RSS

Arhive pe etichete: bio

amanare

Nu mi s-a prea aratat anul asta. Primavara a fost cam zapacita: la inceput s-a incapatanat sa fie iarna, apoi a uitat sa ploaie, dupa care si-a adus aminte si nu s-a mai oprit. Eu mi-am facut numarul cu semnitele, borcanelele, rasadurile, calirile, plantarile, mulcirile etc si-am fost in contratimp. Adica daca a fost vreme buna am contabilizat eroic, iar cand am apucat la niscai timp liber am batut marunt din buze ca ploua, bate vantul si cineva de-acolo de sus precis face misto de pretentiile mele de gradinar.

Din semintele puse direct in pamant n-a iesit nimica. Morcov, salata, patrunjel, ridichi…nimica! „N-au fost bune semintele!” am concluzionat eu doct. Dar chiar toate? Apoi am „insurubat” rasadurile. Rosiile au stat si s-au gandit si s-au codit si s-au izmenit si doar intr-un mare tarziu s-au hotarat sa-nceapa sa creasca. Prazul s-a tinut tare cam o saptamana dupa care a disparut ca si cum nici n-ar fi fost pe-acolo vreodata. Vinete n-am mai pus, ca dupa recolta spectaculoasa de anul trecut am concluzionat ca e bine sa las pamantul sa se odihneasca putin. Ardeii i-am uitat. Pur si simplu. La o vreme mi-am dat seama ca n-am pus nici macar un fir de ardei. (Cat de varza poti sa fii ca sa uiti sa pui in pamant niste seminte de ardei?) Pe de alta parte, in doua zile si doua nopti in care am omis sa mai vigilez cu zatul si cu gelul in mana, porcii de melci mi-au mancat toate craitele. Asa ceva n-am mai vazut: le-au mancat cu tot cu tulpini … au lasat in utma lor doar niste niste milimetrice cioturi perfect epilate!

Hai sa n-o mai lungesc. Cum ziceam, rosiile s-au apucat sa creasca. Incet-incetisor si-au dat drumul fetele! S-au inzdravenit, s-au inverzit, au dat frunze noi si-au luat-o in sus. Pana intr-o zi, cand am gasit prima victima, cazuta in coma profunda cu radacina complet sectionata. Resuscitat amarata intr-o halba cu apa, promis temnita silnica -cu lant greu si nu de aur la gat- prim-banuitului Bismarck, dupa care vazut de treburi. Dupa doua zile shock si groaza-n strat: inca doua victime! Era clar, aveam de-a face cu niscai serial killeri de alta sorginte…In mai putin de-o saptamana, din cele 20 de rosii cate erau initial in strat, au mai ramas in picioare fix jumatate. Sapte sunt la terapie intensiva

urmand sa se intoarca in curand in stratul de productie, in timp ce trei presupun ca-mi zambesc serafic din raiul rosiilor verzi. Asta nu mai era mica ciupeala, puteam sa-i zicem clar macel!

Am fost trista, am jelit epic, lumea a sarit cu compasiunea si cu sfaturile, eu m-am conformat. Am pus strategic capcane din jumatati de cartofi. Abia dupa o vreme am realizat ca le asezasem fix invers. Am tot facut controale pe la radacini, am vazut tot felul de bazdaganii [gandaci, rame, viermi (n-au pocnit cand i-am rupt, s-ar putea sa nu fi fost sarmosi), miriapode etc], pana la urma concluzia finala a fost ca a sosit momentul in care trebuie neaparat sa-mi schimb ochelarii. Si-am vrut sa pun si niscai borcane ingropate de inecat eventualele coropisnite. Hm, „eventualele”… Cand am bagat sapa in pamant am dat de niste galerii…ce zic eu niste galerii? … de-o retea subterana atat de densa si de incalcita incat ma mir ca nu s-a prabusit stratul cu totul! Intr-una din gaurile acelea care parea sa duca inspre americani am turnat continutul unei stropitori mari (vreo 8 litri) in cateva secunde. Daca sifonul din baia mea ar fi tot atat de eficient n-as mai gandi atat de des urat la adresa meseriasilor de care am avut parte.

Era clar ca-i prea mult  Pentru mine, pentru cei cativa metri patrati de agricultura din gradina mea, pentru timpul pe care pot sa li-l dedic, pentru toata „stiinta” pe care-am furat-o de pe ici si colo. Stateam tampa pe marginea stratului si-ncercam sa ma concentrez. Ma pregatisem pentru o frumoasa gradina bio. Eco. Sustenabila. Etc.Cu legume de toata felurile, intr-o semipseudodevalmasie, laolalta cu flori, cu albinute, gandacei si toate cele. Fara sapa si fara chimicale. Eram chiar pregatita sa nu lacomesc prea tare. Sa le las si celor mici si marunti partea lor …

Si-n timp ce mi se invarteau mie-n cap roticutele, cam in gol si fara de de prea mare folos, mai mult am simtit decat am vazut fojgaiala discreta la celalalt capat de strat. O ditai coropisnita se grabea sa iasa la suprafata, probabil deranjata de inundatia recent provocata. Mare, bine hranita, foarte dornica de viata, se grabea sa dispara in peisaj. Acuma stau si ma minunez de reactia mea: racnet scurt, transa, taiat animalul fix in doua jumatati, perfect egale. N-a contat ca , poate, era vorba de o mama singura ce-si hranea cu greu cei doua sute de urmasi. Nici ca legea e de partea ei, fiind o vietate pe cale de disparitie. Am omorat-o pur si simplu si m-am simtit foaarte bine, ca si cum as fi reusit, macar un pic, sa razbun bietele rosii.

Concluzia s-a instalat sec, parca cumva din exteiorul meu: gradina bio, eco, sustenabila etc, ramane pentru la anul. Anul acesta o sa ne murdarim cu ceva chimicale de interventie. Caci e prea tarziu, iar nivelul de infestare e prea mare ca s-o mai iau cu metode soft. Asa ca am tras o fuga pana la piata si mi-am cumparat, rusinata si parca asteptandu-ma sa fiu aratata acuzator cu degetul, niscai granule anti. Le-am imprastiat pe straturi cerandu-mi iertare de la toate victimele colaterale, care vor fi acelea. Am tras putin pamant peste ele si-am asteptat.

De ieri seara pana acuma am mai omorat sapte bestii. Cred ca otravurile isi fac efectul, iar ele, cheaune si heberee incearca sa fuga. Iar eu le iau binisor cu sapa si le multiplic, ca sa fiu sigura. Nu mai am tot atata ura in mine, doar dezgust, mi se par cele mai urate vietuitoare cu care am avut vreodata de-a face.

Tipul de la farmacia fitoveterinara a ridicat ochii spre cer, lejer oripilat, cand i-am explicat ca incerc sa-mi feresc gradina de chimicale. „Dupa trei zile o sa fie iara bio” mi-a spus, cam cum vorbesti cu o baba senila. „Poate de la anu” m-am gandit.eu.

 
23 comentarii

Scris de pe 5 iunie 2012 în de gradina

 

Etichete: , , , , , , ,