o fi sau nu o fi ?

Ma tot invart, ma tot minunez,oftez de multumire, da’ parca nu-mi vine a crede.

Desi sunt semne foarte clare

lipsite de orice urma de echivoc

a venit, e aici printre noi

si promite c-o sa-si vada de treaba de acum inainte

Primavara. Caci despre ea facem vorbire aicea.

Oare s-o cred?

Sa uit cu ce fite isi dadea ochii peste cap anul trecut pe vremea asta?

 

 

de weekend, de zapada si lopata

Pe la amiaza am tras o tura cu brotacu’ furibund pana in oras. De cand o dat cu iarna in noi, de fiecare data cand plecam de-acasa ne punem intrebarea cum ne vom intoarce. Ca drumu-i in panta rau si nu-ş-cum se face da’ pe timp de iarna se transforma intr-un fel de Everest inghetat, plin de crevase si capcane nemiloase.

De data asta am urcat frumos, vitejeste, incetuţ, dar cu multa fermitate. Roticuţele de iarna, pe care le iubesc atat de mult incat le mai folosesc chiar si in unele veri, si-au facut cu prisosinta datoria (la faze dintr-astea imi vine sa ma dau jos din masina din mers si sa le trag pupuri, ca -tulai Doamne- dragi mi-s! ). Doar aproape de varful pantei am auzit tot felul fâșșșșâieli si hâșșșșâieli, semn clar burta brotacului niveleza dureros denivelarile dintre sleaurile in formare.

A urmat, normal, o zbenguiala lejera cu lopata rosie, nu, nu in fata curtii mele, ca acolo am curatat zilele trecute, ci in fata curtii vecinului din varf de panta, stiti voi, genul acela care se lupta vitejeste cu iarna pana isi curata masina proprietate personala (tinuta pe drumul proprietate comuna), dupa care isi aduce aminte ca are o treaba urgenta si se duce-n treaba lui, ca doar stie toata lumea ca soarele topeste pana la urma zapada! I-as fi batut obrazul cu drag, ca povestea se repeta de mai multe ierni si numa’ eu stiu cate cascadorii am invatat sa fac ca sa ajung acasa in serile inghetate, da’ cum experienta m-a invatat ca, uneori, un apropos fin face mai mult decat o gheara peste ochi, m-am apucat sa curat zapada inghetata dintre sleaurile formate in fata casei lui plina de furie de sofer obidit.

Apropourile mele n-au avut nici un ecou in inima celui vizat. Probabil ca-si facea somnicul de frumusete, sau tocmai avea o masca vitaminizanta pe figura, sau poate avea omul momente organizatorice dimpreuna cu toata familia, cert este ca eu n-am reusit sa-i captez nici atentia, nici jena, nici bunavointa.  Un alt vecin, care mai trecuse si-n alte dati cu lopata proprietate personala prin zona s-a indurat sa-mi sara in ajutor. Impreuna am saltat productivitatea, asa ca macar pana maine nu cred sa mai fie probleme cu drumul.

In momentul de fata sunt mandra de realizarea mea de drumar de serviciu!

Salele mele nu. Sunt foarte suparate pe mine si, in semn de protest, scartaie dureros si ma ameninta ca daca ma mai joc cu lopetica in zapada ele pun de-o-ntepeneala! OK, am inteles aluzia fetelor, am si eu o varsta, o greutate ( 😀 ), o lipsa de conditie fizica, promit sa ma cumintesc o vreme!

Numa’ sa nu mai ninga…

 

dependente, abstinente, recidive

Buna ziua.Imi zice Balaura si sunt dependenta de shopingu’ de seminte.

Anul trecut, pe vremea asta, situatia arata cam asa:

 

 

Candva, la sfarsitul verii, cand am realizat ca doar o mica parte din ele au luat drumul stratului, mi-am promis solemn si intelept sa abandonez viciul asta. Zis si facut! Inceputul a fost usor,doar toamna nu e sezon comercial pentru genul acesta de produse, asa ca magazinele isi desfintasera standurile de profil, nema ispite, nema cumparaturi compulsive!

Odata cu instalarea iernii, insa, oferta de profil a zvacnit in mai toate marile magazine. Standurile cu pliculete colorate, promitatoare de delicii gradinaresti, au reaparut cu o oferta mult diversificata.Asezate strategic in calea cumparatorului slab de inger.Imposibil de ocolit.

 

La inceput m-am tinut tare si am intors capul.

Apoi am inceput sa trag cu ochiul de la distanta.

Apoi mi-am zis „numa’ ma uit” … iara zisu’ asta a insemnat capitulare.

Primul a fost plicul cu cipru de gradina.

Nici n-auzisem de planta asta si, oricum, sa ies din magazin cu un singur plic de seminte era o performanta.

Apoi, aproape fara sa bag de seama, au urmat

Pentru ca tocmai mi-a venit ideea cum as mai putea face niste straturi dragalase cu capsuni, iara rosii marmande n-am mai avut, si-s asa de dragute, si-mi amintesc de niste vacante in delta, in care faceam orgii cu paine neagra coapta pe vatra, taiata-n felii gospodaresti unse cu untura de porc, atent tapetate cu niste felii de rosii care aratau fix ca astea din poza, peste care presaram cu generozitate sare grunjoasa  … ehehei, nebunii de-ale tineretii…

Urmatoarele

 nici macar nu-mi amintesc cum au ajuns in cosul meu. Doar rosiile romanesco, luate dintr-o efuziune patriotica eronata (acasa am descoperit ca-s foarte italienesti , adica-s porodici de la Roma, nu romanesti… in fine, aceeasi radacina latina ).

Acuma e clar pentru toata lumea: povestea cu abstinenta mea e o batalie pierduta

 

 Abia am trecut de jumatatea lui ianuarie

 

Afara e cald si bine

 si eu cumpar seminte intr-o veselie.

Ba ma mai impiedic si de oferte dintr-astea indecent de parsive

 

 si pun, scurt, de-un sevraj din care ies doar citind cu atentie pretul (3 rasaduri 69 lei / he-he-he)…

Asa ca la proxima vizita de la standul cu seminte, cu preturi de cativa lei pe plic, simt ca fac o adevarata economie cand mai scap in cos un plic … si inca un plic…

Si de fiecare dată,de undeva de niciunde, aud foarte clar vocea gâjâită a tatălui meu (personaj fabulos cu o istorie foarte contorsionată, care avea câte o zicere scurtă și acidă și lătăreață pentru mai orice situație): „și porcu’ o zîs ca nu mai mânca…, numa’ pe ăsta, că înca-i cald” 😀

 

 

 

sambata noroasa la mijloc de aprilie

 

ieri, azi

Ieri dimineata. Zapada in retragere, petece minuscule de iarba, miros de reavan, promisiuni de verde crud…

Imaginatia o ia razna… parca vad si parc-aud poporul vietatilor microscopice de sub stratul inghetat … intinzandu-se, trosnindu-si incheieturile, cascand, oftand… trezindu-se, sau pregatindu-se sa se trezeasca , doar vine primavara si sunt atatea de facut!

Azi dimineata.

Ninge vesel peste-un cor de mormaieli plictisite … miliardele marunte se retrag plictisite , intru continuarea deacum plictisitorului somn de frumusete.

Zvon de raspandaci: dati de stire mai departe, se-amana cu o saptamana Marea Trezire!