RSS

Arhive pe etichete: frig

blestemul uichendului loveste iara

Il astept cinci zile. Cateodata sase. Mai rar douasprezece. Printre jurnale, registre, balante, provizioane, impozite si taxe se insinueaza discret ideea ca in uichend o sa fac. Mamaa cate o sa fac! O sa  plivesc, stropesc, tratez, tund , strang , mut, giugiulesc, cert, recoltez,o sa duc cainii la vaccinat, o sa fac curat la, o sa citesc o suta de carti pregatite la capatai de-un secol, o sa socializez si eu ca oamenii normali…O sa…

Vineri seara e vremea numai buna. Pentru ceea ce mi-am promis. Sambata dimineata numai e. Ploua, ninge, urla vantul, e mult prea cald sau mult prea frig. Sau ma doare ceva. Sau. Sau… Ca sa citez un clasic in viata: putu-i, putu-i! (cu accent pe prima silaba s’il vous plait).

Atat de umed friguros cetoasa a fost dimineata asta de sambata, incat mi s-a parut o chintesenta a uichendurilor rautacioase din intregul an. Parca m-astept sa vad fantome jucand leapsa pe ouate printre brazi, tuiute si tufite.

Si voiam (pe bune voiam!) sa fac curatenie pe terasa. Sa-mi strang toate marafeturile abandonate in ultima vreme (ustensile de gradinarit, ghivece si olute, borcane si borcanase, frunze scuturate cu darnicie de vita de vie cocotata printre grinzi, saci cu tot felul de chestii si materiale). Dar is mucoasa, cu ochii urdurosi, cu capul caramidos (si asta dupa ce am luat buline si am stat cuminte in casa !) si cum ies un minut in frigul asta umed si rautacios incep sa ma stranga si sa ma impunga toate.

Nici cu cititul n-am spor, nici la televizor n-am chef sa ma mai uit. Ma plimb de la un geam la altul, de pe o canapea pe alta, de la televizor la calculator. Aproape ca-mi vine sa bâzâi de frustrare.

 

 
11 comentarii

Scris de pe 19 noiembrie 2011 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , , ,

toamnă, virusări, relaxări

Dimineata de noiembrie.

E un frig apasat si uscat.

Unii aleg sa se dezmorteasca activ, prin putina miscare…

…cu salve de latraturi belicoase, alergat pe langa gard si intrecere de fluturari de coada imbatosata cu echipa adversa, de ciobanesti internationali.

Altii, mai pasnici prin forta imprejurarilor, ne multumim cu un ceai

Reteta e absolut mirobolanta: macese, afine, lamaie,soc, ghimbir si petale de trandafir! Mmmm, o nebunie! Promit sa fac de-acuma-ncolo stoc zdravan de petale de trandafiri, sunt minunate, si prin aroma si prin gustul usor acrisor.

Da. Sunt virusata. Asa ca pana la urma m-am hotarat sa-mi dau, cu marinimie, un concediu medical de o zi. Sper sa fie suficient, ca-s tare ingramadita cu treaba.

Pe principiul „omul cat traieste invata” trebuie sa marturisesc ca e cea mai ciudata forma de viroza pe care am facut-o vreodata. De obicei tonul il da nasul, care incepe sa se lichefieze, dupa care se infunda, apoi da pasa la gat, care (desi nu mai e dotat de mult cu amigdale) se irita si face ghimpi si le spune sinusurilor ca e momentul sa se infunde asa ca incepe sa se umfle o caramida cu muulte colturi in capul meu cel mare devenit brusc prea mic, iar gavanele ochilor devin niste chestii foarte neplacute, ochii parca scartaie si se contracta rautacios…la peste 38 de grade am foarte ferma convingere ca-mi va exploda capul(am vazut eu la televizor imaginea unui pepene impuscat si fix la ea imi merge gandul de fiecare data 😀 ). Faptul ca de la o vreme incepe sa ma arda pieptul, semn ca se coace o tuse sanatoasa, nu face decat sa-mi intareasca convingerea ca sunt pe calea cea dreapta. Iar cand fac si herpes sunt de-a dreptul fericita: ma fac bine!

