RSS

Arhive pe etichete: poezie

eu si adrian paunescu

Prima data am auzit-o pe matusi-mea, absolventa de filologie, comentand personajele aparute la o emisiune culturala:

– Pe asta il stiu, mi-a fost coleg de facultate…scrie versuri frumoase da’ da din coate ca un nebun sa iasa-n fata. A facut afirmatia ca vrea sa ajunga mai tare decat Eminescu.Nerusinat!

Am retinut personajul tocmai  pentru ca mi-a impus respect  aroganta care-o indignase pe matusi-mea.

Peste 5-6 ani luptam cu ghearele si cu dintii sa fiu lasata la spectacolele Cenaclului Flacara. Eu, cea care refuzam sa ma umilesc cersind ingaduinta atunci cand mi se impuneau restrictii (de foarte multe ori absurde chiar si pt.judecata mea de-acuma), rezumandu-ma la a fi libera in forul meu interior, ajungeam sa ma pretez la cele mai patetice miorlaieli, santajuri psihologice, promisiuni elucubrante,adevarate  tururi de forta adolescentine doar ca sa fiu lasata la respectivul spectacol. Reuseam in extremis, in ajun de eveniment, promitand de fiecare data mincinos ca voi fi acasa cel tarziu la ora 12.Si apaream in zori, cheauna de fericire, imi incasam pleftureala serafic, ca pe ceva meritat si asumat,dupa care plonjam intr-un somn care nu era somn, ci un fel de retraire a tuturor minunatiilor absorbite prin toti porii in noaptea de poezie adevarata si cantec de simtire… Pittis, Stanculescu, Tudor Gheorghe, Alifantis, Vintila, Nicolescu, Seicaru… si cati altii…

Mergeam la spectacol stiind cantecele pe dinafara, cantam si recitam alaturi de cei de pe scena, era o atmosfera absolut incandescenta…Paunescu isi recita exploziv versurile, care de multe ori sunau bestial … Aveam senzatia descatusarii, eram uimiti noi insine de starea de libertate pe care o traiam.Da, cred ca tocmai asta se-ntampla: ne luam ratia de libertate la aceste spectacole!

Cam la al treilea spectacol vraja s-a rupt.A fost un moment in care am realizat cat de mult ii place sa dirijeze masa aceea uriasa de oameni. Ajunsese la performanta de a face repetitii cu publicul, invatandu-l cum sa-i recite/cante versurile. Ma uitam la gesturile lui largi, demiurgice, cu care, dupa ce ne-mpartise  gospodareste, ne dirija: acum voi cei din stangaaaaaa, acum voi cei din dreaptaaaaa, asaa, acum mijlocul… si-acuma toti impreunaaaaa.  Ii placea ingrozitor de mult  momentul acela in care avea sala in mana, si-o domina, si-o framanta dupa vointa sa. Era un drog, un orgasm prelungit. Retroactiv, retraind revelatia acelui moment suprapun si-un zgomot: acela de placa strident zgariata.Eram deja satula de cultul altei personalitati care ne manca zilele. De-acolo-ncolo n-am mai vrut la Cenaclul Flacara, contrariindu-mi din nou familia, care intre timp incepuse sa se obisnuiasca cu nebunia asta a mea.

Dar i-am citit in continuare poeziile.Si mi-au placut. Asa, ingrozitor de lungi cu erau, aveau substanta,  si imagini fascinante . Interesant ca de pe la 18 ani incolo eu am avut de-a face cu 2 Adrian Paunescu: unul, poet adevarat, si celalalt. Pe poet l-am respectat. Am iubit alti poeti, pe el l-am respectat. Iar celalalt Adrian Paunescu nu prea a contat.Pentru mine.Am auzit multe despre el, unele le-am crezut, altele mi s-au parut pure fictiuni, oricum nu m-au afectat in niciun fel.

Faptul ca Adrian Paunescu de dupa ’89 nu s-a dezis de cel de dinainte de aceasta data mi l-a facut mai simpatic, incluzand si faptul ca  s-a declarat politician de stanga, intr-un moment in care nu prea mai era la moda „in lumea buna”.Chiar si modul in care si-a reinventat fizionomia, cu acea barba colilie, care-i dadea un aer de intelept care le stie pe toate (pentru ca a trecut prin toate ) il facea mai interesant.O vreme l-am mai vazut pe la tocshoaua unde vorbea precum scria: cu substanta, frumos, dar mult prea lung, l-am vazut recitand in parlament, de parc-ar fi fost la cenaclu, si m-am amuzat copios … am mai tot auzit de el, dar nu l-am mai citit.Nu din cauza lui, eu am cam uitat sa citesc, o vreme…

Si-acum omul asta a murit. Si s-a dezlantuit (din nou!) isteria colectiva! Unii il ridica la rang de poet national (trebuie s-o intreb pe matusi-mea daca-si mai aduce aminte de insolenta lui 😀 ), altii il tavalesc in laturi, negandu-l si ca om si ca poet.Televiziunile, care cred ca aveau pregatite necroloagele pe teava de-o gramada de vreme, se-nfrupta hulpav din ultima lui plecare.Toata lumea zice, toata lumea stie, toata lumea plange, toata lumea-njura.

Eu cred ca Adrian Paunescu sta undeva sus si savureaza spectacolul… si dirijeaza demiurgic : „acum voi cei din stangaaaaaa, acum voi cei din dreaptaaaaa, asaa, acum mijlocul… si-acuma toti impreunaaaaa”

E ultimul specacol maestre, si e grandios!

 
18 comentarii

Scris de pe 7 noiembrie 2010 în de-a naibii

 

Etichete: , , , , , ,