RSS

Arhive pe etichete: papadii

Vineri am facut inventarul. Si-a iesit bine.

Cu o saptamana in urma ma apucasem de facut permutari cu florile din  jardiniere. Muscatelor de pe balcon nu parea sa le mearga tocmai grozav, era clar ca dupa o iarna luunga si-un debut timid si anost in primavara nu prea le era clar cum trebuie sa procedeze mai departe, asa ca le-am mutat pe zidul din laterala casei. Acolo am niste jardiniere de lemn, lungi si inguste, asa ca fiecare planta in parte a trebuit scoasa din jardiniera veche si convinsa sa se inghesuie in cea noua, mai de buna voie, mai cu anasâna. In urmatoarele zile au fost cam suparate si n-am prea avut vorbitor cu ele, dar dupa o saptamana, luând in considerare verdele mai verde si minusculele frunzulite noi, am tras concluzia ca incepusera sa ierte relele tratamente.

Pe balcon, in jardinierele ramase goale am „montat” petunii de mai multe feluri si culori. Si cateva fire de verbina curgatoare. Pare sa le placa si sa le mearga bine, pana una-alta.

Abia astept sa le vad crescand mari si revarsandu-se intr-o cascada de volume, nuante si texturi. Promit sa vigilez intru propasirea lor!

Sambata am tuns iarba.

Reformulez: sambata am tuns papadiile.

Am inregistrat o vremelnica victorie…

O lupta oarecare, dar razboiul continua!

Duminica am asteptat ploaia.

Care s-a anuntat de dimineata cu de toate: cu plafon compact de nori, cu vant, cu frig … dar fara apa. Uite-asa se joaca cu noi de mai bine de-o luna … avem nori de toate culorile, avem cateodata fulegere, alteori tunete (nu neaparat in aceeasi zi) mai bate vantul, se scutura chiar si cativa stropi … in timp ce pamantul e tot mai uscat si mai insetat. Pana la urma s-au pornit si stropii, intr-o perversa vrajeala: simteai clar pe maini, pe fata picaturi fine de apa, dar cel putin o jumatate de ora asfaltul s-a incapatanat sa ramana perfect uscat. Initial am crezut ca de spaima secetei senzorii mei de ploaie au luat-o razna, insa mereu mai aparea cate un personaj socat de ciudatenia asta.

Si-ntr-un final obosit  ploaia s-a instalat pe bune, gospodareste si mocanit si sper s-o tina asa macar vreo trei zile.Doritorilor de plaja le sugerez sa mearga la mare sau la solar, acuma e nevoie de ploaie.

 
16 comentarii

Scris de pe 13 mai 2012 în de gradina

 

Etichete: , , , , , , ,

Ziua 2

Duminica cu vreme superba, masa pe terasa cu oameni dragi, mici si gratare. Deci fara loc de intors in gradina.

Printre picatele, totusi, o trecere in revista sagalnica a materialului saditor tot reusesc.

Rosiile, scoase de ceva vreme pe terasa, bazaie a plictis si se cer cu gura mare afara, ca ele s-au saturat de atata calire teoretica, vreau actiune adevarata in strat!

Parca le inteleg elanul tineresc si parca, totusi, as mai astepta un pic, ca prea fentoasa a fost vremea pana acum. In fine, mai negociem zilele astea…

Cu muscatele nu mi-a tinut figura. Ajunsesera atat de de palide, lungite aiurea si depresive, incat m-am simtit obligata sa le scot afara, pe balcon. Pe principul „ori la bal, ori la spital”.

Adevarul ca fetele nu-s chiar foarte tinerele. Mai au un stagiu de vara in jardinierele de leatului trecut… aproape neasteptat au supravietuit iernii lungi si debutului anarhic al acestei primaveri. Secretul se pare ca era sa aiba lumina si sa nu scada temperatura sub 10 grade. Intr-o vreme am incercat sa le mai si tund, sa se mai invartoseze si sa le stimulez ramificarea, dar unele dintre ele s-au enervat intr-un asemenea hal pe chestia asta incat au cam dat coltul definitiv. Asa ca m-am lasat pagubasa.

O sa le las cateva zile in pace, sa-si traga sufletul in noua locatie, sa se obisnuiasca cu soarele direct si cu vantul, dupa care o sa ma mai dedau la niste tratamente.

Din nou despre papadii: adevarul e ca de cand ma indeletnicesc cu tunsul ierbii am cam cazut in admiratia lor. Sunt niste adevarate luptatoare si nu se sfiesc sa foloseasca orice metoda pentru a supravietui! Ieri parea sa nu mai fi ramas picior de papadie in zona tunsa cu regret de subsemnata. Azi situatia arata altfel:

Fetele au inteles perfect povestea cu „capul ce se pleaca sabia nu-l taie”. Nici chiar masina de tuns iarba.

Ingrijoratilor de soarta florilor de vinca le transmit vedere de control, intru constatarea integralitatii covorului albastru cu discrete tuse aurii

 
11 comentarii

Scris de pe 29 aprilie 2012 în de gradina

 

Etichete: , , , , , ,