De data asta nasul e doar usor iritat. Gatul se baga putin in seama, mai ales noaptea, dar nu la valoarea lui de altadata. Durere de cap? Mmmm … mai degraba un lejer retard mental, o usoara incetosare cu sinapse mai lente si mai scartaitoare. Atuncea care-i baiul? Ace, multe ace infipte in pielea mea. In carnea (si putina grasime 😀 ) de sub piele. Parca am febra musculara generalizata. Experienta pataniilor trecute da alarma: ai febra! Ocazie cu care constat ca termometrul e stricat: o zi intreaga s-a incapatanat sa-mi arate 36,2 grade. Asa ca m-am dus si mi-am cumparat alt termometru. Intr-adevar, primul nu era bun. Asta nou imi zice ca am 36,3. Si ca sa-mi faca in ciuda, pana la urma da la pace cu cel vechi (doar termometru la termometru nu scoate ochiu’) asa ca ramane oficial: desi ma simt ca de la 37,5 grade in sus, am doar 36,2, iar la modul general sunt ca si cum m-as fi sfadit cu doua locomotive care circulau din sensuri opuse. O fi de la incalzirea globala?

La ora asta ar trebui sa trag din greu la birou. Parca nici nu-mi tihneste sa stau cuminte acasa. Altii, in schimb, nu au nici un fel de problema cu relaxatu’.

Bisi, retras sa mediteze putin in dulapul lui preferat, mi-a zis sa nu-l deranjez, ca n-are chef de poze.

 
18 comentarii

Scris de pe 17 noiembrie 2011 în de viata

 

Etichete: , , , , , ,

incapatanari si revelatii de inceput de octombrie

De dimineata m-am trezit cu capul mare si greu si cu incheieturile intepenite. „Ale tineretii valuri” am marait duios realizand ca, de fapt, rezonam meteosensibil la ceea ce se intamplase deja. Ajunsa-n fata ferestrei mi-au trecut instant toate cele dureri si intepeneli , pantru ca da, oameni buni, la Cluj in sfarsit a plouat! Nu suficient (ar trebui sa toarne peste noi neintrerupt o saptamana ca sa astampere setea pamantului) dar absolut salutar!  Aerul e mai respirabil, praful molcomit, vegetatia (cata a mai ramas) mai proaspata, culorile mai vii.

Tur rapid relativ matinal prin zona agricola. Toate sunt pe trecutelea. Toate sunt tot mai mici. E tot mai vizibil, mai concret, modul in care viata se pregateste sa se retraga catre adancimea pamantului.

Mai sunt cateva care se incapataneaza sa-si vada mai departe de treaba.

Catre amiaza ma mana nevoia de-un shoping gospodaresc . Si stand eu cuminte la un semafor la margine de oras, privind pierdut catre Apusenii fumurii roscati insinuati discret la orizont, ma simt dintr-o data pocnita vehement undeva in regiunea fiintei mele de-o stare de  bine  cu cer plumburiu, cu-n pic de vant si-un strop de frig, si-un gand extrem de confortabil: A VENIT TOAMNA! Stiam c-a venit, i-am tot vazut semnele, m-am uitat si prin calendar … da’ abia acum am simtit-o cu adevarat. Ca in fiecare an, in corul general de regrete dupa vara trecuta, mi-e un pic rusine sa recunosc … Ei, asta e, altii au pacate mult mai perverse… mie-mi place toamna! De fapt imi plac toate anotimpurile. Fiecare are ceva care ma bucura si ma face sa-l astept cu nerabdare.Cred ca parcurgerea alternantei lor imi starneste mereu curiozitatea si uimirea si multe alte sentimente.

