RSS

Arhive pe etichete: rosii

raport agricol

Si cum va spuneam, anul asta am cam dat-o de gard cu rosiile. Sau nu v-am spus? Nu-i nimic, nu-i nimic, va spun acuma.
Inceputul a fost tardiv si in devalmasie , heirupist si plin de venin, doar ratasem  marea si frumoasa reconfigurare. (Ca parca si vedeam aievea noile straturi, drepte, largi exact atata cat trebuie, inaltate si absolut gospodaresti si-am fost pedepsita pentru o astfel de aroganta, nu stiu cum, dintr-o data toate alinierile s-au dezaliniat si m-am pomenit infingand rasadurile cu naduf si dand marunt din buze in aceleasi straturi vechi, tot prea mici si tot prea putine.)
DSC00025

Pana la urma am reusit, cu totii, sa depasim frustrarea si amocul. Rosiile s-au pus pe creascut , eu le-am ingrijit cu drag, patrula blonda a patrulat cu maxim devotament.

DSC00111

Si numa’ ce m-am pomenit c-o gradinuta frumoasa coz!

DSC00252

Cu rosii vanjoase, verzi-verzi-verzi, saltandu-se pe araci cu un aer regal,  sanatoase tun! E drept ca nici eu n-am stat cu mainile-n san: le-am dat la tratamente bio de le-am cam mutat nasul! Macerat de urzici, macerat de tataneasa, macerat de parul porcului, cocktail de urzici-tataneasa-parulporcului… hai și-o zămădârcă de găinaț de găini de la munte…

DSC00106

Si mări creștea grădina mea, dacă nu pe lung si pe lat, da’ pe-năltime cat incăpea, mai ceva ca-n povestile cu zane! (Recunosc, la varsta din buletin puteam gandi mai putin magic, da’ n-am ce face, dacă nu m-am copt la mansardă pană acuma, slabe sperante de-acuma-ncolo!)

DSC00226

De cate ori treceam printre straturi mă pomeneam notand in memorie să nu cumva sa uit  la anu’ să pun la-ncoltit muuulte seminte de floarea soarelui, ca tulai Doamne mult stiu sa-mi placă! Pe cele din vara asta le-am obtinut la-ntamplare, din niste resturi de seminte puse terapeutic la germinat de care-am cam uitat, asa că pană la urmă, in loc s-ajunga in salată si-au văzut de crescut prin jardiniere si ghivece, via margini de strat. Neapărat o sa mai pun prin grădina la anu’!

DSC00205

Bineinteles ca s-au mai intamplat si alte chestii prin gradina

DSC00185

DSC00245

DSC00294

DSC00297DSC00283

DSC00203Castravetilor nu le-a mers deloc bine. Nici nu prea aveau sanse,din moment ce i-am inghesuit la margine de strat de rosii, desi stiam clar ca astia nu fac casa buna impreuna! Dar cum spuneam, reconfigurare ratata, lipsa de spatiu, inghesuit rasaduri pe unde-am apucat … Saracii s-au straduit ei la inceput, dupa care au intrat in regres si s-au umplut de mucegaiuri, asa ca, dupa ce-am esuat in a-i întrema, i-am scos de tot, sa le scurtez chinul.

Sa revenim la rosii. Tare mai erau frumoase! Si, mai ales, incredibil de sanatoase! Ca iunie a fost ploios, da’ asta nu-i chiar asa mare scofala, ca la noi un iunie normal ploua, nu se joaca, da’ a venit si iulie, si-a tot plouat si-a fost cald si-a plouat si-a fost cald si rosiile mele erau tot sanatoase, nici urma de pata de mana, erau pline de flori, pana-n varf, la poale legasera rod tot mai rotund si tot mai greu, si-mi erau dragi de-mi venea sa ma culc colac pe sub vreji. La final de luna, dupa 25 (normal, ca tot contabilu’ din Romania) dupa ce mi-am facut bagajul, le-am mai tras o inspectie,  am vanat cu ochi critic vreo urma cat de mica de mana, nimic dom’ne, nimic, asa ca le-am mai sorbit odata din priviri si-am plecat.

O saptamana am respirat aer curat, am urcat pe munti, am coborat pe sub, am mancat c-o disperare demna de cauze mai bune (daca vrea cineva sa manance mancare buuuna-buuuna si muuulta-muulta stiu eu o pensiune unde dormi domneste si e imposibil sa te tii de cure de slabire) si-am facut chinezisme qi. Si m-am intors acasa ca o floare zen, numa’ buna sa continui starea de emotie pozitiva printre straturile mele.

