Din câte-am înteles eu nu prea dau cu ţâgla-n chiept chiar în tătă zî la poalele Efelului cu cât de români îs ei.
Da’, uite, la nevoie ştiu să strângă rândurile!
Si, in ciuda norilor, parca viitorul nu mai e chiar atât de gri.
Scris de balaurdegradina pe 15 septembrie 2013 în de viata
Etichete: chiept, mandrie, nevoi, romani, tigla, viitor