RSS

Arhive pe etichete: acte

intoarcere din cele zari

Azi, la aeroport, dupa o aterizare destul de reusita.

Abulica si  surclasata de prea multe pardoane, bonjoururi, je ne parle pas bien français,bagages supplémentaires, vingt euro, acceptez-vous les cartes de crédit(?), care-mi bulversasera psihicul sensibil in prea zorii zilei, de nenumaratele controale (al tichetului de imbarcare, al actelor, al volumetriei si continutului bagajelor), de mana inmanusata in cauciuc a vamesului, rascolind ginecologic universul bunurilor personale din geanta de voiaj rascracanata indecent, de borcanelul cu miere de lavanda confiscat fara ca macar sa apuc gust din el (zambet larg: désolé madam/ zambet larg, cu ridicare de umeri:sta-ti-ar in gat maimutoiule). Atat de multe si de tacticoase controalele incat, desi initial parea ca o sa ma plictisesc in sala de imbarcare, am ajuns la avion in pas alergator, cu gafaieli si icnete agonizante,cu stomacul infasurat pe dupa jugulara, alaturi de alti cativa calatori asemeni veseli si entuziasti.

Si cum ziceam, in aeroportul de-acasa, cu o ureche tiuinda, cu capul cam cu ecou, in rest vie si nevatamata, il pierd din ochi de drag pe tanarul politist de la verificarea documentelor. E de-al meu. Vorbeste romaneste! Poa’ sa zica ca nu-i plac ochii mei, hainele mele, ca am fata de contrabandist, cautatura de matroana si pantofii murdari, orice, dom’ne, orice poa’ sa zica, ca-i fac fata! Doar am toate cuvintele la mine, ba am invatat si unele noi (merde, putain), sunt in mahalaua mea si am si eu drepturi, caci – nu-i asa?- sunt cetatean european!

Politistul se uita la mine. Se uita lung la mine. Pare sa-ncerce sa ma cantareasca. Tace el. Tac eu. Ne uitam, lung, unul la altul. Oare sa-i fi zambit prea gales? Nu pare prea banuitor. Mai degraba amuzat. Intind si mai hotarata pe tejgeaua ghiseului documentele. Aproape ca-l provoc: zi ma, zi ce nu-ti place!

– Doamna, imi puteti da, totusi, un pasaport sau o carte de identitate?

Devin brusc atenta. Documentul pe care tot incerc sa-l conving sa-l verifice este cardul bancar. Incepe o cautare disperata (ce mama mume-sa o-i fi facut cu buletinul dupa ultima verificare?), nu-i in buzunarul din stanga, nici in cel din dreapta, incep sa ma treaca sudorile, ma si vad dormind covrig pe presul dinspre pista, pana la urma multcautatul apare miraculos din fundul gentii, aproape in uralele celor din spatele meu, care asteapta foindu-se nerabdatori sa termin odata sau sa fiu arestata.

– Multumesc. O zi buna va doresc!

Asta pare sa fie tot. Usor debusolata de-asa un sfarsit brusc si fara de glorie, ma-ndrept cu pasi tot mai hotarati catre iesire: in sfarsit, sunt acasa!

paris 029

 
18 comentarii

Scris de pe 31 martie 2013 în de viata

 

Etichete: , , , , , , , , ,