Dar mai mult si mai mult dintre toate imi place toamna.

 
14 comentarii

Scris de pe 8 octombrie 2011 în de viata

 

Etichete: , , , , , , ,

weekend

De dimineata

La amiaza

Seara.

Nu mai ploua, da-i un friig, de-ti vine-a plange.

Am sa-i reclam pe astia cu weekendurile! Eu comandasem „caldut, usor noros, cu ploaie discreta si fara vant” !

E o rusine ce ne-or dat ei!

Cautarea zilei: cei mai frumosi pantofi cu toc

 
21 comentarii

Scris de pe 7 mai 2011 în de viata

 

Etichete: , , , ,

nenostalgie

Se apropie ziua reportajelor cu pelerinajul la mormintelor ceausestilor.Or sa fie batrani revoltati, tineri exaltati, fosti si actuali proletari infratiti intr-o pioasa rememorare a minunatelor vremuri de dinainte…

Scriu … si sterg … si scriu din nou…si sterg iara … am inca multa fiere-n mine … nu reusesc sa ma detasez .

N-a fost numai rau, a fost si bine, am fost tineri, am si iubit, am si ras (Doamne ce se mai radea pe-atuncea! ), am invatat, am muncit, am citit, am visat. Cred ca cel mai mult imi lipseste senzatia de comuniune: eram noi (cei multi, imensa majoritate) si erau ei (cei atat de putini incat, pana la urma, se reduceau ,absurd, la detestabila familie compusa din ei doi).

Ar trebui sa ma concentrez pe aceste amintiri, ar trebui sa incep sa iert.

Dar nu pot. Nu pot uita.Si-n consecinta nu pot ierta.

Iata, au trecut 21 de ani, inca nu e bine, radem – da’ parca mai putin, e cald – daca nu suntem debransati , mancare este daca avem bani s-o cumparam .Si parca nici asa tineri nu mai suntem (unii dintre noi).Copiii au crescut, si-au scuturat aripile si-au zburat spre zari mai senine.

Tentatia nostalgiei pandeste de dupa colt.

Ia sa mai respiram putin aer de epoca, spre reala aducere aminte.

A nu se crea iluzia ca era vorba de trei  jumatati de porc si trei jumatati de vaca.Nu-nu-nu , era vorba, pur si simplu, de un kilogram si jumatate de carne de porc SAU un kilogram si jumatate de carne de vaca, incluzand si oase, si grasime si ambalaj pentru o familie formata din trei oameni: copil+mama+tata. Adica 16,666 grame pe zi pe cap patrat intr-o luna cu 30 de zile, respectiv 16,129 grame intr-o luna cu 31 zile.(In februarie eram cu totii domni 😀 )

Sa fim oameni cinstiti, mai aveam si altfel de drepturi:

Cu care se puteau cumpara acele animale fabuloase care traiau si mureau doar in tara noastra:

Si inca

intre 7 si 10 bucati (daca le gaseai!).

In decembrie ’89 aveam un sertar plin cu bonuri dintr-astea. Nu pentru ca as fi avut in familie vreun macelar sau vreo doamna vanzatoare la alimentara (he-he, ce mi-ar mai fi placut si ce drag mi-ar fi fost despre ei!) …Pur si simplu eram tineri si foarte putin dispusi sa ne calcam in picioare pe la cozi, asa ca macam tone de cartofi prajiti dimineata, la pranz, si seara … cu sare,  cu usturoi, cu boia…Copilul manca mai mult pe la bunici .

Si frigul! Ierni intregi in care nu puteam deschide geamurile pt.ca apa prelinsa pe sticla ingheta… 13-14 grade in casa…16 cand era mai cald afara…mirosul acela de mucegai rece…parca-ti ingheta si sufletul si creierul.

Si „penele” de curent…

Eu inca nu pot sa uit. Deci nici sa iert.

 
18 comentarii

Scris de pe 19 ianuarie 2011 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , , , , , ,