RSS

Arhive pe etichete: doi politisti

dată ulterioară. trei doamne și-un brotac se întorc

Cum vă spuneam:

La dus: brotac ferches, badog de bere, răcnete ale stiintei si tehnicii, GoogleMaps, Cugir, echipaj politie, Transalpina.

Acolo: verde-verde-verde, nori-soare, papa bune-bune(+2 kile), drumetii, qi gong si alte chestii intelectuale.

La intoarcere

Plecat de la munte cu mult mai putin entuziasm decat la venire. Si cum Sebesul și Cugirul le știam deja temeinic, am hotarat ad-hoc să incercam și-un Sibiu, ca prea da toata lumea buna ochii peste cap cand povestește cât îi de fain. Așa ca am dibuit (prin metode clasice, de viu grai local, fără sustinerea ultimelor răcnete tehnico-știintifice) un drum discret de munte (Jina-MiercureaSibiului-Săliște-Cristian-Sibiu) care ne-a luat in primire cu multa amabilitate și ne-o urcat, și ne-o cotit și ne-o coborat prin niște peisaje dintr-alea de lacrimat sufletu-n tine de frumos ce era, doar noi in brotacul furibund frumos torcator și fără badog rrrâârrâitor.

Si numa’ ce ne-am vazut intrând in Sibiu!

Aici lucrurile s-au complicat putin, intrucât ne-am confruntat cu mai multe intersectii, multe optiuni și tare multe directii. Pe care am cam simtit nevoia să le verificam temeinic, că eram deja pătite. Dupa cateva bucle și volute de itinerar urban am nimerit zona centrală, ba ne-am mai impiedicat și de un loc de parcare cochet, la intrarea pe-o străduta frumușica, marcat cuviincios, fără semne cu interdictii și (shokant!) fără tarife. Ne astepta pe noi, blând și bun, sa-i lăsăm putin brotacul pentru odihnă și schimb de impresii. Așa ca ne-am pornit, per pedes apostolorum, pline de entuziasm turistic, spre centrul civic. Pentru orientare am continuat cu metodele oldies but goldies, din alea cu „fiţi amabil”, că pe-acolo oamenii chiar sunt amabili, și-am tot inaintat (când inainte, când la stanga și când la dreapta), ba am mai și urcat niste scări și-am mai trecut pe sub niște arcade.

Deci tin sa vă anunt că centrul Sibiului arată bine, cu aerul său medieval, sobru și oarecum boem, ne-a plăcut mult, înghetata a fost bună, au și ei magazine cu preturi mari și vânzătoare snoabe, ne-am mai și pierdut putin unele de altele, pentru intensitatea trăirilor, apoi ne-am regrupat, intr-un mod haotic-ordonat-predictibil. După care ne-am zis că gata, mai vizitam și altădată, acuma hai sa ne vedem de drum.

Ușor de zis si mai greu de facut, că n-a trecut mult timp pană cand am realizat, colectiv, că habar n-aveam unde mama henghii lăsaserăm brotacu’. Am chicotit noi o vreme, luând-o cand pe-o stradă cand pe alta, da’ pana la urma ne-o cam inghetat râsu-n gat, că brotacu’ chiar nu era de găsit. Ei, și precum in Anglia am inceput brusc să vorbesc englezeste (monolingvistă abrașă fiind) in insăsi momentul in care am realizat că habar n-aveam incotro ne duce trenul acela care tocmai părăsea Londra, tot astfel, la Sibiu am avut revelatia activării memoriei mele paralele (cam cu toate cele) care mi-a proiectat in urechi  exclamatia scăpata la pogorârea in parcare „fetelor, fix in fata sexshopului ne-am găsit și noi hogeac!” Uraa, lucrurile se simplificau: găseam sexshopu’ – găseam și brotacu’!

Dar cine crede ca in Ardeal e ușor sa abordezi lumea in amiaza-mare cu intrebări despre chestii care incep cu sex se inșeala!

Deci ca să urgentăm reintregirea echipei ne-am bifurcat (mai complet zis ne-am trifurcat), fiecare cu o abordare personificată. Pe strădutele acelea nu foarte aglomerate eu am atacat o doamnă de varstă mijlocie, un tanăr pensionar și un cuplu de adolescenti, care au reactionat, pe rând si la momente diferite, standard ardelenește: ochi rotunjiti a mirare, o discreta inroșire a tenului, urmată rapid de un „ioi,nuuuu stiuuu”, că m-a și luat cu jenă că am putut intreba una ca asta. Doamna P, fiind ea femeie sobră și nevorbitoare de prostii cu necunoscutii, a-ntins pasul, și-a proptit cu deznădajduită sperantă ochelarii pe nas și-a scrutat depărtările, luând la picior cand o strada când alta, intr-un efort de orientare pe cont propriu. Tot fără succes. Doamna M, ei, doamna M ne-a salvat! Mai intai am auzit, de dupa un colt, hăhăielile domnului care-o insotea, apoi vocile lor, el intrebând și râzând, și plângându-se ca n-o sa-l creada nimeni cand o sa povesteasca; ea explicându-i cu foarte multa răbdare ca da, asta e singurul reper pe care-l avem. Dupa nici 50 de metri l-am auzit intreband insinuant:

– Uite sex-shopu! No, care-i masina?  (Să fi crezut pezevenchiul c-a dat de-o bandă de perverse de varsta a 2-a in expeditie de racolare a barbatilor neinsotiti?)

– Uite, uite, pejeul roșu / uite botacu’ / gata, suntem salvate! – am răcnit noi, foarte dramatic, ca să vadă omu’ ca nu incercaserăm sa profităm de inocenta lui cu povesti despre masini parcate aiurea.

Reintâlnirea a fost ca-n filmele de dragoste, cu scene in relanti, el rotunjor și cliplind din faruri a mirare, noi șturlubatice, emotionate și fericite ca avem cu ce ne duce acasa. Bineinteles pe fundal profilându-se enigmatic sex shopu’. Care -la naiba- nici măcar nu era deschis!

 

Restul drumului catre casă a fost fără peripetii.

Poate doar intâlnirea cu cei doi politisti…hai ca v-o mai zic si pe asta, dupa care vă las in pace incă o vreme.

Stăteau pe marginea drumului și se uitau undeva, in zare. Eu -jur!- l-am vazut pe unu’ ca-mi făcea semn sa trag pe dreapta. N-am martori in sensul acesta, intrucât coechipiera fată-dreapta avea alte treburi la momentul acela, iar cea din spate se uita in altă directie (clasic, nu?).  Zâmbind amabil și pronuntând printre buzele strânse câteva incantantii soferesti pentru vremi de restriste (mmm, parcă fuseseră ceva restrictii de viteză in arealul respectiv, iar eu, din câte imi aminteam, s-ar fi putut sa le fi depăsit intrucâtva, da’ nu cu mult, cu putin, că nu e nimeni perfect, doar soferii fără de păcat să dea cu piatra!) am tras frumușel pe dreapta, undeva in spatele lor, am oprit motorul si-am asteptat cuminte cu mâinile pe volan.

Cu cel mai cuceritor zâmbet tâmp pe care-l aveam în  portofoliul meu de șoferă.

Ei nimic. Doi politiști cu cașchetă albă, in soarele amiezii, scrutând zările. Noi, cuminti in mașina, admirându-i.

Intr-un tarziu cel din stanga a intors capul. A constatat mirat că suntem acolo.

Am continuat să-i zambim galeș (eu cu mainile pe volan). Intr-o vreme a intors capul si cel din dreapta.

Deci doi politiști se uitau peste umăr, mirati, la noi.

Noi, incremenite, ne uitam la ei, zâmbind politicos, doar că putin mai nervos.

Primul a inceput să ridice o sprânceană. Adică: oare ce-am dori noi?

Am luat mâna stângă de pe volan, am lăsat geamul jos și-am intrebat cu respect:

– Nu trebuia?

– Nu.

Dialogul a continuat să curgă lin.

– Adică putem pleca?

– Dacă vreti.

Bineinteles că am vrut. Si-am plecat. Nu inainte de a le adresa, cu amândouă mâinile și toată fiinta mea, un buchet zdravăn de bezele ravisante. Că, na, pun mana-n foc că prea normală nu le-am lăsat impresia ca aș fi, deci să tinem ștacheta sus și să nu ne indepărtam de scenariu!

Pană la urma am ajuns si acasă.Tefere, nevătămate.  Si sperand in recidive.

 

PS. Recunosc că inclusiv acum, in timp ce scriu, mă mai chinuie intrebarea: oare eu ce-am vazut? S-o fi scarpinat omu’? O fi dat dupa o muscă? Si oare la ce se uitau, acolo, in zări?

 
6 comentarii

Scris de pe 1 August 2017 în de viata

 

Etichete: , , , , , ,