RSS

Arhive pe etichete: ciupi

beauty weekend

Până la urmă am cedat psihic!

Orice tentativă de periere se transforma, inevitabil, în scandal, rebeliune, înjurături oribile, numaivorbesccutinetoatăviaţa, teurăscteurăsteurăsc. Ciupi (ca de obicei) a fost dătătoarea de ton. Foarte rapid a ajuns la concluzia că ea nu, că o oboseste, o irită, ii provoacă riduri. Bobo, care se uită la mume-sa ca la guru, a zis şi el pas. Nu că l-ar deranja în mod special să fie luat la smotocit, da’ dacă madam maman este neplăcut impresionată înseamnă că precis un pericol malefic pândeşte ascuns in peria aia. Treptat şedintele de cosmetizare s-au transformat în gale de wrestling, în care eu intram cu avantajul gabaritului, iar ei contracarau cu agilitate, nervi odihniti si tehnici de lupta ninja. În mod laş, chiar dacă n-am abandonat definitiv lupta cu efectele năpârlirii, am redus-o până la nivelul inefincienţei desavărşite.

Efectele delăsării n-au întarziat să apară: flocaraia blondă a invadat casa, luând cu asalt mobila, aşternuturile, podelele, pereţii, hainele, aerul… Nici o metodă de lupta nu s-a dovedit cu adevărat eficientă: aspiratorul, mopul, mătura, peria, buretele au înregistrat doar vremelnice şi nesemnificative victorii, sfârşind prin a se  declara învinse de infinita capacitatede a veveriţoilor blonzi de a fabrica şi împraştia floace blonde. Fără număr, fără număr, fără număr.

Momentul atingerii masei critice a fost sâmbăta tocmai trecută. Pur si simplu am simtit că nu mai suport, că nu mai vreau si că trebuie neapărat să fac ceva. Altceva decât făcusem până la momentul respectiv. Aşa că am pus mâna pe telefon si-am antamat două beauty sessions la centrul stylish dog (adică doua tunsori la frizeria de câini de la colţul celeilate străzi)04.05.2013 019

Prima victimă a fost Bobo. Să n-apuce mă-sa să-i bage prostii in cap. A intrat sărăcuţul foarte vioi si plin de bunăvoinţa în sala de tortură,că mă cam si luase cu jena de ceea ce urma să i se întâmple. A fost putin contariat la început, dupa care s-a enervat, după care a uitat de bunele maniere, după care s-a cam resemnat, ca eram două care făceam echipa impotriva lui . Aşa că în mai puţin de o oră din leul minatural, cu plastron si robă si gaci de înaltă clasă, a ramas un cuţu dodoloţ şi cam in pielea goală. De ruşine aproape că nici nu mai ştia să umble. Şi ca să fie umilinţa desavârşită nici chiar madama mume-sa nu l-a recunoscut când ne-am întors acasă.

Dar a fost răzbunat, mititelul! Două ore ne-am luptat cu bestia blondă numita Ciupi!  Fiară dezlănţuită, pudică mimoză, amalasundă epică, maestră bene gesserit  în arta vocii!  Maşina de tuns cea infamă a fost rapid repudiată, ca ceva demn de dezgust şi în nici un caz acceptabil, aşa că şedinţa de wellnes a continuat în formă frustă de luptă corp la corp cu Foarfeca. N-a fost nimic cavaleresc în toată povestea ce-a urmat, a fost doar o suită inepuizabilă de mârâieli apocaliptice, din acelea izvorâte direct din ficaţi, cu incredibil de expresive boţiri de facies, cu dezveliri de dinţi, măsele, amigdale şi alte cele, semileşinuri strategice, urmate de arcuiri şi opintiri de pumă cu veleităţi de taur furibund.  Desi cochetam la un moment dat cu abandonul, că prea era grea viaţa, până la urmaă am invins, iar Ciupi a trebuit să-şi lepede straiele cele împărăteşti, uzatele-i straie împărăteşti, si să se multumeasca cu o şalopetă săracuţă şi cam cu ciupituri (c-aşa a ieşit modelul din foarfecă), dar nou-nouţă.

Dar câta umilinţă! O, zei, câta umilinţă!

