RSS

Arhive pe etichete: Londra

fauna urbana

mai 27-31 Londra 044mai 27-31 Londra 045mai 27-31 Londra 048mai 27-31 Londra 068mai 27-31 Londra 077mai 27-31 Londra 097mai 27-31 Londra 108mai 27-31 Londra 126mai 27-31 Londra 128mai 27-31 Londra 135mai 27-31 Londra 136
mai 27-31 Londra 151mai 27-31 Londra 152mai 27-31 Londra 154mai 27-31 Londra 218mai 27-31 Londra 145

 
2 comentarii

Scris de pe 5 Iunie 2016 în de viata

 

Etichete: , ,

floră urbană


mai 27-31 Londra 033mai 27-31 Londra 028mai 27-31 Londra 035mai 27-31 Londra 088mai 27-31 Londra 093mai 27-31 Londra 122mai 27-31 Londra 117mai 27-31 Londra 123
mai 27-31 Londra 134mai 27-31 Londra 183mai 27-31 Londra 184mai 27-31 Londra 192mai 27-31 Londra 197mai 27-31 Londra 219mai 27-31 Londra 201mai 27-31 Londra 190mai 27-31 Londra 131

 
2 comentarii

Scris de pe 4 Iunie 2016 în de viata

 

Etichete: , ,

orasul vazut de sus

mai 27-31 Londra 011mai 27-31 Londra 018mai 27-31 Londra 054mai 27-31 Londra 075mai 27-31 Londra 171mai 27-31 Londra 212Fara vorbe, ca inca ma bantuie imaginile.

 
4 comentarii

Scris de pe 3 Iunie 2016 în de viata

 

Etichete: , ,

ziua ratacirilor

Mama ce-mi plac cabinele lor telefonice!

Si aranjamentele florale

Intermezzo rautacios…lumea sa ia aminte ca nu numa’ la noi este criza:

Pornim, ca niste adevarate turiste cocotate la cucurigu’  bus-ului:

De la inaltimea respectiva ai o altfel de viziune asupra strazii

Destinatia? Alexandra, ghicesti incotro o porniseram?

Hai sa nu va mai fierb… la SOOOHOOOO .

Da’ nu va emotionati, n-am ajuns acolo.Ca ne-am pierdut.

Si-am ajuns pana la urma si pe niste strazi care nici macar nu apareau pe harta Londrei. Da’ ne-am distrat grozav, si-a fost bine si ne-a placut.

De-atata ras si cautat pe harta nici macar n-am mai facut poze, desi as cam fi avut ce. Exceptie: singura gradina cu trandafiri pe care-am vazut-o in Londra:

O patanie draguta: obosite, complet dezorientate, am hotarat ca avem nevoie de un moment de respiro. Asa ca am intrat in primul local care ne-a iesit in cale … un birt mititel, de cartier, care mirosea foarte tare a sos de rosii. Cei 5-6 clienti de varsta a 2-a catre a 3-a au avut, cu totii, acelasi tip de reactie, la acelasi moment: o fractiune de secunda toata lumea a tacut si ne-a fixat, ne-a cantarit din priviri  chipurile,hainele, harta mototolita tinuta la vedere … „turiste” a fost diagnosticul, dupa care , ca la comanda, toata lumea si-a reluat mestecatul, conversatia, rasetele in surdina … Nimeriseram intr-un cuib de englezi-englezi! Dupa ce de doua zile eram tot mai convinse ca din Londra emigrasera toti nativii englezi, asa, accidental, descoperisarem ca bietii cei oameni, asaltati de puhoaiele de turisti debordanti si imigranti expansionisti se pitesc in localuri anodine, unde fac corp comun.

In intervalul de timp in care am baut o cana maaare, care continea cea mai fierbinte cafea pe care am baut-o in viata mea, harta s-a plimbat prin mainile chelneritei, bucatarului, si din nou a chelneritei. Opinia a fost indubitabila: harta nu era valabila!

Pana la urma ne-am dezratacit si-am ajuns la gara King’s Cross.Am cumparat bilete de tren pana la Luton pentru a doua zi.Stiam ca actiunea va avea loc dis de dimineata, asa ca am facut o simulare gen „cum ajung de la metrou la peronul de unde ma urc in tren”. A durat mai mult de ora de urcat si coborat pe scari rulante, nerulante, cu liftul (numa cu parasuta n-am facut-o) , caci ori pe unde o luam nu reuseam sa ajungem pe platforma B. Hotarat lucru acea zi de luni nu a fost un trimf al capacitatii noastre de orientare!

