe invers!” mă pomenesc spunand cu voce tare.

Dintr-o dată mă sperii. Eu de mine.

Închid totul şi plec repede acasă.

 
34 comentarii

Scris de pe 25 februarie 2012 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,