De pe terasa, de la numai cativa metri departare, totul parea ok (cred c-a sosit mimentul sa port ochelarii de distanta, fi-mi-ar naravul sa-mi fie), dar pe masura ce m-apropiam simteam ca aerul se tot rarefiaza, iar picioarele-s tot mai moi. Jaale, oameni buni, jale si teroare in straturi! Rosiile mele plesnind de sanatate,uitandu-se de sus la mine de pe araci, cu frunze verzi-verzi-verzi trageau sa moara! Cum s-a putut ca intr-o saptamana sa aiba sa treacade la stadiul de falnice prezente regale, sanatoase pana-n varful aracului, la stadiul de jalnice ruine nu-mi pot explica! Duminica dimineata plesneau de verde, duminica urmatoare galbejite-negrii, adio flori, adio etaje superioare, adio cateva plante intregi  din care n-am mai avut ce salva.

DSC00402

In poza is deja cosmetizate. Oricum arata mai bine decat in realitate.

Partea pozitiva este ca mananc rosii. Dulci, carnoase, cu pielita subtire, gustoase.

DSC00445E clar, nu mai poate fi vorba de o recolta de palmares.

Da’ nu-i nimic, nu-i nimic, la anu’…

(Si sa nu uit sa pun floare-soarelui. Multa floarea soarelui!)

 
 

Etichete: , , , , , ,

revenire la normalitate. azi despre rosii

Cum va spuneam, gradina a traversat primavara asta cam pe cont propriu, fara cine stie ce ajutor din partea mea. Cinste ei, s-a descurcat onorabil, ca pana la urma nici nu stiu daca sa fiu eu mandra ca le-am organizat pe toate in cel mai inalt fel, sau sa ma las incoltita de banuiala ca lucrurile merg de la sine si fara sa le incurc eu…

Abia de vreo doua saptamani m-am rededulcit la luxul de a ma deda la manifestari de gradinar etern incepator ce ma aflu. Cu trairi, degete zdrelite, sale intepenite, bazdacuri si alte asemenea.

La inceput de mai siberiencele mi-au cam dat emotii

04.05.2013 036

Ca nu prea pareau dornice de pornit treaba.

Intr-o vreme s-au razgandit, s-au impiciorat si s-au hotarat sa creasca.

13.05.2013 008Si-au crescut. Inalte, tapene, rectilinii, cu o demnitate vecina cu aroganta.

DSC09937In fiecare dimineata imi beau cafeaua sorbindu-le din priviri. Am grija de dieta lor (caca de gaini, macerat de urzica si tataneasa, zeama de coada porcului) mult mai riguros decat de dieta personala,le pun asternut fin de mulci combinat de tate felurile, le asigur parteneri de taclale agreabili (salata, busuioc, condurasi, ceapa, craite, galbenele),le-am dotat cu antenute de cupru, ba le-am mai tras si niste araci nou-nouti. Adevaraul este ca sunt fiarta de curiozitate sa aflu ce-o sa stie sa faca.

In celelalte straturi cu rosii m-am incurcat in stiinta. Stiu c-am pus  mari romanesti, red-zebra, inima de bou in versiune greceasca si romaneasca.

DSC09959

 

DSC09941Dar care pe unde anume…nici vorba. In fiecare an imi propun sa fiu mult mai riguroasa, sa notez cu lux de amanunte ce pun, unde, cand, data tratamentelor, data fertilizarilor, etc, etc. Si-n fiecare celalalt imi spun ca n-am cum sa uit, n-am cum sa incurc, la naiba cu atatea note si notite! Si-o patesc, de fiecare data o patesc, stau blonda in interiorul meu pe margine de strat si ma intreb ingenuu „oare aicea ce-o-i fi pus. da’ dincolo?”

Partea buna e ca in momentul de fata sunt sanatoase si cu chef de viata. Partea rea e ca va trebui sa am rabdare si de data asta, sa lege rod, sa faca rosii, sa-mi dau si eu seama ce si unde-am semanat.