Pana la urma am facut o harta mentala a traseului respectiv, dupa care ne-am pornit linistite catre „casa” …  a doua zi urma sa fie floare la ureche!

(Sfanta  naivitate!)

Va urma

 
4 comentarii

Scris de pe 28 Septembrie 2010 în de viata

 

Etichete: , , , , , , , , ,

ziua preumblarii. spectacolul strazii

La portile imparatesti

Atentie va rog, fotografiem

Say cheeeeeeeese

 Soldatelul de plumb

Mi s-a parut un personaj desprins din Spargatorul de nuci, muzica lui Ceaikovski a inceput sa mi se deruleze in cap, si-am tot avut senzatia ca o sa-l vad dansand cu pusca pe post partenera 😀 

In volume mari arata cam asa

In volume mai mici, ca de obicei, m-a fascinat aranjamentul floral. La noi pare un adevar unanim recunoscut: muscatele sunt flori modeste. Ia uitati-va la ele ce tinuta nonsalant regala pot sa aiba!

Trafalgar Square

Caci toata lumea fografiaza pe toata lumea

Atmosfera e relaxata

Si cred ca acum e clar pentru toata lumea: spectacolul strazii e pentru mine distractia cea mai mare!

Sa continuam sa intram in atmosfera, deci:

Mi-a fost tare mila de tandem (dar in mod special de cal  😀 ), turistii pot sa fie asa o pacoste cu aparatele lor de fotografiat

Exercitiu de democratie

Eh, democratie-democratie… da’ pana la gard!

A, si sa nu uit de flori:

Ce privilegiu: sa vezi ca e trei si zece trecute fix chiar pe cadranul Big Ben

Fotografiind dantelaria imensa a palatului  Westminster am descoperit ca in permanenta pe cerul Londrei este un avion.Din orice unghi privesti.

Traversand Tamisa, nu pot sa nu mai constat (a cata oara? ) ca englezii astia conduc complet pe dos, fapt care-mi provoaca un disconfort continuu

Tamisa, vazuta de pe pod, nu intrebati de pe care

Da, are si Londra o „roata mare”, care, bineinteles e „cea mai mare”, construita de unu’ care e fooaarte celebru, si de pe care vezi niste peisaje absolut demential de frumoase. Insa eu, care stiam ce-am patit in analoaga ei din Prater-ul vienez (unde am avut primul acces de panica la inaltime) am stat cuminte  si-am preferat sa-i fac poze de la sol 😀

Pacat ca fotografiile atenueaza perceptia inaltimii. E intradevar uriasa!

Oare acestei englezoaice pistruiate cum i-o fi zicand?

Atmosfera e in continuare relaxata, pomii sunt magnifici, si nu pot sa nu ma minunez cat amar de populatie calatoare se poate plimba pe malul garlei

Traversam din nou, pe un alt pod (din nou n-are rost sa-ntrebati cum ii zice 😀 )

Unii trec pe deasupra, altii pe dedesubt

O ultima privire catre roata

Incepe sa se insereze

Asa ca teleap-teleap, cu talpile trudite rau, ne indreptam catre efemerul acasa.

Va urma

 
5 comentarii

Scris de pe 26 Septembrie 2010 în de viata

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

prima zi

Dupa o noapte in care am dormit, pus cap la cap, minut cu minut, cam o ora (viroza se instala gospodareste in gatul, narile, sinusurile, creierii,ochii mei), dupa un zbor fara mari emotii de aproape 3 ore, am aterizat cuminti la London Luton Airport .

Care nu e chiar in London, ci de-a dreptu’  in Luton , adicatelea la vreo 50 de km de locul unde voiam noi sa ajungem. Asa ca ne-am urcat in unul din autobuzele care pleaca de la peron din 15 in 15 minute si-am pornit vitejeste, cu urechile inca tiuinde, sa cucerim Anglia, sau macar capitala ei.

Prima impresie: toate masinile care vin din sens opus n-au sofer dar au in dotare un pasager pe celalalt loc din fata, care – culmea! –  pare foarte relaxat. Corolar: toate masinile care vin din sens opus sunt in depasire. Nu e prea clar ce depasesc, dar absolut toate sunt in depasire!! Si daca esti mai atent inclusiv masina in care circuli tu este intr-o eterna depasire! La naiba: de unde tin minte oamenii astia sa circule mereu pe partea stanga a strazii? Tot timpul m-am simtit tentata sa pun mana pe volan si sa corectez pozitia masinii pe sosea ca la oamenii normali, adica pe dreapta!

Peisajul neurban (nu mi-e clar daca pot sa folosesc termenul „rural”) pare desprins din romanele englezesti de la inceput de secol: coline frumos unduite, frumos  inverzite, imbracate discret intr-un abur cetos.Aparatul meu de fotografiat zacea linistit in bagajul din pantecul bus-ului, asa ca va trebui sa ma credeti pe cuvant.

Londra ne-a intampinat nu cu traditionala ploaie, ci cu un vant subtirel si taios. Vara nu parea sa fi plecat cu totul, toamna n-apucase sa se instaleze, dar vanticelul ala pervers te ducea cu gandul la „deliciile” iernii.

Nu s-a obosit sa ne socheze cu noutati. Era exact asa cum o vazusem prin filme, cum o citisem prin carti, cum o studiasem prin reviste : cartiere marginase cu case aliniate, cuminte inghesuite unele intr-altele, imbracate in caramida aparenta si cu petecutele de gradina din fata usii (cam cat un pres mai mare) atent inverzite. Pe masura ce ne apropiam de centru verdeata s-a retras la ferestre iar casele au devenit mai fatoase,  strada mai dichisita,  fara a afisa insa vreun aer de opulenta ostentativa.

In prima zi aproape ca n-am vazut englezi-englezi.

Am vazut englezi-indieni, englezi-chinezi, englezi-negri (cele mai frumoase negrese le-am vazut in Anglia!), englezi-pakistanezi, chiar si cativa englezi-italieni, in fine… cele mai neasteptate soiuri de englezi … dar englezi-englezi cu ten laptos,cu dinti ca de cal si cu accentul cuvenit doar cativa, rataciti parca …La un moment dat a inceput sa ma bantuie banuiala ca Londra este de fapt o franciza, ca englezii-englezi au plecat undeva, intr-o zona mai putin umeda, unde traiesc din redevente anuale si au lasat in locul lor pe noii englezi, de toate culorile pamantui …

E ciudat cum, pe masura ce inaintez cu povestea primei zile incep sa ma „impaclesc”, sa retraiesc senzatiile pe care le-am avut, la modul fizic.Cea mai mare parte a ceea ce-a mai ramas din ziua respectiva am petrecut-o pe-o margine de pat, cu patura trasa pe mine, facandu-mi curaj „pornesc imediat, doar n-am venit sa gogesc aicea, pornesc imediat, numa’ un pic sa-mi trag sufletul, pornesc imediat…” Ma dureau toate cele, oasele mi-erau moi si grele, capul maaare si cu caramida colturoasa in el.Am dormit vreo 14 ore, cu mai multe intreruperi nesemnificative.

 A doua zi (Ziua Preumblarii) m-am trezit usor slabita (din pacate nu si cu kg lipsa) dar apta pentru aventura!

VA URMA  (cu poze!)

 
5 comentarii

Scris de pe 25 Septembrie 2010 în de viata

 

Etichete: , , , , ,

a fost … bine.

Imi e capul precum o cutie de rezonanta.

Pe de o parte la modul propriu: urechile – in greva dupa atatea decolari si aterizari la intervale relativ mici – imi joaca feste rautacioase, lasandu-mi impresia ca toata lumea vorbeste cu amortizor.

Pe de alta parte o durere de cap statuta, urmare generoasa a unei raceli din acelea cu haulituri, purtata fara gratie, dar cu simt de raspundere, prin toate ratacirile ultimelor zile.

Si amintirile astea rebele si dezordonate care se-nvalmasesc si refuza orice urma de disciplinare…

In seara asta o sa pun pe tapet varianta superscurta!

Da, le-am cam facut pe toate:

 – am pornit la drum bolnava

 – am ramas din prima zi fara baterii in aparatul de fotografiat

 – m-am ratacit intr-o Londra care nici macar nu exista pe harta Londrei

 – am pierdut un tren (primul in viata mea!)

 – m-am minunat, infuriat, emotionat, amuzat, intristat de tot ce-am vazut.

Si, da, chiar mi-a placut !

Maine o sa va povestesc mai pe-ndelete.

 
2 comentarii

Scris de pe 23 Septembrie 2010 în de viata

 

Etichete: , ,