RSS

Arhive pe etichete: impodobeste

dl.bubu

Cred ca sunt mai mult 10 ani de cand am hotarat ca nu mai suport agonia lenta a bradutilor sufocati de globuri, beteala si instalatii electrice, in aerul uscat si cald al apartamentului. Nu stiu cand se poate declara decesul la un brad : in momentul desprinderii de radacina, in momentul in care e complet uscat, cert e ca de la o vreme imi tihnea tot mai putin de obiceiul cu pricina.

 Asa ca intr-o buna zi am tras adanc aer in piept si mi-am cumparat un brad artificial. A fost un compromis dramatic cu fobia mea fata de imitatiile de plastic, dar a meritat, pt.ca din momentul respectiv a-nceput din nou sa ma bantuie febra impodobirii bradului de Craciun.Bineanteles ca s-au auzit voci care au comentat ca plasticul nu mai miroase a rasina, a zapada si a munte, dar le-am inabusit scurt cu intrebarea „cati brazi ai plantat la viata ta de ai gusturi atat de rafinate?”. Adevarul e ca dupa ce ma luptam o ora-doua cu el reuseam sa-i mai tai din perfecta simetrie si incepea sa arate a brad adevarat, cei mai batrani nici nu bagau de seama ca e o biata imitatie, iar copiii care-l vedeau faceau oricum ochii foarte mari si se bucurau de el si mai ales de ceea ce gaseau sub el.Asa ca am devenit prieteni , iar familia l-a tratat cu respect, ca pe o „investitie pe termen lung”

Dl.Bubu este un bradut argintiu pe care l-am primit „de casa noua” acu’ trei ani, infipt  intr-un hardau generos. Doamne frumos mai era: albastru fumuriu, cu cetina deasa si vartoasa si mirosind a padure de poveste … numa’ n-am dansat in jurul lui de fericire!

Bineinteles ca am intrat rapid in transa, am alergat si mi-am cautat  „bijucarelele” (globuri, figurine,beculete,beteala si alte alea) si-am uitat de mine si de restul lumii vreo cateva ore,  timp in care am oficiat ritualul impodobirii lui. Caci un brad nu se impodobeste tematic (eco, retro, neo, futurist), nu se impodobeste in trenduri (anul trecut in negru, anul asta in mov, la anu’ mai vedem noi), un brad nu se impodobeste  pur si simplu.  Un brad de Craciun trebuie sa fie o poveste!  Sa contina obligatoriu toate culorile pamantului, in forma lor cea mai stralucitoare, beculetele sa fie neaparat albe, multe si pitite cat mai discret, sa nu se vada cumva  prozaicele cabluri electrice, beteala sa fie exact cat trebuie, nici prea multa, nici prea putina, iar totul sa se imbine echilibrat, armonios, frumos, fantastic.

Ei, si peste toata nebunia asta sa mai pluteasca si mirosul inconfundabil, de brad adevarat!  Era ca in bancul acela cu  „multumescu-ti Doamne: si pe indestulatelea si fara de pacat” … doar bradutul era viu, pe radacina lui, urma sa-i pun apa, sa-l stropesc si aerisesc, urma sa traim cu totii fericiti pana la adanci batraneti…

Pana la urma n-a fost chiar asa. Dupa cateva zile mi-am dat seama ca dl.Bubu e tot mai trist, ca are probabil probleme cu ficatul, din albastru fumuriu luase o tenta verde-galbejiu, crengile erau tot mai depresive, mereu se mai „cocea” cate-un glob si se facea tandari, chelea … Ce mai, se vedea cu ochiul liber ca nu-i place in casa, el voia afara sa-l bata vantul si zapada. „Lasa Bubule, ii ziceam,mai rabda si tu putin, ca dupa aia  te scot  afara si-o sa vezi tu ce bine-o sa fie!” M-am tinut de cuvant, l-am dezorzonat destul de repede, imediat dupa revelion,  si l-am scos afara, pe terasa. Unde nu s-a inviorat. Asa ca l-am mutat, tot in hardau, ceva mai departe de casa. Nici acolo nu i-a placut. L-am tras mai la umbra , in spate, printre muri. Cu acelasi efect.Abia in primavara, tarziu,  am reusit sa-l replantez cu tot dichisul in gradina. Dupa cat de apatic si pricajit a fost am crezut ca am reusit sa-l omor si pe el …  i-au trebuit doi ani ca sa treaca peste socul cu impodobitul! Din primavara asta a-nceput sa-si revina, e verde-verde (doar varfurile tinere is albastrii-fumurii), are crengile tot mai erecte si chiar si varful, care parea uscat si compromis, da semne de revenire.

Cum incepe sa ninga ma duc la fereastra de unde-l vad cel mai bine pe dl.Bubu. Si ma bucur de bucuria lui. Pare sa danseze cu ninsoarea.In fond e si el un copil.

In loc de concluzie :   detest masacrul brazilor de craciun, asemeni Alexandrei , mi se par ingrozitoare mormanele de braduti uscati langa ghenele de gunoi,  nu mai cred nici in varianta eco, bradul la ghiveci e de cele mai multe ori prea chinuit  pt. a mai supravietui ulterior.

Asa ca am trecut din nou la plastic.

P.S. Un mod verde de-a astepta sarbatorile,la care  subscriu atat de convinsa si atat de complet  incat  nu mai are rost sa mai fac vreun comentariu.

 
26 comentarii

Scris de pe 19 decembrie 2010 în de gradina, de viata

 

Etichete: , , , , , ,