 

 
22 comentarii

Scris de pe 9 iunie 2013 în de gradina

 

Etichete: , , , , , , , ,

detoxifiere

Weekendul asta am pus contabilitatea-n cui si i-am zis sa stea cuminte acolo si sa ma lase-n pace pana luni. La inceput nu i-a prea venit sa creada (sincera sa fiu parca nici mie), o vreme s-a tot foit si mi-a trimis sageti veninoase cu tresariri si spaime de alte declaratii, si alte situatii si alte asemenea ce se cereau imperativ si in regim de urgenta infaptuite, dupa care , vazand ca ma tin tare, s-a bosumflat si mi-a intors spatele.

Sambata , in prima faza de detoxifiere, am dat startul la insamantarile de primavara! Nu, nu chiar la turatie maxima, doar asa, cat sa ma alint un pic si sa-mi reintru in mana. Si-am inceput cu rosiile siberience, ca se pare ca ele-s cele mai vrednice din lot: paulrobensonele si azoychkelutzele au luat calea paharelelor de turba.

24.02.13. 016(De fiecare data cand incep eu treaba asta ma pomenesc gandindu-ma cat de diferit pot reverbera in tine unele cuvinte: „mirabila samanta” avea o rezonanta usor cantabila, filozofica si absolut exterioara mie in manualul de literatura, o dimensiune cosmica atunci cand numaram degețelele perfecte ale pruncului meu proaspat nascut, si-un foarte concret tremolo admirativ de fiecare data cand purced la actiunea oarecum magica a insamantarii.)

Deci: peste pamantul bine-bine imbibat cu apa pun semintele, le presez lin, dupa care mai adaug cam un centimetru de pamant uscat, pe care-l nivelez si apas foarte delicat si feminin ( 😀 ), cu o lingurita. Sa aiba fetele priza buna cu pamantul umed de dedesubt, sa evitam golurile de aer de deasupra.

24.02.13. 018Le mai spun si-un „gata fetelor cu somnicu’, la munca, c-avem o gramada de treaba!”, le pun capac de plastic (nu chiar excesiv de etans), dupa care le aburc pe pervaz. La lumina!

24.02.13. 020

Urmeaza patrulari zilnice de observat daca se intampla ceva.  Le mai ud doar daca observ ca s-au uscat paharele de turba, cam dupa 4-5 zile, turnand apa in tava de plastic, in asa fel incat pamantul sa-si traga fix atata umezeala cat are nevoie.

Recunosc, metoda mea este cam de opereta, la suprafete mari, cu un numar adevarat de plante, costurile ar fi cam piperate. Cum insa toata suprafata cumulata a straturilor nu depaseste 25 de metri patrati, e mai mult o joaca si-o aerare de creieri imbacsiti decat agricultura ceea ce fac eu, care joaca -in mod ciudat- functioneaza excelent, si-mi mai si procura materie prima pentru copioase salate de vara si toamna! Detaliile le-am dat pentru incepatorii-incepatori, adica aceia care, oraseni fiind, n-au mai vazut, n-au mai auzit si nici pe-acolo n-au mai trecut cand a fost vorba de vreo insamantare de planta, dar care isi doresc acuma sa inceapa sa gradinareasca si ei macar un ghiveci cu flori, cu rosii sau cu salata. Ca n-am uitat trairile  dintâi.

Cum odata pornita e cam greu sa ma opresc, am mai pus si niste seminte drajonate de salata (ca nu m-am invrednicit sa pun inca din toamna, direct in strat). De data asta am folosit rulouri de carton de la hartia igienica si de la prosoapele de hartie, de la bucatarie, cu care procedez cam la fel ca si cu paharele de turba, dar pe care le pun mai intai in niste cutii de plastic ceva mai mici si cu fundul plat.

24.02.13. 021Bineinteles ca dupa ce le-am acoperit cu pamant,  le-am netezit, le-am descantat, le-am pus pe pervaz si le-am dat de grija sa-si vada de treaba,

24.02.13. 022

am realizat ca semintele-s expirate de mai bine de-un an. Asta e! Eu le-am mai dat o sansa!

Duminica a fost de vis! M-am trezit incredibil de tarziu, dupa o noapte temeinic dormita, cu ploaia batand in geam! Atata am asteptat eu ploaia in vara care-a trecut, atata mi-am dorit-o si pe ea fix n-o interesat-o dorinta mea, incat am ramas profund marcata… nu stiu cata apa o sa trebuiasca sa curga din cer pana cand o sa ma satur eu de dorul de ploaie!

