RSS

Arhive pe etichete: bani

sa revenim la chestii serioase!

Bunaoara sa mai admiram inca o data, pentru ca da, este mereu cazul, inefabila eleganta a perfectei asortari a unei zile de primavara cu o ploaie de vara si cu doi blanosi aurii!

09_03_13 01109_03_13 013Iar dincolo de enorma prestanta a Myorithicusului si a mamei lui,

09_03_13 006se desprinde si-o cugetare utila: romani aveti grija cui dati bani sa va presteze o treaba, ca daca nu, ui’ asa o sa va cada si voua tencuiala de pe ziduri, dupa nici doi ani!

 
8 comentarii

Scris de pe 12 martie 2013 în blanosii, de-a naibii

 

Etichete: , , , , , ,

între ani

A fost un an lung (pentru unii doar o juma’ de an, da’ hai să nu ne pierdem în detalii), în care s-au întâmplat foarte multe chestii. Bune, foarte bune, relativ bune și se poate și mai bune. Acum ne tragem puțin sufletul de-atâta bine, să pășim fresh și fără riduri în anul ăsta care tocmai se pornește.

30.12.12 001

(Să nu credeți cumva c-am adormit în post, pur și simplu medităm cu ochii închiși!)

Dacă nu ne vedem in următoarele zile vă dorim (adică noi, gașca de balauri mari și mici) :

LA MULȚI ANI, BANI ȘI TRĂIRI POZITIVE !!!

(Adică să fiți foarte fericiți!)

 
16 comentarii

Scris de pe 31 decembrie 2012 în de viata

 

Etichete: , ,

raport cerere-oferta

Recunosc că am o politică foarte ezitantă in problema cersetoriei. Mi-e greu sa separ nevoia reală si disperată de profesia institutionalizata deja,practicată cand cu artă, cand cu sictir. Da, stiu ca nu e bine sa incurajezi nemunca, că multi dintre „nefericitii” cu palma intinsa sunt in realitate adevarati performeri ai simulării, cu venituri (neimpozabile!) mult mai substantiale decat ale mele… si totusi, nu pot să intorc capul de fiecare dată, mai si cedez, nu atat la texte si accesorii, cat mai ales la detalii: priviri hămesite, maini vinete de frig, aluri costelive, varstă etc. Dau banii si trec mai departe gandindu-mă că dacă am ajutat un om in nevoie e de bine, iar dacă am dat cativa banuti unui profesionist nu eu sunt proastă, el e bun.

sursa: bloguerillamarketing.blogspot

Vineri seara, mai pe seară decat sperasem eu, cand aproape să ies din birou, ma agraieste telefonic Balaura a Matură cu poruncă: „si să mai iei de pe drum si niste…si niste…si cateva…si vreo…” De parca pe marginea drumului creste la noi si cafea si carne pentru catei si detergenti si alte mizilicuri dintr-astea. Asa ca oftez, mai pun de la mine vreo 2-3 pozitii pe lista de cumparaturi si-o iau către casă pe rută ocolitoare cu haltă la hipermarket. Acolo … inghesuiala de vineri seara, marfă multă aruncată cam aiurea pe rafturi, nimeni pe cine să intrebi, colinde lălăite la instalatia de sonorizare, crăciunite sictirite cu oferte obosite,coadă la cantare, coadă (si şoc!) la casă, coadă la reviste, coadă la iesire. Mă doare capul, sunt iritata, mi-e foame si vreau sa ajung odată acasă. E deja un sablon, intotdeauna sunt obosită si iritată si flamandă cand fac cumparaturi. Cosul e plin (la naiba, trebuia sa cumpăr doar vreo 2-3 chestii), sacosele insuficiente, iar portbagajul de brotac furibund minuscul.

– Mă puteti ajuta si pe mine?

Brusc otetul care-mi colcaie prin vene in loc de sange imi invadeaza creierul. Adică nu merit nici măcar un pic de vrăjeala? Par o victimă chiar atat de sigură?

– Cu ce?

Intreb sec si brutal, ridicand privirea din cos si infingand-o dur in ochii in ochii solicitantei. Mi s-a spus ca e de mare efect figura asta, ca am o alură foarte agresiva si intimidez cand imi reuseste. Sunt convinsă ca de data asta mi-a iesit pentru ca femeia din fata mea face un pas in spate si incepe sa se balbaie. Nu se astepta la reactia asta.

De fapt suntem amandoua surprinse. Are in jur de 50 de ani. Este corect imbrăcată, modest dar grijuliu si curat. Nu bălăngane nici-o mană sau picior, nu etaleaza sau mimeaza nici un handicap induiosator. Nu tine in brate nici un copil, nu taraie dupa ea nici un caine olog. Nu are nici macar un text grijuliu pregătit dinainte.

– Ăăă … (o văd cum se chinuie sa formuleze) … ăăă… (fata i se congestioneaza, ochii coboara fortat, nu reuseste să-mi sustina privirea)… să-mi iau ceva de mâncare…

Alcoolică! – pun eu, in forul meu interior diagnosticul. Proaspăt decazută si incă neobisnuită cu cersitul. Dar in nevoie reală. Nu, n-o să-i dau bani, risc prea mare de părăduit pe băutură, caut din privire ceva de mancare. Dar in harababura din sacose si portbagaj si cărucior cam greu sa gasesc ceva rezonabil. Asa că mă intind să-mi iau poseta de pe bancheta din spate, să-i dau -totusi- niste bani. Intre timp roticutele din creier proceseaza … nu prea are figura buhăita, nici nu emana parfum de doagă . Pe cand mă intorc … a disparut! Cred că am o figură perplexă. Chiar nu mă asteptam la una ca asta. O identific la un moment dat disparand in multime, cu un pas tot mai lung si mai iute… aproape fugind. De cine, de ce? Oare de ce ma simt asa de meschina?

Din acel moment imaginea ei disparand grabita printre oameni, cu umerii adusi si fugind parca de sine, pur si simplu ma bantuie, oricat imi gasesc circumstante atenuante!

Si intrebarea : „oare cat de foame i-o fi fost?”.

 

 

 

 
22 comentarii

Scris de pe 10 decembrie 2011 în hai sa vorbim discutii

 

Etichete: , , , , , , , ,

Zolty

Lui Zolty ii plac trandafirii, ciresele, glumele, pomii infloriti, primavara, plimbarile, zapada, nepotii, parfumul florilor, … sa fotografieze gradinile vecinilor, sa primeasca vizite, sa apara la televizor, sa fie conectat la ceea ce se intampla in lume prin netul cel de toate zilele.

Incheie orice postare, orice comentariu cu formula „multa sanatate!”. Din partea sa venita, aceasta urare dobandeste valente dramatice: omul stie dureros de apasat valoarea acestor doua cuvinte!

Zolty, orfan de timpuriu de mama, a avut o copilarie cenusie taraita prin internate de scoli „speciale”. Amintirile depanate de el sunt ingrozitor de gri si de reci. Viata actuala e departe de tonuri mai vii: traieste la limita subzistentei, alaturi de fratele sau (somer), din pensia de dizabilitate, intr-o casa care are nevoie urgenta de consolidare; e tintuit intr-un scaun cu rotile (viseaza la unul mai performant, dar e vis, costa prea mult!); are dureri aproape tot timpul, i-au mai ramas functionale doua degete, cu care tasteaza curajos povesti marunte, cateodata naive, cateodata de-a dreptul lirice, despre viata lui in comuna Bogata.  

Ce m-a uimit citindu-i blogul: neputintele si nefericirile nu l-au inrait, nu pare sa tarasca dupa el ranchiuni inutile. Spune simplu: ce-a fost a fost, viata merge inainte. Prefera sa se bucure si sa multumeasca pentru cel mai marunt ajutor, iar la randul sau, incearca sa-i ajute pe alti oameni incercati de nevoi.

Bun. (Adica nu prea bun, da’ asta e!) Acuma intra in scena  Groparul. A doua oara! Da, Groparul care se tot joaca de-a rasu’ cu noi, cateodata chiar si de-a plansu’ si – printre picatele – mai si incearca sa ajute acolo unde altii se multumesc sa ofteze fotogenic, sa intoarca sensibil capul, sau sa dea sfaturi pretioase. Si iacata cum suna adunarea :

Ce am făcut până acum?
Anul trecut am demarat o campanie pentru a-l ajuta şi am reuşit, împreună cu voi, să-i izolăm bucătăria (la ora actuală, numai bucătăria este locuibilă). Lucru inspirat, deoarece mai ţineţi minte ce geruri am avut astă-iarnă, şi cu ocazia asta au economisit nişte lei cu gazul – lei pe care, de altfel, oricum nu îi aveau. Trupa de bloggeri voluntari de turele trecute au fost Zamfir cu Ulise, dacul liber (esenţial în schemă) şi sibianul zerocrat cu inimă mare, alături de colegul Attila, prietenul Arpi şi Cosmin fără de care nu am fi reuşit nimic.

Ce vrem să facem anul acesta?
Treaba este gata numai pe jumătate ! Iar anul acesta avem un plan mai ambiţios. Anul acesta vrem să-i consolidăm fundaţia casei, iar în toamnă să-i mai izolăm măcar încă o cameră.

Cum puteţi ajuta?
Lucrurile acestea costă, iar popularizarea cazului este esenţială.
avem nevoie, ca şi până acum, de donaţiile voastre, pe care vă rog să le trimiteţi pe numele colegului Attila Ilyes, în contul RO14INGB0000999900198927
– de asemenea, vă rog să şi preluaţi această ştire pe blogurile voastre pentru a populariza cazul cât mai mult. Vă rog să menţionaţi şi povestea lui Zolty, poate senzibilizăm mai multe inimi şi reuşim să strângem o sumă decentă pentru a face ceva frumos şi trainic.
– dacă există printre dvs. vreo firmă care se poate lipsi de câţiva muncitori şi de niscai materiale (la etapa aceasta munca voluntară nu ajunge) şi doreşte să ajute, vă rog frumos să mă contactaţi la adresa groparu punct ro la gmail punct com. Vă pot oferi la schimb reclamă gratis pe blogul acesta de n-o s-o puteţi duce.

Deci haidati sa haidem, care vrem care putem, cat de putin (daca-i mai mult chiar nu-i nici-un bai), ca omul chiar are nevoie de noi!

 
9 comentarii

Scris de pe 13 iunie 2011 în de viata

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,