RSS

Arhive pe etichete: constructii

aniversare

Acum 4 ani m-am mutat in aceasta casa!

Daca nu era Huni, cu imaginile lui despre cum se naste o  casa de lemn saream peste minunata ocazie de-a da pe gat o apa plata !

Ma umfla rasul cand imi aduc aminte. Acuma. Atunci n-ar fi vrut nimeni sa auda ce injuraturi stiau sa zica gura mea…

Eram dupa aproape 2 ani de peripetii cu proiectanti, oficiali, constructori, muncitori, banci, materiale, vreme, vremuri si alte alea. Brrrrr … simt cum stomacul meu incepe sa se faca ghem…

Le-am prins pe toate:

Clujul, oras inghesuit intre dealuri, fara centuri ocolitoare, isi refacea strazile, parca pe toate odata.Se circula cu viteza melcului, de fapt mai mult stand decat inaintand … numaram cate 4-5-6 alternari rosu-verde pana reuseam sa trec de cate-un semafor.Iar eu eram mai tot timpul pe drum,fie ger fie canicula, intre casa, santier, furnizori, birou, clienti… Cateodata aveam momente de panica, in care ma intrebam ” acuma unde ma duc?”

Schimbarea legislatiei.Isi mai aminteste cineva de taxa de scoatere a terenurilor din circuitul agricol? Eu da! Inca mai am frisoane cand aud de ea. Cred ca vreo 6 luni s-au jucat cu nervii nostri: aveti rabdare se schimba legea, s-a schimbat legea dar n-au aparut normele, au aparut normele da’ noi nu le-am primit, trebuie sa se intruneasca consiliul, primarul e la Bucuresti…

Boomul in constructii.La Cluj agravat de faptul ca eram eliberati de putina vreme de sub domnia (ce parea sa nu se mai termine) a lui Funar.Timp de 12 ani in Cluj se construise foarte putin.Brasovul, Timisoara se dezvoltasera si se innoisera in mod constant, noi „savuram” cortegii mortuare, mese cu ciolane si discursuri ironice. Din 2005 constructiile au explodat.Santierele au expandat la fiecare colt de strada, straduta, teren viran, aproape incalecand-se unele peste altele. Cu urmari imediate :  scumpirea materialelor si goana dupa meseriasi.Adevaratii meseriasi au fost primii care au disparut. A urmat invazia pseudoconstructorilor (doar la politica, fotbal, femei si constructii se pricepe tot romanul), dar de la o vreme au devenit greu de gasit (si din pacate de ucis) si acestia. Si uite-asa asa ajung si la tagma neraspunzatorilor la telefon ,dar despre aceasta specie deosebit de periculoasa am sa povestesc altadata, ca simt ca incep sa ma incing de prea multa energie negativa, acuma in ceas aniversar.

Caci, sa nu uitam, m-am mutat la casa noua acum 4 ani!

Dar nu inainte de a-mi dona colecistul! Prima criza am facut-o in aprilie, dupa o luna juma’ am mai pus de-o criza, dupa inca o luna inca una…intervalele dintre ele s-au tot scurtat… pana cand le-am eliminat cu totul.Si-am facut o criza care nu s-a mai oprit! Dupa 24 de ore de durerere indobitocitoare m-au dus la spital, acolo am mai incercat eu sa negociez ceva termene „lasati-ma numa’ sa ma mut si vin de bunavoie la brishcuiala”, da’ n-a tinut figura: au pus laparoscopu’ pe mine si-am zis „paaaa colecist”.

Mi-am revenit spectaculos.Pentru ca  n-aveam timp  de convalescente delicate.Dupa 2 zile eram acasa, impachetand calabalacuri, dand telefoane si cautant o firma de „mutanti”.Pana la urma i-am gasit pe net.Baietii, tineri, frumusei, au venit s-a constate volumul de obiecte ce urma sa fie transportat (multe le-am lasat in apartament de groaza celor 3 etaje si, cu toate astea, ma ingrozesc cand imi amintesc cate bulendre am avut).Am batut palma si-am ramas intelesi pe-a doua zi, dis de dimineata.

A doua zi, dis de dimineata m-au sunat sa-mi spuna ca au o problema si ca o sa intarzie un pic.Pe la amiaza i-am sunat eu, impacientata, si mi-au raspuns , putin iritati ca mai au inca un pic de problema da’ apar imediat.Si-au aparut imediat la ora 5.Seara. Nu cu un camion mare ci cu unul mai mititel si-o dubita. Ca cel mare se stricase.

Si-am inceput procesul tehnologic propriu-zis.Coborarea celor 3 etaje a mers relativ lin.Grele au fost permutarile cu incarcarea mobilierului in camionul cu dimensiuni modeste.Eu eram foarte tacuta.Se lasa intunericul.Incepuse sa ploaie.Si simteam cum ma paraseste curajul stiind unde trebuie sa ajungem.

Pana la urma am inchis apartamentul in care traisem vreo 18 ani (cand or fi trecut?), am urcat-o pe maicamea in camion, eu m-am urcat in gandaceaua mea verde si-am pornit, in noapte, catre noua viata din noua casa (unde ne astepta facand spume la gura sotul si ginerele nostru :D).

Nu-mi mai amintesc in ce conditii am ajuns eu de pe pozitia de deschizator de coloana pe cea de mijlocas … in tot cazul, cand am inceput sa urcam pe ceea ce cu greu putea fi numit atunci drum …si-am vazut cum se chinuie sa urce panta, si se clatina catre rapa camionul cu mobila si cu maicamea … am inceput cu promisiunile catre Doamne-Doamne … bulendrele duca-se, da’ macar pe mama sa mi-o mai lase!

Catre miezul noptii, cu garajul complet blocat de mobilier marunt, cu cutiile, sacii boccelele si boccelutele raspandite in totala devalmasie peste tot m-am asezat pe canapea, m-am uitat la peretii goi ai noii case si mi-am spus: AM REUSIT!

Ma mutasem .

 
17 comentarii

Scris de pe 29 august 2010 în de viata

 

Etichete: , , , , , , , , , ,