RSS

Arhive pe etichete: sarma ghimpata

ciupi si sfarsitul iernii

Ieri dimineata din nou ninsoare, din nou zapada , aceeasi rutina: eu invit la danţ lopata rosie, Ciupi o sterge fericita in mahala.

De data asta stratul de omat e mai gros, ninge inca apasat, asa ca ma opintesc din greu in lopata. Abia curat o zona, ma uit in spate si-mi dau seama ca s-a depus un strat proaspat.Ma opresc intr-un tarziu sa-mi mai trag sufletul si-ncerc o negociere scurta  cu salele amortite dureros, sa ma lase sa termin. Dac-as fuma ar fi un pretext numa’ bun de-o tigara, da’ m-am lasat deja de cativa ani buni, reprim un regret razvratit si m-apuc s-ascult zgometele orasului care-ajung la mine vatuit. Oricat de dor mi-ar fi de primavara nu pot sa nu ma bucur de-o ninsoare adevarata.

Ceva nu e in regula. E prea multa liniste! A trecut cam multa vreme de cand n-am mai auzit latraturile ascutite ale blondinei ce se crede printesa mahalalei si nici raspunsurile groase ale flacailor provocati de prin curtile vecinilor. Ma uit ingrijorata, strig … nici un raspuns. Intr-un tarziu, pe maidanul de vis a vis, ceva mic si colorat imi atrage atentia. Seamana cu costumasul „omida in dungi vesele” crosetat de maicamea intr-un moment de efuziune sentimentala. Dar e prea static, Ciupi a mea este o eterna miscare, o eterna zdroaba, ea nu poate sta intr-un loc atata vreme. Si totusi, e ea!  O chem… nici o reactie.

Conchid: iar are o criza de personalitate! Asa ca ma pornesc, pe jumatate infuriata, pe jumatate amuzata, sa-mi recuperez cârna din zapezi: ei lasa tu, cucoana, sa vezi cum iti imblatesc eu blanita, acuma te-o palit ambitu, mai pupi tu libertate la anu’, pe vremea asta!

Neavand conditia ei fizica si nici gabaritul de rigoare trebuie s-o iau pe ruta ocolitoare, si-n timp ce inaintez destul de greu prin zapada care-mi trece in unele locuri de genunchi, constat ca am, uitat intr-un buzunar, aparatul de fotografiat. Stiind cat de tare o enerveaza s-o fotografiez incep sa ma razbun: si pe chestia c-ai fost obraznica si nu mi-ai raspuns la chemari ia uite ce de poze iti mai fac!

Un ghemotoc galbui intr-o mare de alb.

Ciudat cat de linistita ma asteapta.

Intr-un tarziu realizez

Si brusc , de necaz si rusine, imi vine sa inghit aparatul. Amarata era agatata intr-o sarma ghimpata, aproape incolacita in ea. In poza nu se vede in ce hal tremura si nici ce privire sfasietoare avea.Nu pot sa-mi dau seama cat s-o fi zbatut sa iasa din intamplatoarea capcana, cat o fi asteptat acolo nemiscata in marea de zapada sa vina cineva sa o sa salveze si , mai ales, de ce n-a scos nici un scheunat, un racnet de ajutor, tocmai ea, marea vocalista, soneria ambulanta care da de stire orice se intampla!

Toata ziua m-a obsedat figura ei chinuita si spaima c-as fi putut pleca in graba la servici iar ea sa ramana blocata acolo, in zapada.

In dimineata asta.N-a mai nins. Nici Ciupi nu si-a mai manifestat dorinta de-a mai evada putin.

 
23 comentarii

Scris de pe 26 februarie 2011 în blanosii, de viata

 

Etichete: , , , , , ,