RSS

Arhive pe etichete: castraveti

sănătate.cosmeticeli. naturisme

E foarte sănătos să mănanci temeinic dimineața! Această afirmatie este arhicunoscută, așa că n-am să-ncerc să argumentez. Deci da, eu dimineața chiar mănânc bine. Unul din felurile mele preferate este „combinata cu avocado”, o chestie care nu numai că mă umple de energie (neapărat pozitivă) pentru o bună perioadă de timp, dar mai aduce si beneficii incomensurabile luminozității si elasticitații tenului.

Dau rețeta, să nu ziceti că bat câmpii. Deci.

  1. Se porneste cu castravetele. Se ia un castravete nu excesiv de mare și se dă pe răzătoare cu tot cu coajă, că așa recomandă doctorii. Flendurile obținute se iau in mâna dreaptă (dacă esti dreptaci) și se storc ferm, fără prea multe fasoane, zeama rezultată colectându-se în palma mâinii stângi. Conținutul mâinii drepte îl tuflești într-un bol, cu conținutul mâinii stângi faci fleoșc pe față. Miroase bine, are gust bun, are vitamine, e antioxidant, face bine și pe dinăuntru și pe dinafară, iar cearcănele se supără și bat în retragere. Într-o primă fază tenul ia o ușoară tentă verzuie.
  2. Se continuă cu avocado. Se ia una bucată avocado (eu îl prefer pe cel maro, este el ceva mai scump dar în majoritatea cazurilor este  mai copt și are un miros mai lesne). Se scoate miezul cu o lingură, se storcoflește și el și se-aruncă în bolul cu castravetele anterior storcoflit, nu înainte de a reține o feliuță, pe care, da, o întindem bine-bine pe față. Despre cât de sănătos este consumul intern de avocado este superflu să mai povestesc, așa că nici macar nu mai încerc, iar pe exterior…la fel. În această a doua fază culoarea fetei virează inspre un oliv-brun. Cu clare accente pămantii.
  3. Bravo, uite-așa, din mersul lucrurilor și fără vreo programare la saloane de fitze, ai realizat o mască cosmetică de mare angajament, pe care eu o numesc simplu, nu fara o discretă mândrie, mască de tip Fiona (la început îi ziceam mască Shrek, dar am ajuns la concluzia ca ar putea stârni confuzii de gen, deci mai bine Fiona), iar micul dejun începe să se configureze. De menționat totuși că aproximativ din acest moment restul ocupantilor casei evită contactul vizual cu tine.
  4. De-aici încolo este liber la adăugat în bol cam tot ce mai găsești prin frigider : 1-2 fire ceapă verde, 2-3 frunzulite de rucola, un picuț de telemea/o farâmă de cașcaval ras, o ridiche, un firicel de patrunjel, doo de mărar, niscai petale galbene de papadie, o frunză tocată de mentă, o măslină-o bulină, în fine…cam tot ce-ți pică la mână și-ți place să mesteci.
  5. Cheia de boltă a întregului demers este sosul: niste chefir/iaurt/lapte zbătut etc amestecat cu un pic de muștar, o undă vagă de usturoi, o lingură de branză de veci, un pic de sare, un pic de piper… amesteci totul și gataaa, te abții să le întinzi și pe astea pe față, doar le mânânci, și uite cum am făcut si ceea ce nu credeam să fac vreodată: am scris o reteta pe blog! Rezultanta este ceva cu aromă prospătă, ușor de îngurgitat la ore matinale și cu un gust pornind dinspre guacamole înspre tzatziki.
  6. În timp ce începi să te înfrupti din bunătătile tocmai comise realizezi căt de eficientă este acțiunea măștii, cum trage ea în toate direcțiile și simți cum ți se ridică toate trăsăturile feței odată cu uscarea ingredientelor (este clar ca acțiunea internă a sănătoșeniilor proaspăt mestecate a și declanșat gândirea pozitivă, chiar cu accente magice pe ici pe colo).
  7. Totul se finalizează în momentul în care, dupa ce stomacul toarce mulțumit după o asa gustoșenie, te speli pe față și pielea e catifelină și recunoscătoare (chiar dacă nu ți s-a întamplat un lifting miraculos cu botoxare inclusă), culorile fetei revin la tente mai puțin dramatice, iar lucrurile reintră în normal. Așa că poti să treci la etapa urmatoare a dimineții: finalizarea toaletării și pregătirea pentru ieșitul în lume, în ritm susținut, sau mai lent, după cum te împinge nevoia, entuziasmul pentru o nouă zi de muncă. Sau lipsa acestuia din urmă.

