RSS

Arhive pe etichete: pilot automat

catre casa

Pe la 9,30 inspre noapte, venind catre casa.Neagra de oboseala.Hamesita ( 2 covrigi la activ).

Ploua. Un vant obraznic zburataceste cand si cand frunzele.Tablou absolut clasic de toamna. Si-mi place, mi-e draga toamna in toate felurile ei.

Cheie, contact,motorul incepe sa toarca, stergatorul se lupta cu frunzele lipite de parbriz si, pana la urma, le dovedeste.Gesturi reflex: semnalizez, ma asigur, pornesc … dupa o vreme realizez ca-s pe pilot automat.Noroc ca la ora asta nu e aglomeratie. Ma strecor pe stradute laturalnice, luminate asa-si-asa, prefer traseul asta mai alambicat, evit cateva stopuri si e si mai … cum sa spun?, mai personalizat, mai al meu.

De dupa o curba ma trezesc cu ei in fata. Traverseaza strada de-a cherestulu’ , inlantuiti, n-aude, n-a vede, n-a greu’ pamantului, in ritm de croaziera, de parca ar fi unicii locuitori ai pamantului iesiti la preumblarea de seara.

Eu frana, nas lipit de parbriz, stomac in gat, cuvinte soferesti pe teava.

Ei tineri, frumosi si fragili.

(Avantaj ei!)

Simt cum se invartosesc in mine aia 2 covrigi, si telefoanele care si-au facut de cap non-stop, si tampita aia de lege pe care-am citit-o toata ziua ca sa-nteleg ce n-au inteles nici aia de-au facut-o, si disperarea ca timpul nu e elastic, si spaima ca n-o sa ma incadrez in termene, si umilinta de a-mi cersi banii munciti, care-ar trebui sa fie demult in cont … Mai am tare putin pana sa sar in mijlocul drumului sa-i dau naibii cu capul de asfalt, nu vad pe unde umbla, ce cauta in mijlocul drumului ca niste nesimtiti?

Dar ma invaluie zambetul lor. Pentru ca au un singur zambet, comun, unitar.

Nici macar nu se privesc. Zambesc frumos, putin tamp, dar dureros de frumos, la unison, ca si cum ar canta aceeasi simfonie doar de ei auzita.

Asa ca ma repliez rusinata, mi-adun masinuta mai pe langa mine si ne strecuram tiptil, sa nu-i trezim..

 
8 comentarii

Scris de pe 20 octombrie 2010 în de viata

 

Etichete: , ,