RSS

Arhive pe etichete: brotacu furibund

de weekend, de zapada si lopata

Pe la amiaza am tras o tura cu brotacu’ furibund pana in oras. De cand o dat cu iarna in noi, de fiecare data cand plecam de-acasa ne punem intrebarea cum ne vom intoarce. Ca drumu-i in panta rau si nu-ş-cum se face da’ pe timp de iarna se transforma intr-un fel de Everest inghetat, plin de crevase si capcane nemiloase.
De data asta am urcat frumos, vitejeste, incetuţ, dar cu multa fermitate. Roticuţele de iarna, pe care le iubesc atat de mult incat le mai folosesc chiar si in unele veri, si-au facut cu prisosinta datoria (la faze dintr-astea imi vine sa ma dau jos din masina din mers si sa le trag pupuri, ca -tulai Doamne- dragi mi-s! ). Doar aproape de varful pantei am auzit tot felul fâșșșșâieli si hâșșșșâieli, semn clar burta brotacului niveleza dureros denivelarile dintre sleaurile in formare.
A urmat, normal, o zbenguiala lejera cu lopata rosie, nu, nu in fata curtii mele, ca acolo am curatat zilele trecute, ci in fata curtii vecinului din varf de panta, stiti voi, genul acela care se lupta vitejeste cu iarna pana isi curata masina proprietate personala (tinuta pe drumul proprietate comuna), dupa care isi aduce aminte ca are o treaba urgenta si se duce-n treaba lui, ca doar stie toata lumea ca soarele topeste pana la urma zapada! I-as fi batut obrazul cu drag, ca povestea se repeta de mai multe ierni si numa’ eu stiu cate cascadorii am invatat sa fac ca sa ajung acasa in serile inghetate, da’ cum experienta m-a invatat ca, uneori, un apropos fin face mai mult decat o gheara peste ochi, m-am apucat sa curat zapada inghetata dintre sleaurile formate in fata casei lui plina de furie de sofer obidit.
Apropourile mele n-au avut nici un ecou in inima celui vizat. Probabil ca-si facea somnicul de frumusete, sau tocmai avea o masca vitaminizanta pe figura, sau poate avea omul momente organizatorice dimpreuna cu toata familia, cert este ca eu n-am reusit sa-i captez nici atentia, nici jena, nici bunavointa.  Un alt vecin, care mai trecuse si-n alte dati cu lopata proprietate personala prin zona s-a indurat sa-mi sara in ajutor. Impreuna am saltat productivitatea, asa ca macar pana maine nu cred sa mai fie probleme cu drumul.
In momentul de fata sunt mandra de realizarea mea de drumar de serviciu!
Salele mele nu. Sunt foarte suparate pe mine si, in semn de protest, scartaie dureros si ma ameninta ca daca ma mai joc cu lopetica in zapada ele pun de-o-ntepeneala! OK, am inteles aluzia fetelor, am si eu o varsta, o greutate ( 😀 ), o lipsa de conditie fizica, promit sa ma cumintesc o vreme!
Numa’ sa nu mai ninga…
 
4 comentarii

Scris de pe 28 ianuarie 2012 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , , , , ,