RSS

Arhive pe etichete: echipa

viitoare petunii. curgătoare

Ieri. Dupa doar cinci zile de germinare intensă, concertată și concetrată pe rezultate.

Azi.

Este clar ca lumina zilei: aici este vorba de munca serioasă, în echipă, nu doar de declarații de intenții. Vă vom ține la curent cu viitoarele progrese.

 

 
3 comentarii

Scris de pe 24 februarie 2018 în de gradina

 

Etichete: , , , ,

rivalitati

Azi, la aeroport, chinuind-ma sa-mi parchez brotacul furibund pe jumatatea de loc ramasa intre o bordura inalta si-un hamăr dintr-ala negru, mare si rau,

mi-am adus aminte subit de-o mica intamplare cu trairi colorate de-acu cativa ani.

Era pe vremea cand eram mandra posesoare de Tico nervos si obraznic

Ce limuzeta, domnule! Cata prestanta si tinuta pe patru roticute! Bineinteles ca multi reiterau mustacind bancuri de pe vremea Lastunilor, dar noua nu ne pasa, faceam o echipa teribila si ne simteam regii imperfectului carosabil urban. Cateodata chiar ne obrazniceam si dadeam clase in alinieri cu fata, spatele si de-a cherestulu pe submultipli de parcare limuzinelor obeze si cu fundul lat, numa’ asa, sa crape rânza-ntrânsii si-ntrânsele!

Ei, si-ntr-o buna zi, in buricul targului, la ora de inghesuiala si foşnăială maximă pe Floaşter, echipa asta de aur a intrat in conul de umbra al unei dihanii mari, negre si cat un bloc, care inainta aleator serpuit pe trei benzi. Condusa (altminteri cum?) de-o blonda. Ori soferita statea rau cu orientarea , ori nu mai condusese fiara pana atunci, ori -pur si simplu- era imbatata de senzatia aceea de putere pe care i-o dadea volanul dihaniei uriase. De o suta de ori ne-o inghesuit, mai-mai sa ne tosoneasca, de alta suta de ori ne-o „luat fata” la milimetru, fara preaviz. Ba a franat ca nebuna in fundul zvelt de Tico, ba a franat nesimtit in fata boticului fermecator de Tico… Toate aste pe parcursu a vreo 500 metri liniari. La inceput am reactionat calm, apoi am inceput sa ne simtim iritati, dupa care am devenit de-a dreptul furiosi. Furia celui mic, sicanat de cel mare nu din rivalitate, ci pur si simplu din neatentie, bagatelizat, redus la dimensiunea de nesimnificativ si foaaarte umilit.

Pana la urma am oprit la semafor pe pozitii de egalitate. Strangeam nervos volanul, piciorul tremura deasupra acceleratiei, eram si eu si Tico un tot arcuit, pregatit sa se azvarle inainte. M-am pomenit gandind cu ura patimasa: „baa, daca te mai prind pe banda mea zob te fac!” Dupa care, brusc, m-a umflat rasul. Eu si Tico eram, la un loc, cat o roata si jumatate a bestiei negre.

Care da, era un Hummer.

Cautarea zilei: „na-m nici grebla na-m nici furca” 

Intrebarea zilei: da’ ce a-i?

 
5 comentarii

Scris de pe 23 noiembrie 2011 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , ,