RSS

Arhive pe etichete: nebuni

ibăştoc. despre cum am ajuns acolo

Da, am fost. Fomeie ţapănă (mai lesne săribilă decât ocolibilă), săltată gratios peste prima jumatate de secol, m-am azvarlit plina de elan pionieresc in aventura Ibăştocului din Ibanestii de Padure. Si – tulai, Doamne!- bine-o fost!

Marturisesc (ce-mi mai place sa ma marturisesc de la o vreme!) ca, initial, mi s-a parut o utopie blogheristica. Curiozitatea si naivitatea (pe care ma incapatanez de prea multi ani sa mi le cultiv ca sa mai fac abstractie de ele) m-au impins sa ma bag si eu in seama si sa m-a anunt ca participant potential.

Iacata de ce, ca tot ardeleanu’ care dac-o zâs o zâs,m-am pornit joi, intr-o vreme, la ora la care Clujul incepea sa se incinga, la propriu si la figurat. Mi-a trebuit un secol ca sa-l strabat de-a cherestulu’, tarandu-ma odata cu alte sute de masini, de la un semafor la altul. Interval de timp numa’ bun de emis gândiri optimiste, gen: „de fapt ce caut eu acolo?” / „o sa fiu un fel de magar intre oi” / „una e pe net, alta in realitate” / „de fapt ce caut eu acolo?” / „oamenii astia se stiu de mai multa vreme,de fapt eu ce caut acolo?” …

In mod bizar, cand am iesit din stransoarea orasului, calatoria m-a acaparat si-am sarit cu totul in plina vacanta. A fost ceva foarte brusc, foarte abrupt, si foarte profund.

Doar eu, drumul (urcand, coborand, serpuind printre dealuri) si vara de august, cu simfonia ei de linii, culori, nuante, tonuri si mirosuri. Si ce dac-am luat niste gropi? Si ce dac-au mai fost si soferi badarani? Cerul a fost limpede, dealurile verzi, Margineanul mi-a cantat (si nici eu nu m-am lasat mai prejos!), iar Brotacul Furibund si-a facut cu prisosinta datoria. Ce-mi puteam dori mai mult? 

De la Reghin incolo, drumul a luat-o prin padure. A fost atat de frumos incat a-nceput sa-mi vibreze plexul solar! Noroc cu drumarii care-au inteles ca pericolul de a te lasa furat de peisaj e mult prea mare, asa ca l-au contracarat plantand gropi strategice, nenumarate gropi strategice, mari, adanci, imprevizibile … cu atata darnicie incat te obligau sa revii rapid la statul absolut prozaic de sofer cunascator de amarnice injuraturi (am mai avut cateva alunecari ocazionale in starea de zen admirand peisajul absolut fabulos, dar au fost iute soldate cu trosnete prevestitoare de dejghiocare de Brotac Furibund, asa ca m-am lasat pagubasa).

Si-am ajuns. Si nici macar nu m-am simtit stanjenita. Oare de ce ma asteptam sa ma simt stanjenita? Oare cum m-as fi putut simti stanjenita de niste oameni frumosi, si calzi, si nebuni exact atat cat trebuie ca sa ma simt in largul meu?

Pentru ca, inainte de toate, sa recunoastem, ai nevoie de-o doza sanatoasa de nebunie sa te apuci sa organizezi asa ceva. Sa aduni fata in fata, in plina realitate, oameni care se cunosteau -cei mai multi- doar in spatiul virtual (acel caldut spatiu virtual care te cam lasa sa arati doar ce vrei tu, sa spui ce crezi tu ca suna bine, sa brodezi povesti, sa insinuezi nuante siderale despre adevarul tau, doar al tau…).

Si sa-ti rupi din timpul intotdeauna prea putin, proiectand, organizand, negociind,rezervand, angajand, punand obrazul pentru cunoscutii-necunoscuti ce urmau sa se cunoasca. Sa crezi ca cei care promit ca vin chiar vor veni, sa ai incredere ca vor fi la inaltimea impresiei lasate acolo, pe blog, al tau sau al lor, sa nu-ti fie frica sa-ti asumi un potential esec  (saru’mana Mel, sa traiti do’m’ Pesti, s-ar putea sa ma insel, dar cred ca ati fost niste înaintemergatori in lumea asta ireala a blogheritului !)

Si-apoi iti trebuie o doza zdravana de scranteala ca sa te sui in avion, sau masina si sa te pornesti hebereu din Germania, Italia, Muntenia, sau Moldova (Ardealul deja n-are rost sa-l mai amintim) ca sa te intalnesti cu … (hai sa nu-mi mai exhib prezumptiile tenebroase).

Tot ce-am scris pana aicea a mers uns, fara vreun efort major, cuvintele s-au aliniat cuminti, fara sa trebuiasca sa le vanez cu incrancenare. De la o vreme, insa, stau si ma uit la ecran si-mi dau seama ca mi-e tare greu sa formulez in scris starea de bine in care am plutit din acel moment (si care vad ca se prelungeste nepermis de mult). Si-ncep sa ma intreb cat de mult se cuvine sa-ncerc s-o fac.

Hai ca mai deliberez cu mine insami inca o vreme. Pe seara o sa mai pun niste poze. Cu peisaje. Pe cele cu personaje o sa le postez dupa ce voi cere voie personajelor.

 
15 comentarii

Scris de pe 23 august 2011 în hai sa vorbim discutii

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,