Uneori mi se întâmplă să mai sune câte-un telefon de urgentare, sau câte ceva uitat și brusc amintit să-mi accelereaze brutal ritualul țâsnirii din casă. Preparativele se contopesc sau se încalecă, toate se precipită pe repede-nainte..și mă pomenesc brusc pe undeva pe la jumatatea drumului către birou ducând mana la obraz… dar e bine, Fiona a rămas acasă, nu, participanții la trafic nu m-au văzut arătand ca un indian verde-brun si rău. Întrebarea care ma bantuie de-aici-încolo este nu daca voi comite o iesire cu masca pe figura într-o bună zi, ci când anume.

Experientă de weekend: vreme de vis, cer perfect senin, cald, ciripele, verde viu, aromă dulce-amaruie, bâzâit de tot felul de chestii. In grădina treabă cât cuprinde. Câinii îmi supraveghează responsabil activitatea, se mai latră generic cu alții de pe celălălt deal, se mai bagă în seamă cu rarii trecători, întru descurajarea oricărei intenții de atac. Primavară! Mă simt invăluită de-o stare de zen, o bunăvoință de proporții cosmice îmi dă târcoale. Socializez un pic peste gard, mai schimb o vorbă cu nepoțeii scoși la plimbare despre cum se numără peștii cei rosii, cu bunicile rupte de șale despre nepoței și despre vreme, mă mai salut cu câte o aparținătoare scoasă la plimbare de câine … ce mai, socializare în toată puterea cuvântului. Cum ziceam, când zenul plutește în atmosferă toți ne uitam unii la alții surazători, atâtea zambete solare nici nu-mi mai aduc aminte de când n-am receptat. Și e tot mai cald, mă tot lupt cu niscai jardiniere de lemn putrede, recuperez pămantul din ele, îl sitez, îl transfer în vase noi, e chiar un pic cam prea cald, lucrez din niște pozitii tare contorsionate, conditia mea fizica are și ea limite (trebuie lucrat neaparat la treaba asta)… mai către seară mă retrag scârțâind din toate cele, obo rău dar mulțumită de cum s-au petrecut lucrurile. În casă e racoare. Trag, așa pe inima goală, vreo doua halbe de ceai cu de toate și mă îndrept târșâit înspre baie, întru spălare.

Acolo rămân mută: din mă privește galeș Fiona. Oare de aia-mi tot zâmbea lumea așa binevoitor?

Băăi, da’ chiar nime-nime să nu mă întrebe măi fomeie, da’ de ce esti așa verde la față?! Or fi crezut că-s una dintre cele care în mod natural luminează fosforescent în nopțile cu lună plină?

În tot răul e și-un bine, chiar două: măcar am stabilit ferm un răspuns la intrebarea „când anume?” și nici un copil n-a făcut convulsii!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 26 Aprilie 2018 în de viata

 

Etichete: , , , ,

raport agricol

Si cum va spuneam, anul asta am cam dat-o de gard cu rosiile. Sau nu v-am spus? Nu-i nimic, nu-i nimic, va spun acuma.
Inceputul a fost tardiv si in devalmasie , heirupist si plin de venin, doar ratasem  marea si frumoasa reconfigurare. (Ca parca si vedeam aievea noile straturi, drepte, largi exact atata cat trebuie, inaltate si absolut gospodaresti si-am fost pedepsita pentru o astfel de aroganta, nu stiu cum, dintr-o data toate alinierile s-au dezaliniat si m-am pomenit infingand rasadurile cu naduf si dand marunt din buze in aceleasi straturi vechi, tot prea mici si tot prea putine.)
DSC00025

Pana la urma am reusit, cu totii, sa depasim frustrarea si amocul. Rosiile s-au pus pe creascut , eu le-am ingrijit cu drag, patrula blonda a patrulat cu maxim devotament.

DSC00111

Si numa’ ce m-am pomenit c-o gradinuta frumoasa coz!

DSC00252

Cu rosii vanjoase, verzi-verzi-verzi, saltandu-se pe araci cu un aer regal,  sanatoase tun! E drept ca nici eu n-am stat cu mainile-n san: le-am dat la tratamente bio de le-am cam mutat nasul! Macerat de urzici, macerat de tataneasa, macerat de parul porcului, cocktail de urzici-tataneasa-parulporcului… hai și-o zămădârcă de găinaț de găini de la munte…

DSC00106

Si mări creștea grădina mea, dacă nu pe lung si pe lat, da’ pe-năltime cat incăpea, mai ceva ca-n povestile cu zane! (Recunosc, la varsta din buletin puteam gandi mai putin magic, da’ n-am ce face, dacă nu m-am copt la mansardă pană acuma, slabe sperante de-acuma-ncolo!)

DSC00226

De cate ori treceam printre straturi mă pomeneam notand in memorie să nu cumva sa uit  la anu’ să pun la-ncoltit muuulte seminte de floarea soarelui, ca tulai Doamne mult stiu sa-mi placă! Pe cele din vara asta le-am obtinut la-ntamplare, din niste resturi de seminte puse terapeutic la germinat de care-am cam uitat, asa că pană la urmă, in loc s-ajunga in salată si-au văzut de crescut prin jardiniere si ghivece, via margini de strat. Neapărat o sa mai pun prin grădina la anu’!

DSC00205

Bineinteles ca s-au mai intamplat si alte chestii prin gradina

DSC00185

DSC00245

DSC00294

DSC00297DSC00283

DSC00203Castravetilor nu le-a mers deloc bine. Nici nu prea aveau sanse,din moment ce i-am inghesuit la margine de strat de rosii, desi stiam clar ca astia nu fac casa buna impreuna! Dar cum spuneam, reconfigurare ratata, lipsa de spatiu, inghesuit rasaduri pe unde-am apucat … Saracii s-au straduit ei la inceput, dupa care au intrat in regres si s-au umplut de mucegaiuri, asa ca, dupa ce-am esuat in a-i întrema, i-am scos de tot, sa le scurtez chinul.

Sa revenim la rosii. Tare mai erau frumoase! Si, mai ales, incredibil de sanatoase! Ca iunie a fost ploios, da’ asta nu-i chiar asa mare scofala, ca la noi un iunie normal ploua, nu se joaca, da’ a venit si iulie, si-a tot plouat si-a fost cald si-a plouat si-a fost cald si rosiile mele erau tot sanatoase, nici urma de pata de mana, erau pline de flori, pana-n varf, la poale legasera rod tot mai rotund si tot mai greu, si-mi erau dragi de-mi venea sa ma culc colac pe sub vreji. La final de luna, dupa 25 (normal, ca tot contabilu’ din Romania) dupa ce mi-am facut bagajul, le-am mai tras o inspectie,  am vanat cu ochi critic vreo urma cat de mica de mana, nimic dom’ne, nimic, asa ca le-am mai sorbit odata din priviri si-am plecat.

O saptamana am respirat aer curat, am urcat pe munti, am coborat pe sub, am mancat c-o disperare demna de cauze mai bune (daca vrea cineva sa manance mancare buuuna-buuuna si muuulta-muulta stiu eu o pensiune unde dormi domneste si e imposibil sa te tii de cure de slabire) si-am facut chinezisme qi. Si m-am intors acasa ca o floare zen, numa’ buna sa continui starea de emotie pozitiva printre straturile mele.

De pe terasa, de la numai cativa metri departare, totul parea ok (cred c-a sosit mimentul sa port ochelarii de distanta, fi-mi-ar naravul sa-mi fie), dar pe masura ce m-apropiam simteam ca aerul se tot rarefiaza, iar picioarele-s tot mai moi. Jaale, oameni buni, jale si teroare in straturi! Rosiile mele plesnind de sanatate,uitandu-se de sus la mine de pe araci, cu frunze verzi-verzi-verzi trageau sa moara! Cum s-a putut ca intr-o saptamana sa aiba sa treacade la stadiul de falnice prezente regale, sanatoase pana-n varful aracului, la stadiul de jalnice ruine nu-mi pot explica! Duminica dimineata plesneau de verde, duminica urmatoare galbejite-negrii, adio flori, adio etaje superioare, adio cateva plante intregi  din care n-am mai avut ce salva.

DSC00402

In poza is deja cosmetizate. Oricum arata mai bine decat in realitate.

Partea pozitiva este ca mananc rosii. Dulci, carnoase, cu pielita subtire, gustoase.

DSC00445E clar, nu mai poate fi vorba de o recolta de palmares.

Da’ nu-i nimic, nu-i nimic, la anu’…

(Si sa nu uit sa pun floare-soarelui. Multa floarea soarelui!)

 
 

Etichete: , , , , , ,

ramasite de vara

Inca mai am rosii. Grozav de gustoase si carnoase.

Suprema perversitate: sa le culeg din strat in ultimul moment si sa le mananc calde inca, cu un picut de soare palpitand in ele. Nici macar nu-mi mai fac salate, le prefer taiate in felii groase si presarate cu putina sare grunjoasa. Cu astfel de garnitura as putea manca orice.

Parul cel vrednic a fost vrednic si de data asta.

Zilnic ii dau tarcoale amusinand si pipaindu-i roadele. Inca nu le-a sosit vremea, dar nici mult nu mai au.

Dau tarcoale si merilor.

Mai fur cate-un mar…evident nu intru-totul copt, ma-nbat cu parfumul lui, il mestec indelung, savurand anticipat orgia de gust si arome ce va sa vina.

Marul autist, pe care-l banuiam gutui, ca nu daduse pana acuma nimic-nimic, s-a hotarat  in vara asta sa rodeasca: a facut doua mere. Pe unul l-a scapat pe jos, din neatentie, asa ca a mai ramas doar cu celalat. Da Doamne sa fie ionatan!

Din cand in cand mai gasesc cate-un castravete, crocant si mirosind naucitor  de proaspat (ce-i drept, tot mai rar)Chiar si fasoalea oloaga imi mai da cate ceva de cules

Si flori mai am

Si strasnici pândari

 
16 comentarii

Scris de pe 11 Septembrie 2012 în de gradina

 

Etichete: , , , , ,

castravetii

Candva, la inceputul lunii iunie, am dat cu ochii de ei, in piata: cinci rasaduri usor trecute, pe-o margine de taraba. La o sumara estimare nu le-am dat nici o sansa-n gradina: erau deja  prea lungani, aveau floricele, cate-un fruct straveziu si niste vreji galbejiti si anemici. Dar mi-am adus aminte de stratul fluierand a paguba, golas si pustiit de toate semintele de morcovi si patrunjel care-au refuzat, in repetate randuri, sa rasara si de ridichile zgubilitice si seci pe care-am preferat sa le smulg decat sa ma mai enervez vazandu-le. Asa c-am scos niste bancnote mototolite si i le-am dat baiatului care-i vindea insotite de un zambet sictirit, gen „ia banu’ pentru ca-s doamna, nu pentru ca ma las fraierita!”.

Ajunsa acasa, nu m-am indurat sa-i ciupesc. Cum spuneam, erau deja prea mari si mai aveau si rod. Asa ca i-am „insurubat” in strat, le-am pus apa din belsug, si – in lipsa de altceva – le-am pus un rest de plasa de jur imprejur, sa nu poata zice ca nu le-am creat conditii, daca vor ajunge vreodata la stadiul de catarare.

Pe ei nu prea i-a impresionat lipsa mea de incredere. Mai intai si-au scuturat si reimprospatat vrejii, apoi si-au infoiat frunzele, tot mai carnoase si mai vartoase, au facut mai multe flori si au legat tot mai mult rod.

Pe mine m-a impresionat tocmai je m’en fiche-ul lor. Nu pareau sa incerce sa-mi demonstreze ceva: pur si simplu se simteau bine in strat si-si vedeau de treaba lor. Chestiunea in cauza mi-a cam impus respect, asa ca m-am simtit obligata sa-mi exprim in mod deschis regretul pentru relele previziuni, ba am mai si tabarat asupre lor cu bune tratamente ( udat pe drum de seara, gratar de gainat si parfumare cu macerat de urzici).

Si, ca in multe alte povesti pornite cu nabadai, pana la urma s-a lasat cu mare preteșag intre noi, cu multa stima si consideratiune.

Iunie, cu acomodarea, a trecut demult, iulie s-a lasat cu prima, si-a doua si-a aproape zilnica recolta, si-a tabarat si august peste noi si parca asteptam sa-i vad palind a oboseala.

Ce oboseala? Ce e aia „oboseala”? Parca abia acuma incepe distractia!

 

 

 

 

 

Prefer sa nu-mi pun intrebarea „pana cand?”.

 

 
18 comentarii

Scris de pe 16 August 2012 în de gradina

 

Etichete: , , , , , , ,

agricultura

Altii zic ca a fost un an agricol foarte bun. Ma bucur pentru ei. Anul meu agricol a fost mai subtirel. Toate au parut sa inceapa foarte bine, dupa care toate au cam luat-o hia.N-a plouat cand trebuia sa ploaie. Cand era sa fie soare, muult soare, a venit ploaia si n-a mai vrut sa plece. Ne-au calcat trei valuri de furtuni cu grindina. Cand si cand a mai dat peste noi si cate-un val de caldura, dintr-ala cu slaghie…

Toate rosiile culese pana acum poarta pe ele cicatricile ingozitoarelor tirurilor la care au fost supuse.

Dar mie continua sa mi se para cele mai gustoase si mai frumoase rosii din lume.

Ardeii iuti trebuia sa iasa gogosari. Cel putin asa-i botezase pietarul de la care i-am cumparat .(Sa-mi fie-nvatatura de minte sa-mi fac eu singura rasadurile, ca tot imi place sa ma joc cu semnintele si borcanelele!).

Castravetii s-au gandit ei sa fie sferici. Toata vara , indiferent ca am udat sau nu, am pus ingrasamant, am stropit cu chestii bio si foarte bio, castravetii au fost sferici. Dupa ultima grindina s-au suparat si-au cam dat coltu’. Doua tufite mai zgubilitice s-au incapatanat sa supravietuiasca, si -minune!- au inceput sa faca castraveti normali. In fiecare dimineata culeg doi clasici cornishoni.

Brocoli a inflorit frumos, gradinarul din mine a tresarit placut surprins cand l-a vazut ce temeinic infloreste

dar bucatarul din maica-mea a decretat scurt: „nu-mi place cum se comporta in oala”, asa incat i-am cam scurtat existenta in strat. Adevarul e ca ocupa si cam nepermis de mult loc in minuscula mea gradina de legume. ( Linistiti-va, despre brocoli era vorba 😀 )

Patrunjel am semanat de doua ori. In doua locuri diferite. Nici macar nu s-a obosit sa apara.  La fel si cu prazul. Morcovii prima data au zis nu, a doua oara au iesit ei, da’ au cam perdut batalia cu ceva fiara subterana care i-a cam mancat.

Ceapa in schimb am avut tot timpul. Pe langa cea de taiat, pe care o am de anul trecut si s-a indesit ca nebuna, am tot infipt bulbisori de arpagic pe marginea tuturor straturilor, in valuri, la intervale diferite de timp, asa ca am avut in permanenta (si se pare ca o sa mai am o vreme) ceapa verde si gustoasa.

La stadiul de impletit cosite de ceapa n-am ajuns, dar am descoperit intr-un ungher mai ferit niscai ceapa deja uscata

Compenseaza prin gust lipsa opulentei in dimensiuni.

Zucchinul a fost in stand by toata vara. S-a tot laietit, a facut frunze din ce in ce mai mari, da’ ceva rod… nici vorba. Si pe cand i-am pus eu gand rau si m-am indreptat cu determinare si cu ditai cutitocu-n mana, mare mi-a fost mirarea sa constat ca apucase de puiat zucchinasi, care de care mai dragalas

Fasolea cataratoare a fost mai mult decorativa. De cate ori ma uitam la ea mi se umfla cheptu’ de gradinar, pare sa dea un aer „profi” stratului. Cate-un pumn, cat sa arunc, din cand in cand, in cate-o ciorba de adunare generala a facut cam toata vara, asa ca n-o sa ma plang.

Catre sfarsitul lui august, dupa o curatenie generala in straturi, am constatat ca mi-a ramas o gramada de loc gol. Asa ca, fara sa-mi fac prea mari iluzii, am mai insurubat niste fasole oloaga. Care, complet lipsita de inhibitii s-a apucat sa incolteasca, inverzeasca, infloreasca si sa lege rod. Cred ca apuc la fasole verde scazuta c-un ciolanas frumos asortat.

Nu, n-a fost cel mai bun an agricol al gradinii mele, da’ nici cel mai rau.