 
18 comentarii

Scris de pe 24 februarie 2013 în de gradina

 

Etichete: , , , , , ,

amanare

Nu mi s-a prea aratat anul asta. Primavara a fost cam zapacita: la inceput s-a incapatanat sa fie iarna, apoi a uitat sa ploaie, dupa care si-a adus aminte si nu s-a mai oprit. Eu mi-am facut numarul cu semnitele, borcanelele, rasadurile, calirile, plantarile, mulcirile etc si-am fost in contratimp. Adica daca a fost vreme buna am contabilizat eroic, iar cand am apucat la niscai timp liber am batut marunt din buze ca ploua, bate vantul si cineva de-acolo de sus precis face misto de pretentiile mele de gradinar.

Din semintele puse direct in pamant n-a iesit nimica. Morcov, salata, patrunjel, ridichi…nimica! „N-au fost bune semintele!” am concluzionat eu doct. Dar chiar toate? Apoi am „insurubat” rasadurile. Rosiile au stat si s-au gandit si s-au codit si s-au izmenit si doar intr-un mare tarziu s-au hotarat sa-nceapa sa creasca. Prazul s-a tinut tare cam o saptamana dupa care a disparut ca si cum nici n-ar fi fost pe-acolo vreodata. Vinete n-am mai pus, ca dupa recolta spectaculoasa de anul trecut am concluzionat ca e bine sa las pamantul sa se odihneasca putin. Ardeii i-am uitat. Pur si simplu. La o vreme mi-am dat seama ca n-am pus nici macar un fir de ardei. (Cat de varza poti sa fii ca sa uiti sa pui in pamant niste seminte de ardei?) Pe de alta parte, in doua zile si doua nopti in care am omis sa mai vigilez cu zatul si cu gelul in mana, porcii de melci mi-au mancat toate craitele. Asa ceva n-am mai vazut: le-au mancat cu tot cu tulpini … au lasat in utma lor doar niste niste milimetrice cioturi perfect epilate!

Hai sa n-o mai lungesc. Cum ziceam, rosiile s-au apucat sa creasca. Incet-incetisor si-au dat drumul fetele! S-au inzdravenit, s-au inverzit, au dat frunze noi si-au luat-o in sus. Pana intr-o zi, cand am gasit prima victima, cazuta in coma profunda cu radacina complet sectionata. Resuscitat amarata intr-o halba cu apa, promis temnita silnica -cu lant greu si nu de aur la gat- prim-banuitului Bismarck, dupa care vazut de treburi. Dupa doua zile shock si groaza-n strat: inca doua victime! Era clar, aveam de-a face cu niscai serial killeri de alta sorginte…In mai putin de-o saptamana, din cele 20 de rosii cate erau initial in strat, au mai ramas in picioare fix jumatate. Sapte sunt la terapie intensiva

urmand sa se intoarca in curand in stratul de productie, in timp ce trei presupun ca-mi zambesc serafic din raiul rosiilor verzi. Asta nu mai era mica ciupeala, puteam sa-i zicem clar macel!

Am fost trista, am jelit epic, lumea a sarit cu compasiunea si cu sfaturile, eu m-am conformat. Am pus strategic capcane din jumatati de cartofi. Abia dupa o vreme am realizat ca le asezasem fix invers. Am tot facut controale pe la radacini, am vazut tot felul de bazdaganii [gandaci, rame, viermi (n-au pocnit cand i-am rupt, s-ar putea sa nu fi fost sarmosi), miriapode etc], pana la urma concluzia finala a fost ca a sosit momentul in care trebuie neaparat sa-mi schimb ochelarii. Si-am vrut sa pun si niscai borcane ingropate de inecat eventualele coropisnite. Hm, „eventualele”… Cand am bagat sapa in pamant am dat de niste galerii…ce zic eu niste galerii? … de-o retea subterana atat de densa si de incalcita incat ma mir ca nu s-a prabusit stratul cu totul! Intr-una din gaurile acelea care parea sa duca inspre americani am turnat continutul unei stropitori mari (vreo 8 litri) in cateva secunde. Daca sifonul din baia mea ar fi tot atat de eficient n-as mai gandi atat de des urat la adresa meseriasilor de care am avut parte.

