Un motiv in plus sa fii bucuros ca ai tineret pe langa casa: te scoate din penele tale caldute, de balaur chiftit de prea multa mancare, innacrit de ea lume si munca, dornic de-o blegeala amortita sub pretext de sarbatorire a schimbului de ani.
Si uite-asa te pomenesti serpuind heberee printre dealuri si munti, cu brotacul furibund urcand vitejeste (sus, sus, sus romane sus…) drumuri modeste , inspre Apuseni. Iar ceea ce-a debutat ca o treaba ce trebuia facuta si hai sa nu mai comentam, s-a transformat cumva magic intr-o calatorie minunata ca o poveste de iarna, ca sa nu mai vorbim de beneficiile unui prelungit (150 km) moment mama-fiica, demn de un film epic.
Ocazie cu care mi-am mai amintit o data, desi nu era nevoie, cat de mult imi poate placea iarna si cate de frumoase pot fi dealurile si muntii.
O data la dus, la fine de an vechi. O data la intors, la debut de an nou.
Acuma balaureanca junioara si-a luat zborul spre cele zari europene.
Am ramas cu tineretul blanos, care invata sa fenteze sapuniera de pozat.
Deci tot joaca, copilareala si distractie…
Pana maine! Caci pauza s-a cam terminat… Reincepe cealalta distractie, de oameni mari.