Nu pot descrie starea de frustrare si jale si sfârşeală, ce mai…depresie colectivă, ce-a bulversat aripa blondă a haitei noastre. N-au vrut sa mănânce nimic, ne-au zis să ne bagam recompensele unde vrem noi, că lor nu le mai trebuie nimic de la nişte mârlani lipsiţi de bune maniere (doar apă, multa apă), si-au retras ambasada şi-au dispărut în grădina dupa diverse tufe, că de cât de iritaţi erau nimic nu le mai plăcea, totul ii enerva!DSC09993Eu cred că m-aş fi simtit vinovată o vreme, da’ la câta oboseală am acumulat dupa atâtea lupte, am adormit ca o lemne, preţ de vreo doua ore, fix in pozitia in care mă aşternusem pe canapea să mă uit la televizor.

Pe urma n-am avut vorbitor doua zile.DSC09999

Bobo s-ar fi lasat un pic, da’ cutra de mă-sa NU!

Azi am avut primele semne de iertare

DSC09997

Dacă nu mă mai ţin de chestii slabe la finele săptămânii poate că o să ma lase chiar sa dorm cu ei!

 
22 comentarii

Scris de pe 6 august 2013 în blanosii

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

dimineata

O dimineață dintr-asta cu ochi nisiposi, cu creieri amorțiți și o lehamite aproape dureroasă… După o noapte dormită mai mult nu, că oboseala rezultată dintr-o muncă îndobitocitoare are harul ăsta de a alunga somnul exact atunci când ai mai multă nevoie de el (parcă tot mai mult am convingerea că noii suspuși de la finanțe și-au propus să ne extermine). Cu cer plumburiu, cu vânt tăios și foaarte răutacios. Cu frig. Cu o centrală care are crize de personalitate.

Haita mea e in trepidații. Până să-l imbrac pe Bisi, Ciupi face o scenă cu pandalii, nevricale și țopăit in fața ușii. Ca să pot să-mi văd de treabă linistită mă duc să-i dau drumul. Tâșnește ca o săgeată, urmată instant de miorithycul Bobuți. Bismarck lanseaza urletul de jale ancestral, că pe el de ce nu-l las să latre natiunea la gard, eu continui procesul tehnologic de înfoliere cu promisiuni crâncene de scos afară definitiv, la cușcă și lanț și alte chestii dintr-astea îngrozitoare, care-l lasă complet neimprosionat, că mă stie slabă de înger.Pana la urma reusesc sa-i fac si lui vant in curte.

N-apuc sa ma ocup prea mult de mine ca se-aude racnetul Balaurei Mature: iar o fugit scroafa-n mahala (citeste Ciupi)! Bobuți scanceste la gard, Bismarckul latra plin de invidie, ciobanii schvitzerieni vecini freamata de viu interes. Eu ies injurand pe drum, intr-o incercare utopica de recuperare (deh, noapte nedormita, minte aburita), intre timp Miorythicus nimereste si el gaura din gard, asa ca o intinde scheunand dupa ma-sa „asteapta-ma si pe mine, asteapta-ma si pe mine”, Bisi urla, schvitzerienii ovationeaza, pe drum trec masini ai caror ocupanti urmaresc admirativ scena in derulare. Realizez ca e o prostie sa alerg dupa ei, asa ca ma intorc floribunda sa-mi vad de preparativele mele matinale.

Primul se intoarce tanarul print. Inmuiat in noroi din cap pana-n picioare. Il inhat si-l bag in vana, la surluit. Dupa ce pun dusul pe el imi dau seama de ce umbla mai cracanat decat de obicei: pe picioare si pe burta are in flocaraia lui cea blonda o frumoasa colectie de cateva sute de scaieti. Si dai si lupta cu el si cu scaietii, cu dusul, cu piaptanul, cu prosopul…Intr-o vreme apare si ma-sa. Vesela, noroioasa si cracanata si ea de alta suta de scaieti. Asa ca reiau lupta. Ultimul e Bisi, fara scaieti, ca el n-a apucat sa se infrupte din suplimentul de libertate. 

Pe cand ies din baie cu salele frante dupa atatea igienizari neprogramate constat ca nu se stie cine anume i-a mai dat odata liber la curte junelui Bobita. Simt ca pun de-o explozie nervoasa! Si-n timp ce trag aer in piept sa-ncep vocalizele… il vad. Si parca totul incepe sa se deruleze cu incetinitorul. Vajnicul blond cu tinuta martiala…fixand din priviri cu o enorma demnitate trunchiul ciresului salbatic…ridica piciorul drept din spate…trimite trei picuri intr-o directie incerta… Pare mirat de asa o realizare. Nu si multumit. Asa ca se intoarce cu cealalta parte, ridica piciorul stang si mai arunca cativa stropi. Dupa care se indreapta catre casa din care tocmai a iesit puiandru si se intoarce barbat.

Plina de solicitudine ii deschid usa.

 
16 comentarii

Scris de pe 24 martie 2013 în blanosii

 

Etichete: , , , , ,

detoxifiere 2. fara cuvinte

Ciupi

Ciupi

Bobita

Bobita

Ciupi si Bobita

Ciupi si Bobita

CiuBo

CiuBo

Ciupi si Bobita

Ciupi si Bobita

Ciupi si Bobita

Ciupi

Bobita

Bobita

 
26 comentarii

Scris de pe 5 martie 2013 în hai sa vorbim discutii

 

Etichete: , , , ,

surprize, surpize

Sau cam pe-acolo…

Se pune ca surpriză uichendul debutând abrupt cu ploaie și răcoare deasă? Nu. A devenit o obișnuință.

Nici verdele tot mai verde și mai expansiv și mai viu din gradină nu are a mira pe nimeni: mai sunt doar câteva zile de primavară, după care vom exprima uimiți și incantați „a venit vara!”.

(faptul că totul e foarte ud și nici nu se pune problema să pot tunde iarba ma face sa oftez ipocrit: vai cum nu pot tunde iarba!)

Surpriza reala, caldă, plăcută și in curând palpabilă mi-a furnizat-o cârna cea blondă și blănoasă a familiei. Cum de la o vreme incoace e tot mai șifonată si mai apatică și mai aprig mâncacioasă, a fost înhățată de dimineață și dusă (să fie clar: împotriva vointei ei!) la don doctor. Care don doctor a palpat-o foarte meticulos, dupa care a zis cu ochi rotunzi și zambet discret: e gestantă!

Adică o sa fiu bunică de haita de lupi mici și cârni, cu voci pițigaiate și cozi imbârligate 😀

Până una alta viitoarea mămica pare destul de șifonată și neliniștita. Nu cred să aibă o sarcină prea ușoară.

 
24 comentarii

Scris de pe 26 mai 2012 în blanosii, de gradina

 

Etichete: , , , , , ,

antrenament pentru etapa locala a campionatului mondial de patinaj artistic.

Proba perechi

– N-a fost chiar perfect, coada trebuia mai sus, iar urechile in cealalta parte. Mai hai odata!

– Puturosule, n-o sa ajungi niciodata un adevarat campion!

 

 
17 comentarii

Scris de pe 11 februarie 2012 în blanosii

 

Etichete: , , , ,

sa mai zic ce-am facut eu azi?

Văd că nu mă intreabă nimeni, da’ eu tot va spun! Azi,impreuna cu lopata mea rosie si cu Ciupi am curatat zăăpada.

Nu, nu va mirati, cand ninge intruna, asa cu s-a-ntamplat la noi, zapada se depune constiincios mai ales pe-acolo pe unde incurca lumea, de nervi lopata cea rosie se inroseste si mai tare, iar Ciupi intra in sevraj, ca ea de mult n-a mai tras o raita prin mahala!

 (Bisi s-ar baga si el, da’ pe vremuri dintr-astea, dupa ce a esuat lamentabil in capcanele inghetate din gradina de vreo doua ori, e consemnat la stat la caldurica, in ciuda tuturor protestelor sale vehemente)

 Asa ca e mai presus de vointa mea, trebuie sa trec musai la actiune!

Pe cale de consecinta am lopatat din greu, constiincios si cu simt de raspundere, dar, pana la urma, fara prea mare convingere. Pentru ca a nins toata ziua

cand mai des, cand mai potolit, iar straturile s-au tot suprapus, tacut si eficient si continuu.

Si pe cand am terminat de curatat ceea ce-mi propusesem (zona pavata din fata casei si drumul), ba i-am mai tras si-un retus scurt, pentru satisfactie de-amoru’ artei, am costatat, dupa cum ma asteptam dealfel, ca pot s-o iau linistita da capo.

