Sunt dimineti dintr-astea, in care ceata ne da tarcoale si-o simt asteptand la cotitura, in care n-am cum sa nu ma simt un pic englezoaica.
Acum e prea vara pentru ca sa ne cotropeasca de tot.
Dar o sa vina ea toamna…
Vichendu’ a inceput divin: cer plumburiu, ploaie țârcotită fin, dealuri imbrobodite in valuri de ceață. Ce zi superba de toamnă! – mi-am spus fericita, căutându-mi nimic de lucru prin casă.
N-a fost să fie prea mult bine… pe la amiaza norii s-au imprăstiat care-ncotro, lasând in urma lor un cer mai degraba spălăcit si nehotărat, nici senin, nici acoperit. Dacă tot nu mai ploua am iesit pâna afară să-mi mai bucur ochii cu ultimele incăpățânări florale.
Cum spuneam mai zilele trecute: de la o vreme sunt căzută răău in admirația cârciumareselor.
Nu mă mai satur să mă minunez de extrema ingeniozitate a formelor
(Bobiță tu nu acuma, imediat vine și randul tău!)
…ăă …cum ziceam, ingeniozitatea și varietatea formelor
și completa neinhibiție in materie de culoare
Si-n starea asta de zen (fara benzen), in care imi mângaiam cu privirea și cu sufletul meu liric florile pe cale de ducă, ce-mi este dat să vad și să nu cred ochilor? Cine se-arată in loc de maximă interdicție, de supertabu, de mega anatemă?
– Miorythicus! Ce cauti in strat, nemernicule?
– Aăăă…fac un studiu de botanică aplicată
… combinat cu unul de cinetică a salturilor dintr-un plan inferior intr-altul superior
Si na-na-na, na-na-na, te-am fentat! Si-acuma ma duc la mama, prinde-ma daca poti!
Normal ca dupa chestia asta l-am certat ingrozitor,! Iar el a fost atat de afectat incât a adormit oftând cu sughițuri, imediat dupa ce a luat o gustare frugală.
Il astept cinci zile. Cateodata sase. Mai rar douasprezece. Printre jurnale, registre, balante, provizioane, impozite si taxe se insinueaza discret ideea ca in uichend o sa fac. Mamaa cate o sa fac! O sa plivesc, stropesc, tratez, tund , strang , mut, giugiulesc, cert, recoltez,o sa duc cainii la vaccinat, o sa fac curat la, o sa citesc o suta de carti pregatite la capatai de-un secol, o sa socializez si eu ca oamenii normali…O sa…
Vineri seara e vremea numai buna. Pentru ceea ce mi-am promis. Sambata dimineata numai e. Ploua, ninge, urla vantul, e mult prea cald sau mult prea frig. Sau ma doare ceva. Sau. Sau… Ca sa citez un clasic in viata: putu-i, putu-i! (cu accent pe prima silaba s’il vous plait).
Atat de umed friguros cetoasa a fost dimineata asta de sambata, incat mi s-a parut o chintesenta a uichendurilor rautacioase din intregul an. Parca m-astept sa vad fantome jucand leapsa pe ouate printre brazi, tuiute si tufite.
Si voiam (pe bune voiam!) sa fac curatenie pe terasa. Sa-mi strang toate marafeturile abandonate in ultima vreme (ustensile de gradinarit, ghivece si olute, borcane si borcanase, frunze scuturate cu darnicie de vita de vie cocotata printre grinzi, saci cu tot felul de chestii si materiale). Dar is mucoasa, cu ochii urdurosi, cu capul caramidos (si asta dupa ce am luat buline si am stat cuminte in casa !) si cum ies un minut in frigul asta umed si rautacios incep sa ma stranga si sa ma impunga toate.
Nici cu cititul n-am spor, nici la televizor n-am chef sa ma mai uit. Ma plimb de la un geam la altul, de pe o canapea pe alta, de la televizor la calculator. Aproape ca-mi vine sa bâzâi de frustrare.
Ieri m-am apucat de pozat lumea, parca presimtind ca toata lumina asta aurie n-o sa mai tina mult.
Dimineata cu aburi subtiri de ceata nehotarata
care se razgandeste rapid si lasa loc seninului.
Putintel mai tarziu, pe celalalt deal. Padurea se joaca de-a culorile
Si-n curte se schimba tonurile
Si volumele.
Ce-a mai ramas din straturile mele
Nu m-am indurat sa sap si galbenelele.
Traversand parcul cel mare, in graba catre birou:
Ei si ele
Mic dejun
Nu vreau sa le dau idei mancatorilor de lebede
Constat cu bucurie ca metodele de plimbat nepoteii in parc evolueaza, odata cu vremurile
Cine stie care va fi trendul pe cand o sa-mi vina si mie randul 😀
Asta e. Toamna.
Cum sa n-o zici?
Ascultă cum cântă întâiele brume,
dezmăţ de culori e-n copacii ursuzi.
Acum te poţi pierde pe străzi fără nume,
e toamnă nebun de frumoasă la Cluj.
Horia Badescu