refuz

Asa-i primisem, infipti intr-un ghiveci de plastic, asa i-am „insurubat” in pamant in primavara lui 2007. Doua bete. Un viitor pomisor si tutorele său.

In toamna lui 2011 era clar ca relatia de ocrotire era demult depasita. Mi s-a parut umilitoare postura si pentru unul si pentru celalalt. Asa ca am incercat sa scot tutorele, ma gandeam sa-l pun sa ocroteasca alt minor, mai in nevoie.

Crede cineva ca s-au lasat despartiti? Nici vorba! Parc-ar fi fost sudati! Am tras, m-am opintit, pana la urma a fost clar, daca mai  insistam mult fie raneam pomul, fie rupeam tutorele.

Asa ca i-am lasat in boii lor. Nu pot, totusi, sa nu ma intreb: oare cine-o fi seful?

 

uite, Daiana!

Asa arata magnolia mea acu’ patru ani si jumatate :

 Se vede bine si in poza „calitatea”  pamantului! Cred ca daca ar fi avut parte de mai putine betoane ingropate cu grija de constructori (sa nu le vada fraierii de beneficiari) , cred ca s-ar fi dezvoltat mult mai rapid.

Eu nu-l zoresc pe domnul Dodo (te-ai prins, asa-l cheama pe primul pomisor din gradina mea), ca-l vad vrednic si convins ca vrea sa faca treaba temeinica. Dar visez la ziua in care va fi cat casa, iar cand o sa infloreasca o sa fie admirat si invidiat tocmai de pe celalat deal 😀

Deci: zambeste, nu mai e mult!