nu m-am maturizat până acuma … slabe șanse de-aici incolo!
Dimineața mă scobor din pat copacel-copacel, cu toate incheieturile scârțâind, cu oasele, oscioarele, tendoanele și tendonuțele protestând vehement. Căci de la o vârsta (parcă o aud pe bunica) … prea se supără pe tine propriul ambalaj și prea îți ies pe nas toate „lucrarile de întreținere” pe care ai promis c-o sa ți le administrezi și n-ai facut-o.
Dar e suficient sa arunc un ochi pe geam (nu de tot 😀 )
sa văd că a nins, că afară totul e alb,
ba chiar mai ninge în continuare, ca să regresez brusc cu un numar indecent de ani, să mă bucur cum numai în copilarie stiam s-o fac.
Imi place grozav să privesc cum ninge! E o voluptate teribila în a constata ca stratul de zapada a mai crescut un pic. Ca totul e alb, e gri, e albastru. Ca aerul are o consistenta de cristal, ca miroase a rufe inghetate, ca pot vana fulgii cu varful limbii…
Oare de ce? Sofer sunt, deci n-ar trebui să ma bucur. La săniuș nu mă mai duc. Nici la patinaj. Cu schiurile n-am reusit niciodată să stabilesc vreo relație de simpatie.
Ceva-ceva tot ar fi!
Aproape ca mi-e și rușine să recunosc : imi place sa curăt zăpada!
Ce freze, ce pluguri, ce comandamente? Când eu si lopata mea rosie pornim sa dezapezim curtea si strada devenim o forta de nestapânit! Azi am acționat deja de doua ori, iar daca șalele mele (of bunico, cum nu te-am înțeles îndeajuns!) n-ar fi intrat la un moment dat în protest spontan as fi curățat drumul până-n vale.
Deja zăpada s-a asternut intr-un strat subtiel proaspat. Prognoza meteo zice ca de maine dimineata ninsoarea o ia de la capăt. Nu-i nimic, nu-i nimic … eu si lopata mea rosie suntem pe faza!