Acum e totul alb, la loc. Da-i asa de frumos, ca nici nu vad cum m-as putea supara.

 
26 comentarii

Scris de pe 5 februarie 2012 în de viata

 

Etichete: , , ,

iarna pe ulita

Măăi si daca nu i-as fi spus… Da’ i-am spus!
Nu o dată!
Da’ eu dau din gură, eu aud!
 – Măi fată, dacă simti că-ti vine si nu te mai poti abtine, dă-te si tu dup-o tufă si fii discretă, nu inoportuna eventualii privitori. In casă nu-i nici-o problemă, că noi ne-am obisnuit.
Ea mironosită: că nu mai face veci, că i-a trecut, că stie că numa circăresele fac chestii dintr-astea…
Si cand mi-e lumea mai dragă, numa’ ce-o prind ziua in amiaza mare, in mijlocul drumului

Iar s-o dedat la zboruri cu reactie!
 
Ea zice că numa’ levitează.
Da’ cine-o crede?
 
26 comentarii

Scris de pe 14 ianuarie 2012 în blanosii

 

Etichete: , , , ,

sa revenim la chestii mai serioase

Si ce oare altceva ar putea fi mai serios decat o harjoneala sanatoasa de weekend?

Se incepe cu o incalzire generala, cu alergare usoara si joc de glezne.

Se trece apoi la chestii mai serioase, cum ar fi un concurs de fluturari.

Ciupi, ambitioasa si foarte involburata, se-avanta intr-un sprint gratios cu fluturare compusa de coada.

Si-i iese atat de bine, incat blonda e convinsa c-o sa-i zicem „Lady Flu” de-aici incolo. Dar Bisi vine tare din urma si executa, cu mult aplomb, un pas saltat barbateste, cu tractiune pe fata… si-i ies niste fluturari de urechi de mai mare merveiul! Juriul de balauri e in delir,  asa ca sarmosul isi adjudeca titlul de campion fara nici o problema.

Stabilita fiind ierarhizarea la noi in trupa, se incearca o atragere a echipei vecine de ciobani internationali cu blana deasa si basi din vocatie, in lotul largit de haulitori la drumul mare.(Intrecerea  pe mahala „latratura cea mai furibunda adresata cifelor cu beton” a debutat de cateva zile, iar participantii sunt tot  mai devotati cauzei, inclusiv eu am avut o tentativa de discutie telefonica cu un sef de santier soldata cu vocalizari dizarmonice si promisiuni eculubrante ).De dupa gard nu vine nici un raspuns, semn ca ciobanii, altminteri baieti sufletisti si buni latratori, fie nu-s pe-acasa, fie is in pauza de masa, asa ca haitasii mei raman mofluzi si sparg gasca.

Ciupi se enerveaza, face botic, ba se mai si incrunta … isi da seama ca face riduri tot mai mari

 asa ca se oripileaza brusc si vine in casa. Unde ii ia la rand pe Base si pe Boc (va las pe voi sa ghiciti care-i Base si care Boc), ii scarmana bine, ca s-ar putea sa fi fost obraznici intre timp, ii spala bine-bine pe sub codite si pe boticuri, dupa care ii aliniaza frumos si se uita toti trei la filmul cu Ci-ua-ua (strasnic film, ar merita un Oscar!).

-Nici macar sa nu te gandesti!  imi spune Bisi cand incerc sa-l recuperez. Eu n-am mai inspectat curtea asta de vreo doua zile!

Asa ca face brusc stanga-mprejur amusinand plin de abnegatie.

– Nu pot sa cred! Da’ chiar nu pot sa cred!

-Sa stii c-a fost pe-aicea!

– MishuPishuChioru a fost pe-aicea! Bine ca m-ati tinut prizonier in casa, in timp ce cotoiul cel gras si nerusinat trecea nestingherit pe teritoriul MEU!

De la aceasta descoperire e foarte suparat pe noi si pe ea soarta. Ca sa-l aducem in casa a trebuit sa-l ademenim c-un os. Voia sa patruleze pana se lasa-ntunericul, sa nu mai pateasca o asa rusine,

 Acum toata lumea s-a linistit. Mai avem si maine o bucatica de weekend.

