RSS

Arhive pe etichete: joc

teleportari

La un hipermarseu, duminica, la o ora decenta, stau la coada la casa. De fapt ma laud: doua persoane in fata mea nu se pot numi chiar „coada”, reformulez…astept sa-mi vina randul. Treaba se misca putin mai greu, ceva nelamuriri cu un cod de bare, cumparatorul nu vrea sa renunte la produs, casiera (cam repezita dar amabila) anunta telefonic problema, nimeni nu se impacienteaza, toti suntem zen, e duminica, la o ora decenta, zambim si asteptam civilizat.

Ma uit in zare

Casa, dupa casa, dupa casa, cumparator, dupa cumparator, dupa cumparator…cat vezi cu ochii.

Aproape fara sa-mi dau seama alunec in pacatul de-a juca din nou jocul de imaginatie numit”teleportare in viitor”: un personaj (prieten, neprieten, ruda,vecin,coleg) este smuls de la o coada cu haulituri si trairi intense din epoca societatii soacialiste multilateral dezvoltate si propulsat pentru cinci minute intr-un loc dintr-asta de imbuibare consumatorist-decadent-capitalista. Este lasat sa se plimbe printre rafturi, sa se simta aproape strivit de opulenta vitrinelor frigorifice, sa se piarda in diversitatea aparent infinita a gamelor aceluiasi produs …  sa-si umple cosul cu tot ce i se pare esential (mi se fabulos sa ghicesc cam ce produse ar alege fiecare personaj!) …dupa care este teleportat din nou acasa, bineinteles fara cosul plin de bunatati, dar cu amintirea clara a vocii din fundal: ai facut o vizita in realitatea viitorului nu foarte indepartat! Cum ar trece fiecare prin povestea asta, cum ar prelucra informatia si ce-ar fac cu ea? Cine ar avea curajul sa caste gura despre, si -mai ales- in fata cui? Cum ar astepta, din momentul acela, viitorul? Jocul e greu de inteles de cineva care n-a apucat sa traiasca realitatea aceea plumburie. Care n-a fost cu totul si cu totul plumburie (am fost si tineri , am si iubit, am si visat), dar, o spun cu toata convingerea, n-a fost mai buna decat cea din momentul de fata.

Oare ce-mi veni? E duminica, la o ora decenta, imediat o sa jung acasa si o sa-mi fac de lucru pe la jardinierele cu plante tot mai apatice. Incep sa pun produsele pe banda rulanta. Oare am cumparat tot ce aveam nevoie?  Caserole cu pulpe superioare, ulei, faina, 10 oua, cafea, lapte … tot pun si pun si par sa nu mai opresc … detergenti, fructe… si la un moment dat ma surprind intrebandu-ma usor jenata: cat as fi putut trai pe vremuri din ce-am cumparat acuma pentru o saptamana?

sursa foto: metropotam.roLocuri-de-vizitatIntamplari-din-supermarket
 
17 comentarii

Scris de pe 7 octombrie 2012 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , ,

inc-o leapsa!

De data asta de la Victoria.

1.Cand erati mici si va intrebau „ce vrei sa te faci cand vei fi mare” ce raspundeati ?
Alpinista!

2.Care erau desenele animate preferate?
Tom si Jerry

3.Care a fost cea mai frumoasa zi de nastere sarbatorita si de ce.
Cea de la implinirea a 6 ani. A fost ultima.

4.Ce jocuri preferate aveati?
De-a v-ati-ascunselea.Ma piteam atat de bine incat adormeam asteptand sa fiu gasita, in timp ce toata familia era la faza de smuls parul din cap c-a disparut copilu’ .

5.Ce va doreati sa faceti neaparat si inca nu ati reusit?
N-am calatorit pana-ntr-atat incat sa ma satur si sa nu mai vreau.

6.Care a fost prima pasiune sportiva si nu numai
Gimnastica (m-am si tinut de ea f-o 4 ani).Patinajul (am copilarit langa patinoarul cel mare din parcul central… maama ce distractie era in fiecare iarna!).Inotul (inca ma mai dedulcesc la el).

Pasiune nesportiva: cartile! (nu manualele 😀  )Am avut o perioada lunga in care am citit aproape maladiv, oriunde, oricand,orice,  in care numaram orele si minutele pana cand voi ajunge din nou la cartea cu greu abandonata…

7.Care a fost primul cantaret/grup muzical preferat
 Remooo Geeeermani! Matusi-mea avea un disc el… Doamne, mult am putut dansa cu poza lui in brate. Cred ca aveam vreo 4-5 ani…

8.Cel mai frumos obiect cerut (eventual primit) lui Mos Craciun, Nicolae
La trei ani si jumatate : primele patine! Cu ghete albe! Din otel nemtesc! Habar n-aveam ce-i nemtesc, da’ era absolut fabulos. Mama zice ca atunci cand le-am descoperit (regizasera un scenariu foarte elaborat) de emotie am uitat sa mai si respir, m-am albit atat de tare incat m-au stropit pe fata cu apa rece, sa-mi revin.

Da, stiu, leapsa trebuie data mai departe. Uite cum facem: e cadou pt.toata lumea! Cine vrea sa faca o scurta incursiune in copilarie sa se serveasca cu o leapsa!

PS. dr. Lecter vine cu o idee suuper: pt.mai multa unitate si pt.amuzament si pt evitarea plictiselii va invit sa raspundeti aici la intrebari.  Bineinteles daca aveti chef si placere 😀

 
21 comentarii

Scris de pe 4 decembrie 2010 în de viata

 

Etichete: , , ,