Era clar ca-i prea mult  Pentru mine, pentru cei cativa metri patrati de agricultura din gradina mea, pentru timpul pe care pot sa li-l dedic, pentru toata „stiinta” pe care-am furat-o de pe ici si colo. Stateam tampa pe marginea stratului si-ncercam sa ma concentrez. Ma pregatisem pentru o frumoasa gradina bio. Eco. Sustenabila. Etc.Cu legume de toata felurile, intr-o semipseudodevalmasie, laolalta cu flori, cu albinute, gandacei si toate cele. Fara sapa si fara chimicale. Eram chiar pregatita sa nu lacomesc prea tare. Sa le las si celor mici si marunti partea lor …

Si-n timp ce mi se invarteau mie-n cap roticutele, cam in gol si fara de de prea mare folos, mai mult am simtit decat am vazut fojgaiala discreta la celalalt capat de strat. O ditai coropisnita se grabea sa iasa la suprafata, probabil deranjata de inundatia recent provocata. Mare, bine hranita, foarte dornica de viata, se grabea sa dispara in peisaj. Acuma stau si ma minunez de reactia mea: racnet scurt, transa, taiat animalul fix in doua jumatati, perfect egale. N-a contat ca , poate, era vorba de o mama singura ce-si hranea cu greu cei doua sute de urmasi. Nici ca legea e de partea ei, fiind o vietate pe cale de disparitie. Am omorat-o pur si simplu si m-am simtit foaarte bine, ca si cum as fi reusit, macar un pic, sa razbun bietele rosii.

Concluzia s-a instalat sec, parca cumva din exteiorul meu: gradina bio, eco, sustenabila etc, ramane pentru la anul. Anul acesta o sa ne murdarim cu ceva chimicale de interventie. Caci e prea tarziu, iar nivelul de infestare e prea mare ca s-o mai iau cu metode soft. Asa ca am tras o fuga pana la piata si mi-am cumparat, rusinata si parca asteptandu-ma sa fiu aratata acuzator cu degetul, niscai granule anti. Le-am imprastiat pe straturi cerandu-mi iertare de la toate victimele colaterale, care vor fi acelea. Am tras putin pamant peste ele si-am asteptat.

De ieri seara pana acuma am mai omorat sapte bestii. Cred ca otravurile isi fac efectul, iar ele, cheaune si heberee incearca sa fuga. Iar eu le iau binisor cu sapa si le multiplic, ca sa fiu sigura. Nu mai am tot atata ura in mine, doar dezgust, mi se par cele mai urate vietuitoare cu care am avut vreodata de-a face.

Tipul de la farmacia fitoveterinara a ridicat ochii spre cer, lejer oripilat, cand i-am explicat ca incerc sa-mi feresc gradina de chimicale. „Dupa trei zile o sa fie iara bio” mi-a spus, cam cum vorbesti cu o baba senila. „Poate de la anu” m-am gandit.eu.

 
23 comentarii

Scris de pe 5 iunie 2012 în de gradina

 

Etichete: , , , , , , ,

Ziua 2

Duminica cu vreme superba, masa pe terasa cu oameni dragi, mici si gratare. Deci fara loc de intors in gradina.

Printre picatele, totusi, o trecere in revista sagalnica a materialului saditor tot reusesc.

Rosiile, scoase de ceva vreme pe terasa, bazaie a plictis si se cer cu gura mare afara, ca ele s-au saturat de atata calire teoretica, vreau actiune adevarata in strat!

Parca le inteleg elanul tineresc si parca, totusi, as mai astepta un pic, ca prea fentoasa a fost vremea pana acum. In fine, mai negociem zilele astea…

Cu muscatele nu mi-a tinut figura. Ajunsesera atat de de palide, lungite aiurea si depresive, incat m-am simtit obligata sa le scot afara, pe balcon. Pe principul „ori la bal, ori la spital”.

Adevarul ca fetele nu-s chiar foarte tinerele. Mai au un stagiu de vara in jardinierele de leatului trecut… aproape neasteptat au supravietuit iernii lungi si debutului anarhic al acestei primaveri. Secretul se pare ca era sa aiba lumina si sa nu scada temperatura sub 10 grade. Intr-o vreme am incercat sa le mai si tund, sa se mai invartoseze si sa le stimulez ramificarea, dar unele dintre ele s-au enervat intr-un asemenea hal pe chestia asta incat au cam dat coltul definitiv. Asa ca m-am lasat pagubasa.

O sa le las cateva zile in pace, sa-si traga sufletul in noua locatie, sa se obisnuiasca cu soarele direct si cu vantul, dupa care o sa ma mai dedau la niste tratamente.

Din nou despre papadii: adevarul e ca de cand ma indeletnicesc cu tunsul ierbii am cam cazut in admiratia lor. Sunt niste adevarate luptatoare si nu se sfiesc sa foloseasca orice metoda pentru a supravietui! Ieri parea sa nu mai fi ramas picior de papadie in zona tunsa cu regret de subsemnata. Azi situatia arata altfel:

Fetele au inteles perfect povestea cu „capul ce se pleaca sabia nu-l taie”. Nici chiar masina de tuns iarba.

Ingrijoratilor de soarta florilor de vinca le transmit vedere de control, intru constatarea integralitatii covorului albastru cu discrete tuse aurii

 
11 comentarii

Scris de pe 29 aprilie 2012 în de gradina

 

Etichete: , , , , , ,

dependente, abstinente, recidive

Buna ziua.Imi zice Balaura si sunt dependenta de shopingu’ de seminte.
Anul trecut, pe vremea asta, situatia arata cam asa:
 
 
Candva, la sfarsitul verii, cand am realizat ca doar o mica parte din ele au luat drumul stratului, mi-am promis solemn si intelept sa abandonez viciul asta. Zis si facut! Inceputul a fost usor,doar toamna nu e sezon comercial pentru genul acesta de produse, asa ca magazinele isi desfintasera standurile de profil, nema ispite, nema cumparaturi compulsive!
Odata cu instalarea iernii, insa, oferta de profil a zvacnit in mai toate marile magazine. Standurile cu pliculete colorate, promitatoare de delicii gradinaresti, au reaparut cu o oferta mult diversificata.Asezate strategic in calea cumparatorului slab de inger.Imposibil de ocolit.
 
La inceput m-am tinut tare si am intors capul.
Apoi am inceput sa trag cu ochiul de la distanta.
Apoi mi-am zis „numa’ ma uit” … iara zisu’ asta a insemnat capitulare.
Primul a fost plicul cu cipru de gradina.
Nici n-auzisem de planta asta si, oricum, sa ies din magazin cu un singur plic de seminte era o performanta.
Apoi, aproape fara sa bag de seama, au urmat
Pentru ca tocmai mi-a venit ideea cum as mai putea face niste straturi dragalase cu capsuni, iara rosii marmande n-am mai avut, si-s asa de dragute, si-mi amintesc de niste vacante in delta, in care faceam orgii cu paine neagra coapta pe vatra, taiata-n felii gospodaresti unse cu untura de porc, atent tapetate cu niste felii de rosii care aratau fix ca astea din poza, peste care presaram cu generozitate sare grunjoasa  … ehehei, nebunii de-ale tineretii…
Urmatoarele
 nici macar nu-mi amintesc cum au ajuns in cosul meu. Doar rosiile romanesco, luate dintr-o efuziune patriotica eronata (acasa am descoperit ca-s foarte italienesti , adica-s porodici de la Roma, nu romanesti… in fine, aceeasi radacina latina ).
Acuma e clar pentru toata lumea: povestea cu abstinenta mea e o batalie pierduta
 
 Abia am trecut de jumatatea lui ianuarie
 
Afara e cald si bine
 si eu cumpar seminte intr-o veselie.
Ba ma mai impiedic si de oferte dintr-astea indecent de parsive
 
 si pun, scurt, de-un sevraj din care ies doar citind cu atentie pretul (3 rasaduri 69 lei / he-he-he)…
Asa ca la proxima vizita de la standul cu seminte, cu preturi de cativa lei pe plic, simt ca fac o adevarata economie cand mai scap in cos un plic … si inca un plic…
Si de fiecare dată,de undeva de niciunde, aud foarte clar vocea gâjâită a tatălui meu (personaj fabulos cu o istorie foarte contorsionată, care avea câte o zicere scurtă și acidă și lătăreață pentru mai orice situație): „și porcu’ o zîs ca nu mai mânca…, numa’ pe ăsta, că înca-i cald” 😀
 
 
 
23 comentarii

Scris de pe 22 ianuarie 2012 în hai sa vorbim discutii

 

Etichete: , , , , , , ,

agricultura

Altii zic ca a fost un an agricol foarte bun. Ma bucur pentru ei. Anul meu agricol a fost mai subtirel. Toate au parut sa inceapa foarte bine, dupa care toate au cam luat-o hia.N-a plouat cand trebuia sa ploaie. Cand era sa fie soare, muult soare, a venit ploaia si n-a mai vrut sa plece. Ne-au calcat trei valuri de furtuni cu grindina. Cand si cand a mai dat peste noi si cate-un val de caldura, dintr-ala cu slaghie…

Toate rosiile culese pana acum poarta pe ele cicatricile ingozitoarelor tirurilor la care au fost supuse.

Dar mie continua sa mi se para cele mai gustoase si mai frumoase rosii din lume.

Ardeii iuti trebuia sa iasa gogosari. Cel putin asa-i botezase pietarul de la care i-am cumparat .(Sa-mi fie-nvatatura de minte sa-mi fac eu singura rasadurile, ca tot imi place sa ma joc cu semnintele si borcanelele!).

Castravetii s-au gandit ei sa fie sferici. Toata vara , indiferent ca am udat sau nu, am pus ingrasamant, am stropit cu chestii bio si foarte bio, castravetii au fost sferici. Dupa ultima grindina s-au suparat si-au cam dat coltu’. Doua tufite mai zgubilitice s-au incapatanat sa supravietuiasca, si -minune!- au inceput sa faca castraveti normali. In fiecare dimineata culeg doi clasici cornishoni.

Brocoli a inflorit frumos, gradinarul din mine a tresarit placut surprins cand l-a vazut ce temeinic infloreste

dar bucatarul din maica-mea a decretat scurt: „nu-mi place cum se comporta in oala”, asa incat i-am cam scurtat existenta in strat. Adevarul e ca ocupa si cam nepermis de mult loc in minuscula mea gradina de legume. ( Linistiti-va, despre brocoli era vorba 😀 )

Patrunjel am semanat de doua ori. In doua locuri diferite. Nici macar nu s-a obosit sa apara.  La fel si cu prazul. Morcovii prima data au zis nu, a doua oara au iesit ei, da’ au cam perdut batalia cu ceva fiara subterana care i-a cam mancat.

Ceapa in schimb am avut tot timpul. Pe langa cea de taiat, pe care o am de anul trecut si s-a indesit ca nebuna, am tot infipt bulbisori de arpagic pe marginea tuturor straturilor, in valuri, la intervale diferite de timp, asa ca am avut in permanenta (si se pare ca o sa mai am o vreme) ceapa verde si gustoasa.

La stadiul de impletit cosite de ceapa n-am ajuns, dar am descoperit intr-un ungher mai ferit niscai ceapa deja uscata

Compenseaza prin gust lipsa opulentei in dimensiuni.

Zucchinul a fost in stand by toata vara. S-a tot laietit, a facut frunze din ce in ce mai mari, da’ ceva rod… nici vorba. Si pe cand i-am pus eu gand rau si m-am indreptat cu determinare si cu ditai cutitocu-n mana, mare mi-a fost mirarea sa constat ca apucase de puiat zucchinasi, care de care mai dragalas

Fasolea cataratoare a fost mai mult decorativa. De cate ori ma uitam la ea mi se umfla cheptu’ de gradinar, pare sa dea un aer „profi” stratului. Cate-un pumn, cat sa arunc, din cand in cand, in cate-o ciorba de adunare generala a facut cam toata vara, asa ca n-o sa ma plang.

Catre sfarsitul lui august, dupa o curatenie generala in straturi, am constatat ca mi-a ramas o gramada de loc gol. Asa ca, fara sa-mi fac prea mari iluzii, am mai insurubat niste fasole oloaga. Care, complet lipsita de inhibitii s-a apucat sa incolteasca, inverzeasca, infloreasca si sa lege rod. Cred ca apuc la fasole verde scazuta c-un ciolanas frumos asortat.

Nu, n-a fost cel mai bun an agricol al gradinii mele, da’ nici cel mai rau.

 
35 comentarii

Scris de pe 12 septembrie 2011 în de gradina

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

dimineata de august

 

Senin inalt si curat, dupa o seara ploioasa. Totul e mai proaspat. Totul e mai asezat.

Sa tot bei cafele plimbandu-te prin gradina si constatand.

zorea senina

aubrieta dezlantuita

 

mr. smokie si mr. smokie jr.

.

condurasi fermecati

.
 
 

lobelia reloaded

rosu

 

lilicele evazioniste.rosii galbene ca-s verzi

rosii piticoate

.

profil de terasa fara stilterasa fara stil dar cu multe plante dragi

.
 
alta pespectiva
 
trandafiri utilitari

carciumarese pitzi

si pur si simplu buruieni. frumoase.
Ceea ce ma enerveaza grozav e ca cel putin un sfert din pozele incarcate nu se vad!
 Si nu inteleg de ce.
 
