RSS

Arhive pe etichete: ajutor

tot de toamna

tot de toamna

Asa, mai pe final de stagiune.

Nu stiu, chiar nu stiu cum m-as descurca fara ajutorul lor neprecupetit.

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 Noiembrie 2017 în de gradina

 

Etichete: , , ,

Zolty

Lui Zolty ii plac trandafirii, ciresele, glumele, pomii infloriti, primavara, plimbarile, zapada, nepotii, parfumul florilor, … sa fotografieze gradinile vecinilor, sa primeasca vizite, sa apara la televizor, sa fie conectat la ceea ce se intampla in lume prin netul cel de toate zilele.

Incheie orice postare, orice comentariu cu formula „multa sanatate!”. Din partea sa venita, aceasta urare dobandeste valente dramatice: omul stie dureros de apasat valoarea acestor doua cuvinte!

Zolty, orfan de timpuriu de mama, a avut o copilarie cenusie taraita prin internate de scoli „speciale”. Amintirile depanate de el sunt ingrozitor de gri si de reci. Viata actuala e departe de tonuri mai vii: traieste la limita subzistentei, alaturi de fratele sau (somer), din pensia de dizabilitate, intr-o casa care are nevoie urgenta de consolidare; e tintuit intr-un scaun cu rotile (viseaza la unul mai performant, dar e vis, costa prea mult!); are dureri aproape tot timpul, i-au mai ramas functionale doua degete, cu care tasteaza curajos povesti marunte, cateodata naive, cateodata de-a dreptul lirice, despre viata lui in comuna Bogata.  

Ce m-a uimit citindu-i blogul: neputintele si nefericirile nu l-au inrait, nu pare sa tarasca dupa el ranchiuni inutile. Spune simplu: ce-a fost a fost, viata merge inainte. Prefera sa se bucure si sa multumeasca pentru cel mai marunt ajutor, iar la randul sau, incearca sa-i ajute pe alti oameni incercati de nevoi.

Bun. (Adica nu prea bun, da’ asta e!) Acuma intra in scena  Groparul. A doua oara! Da, Groparul care se tot joaca de-a rasu’ cu noi, cateodata chiar si de-a plansu’ si – printre picatele – mai si incearca sa ajute acolo unde altii se multumesc sa ofteze fotogenic, sa intoarca sensibil capul, sau sa dea sfaturi pretioase. Si iacata cum suna adunarea :

Ce am făcut până acum?
Anul trecut am demarat o campanie pentru a-l ajuta şi am reuşit, împreună cu voi, să-i izolăm bucătăria (la ora actuală, numai bucătăria este locuibilă). Lucru inspirat, deoarece mai ţineţi minte ce geruri am avut astă-iarnă, şi cu ocazia asta au economisit nişte lei cu gazul – lei pe care, de altfel, oricum nu îi aveau. Trupa de bloggeri voluntari de turele trecute au fost Zamfir cu Ulise, dacul liber (esenţial în schemă) şi sibianul zerocrat cu inimă mare, alături de colegul Attila, prietenul Arpi şi Cosmin fără de care nu am fi reuşit nimic.

Ce vrem să facem anul acesta?
Treaba este gata numai pe jumătate ! Iar anul acesta avem un plan mai ambiţios. Anul acesta vrem să-i consolidăm fundaţia casei, iar în toamnă să-i mai izolăm măcar încă o cameră.

Cum puteţi ajuta?
Lucrurile acestea costă, iar popularizarea cazului este esenţială.
avem nevoie, ca şi până acum, de donaţiile voastre, pe care vă rog să le trimiteţi pe numele colegului Attila Ilyes, în contul RO14INGB0000999900198927
– de asemenea, vă rog să şi preluaţi această ştire pe blogurile voastre pentru a populariza cazul cât mai mult. Vă rog să menţionaţi şi povestea lui Zolty, poate senzibilizăm mai multe inimi şi reuşim să strângem o sumă decentă pentru a face ceva frumos şi trainic.
– dacă există printre dvs. vreo firmă care se poate lipsi de câţiva muncitori şi de niscai materiale (la etapa aceasta munca voluntară nu ajunge) şi doreşte să ajute, vă rog frumos să mă contactaţi la adresa groparu punct ro la gmail punct com. Vă pot oferi la schimb reclamă gratis pe blogul acesta de n-o s-o puteţi duce.

Deci haidati sa haidem, care vrem care putem, cat de putin (daca-i mai mult chiar nu-i nici-un bai), ca omul chiar are nevoie de noi!

 
9 comentarii

Scris de pe 13 Iunie 2011 în de viata

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

eu cred ca mai sunt sperante

O zi de tata cacaua.Pe tate liniile si pe tate fronturile.Dupa saptamna trecuta (ciufuta si furibunda profesional vorbind) speram intr-un relache relativ, un interval de lins ranile si bataturile profesionale.Da’ n-a fost sa fie. Azi telefoanele au fost rele si alarmiste. Totul a fost iminent, sau grav, sau macar aparent grav. Si nici zilele care urmeaza nu se anunta foarte relaxate.

Asa ca arunc o geana prin blogroll, inainte de a ma porni catre casa, sa vad altora cum le merge…

Intru si pe la Groparu, sa ma mai rad putin.Ce ras? Brusc si dintr-odata realizez ca viata mea e de-a dreptu’ frumoasa si ca n-am absolut niciun motiv serios sa ma tangui. Altii insa, printre care si Zsolty, cu prisosinta.

Si uite cum, pana la urma, ziua se termina-n zambet! Ca m-am emotionat toata-toata cand am vazut cat de frumos pot reactiona oamenii cateodata!

Sunt tare curioasa care va fi finalizarea. Cati vom fi contribuit in mod real cu bani, materiale sau munca la ajutorarea omului aflat in nevoie.

Dar pana atunci ma bucur ca oamenii se pot mobiliza atat de frumos cand li se cere ajutorul. Eu cred ca mai sunt sperante pentru tara asta.

 
13 comentarii

Scris de pe 25 Octombrie 2010 în de viata

 

Etichete: , , ,