RSS

Arhive pe etichete: bus

incheiere apoteotica

Ne uitam tamp si nu ne venea sa credem.

Portile statiei de metrou erau inchise. Blocate. Lumina stinsa. Nimeni nu misuna prin zona.

Aveam de mers 4 statii pana la gara King’s Cross.Era ora 5 fara 10 min , la 5,30 pleca trenul, la ora 5,30 incepea sa circule metroul … ceva nu iesea bine la socoteala…

In locul cu pricina era si o statie de autobuze.Si una de taxi.Pustii, bineinteles.

Asa o dorinta nebuna de a ma lua la palme si la suturi in fund nu mai avusesem de foarte multi ani! C-o zi inainte facusem repetitii si scenarii superelaborate despre cum o s-ajung mai fara probleme la „platform B” din gara King’s Cross,dar nu-mi trecuse nici-o secunda prin cap sa verific de la ce ora incepe circulatia transportului in comun! Reactie de zevzec ajuns dependent  de prea multi ani de propria masina.

Pana la urma a venit un autobuz.Pe care l-am schimbat dupa o statie. Apoi a urmat un alt autobuz.In care-as fi putut manca o pita pana sa ajung la destinatie.In mod odios cele 4 statii de metrou s-au transformat in vreo 12-14 de autobuz.Noroc ca, la ora aceea, nu era aglomeratie pe strazi.

Bineinteles ca am pierdut trenul. Cred ca, de fapt, trebuia sa trec si prin aceasta experienta initiatica. A fost primul tren pierdut in viata mea! Nu la figurat , ci la modul cel mai concret.

Am fost neasteptat de calma. Redepanand povestea ma si mir cat de calma am putut fi.Cred ca-ncepuse sa-mi zambeasca probabilitatea tot mai mare de a-mi  prelungi sejurului londonez 😀  .

Dar n-a fost sa fie… Mi-am luat bilet la urmatorul tren, m-am lipit de-un ficioras fain (care credea ca agatase o tipa misto, da’ s-a prins prea tarziu ca s-o capatuit cu mume-sa 😛  ) , mi-am sarutat fata in fuga, n-am mai apucat sa ma-nduiosez ca-mi abandonez copilul de mult major, si-am tulit-o catre blestematul „platform B’.

De-acolo-n colo s-au legat toate. Am prins trenul, am prins autobuzul, am prins avionul. Cam la limita, dar nu dramatic.

De-atunci am ramas cu  urechile infundate si – bonus! – macar odata pe zi imi amintesc de senzatia aceea stupida din fata statiei de metrou cu portile inchise …

 
7 comentarii

Scris de pe 8 octombrie 2010 în de viata

 

Etichete: , , , , ,

ziua ratacirilor

Mama ce-mi plac cabinele lor telefonice!

Si aranjamentele florale

Intermezzo rautacios…lumea sa ia aminte ca nu numa’ la noi este criza:

Pornim, ca niste adevarate turiste cocotate la cucurigu’  bus-ului:

De la inaltimea respectiva ai o altfel de viziune asupra strazii

Destinatia? Alexandra, ghicesti incotro o porniseram?

Hai sa nu va mai fierb… la SOOOHOOOO .

Da’ nu va emotionati, n-am ajuns acolo.Ca ne-am pierdut.

Si-am ajuns pana la urma si pe niste strazi care nici macar nu apareau pe harta Londrei. Da’ ne-am distrat grozav, si-a fost bine si ne-a placut.

De-atata ras si cautat pe harta nici macar n-am mai facut poze, desi as cam fi avut ce. Exceptie: singura gradina cu trandafiri pe care-am vazut-o in Londra:

O patanie draguta: obosite, complet dezorientate, am hotarat ca avem nevoie de un moment de respiro. Asa ca am intrat in primul local care ne-a iesit in cale … un birt mititel, de cartier, care mirosea foarte tare a sos de rosii. Cei 5-6 clienti de varsta a 2-a catre a 3-a au avut, cu totii, acelasi tip de reactie, la acelasi moment: o fractiune de secunda toata lumea a tacut si ne-a fixat, ne-a cantarit din priviri  chipurile,hainele, harta mototolita tinuta la vedere … „turiste” a fost diagnosticul, dupa care , ca la comanda, toata lumea si-a reluat mestecatul, conversatia, rasetele in surdina … Nimeriseram intr-un cuib de englezi-englezi! Dupa ce de doua zile eram tot mai convinse ca din Londra emigrasera toti nativii englezi, asa, accidental, descoperisarem ca bietii cei oameni, asaltati de puhoaiele de turisti debordanti si imigranti expansionisti se pitesc in localuri anodine, unde fac corp comun.

In intervalul de timp in care am baut o cana maaare, care continea cea mai fierbinte cafea pe care am baut-o in viata mea, harta s-a plimbat prin mainile chelneritei, bucatarului, si din nou a chelneritei. Opinia a fost indubitabila: harta nu era valabila!

Pana la urma ne-am dezratacit si-am ajuns la gara King’s Cross.Am cumparat bilete de tren pana la Luton pentru a doua zi.Stiam ca actiunea va avea loc dis de dimineata, asa ca am facut o simulare gen „cum ajung de la metrou la peronul de unde ma urc in tren”. A durat mai mult de ora de urcat si coborat pe scari rulante, nerulante, cu liftul (numa cu parasuta n-am facut-o) , caci ori pe unde o luam nu reuseam sa ajungem pe platforma B. Hotarat lucru acea zi de luni nu a fost un trimf al capacitatii noastre de orientare!

Pana la urma am facut o harta mentala a traseului respectiv, dupa care ne-am pornit linistite catre „casa” …  a doua zi urma sa fie floare la ureche!

(Sfanta  naivitate!)

Va urma

 
4 comentarii

Scris de pe 28 septembrie 2010 în de viata

 

Etichete: , , , , , , , , ,