 

 

 
10 comentarii

Scris de pe 17 decembrie 2011 în blanosii

 

Etichete: , , , , , , , ,

la fugitiva

 – Hai mandro acasa! Hai zana dromomana si nerusinata, hai ca mi-ai facut nervii terci si-abia astept sa-ti pun blanita-n cui!

– Mmmmmm … nu. Mai bine nu. Inca nu.

– Mai bine mai dau o tura. Poate, totusi, pica ceva. Vreun print. Sau macar un broscoi.Ne vedem mai incolo. Hai pa.

Ciupi e in calduri. Din nou.

Din sase in sase luni punem de-o revolutie hormonala, care se lasa cu bocete, scancete, declaratii, incantantii (alde Bisi), refuz de hrana si dor de duca la barbati (bineinteles Ciupi) si stres paroxistic, nedormit si injurat tot neamul cainesc (in mod evident noi). Dupa fiecare păţanie de genul acesta ne jurăm pe tot felul de chestii ca urmează o operatie de sterilizare. Pe care, bineinteles, n-am transformat-o in realitate niciodată, aşa ca din şase in şase luni o luam de la capat cu bocetele, refuzul de hrană, nedormitul, chirăielile, mârâielile şi miorlăielile canine.

Una din chestiile definitorii ale acestei etape, ce pare s-o macine răăău de tot pe mândra prinsa-n mrejele fierbinţi ale iubirii, este dorul de ducă. La nimic nu i se pare rusinos sa se preteze pentru o oră-două de libertate-n mahala: ţâsnitul  pe langa masină, ţâsnitul printre picioare, pliatul prin gauri incredibil de mici, pliatul printre ostretele gardului (a-ncercat ea si cu niste gropite, da’ s-a prins repede ca nu e o chestie de randament, plus ca-si strica si manichiura, asa ca s-a lăsat repede pagubasă)… Numa’ cel auzim pe Bisi jeluindu-se ca de sfarsit de lume, că imediat ii mai zărim, eventual, panasul auriu pierzandu-se intr-un norisor discret de praf. Deh, leoaică tânara iubirea…Necazul ei e ca dupa fiecare reusita, noi, bipezii astia rai si insensibili ii stricam ploile astupandu-i gaurile, „cosând” gardul cu plasa, vigilând la orice deschidere de poarta. Nu face nici un secret din ceea ce simte cu aceste ocazii: ne uraste – ne uraste – ne uraste!

De dimineata a fost – iarasi!- dată disparută. Metoda: pe langă masina Balaurului Consort. Probozât telefonic consortul, răcnit printre ostrete dupa căţauă,promis moarte in chinuri amaratului cel chilav ramas urland dincoace de gard…

Ca daca si-ar gasi un pechinez dragut prin apropiere nici n-ar fi cine stie ce tragedie, dar, ca un facut, suntem inconjurati de multi masculi feroce de talie mare (predominant ciobani din diferite colturi ale lumii), care n-ar sti sa se comporte cu asa o demoazela mignona…cheauna si  despletita cum e, mi-e frica sa n-o calce vreo masina… sau sa mi-o ia vreun fur si s-o tot duca…

Salvarea noastra a fost pana acum matusa-mea. Cand atmosfera se incinge la noi acasa dincolo de limita suportabilitatii, fac catelusa cea fierbinte pachet, ii strang trusoul intr-o plasa si-o duc in bejanie, la mâţe! Matusa-mea e zana buna a tuturor animalelor abandonate, bolnave, napastuite si batute de soarta, avand in permanenta ratacite prin apartament cate o mata lehuza cu o haita de pisoi pe liste de asteptare pt.dat in plasament, cate-un motan fara vreun ochi, sau fara coada, sau fara bilutele proaspat operate, etc, etc. Acolo, infratita cu celelalte animale in suferinta Ciupi isi macina ultimele zvacniri hormonale. Dupa care, sfarsita de atata zbucium, se intoarce acasa, la noi si la Bisi cel abrutizat de dorul ei.

De data asta n-am noroc. Matusa-mea isi renoveaza apartamentul.

………………………………………………………………………………………………………..

Ultimul racnet: in timp ce-mi plangeam de mila, m-am auzit strigata intempestiv de BC si cand iritata m-am dus sa vad de ce ma intrerupe din jelanie, l-am gasit cu Bisi in brate, siroind la greu din scutecul umflat cu apa: tocmai il pescuise din iaz. Ma mir ca nu s-a innecat. Gata, maine dimineata umflu cateaua si ma duc la matusa-mea! Pana maine dimineata o sa gasesc ceva cu care s-o induplec sa-i faca loc o vreme in santier… o stratagema, un barter, un cadou, un santaj …

 
12 comentarii

Scris de pe 8 august 2011 în blanosii

 

Etichete: , , , , , ,

ciupi si sfarsitul iernii

Ieri dimineata din nou ninsoare, din nou zapada , aceeasi rutina: eu invit la danţ lopata rosie, Ciupi o sterge fericita in mahala.

De data asta stratul de omat e mai gros, ninge inca apasat, asa ca ma opintesc din greu in lopata. Abia curat o zona, ma uit in spate si-mi dau seama ca s-a depus un strat proaspat.Ma opresc intr-un tarziu sa-mi mai trag sufletul si-ncerc o negociere scurta  cu salele amortite dureros, sa ma lase sa termin. Dac-as fuma ar fi un pretext numa’ bun de-o tigara, da’ m-am lasat deja de cativa ani buni, reprim un regret razvratit si m-apuc s-ascult zgometele orasului care-ajung la mine vatuit. Oricat de dor mi-ar fi de primavara nu pot sa nu ma bucur de-o ninsoare adevarata.

Ceva nu e in regula. E prea multa liniste! A trecut cam multa vreme de cand n-am mai auzit latraturile ascutite ale blondinei ce se crede printesa mahalalei si nici raspunsurile groase ale flacailor provocati de prin curtile vecinilor. Ma uit ingrijorata, strig … nici un raspuns. Intr-un tarziu, pe maidanul de vis a vis, ceva mic si colorat imi atrage atentia. Seamana cu costumasul „omida in dungi vesele” crosetat de maicamea intr-un moment de efuziune sentimentala. Dar e prea static, Ciupi a mea este o eterna miscare, o eterna zdroaba, ea nu poate sta intr-un loc atata vreme. Si totusi, e ea!  O chem… nici o reactie.

Conchid: iar are o criza de personalitate! Asa ca ma pornesc, pe jumatate infuriata, pe jumatate amuzata, sa-mi recuperez cârna din zapezi: ei lasa tu, cucoana, sa vezi cum iti imblatesc eu blanita, acuma te-o palit ambitu, mai pupi tu libertate la anu’, pe vremea asta!

Neavand conditia ei fizica si nici gabaritul de rigoare trebuie s-o iau pe ruta ocolitoare, si-n timp ce inaintez destul de greu prin zapada care-mi trece in unele locuri de genunchi, constat ca am, uitat intr-un buzunar, aparatul de fotografiat. Stiind cat de tare o enerveaza s-o fotografiez incep sa ma razbun: si pe chestia c-ai fost obraznica si nu mi-ai raspuns la chemari ia uite ce de poze iti mai fac!

Un ghemotoc galbui intr-o mare de alb.

Ciudat cat de linistita ma asteapta.

Intr-un tarziu realizez

Si brusc , de necaz si rusine, imi vine sa inghit aparatul. Amarata era agatata intr-o sarma ghimpata, aproape incolacita in ea. In poza nu se vede in ce hal tremura si nici ce privire sfasietoare avea.Nu pot sa-mi dau seama cat s-o fi zbatut sa iasa din intamplatoarea capcana, cat o fi asteptat acolo nemiscata in marea de zapada sa vina cineva sa o sa salveze si , mai ales, de ce n-a scos nici un scheunat, un racnet de ajutor, tocmai ea, marea vocalista, soneria ambulanta care da de stire orice se intampla!

Toata ziua m-a obsedat figura ei chinuita si spaima c-as fi putut pleca in graba la servici iar ea sa ramana blocata acolo, in zapada.

In dimineata asta.N-a mai nins. Nici Ciupi nu si-a mai manifestat dorinta de-a mai evada putin.

 
23 comentarii

Scris de pe 26 februarie 2011 în blanosii, de viata

 

Etichete: , , , , , ,