 
35 comentarii

Scris de pe 12 Septembrie 2011 în de gradina

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

unde gresesc?

Castravetii mei sunt obezi. Toti castravetii mei sunt obezi. Nu supraponderali, nu rotofei. Obezi, pur si simplu. Toti.

In poza sunt doar  dintr-astia maruntei. Dar indiferent cat de mari i-am cules, tot obezi au fost.

Nu mai gasesc plicul de seminte, insa cu certitudine in poza aratau cu totul si cu totul altfel. Ma si vedeam indesand in borcane castraveti supli si bubosi .

Mai mult ca sigur ca ceva nu fac bine, dar nu-mi dau seama ce anume. Le-am dat ingrasaminte bio, nu hotdogi si alte alea, i-am indestulat cu apa, le-am pus araci, dupa aia le-am intins si sarme, i-am prasit si bibilit.

Dac-as sti cum sa le administrez niste aerobic,,,

 
14 comentarii

Scris de pe 24 Iulie 2011 în de gradina

 

Etichete: , , ,

supravietuitorii

Motto:  aoleu ce ploaie vine de la Cluj

In sfarsit, incep sa simt ca e iunie!

La Cluj iunie inseamna ploaie. Multa ploaie si-nceput de vara. Dar ploaia e definitorie!

Anul asta era cat pe ce sa nu simt ca a fost iunie la Cluj. A mai si plouat, sa nu fim cârţogari, acolo… fo  doua-trei zile, da’ nu la valoarea noastra ! In anii de temelie iunie ne aghezmuia in fiecare zi!

Acuma gata, vad ca ne punem pe recuperat. Azi noapte un urăgănel se-apucase sa faca pe nebunul prin mahala pe la noi. La un moment dat parea o certitudine ca vom ramane fara acoperis, intrebarea era doar daca acesta va pleca falfaind din aripi sau se va dizolva sub cascada de gheata pravalita din ceruri. Era atat de deasa ploaia si-atat de apasata incat nu se mai vedeau luminile vecinilor, pe terasa planau la nivelul ochilor, halucinant, tot felul de obiecte care ne obisnuisera sa le vedem stand cuminti pe pamant.Am iesit sa salvez niste ghivece cu flori, mare lucru n-am rezolvat, dar m-am intors in casa socata de-o constatare nelinistitoare: era pentru intaia data-n viata cand ploaia nu cadea de sus in jos, ci alerga impinsa de vant aproape paralel cu pamantul! Pana la urma nebunia s-a mai linistit. Am respirat usurati: acoperisul rezistase eroic! M-am dus la culcare refuzand sa ma gandesc la straturile cu legume. Era clar ca nu avea cum sa mai ramana ceva in picioare.

Azi dimineata primul drum a fost, bineinteles, in gradina. Socant, pagubele au fost neasteptat de mici! Rosiile (ele ma durusera cel mai tare, ma si vedeam cum le voi aduna bucati-bucatele si le voi inmoramanta in lada de compost) se sprijineau, putin groggy, in aracii groggy la randul lor, de ma umflase si rasul: pareau niste betivi porniti catre casa pe picioare moi si-mpleticite, sprijinindu-se marinimos unii pe altii. Am indreptat aracii si-am oblit rosiile. Castravetii s-au tinut tare, sfecla rosie a mai pierdut niste frunze, da’ nu pe toate, broccoli s-au înhâit lejer, dar cu gratie… Cei mai câstigati au fost bobii, tratati de-o vreme-ncoace impotriva paduchilor negri si scarbosi, au beneficiat de jeturile scotiene de azi-noapte si s-au curatat aproape de tot de lipiciozitatile (cuvant expresiv, proaspat inventat) remanente. Ceapa a iesit cu frunzele cam sifonate si cam tavalite, dar va fi mancata cu placere chiar si in aceste conditii. In rest … morcovii (cei cativa care au supravietuit misteriosului animal mancator de radacini), ardeii … au raspuns la apel , chiar daca mai sifonati si mai cu vanatai, dar in viata si pusi pe recuperare rapida.

In rest…

… a plouat.

Cautarea zilei: „cei mai mari pantofi cu toc care exista in toata lumea poze” 😀

 
13 comentarii

Scris de pe 25 Iunie 2011 în de gradina

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,