11 comentarii

Scris de pe 7 august 2011 în de gradina

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

mirare

Nu vreau sa-mi provoc soarta.

Iara.

Caci m-am miorlait ca vreau soare … si mi s-o aratat atata soare de mi-au fiert creierii-n cap.

Asa ca am inceput sa chem ploaia.

Si-a venit nebuna si despletita, nechezand a turbare si dand de pamant cu tot ce-i iesea in cale.

(Imagine: Costi Tudor/Mediafax Foto)

Acum sunt la faza in care ma mir si ma ţuţui: ele cum or scapat?

Cand ditai copacii au fost rasturnati cu roatele la deal, ele cum si-au pastrat pozitia initiala?

Nu, nu, nu … nu mai vreau, nu mai cer, nu mai miorlai nimica 😀

Cautarea zilei : „cum sa furi din supermarket”

 
16 comentarii

Scris de pe 21 iulie 2011 în de gradina

 

Etichete: , , , , ,

supravietuitorii

Motto:  aoleu ce ploaie vine de la Cluj

In sfarsit, incep sa simt ca e iunie!

La Cluj iunie inseamna ploaie. Multa ploaie si-nceput de vara. Dar ploaia e definitorie!

Anul asta era cat pe ce sa nu simt ca a fost iunie la Cluj. A mai si plouat, sa nu fim cârţogari, acolo… fo  doua-trei zile, da’ nu la valoarea noastra ! In anii de temelie iunie ne aghezmuia in fiecare zi!

Acuma gata, vad ca ne punem pe recuperat. Azi noapte un urăgănel se-apucase sa faca pe nebunul prin mahala pe la noi. La un moment dat parea o certitudine ca vom ramane fara acoperis, intrebarea era doar daca acesta va pleca falfaind din aripi sau se va dizolva sub cascada de gheata pravalita din ceruri. Era atat de deasa ploaia si-atat de apasata incat nu se mai vedeau luminile vecinilor, pe terasa planau la nivelul ochilor, halucinant, tot felul de obiecte care ne obisnuisera sa le vedem stand cuminti pe pamant.Am iesit sa salvez niste ghivece cu flori, mare lucru n-am rezolvat, dar m-am intors in casa socata de-o constatare nelinistitoare: era pentru intaia data-n viata cand ploaia nu cadea de sus in jos, ci alerga impinsa de vant aproape paralel cu pamantul! Pana la urma nebunia s-a mai linistit. Am respirat usurati: acoperisul rezistase eroic! M-am dus la culcare refuzand sa ma gandesc la straturile cu legume. Era clar ca nu avea cum sa mai ramana ceva in picioare.

Azi dimineata primul drum a fost, bineinteles, in gradina. Socant, pagubele au fost neasteptat de mici! Rosiile (ele ma durusera cel mai tare, ma si vedeam cum le voi aduna bucati-bucatele si le voi inmoramanta in lada de compost) se sprijineau, putin groggy, in aracii groggy la randul lor, de ma umflase si rasul: pareau niste betivi porniti catre casa pe picioare moi si-mpleticite, sprijinindu-se marinimos unii pe altii. Am indreptat aracii si-am oblit rosiile. Castravetii s-au tinut tare, sfecla rosie a mai pierdut niste frunze, da’ nu pe toate, broccoli s-au înhâit lejer, dar cu gratie… Cei mai câstigati au fost bobii, tratati de-o vreme-ncoace impotriva paduchilor negri si scarbosi, au beneficiat de jeturile scotiene de azi-noapte si s-au curatat aproape de tot de lipiciozitatile (cuvant expresiv, proaspat inventat) remanente. Ceapa a iesit cu frunzele cam sifonate si cam tavalite, dar va fi mancata cu placere chiar si in aceste conditii. In rest … morcovii (cei cativa care au supravietuit misteriosului animal mancator de radacini), ardeii … au raspuns la apel , chiar daca mai sifonati si mai cu vanatai, dar in viata si pusi pe recuperare rapida.

In rest…

… a plouat.

Cautarea zilei: „cei mai mari pantofi cu toc care exista in toata lumea poze” 😀

 
13 comentarii

Scris de pe 25 iunie 2011 în de gradina

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,