RSS

Arhive pe etichete: englezi

ziua ratacirilor

Mama ce-mi plac cabinele lor telefonice!

Si aranjamentele florale

Intermezzo rautacios…lumea sa ia aminte ca nu numa’ la noi este criza:

Pornim, ca niste adevarate turiste cocotate la cucurigu’  bus-ului:

De la inaltimea respectiva ai o altfel de viziune asupra strazii

Destinatia? Alexandra, ghicesti incotro o porniseram?

Hai sa nu va mai fierb… la SOOOHOOOO .

Da’ nu va emotionati, n-am ajuns acolo.Ca ne-am pierdut.

Si-am ajuns pana la urma si pe niste strazi care nici macar nu apareau pe harta Londrei. Da’ ne-am distrat grozav, si-a fost bine si ne-a placut.

De-atata ras si cautat pe harta nici macar n-am mai facut poze, desi as cam fi avut ce. Exceptie: singura gradina cu trandafiri pe care-am vazut-o in Londra:

O patanie draguta: obosite, complet dezorientate, am hotarat ca avem nevoie de un moment de respiro. Asa ca am intrat in primul local care ne-a iesit in cale … un birt mititel, de cartier, care mirosea foarte tare a sos de rosii. Cei 5-6 clienti de varsta a 2-a catre a 3-a au avut, cu totii, acelasi tip de reactie, la acelasi moment: o fractiune de secunda toata lumea a tacut si ne-a fixat, ne-a cantarit din priviri  chipurile,hainele, harta mototolita tinuta la vedere … „turiste” a fost diagnosticul, dupa care , ca la comanda, toata lumea si-a reluat mestecatul, conversatia, rasetele in surdina … Nimeriseram intr-un cuib de englezi-englezi! Dupa ce de doua zile eram tot mai convinse ca din Londra emigrasera toti nativii englezi, asa, accidental, descoperisarem ca bietii cei oameni, asaltati de puhoaiele de turisti debordanti si imigranti expansionisti se pitesc in localuri anodine, unde fac corp comun.

In intervalul de timp in care am baut o cana maaare, care continea cea mai fierbinte cafea pe care am baut-o in viata mea, harta s-a plimbat prin mainile chelneritei, bucatarului, si din nou a chelneritei. Opinia a fost indubitabila: harta nu era valabila!

Pana la urma ne-am dezratacit si-am ajuns la gara King’s Cross.Am cumparat bilete de tren pana la Luton pentru a doua zi.Stiam ca actiunea va avea loc dis de dimineata, asa ca am facut o simulare gen „cum ajung de la metrou la peronul de unde ma urc in tren”. A durat mai mult de ora de urcat si coborat pe scari rulante, nerulante, cu liftul (numa cu parasuta n-am facut-o) , caci ori pe unde o luam nu reuseam sa ajungem pe platforma B. Hotarat lucru acea zi de luni nu a fost un trimf al capacitatii noastre de orientare!

Pana la urma am facut o harta mentala a traseului respectiv, dupa care ne-am pornit linistite catre „casa” …  a doua zi urma sa fie floare la ureche!

(Sfanta  naivitate!)

Va urma

 
4 comentarii

Scris de pe 28 septembrie 2010 în de viata

 

Etichete: , , , , , , , , ,

prima zi

Dupa o noapte in care am dormit, pus cap la cap, minut cu minut, cam o ora (viroza se instala gospodareste in gatul, narile, sinusurile, creierii,ochii mei), dupa un zbor fara mari emotii de aproape 3 ore, am aterizat cuminti la London Luton Airport .

Care nu e chiar in London, ci de-a dreptu’  in Luton , adicatelea la vreo 50 de km de locul unde voiam noi sa ajungem. Asa ca ne-am urcat in unul din autobuzele care pleaca de la peron din 15 in 15 minute si-am pornit vitejeste, cu urechile inca tiuinde, sa cucerim Anglia, sau macar capitala ei.

Prima impresie: toate masinile care vin din sens opus n-au sofer dar au in dotare un pasager pe celalalt loc din fata, care – culmea! –  pare foarte relaxat. Corolar: toate masinile care vin din sens opus sunt in depasire. Nu e prea clar ce depasesc, dar absolut toate sunt in depasire!! Si daca esti mai atent inclusiv masina in care circuli tu este intr-o eterna depasire! La naiba: de unde tin minte oamenii astia sa circule mereu pe partea stanga a strazii? Tot timpul m-am simtit tentata sa pun mana pe volan si sa corectez pozitia masinii pe sosea ca la oamenii normali, adica pe dreapta!

Peisajul neurban (nu mi-e clar daca pot sa folosesc termenul „rural”) pare desprins din romanele englezesti de la inceput de secol: coline frumos unduite, frumos  inverzite, imbracate discret intr-un abur cetos.Aparatul meu de fotografiat zacea linistit in bagajul din pantecul bus-ului, asa ca va trebui sa ma credeti pe cuvant.

Londra ne-a intampinat nu cu traditionala ploaie, ci cu un vant subtirel si taios. Vara nu parea sa fi plecat cu totul, toamna n-apucase sa se instaleze, dar vanticelul ala pervers te ducea cu gandul la „deliciile” iernii.

Nu s-a obosit sa ne socheze cu noutati. Era exact asa cum o vazusem prin filme, cum o citisem prin carti, cum o studiasem prin reviste : cartiere marginase cu case aliniate, cuminte inghesuite unele intr-altele, imbracate in caramida aparenta si cu petecutele de gradina din fata usii (cam cat un pres mai mare) atent inverzite. Pe masura ce ne apropiam de centru verdeata s-a retras la ferestre iar casele au devenit mai fatoase,  strada mai dichisita,  fara a afisa insa vreun aer de opulenta ostentativa.

In prima zi aproape ca n-am vazut englezi-englezi.

Am vazut englezi-indieni, englezi-chinezi, englezi-negri (cele mai frumoase negrese le-am vazut in Anglia!), englezi-pakistanezi, chiar si cativa englezi-italieni, in fine… cele mai neasteptate soiuri de englezi … dar englezi-englezi cu ten laptos,cu dinti ca de cal si cu accentul cuvenit doar cativa, rataciti parca …La un moment dat a inceput sa ma bantuie banuiala ca Londra este de fapt o franciza, ca englezii-englezi au plecat undeva, intr-o zona mai putin umeda, unde traiesc din redevente anuale si au lasat in locul lor pe noii englezi, de toate culorile pamantui …

E ciudat cum, pe masura ce inaintez cu povestea primei zile incep sa ma „impaclesc”, sa retraiesc senzatiile pe care le-am avut, la modul fizic.Cea mai mare parte a ceea ce-a mai ramas din ziua respectiva am petrecut-o pe-o margine de pat, cu patura trasa pe mine, facandu-mi curaj „pornesc imediat, doar n-am venit sa gogesc aicea, pornesc imediat, numa’ un pic sa-mi trag sufletul, pornesc imediat…” Ma dureau toate cele, oasele mi-erau moi si grele, capul maaare si cu caramida colturoasa in el.Am dormit vreo 14 ore, cu mai multe intreruperi nesemnificative.

 A doua zi (Ziua Preumblarii) m-am trezit usor slabita (din pacate nu si cu kg lipsa) dar apta pentru aventura!

VA URMA  (cu poze!)

 
5 comentarii

Scris de pe 25 septembrie 2010 în de viata

 

Etichete: , , , , ,