RSS

Arhive pe etichete: cabinet veterinar

din nou despre bismarck

Niciodata n-a fost fan beauty sessions. Chiar şi în zilele lui de glorie toate toaletarile s-au lasat cu comentarii neplăcute, înjuraturi strecurate, mici apucări de mâna, dorinţa ferm exprimată  de-a ucide în chinuri aparatura de înfrumuseţare.De când a devenit semibiped a devenit si mai urâcios.Aşa că l-am iertat de trimări, tunsori, perieri şi alte alea, că aveam în program ritualuri noi, cu scutece mici, scutece mari, brâuri, pungi, harnasamente. 

Dar pleata a continuat să-i crească. Frumoasa lui blana sârmoasa cu reflexe mistreţii s-a transformat mai întâi într-o încâlcitură sură, apoi într-o aglomerare de câlti pâsloşi, cu tendinţe de compactare. Aşa că am trecut la tunderi de gherila:azi două smocuri de pe spate, mâine de pe coadă, poimâine de pe o ureche, răspoimâine de pe cealaltă… Lookul lui varia extravagant si asimetric, unii ne mai întrebau ce vrem să-i spunem lumii în felul acesta, noi răspundeam plictisiţi că încercam să lansăm noi trenduri, fiecare întelegea ce voia, dar pe ansamblu era bine. Deşi nu voia să recunoască explicit îi cam convenea şi m’nealui.

Tot binele a ţinut până cam acu’ un an. Fără ochelari pe nas şi în viteză mare, să n-apuce să prindă prea repede de veste cu ce mă ocup eu, am incercat să-i tai, inclusă intr-un câlţ mai mare de pe burtă si-o ţâţâ. A fost un mare domn: a urlat doar foarte tare si m-a prins cu colţii de mână. Fără să strânga. Şi azi mai am senzatia de strepezeală pe creier când îmi amintesc de momentul in care am realizat de ce s-a înţepenit foarfeca. (Profit şi de această ocazie pentru a-mi exprima nedumerirea asupra utilităţii dotării masculilor din clasa mamiferelor cu astfel de anexe, complet inutile puilor vii născuţi şi alaptati de către mamele lor!)

Bineînţeles că nu s-a mai pus problema de tuns. Simpla vedere a foarfecii îi provoca reacţii absolut adverse şi complet nepoliticoase. Si tânăra studentă care-i mai tragea câte-o tunsoare profesionistă pe vremuri a terminat facultatea si-a plecat spre cele zări, să tundă câinii europenilor pe bani multi, si la saloanele de înfumuseţare canină n-aveam ce căuta cu amărâtul nevricos şi tras in pempărşi. Geaba duşuleam la el într-o veselie: Bismarckul meu arăta tot mai zdrenţăros, răpănos, mofluz şi atacat de molii.

DSC09979Salvarea a venit, nesperat, de la acelasi doctor care l-a si operat cu ani urmă. Cu ocazia vaccinării veveriţoilor blonzi, am inceput să mă tângui despre starea de decrepitudine vizuală (şi până la urmă nu numai) a amărâtului  fost sârmos. Omul face chirurgie, am vazut la el în cabinet căţei adunaţi mai degrabă adunaţi cu făraşul pe care i-a făcut bine, nu de freze si toaletări se ocupa, şi cu toate astea mi-a zis simplu:

– Aduceti-l aicea, să văd ce-i pot face.

N-am aşteptat să-mi facă invitaţie specială, în ziua si la ora stabilită m-am prezentat cu una bucată câine nervos şi iritat (ştie cineva un câine care să intre în cabinetul veterinar dând voios din coadă ?), echipată în ţinută de scandal şi mobilizată fizico-psihic pentru o luptă lungă şi intensă cu câlţii, pâsla, nervii şi colţii veteranului hârjit în rele. Am fost trimisă pentru o oră la plimbare. Nici macar n-am protestat prea tare, am tulit-o în chip laş şi fără scrupule. M-am întors aşteptându-ma la o întâmpinare iritată, cu reclamaţii despre starea de nesupunere civică a împricinatului.

Doctorul povestea râzând ceva cu asistenta. Bismarckul meu nu se arăta la prima vedere.

– L-o fi drogat un pic, să-l poată lucra, mi-am zis paşind cu emotie in cabinet. La picioarele mele se înghesuia un puiandru zorit s-o taie inspre libertate.

– Unde te grăbeşti, musiu? – am apucat să-ntreb jucăuş în timp ce mă aplecam să-l mângâi puţin,  că nu mă pot răbda să nu initiez un pic de conversaţie cu orice potaie sau mâţă pe lâgă care trec. Şi aplecată am rămas! „Puiandrul” era Bisi al meu! Lăsat in fundul gol, fără scutec, (îl bănuiesc pe don’ doctor de solidaritate pentru o scurta secveţă de demnitate masculină), ras, tuns, frezat, fercheş şi mult mai tânăr şi mai vivace decât la sosire, se-nghsuia ca-n zilele lui bune s-o taie către casă.

DSC09994O clipa, doar o clipa, am avut senzatia ca nimic rău nu i s-a întâmplat, că-i iar zurliul care se lua in colţi cu toţi câinii mai mari decât el, alergatorul autist rozător de pantofi scumpi, tandrul poltron pezevenchi…

 
18 comentarii

Scris de pe 2 iulie 2013 în blanosii

 

Etichete: , , , , , , , , , ,